DECIZIA nr. 550 din 18 septembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 10 ianuarie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 21
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 165 16/05/2013 ART. 21
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 1REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 21
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 649 17/10/2017
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 613 04/10/2016
ART. 4REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 21
ART. 5REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 588 13/09/2016
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 846 10/12/2015
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 805 24/11/2015
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 561 16/07/2015
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 715 09/12/2014
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 269 07/05/2014
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 588 13/09/2016
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 269 07/05/2014
ART. 9REFERIRE LAHOTARARE 12/10/2010
ART. 9REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 111 19/05/2017 ART. 1
ART. 12REFERIRE LAOUG 98 15/12/2016
ART. 12REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 21
ART. 12REFERIRE LALEGE 205 23/05/2006
ART. 12REFERIRE LAACORD 27/01/2006
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 14REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 269 07/05/2014
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 188 03/04/2014
ART. 15REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 15REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 4
ART. 15REFERIRE LAHOTARARE 12/10/2010
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 174 29/03/2016
ART. 16REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 16REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 618 04/11/2014
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 269 07/05/2014
ART. 17REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 17REFERIRE LAHOTARARE 12/10/2010
ART. 17REFERIRE LALEGE 247 19/07/2005
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 10 08/02/2001
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 180 01/04/2014
ART. 18REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013 ART. 50
ART. 18REFERIRE LALEGE 165 16/05/2013
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 294 06/07/2004
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 458 02/12/2003
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Irina-Loredana Gulie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Gabriel Ariton și Adriana Ioana Clucerescu în Dosarul nr. 27.314/3/2016 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.608D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 613 din 4 octombrie 2016 și nr. 649 din 17 octombrie 2017.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 10 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 27.314/3/2016, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Gabriel Ariton și Adriana Ioana Clucerescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare formulate împotriva unei decizii de compensare, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat, potrivit căruia evaluarea imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, contravine protecției constituționale a dreptului de proprietate privată, dat fiind faptul că nu asigură o dreaptă despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv, ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 165/2013. În acest sens se arată că despăgubirile ar fi trebuit stabilite în acord cu fostul proprietar al imobilului, cu luarea în considerare a valorii imobilului de la data preluării abuzive, iar această valoare ar fi trebuit să fie actualizată cu valoarea de piață, de la data emiterii deciziei de compensare. Se mai arată că valorile cuprinse în grilele notariale sunt valori minime, cu caracter informativ, și nu reflectă valoarea de piață a imobilelor.6.Tribunalul București – Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 269 din 7 mai 2014, nr. 715 din 9 decembrie 2014, nr. 561 din 16 iulie 2015, nr. 805 din 24 noiembrie 2015, nr. 846 din 10 decembrie 2015 și nr. 588 din 13 septembrie 2016.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 588 din 13 septembrie 2016.9.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Se apreciază că dreptul de proprietate nu are caracter absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite de lege, iar în cazul de față, nu se pune problema restrângerii exercițiului dreptului de proprietate. Mai mult, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, statului român i-a fost lăsată o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse, să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. De asemenea, în acord și cu dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța europeană a stabilit că statul are dreptul de a expropria bunuri – inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege – și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor, prin mijloace legislative, cu condiția ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate să fie în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că sunt criticate prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării acestora prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității prevederilor noii reglementări, astfel cum acestea au fost preluate din redactarea anterioară a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: (6)Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, […], și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.13.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 alin. (1), (2), (3) și (6), referitoare la dreptul de proprietate privată.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în privința constituționalității dispozițiilor din Legea nr. 165/2013, care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență, care își menține valabilitatea și în cazul de față.15.Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, anterior citată, Curtea Constituțională s-a pronunțat, între alte prevederi constituționale, și asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (6) și art. 50 lit. b) teza întâi, analizând argumente de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Prin decizia menționată, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014, Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care, la paragraful 232, au fost reținute în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Invocând jurisprudența sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reținut că modul de reparare a injustițiilor și a abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.16.Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat – având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv – că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016).17.Mai mult, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 și 24, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, cât și imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluționate să fie evaluate prin raportare la același sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Prin introducerea acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate sub formă de puncte să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie – Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente – referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Însă, așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referință al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obținute de către persoanele îndreptățite, aceasta este o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit (constând în menținerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecințelor produse, valențele unei plafonări. Prin decizia menționată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obținut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituție.18.De asemenea, prin Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 lit. b), cu motivarea că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi. Așadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate cu privire la situațiile pendinte nu aduce atingere principiului neretroactivității. Curtea a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Ariton și Adriana Ioana Clucerescu în Dosarul nr. 27.314/3/2016 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și constată că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x