DECIZIA nr. 546 din 18 septembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1046 din 10 decembrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 3REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 7REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 8REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 9REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 10REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015
ART. 11REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 47
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 14REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 16REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 17REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 404 28/10/2003
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 4
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 27REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 28REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 496 29/09/2005
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 30REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015
ART. 30REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 820 09/11/2006
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 32REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 2
ART. 32REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 5
ART. 32REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 2
ART. 32REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 21
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 47
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 395 14/06/2016
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 47
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 47
ART. 34REFERIRE LADECIZIE 225 17/04/2018
ART. 34REFERIRE LALEGE 223 24/07/2015 ART. 18
ART. 35REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 35REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 16 14/01/2021





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cosmin-Marian Văduva – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) (cu trimitere la sintagma „în activitate“) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, excepție ridicată de Claudiu Daniel Gozob în Dosarul nr. 2.075/101/2017 al Tribunalului Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.549D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.557D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, excepție ridicată de Mihăiță Macovei în Dosarul nr. 1.188/113/2017 al Tribunalului Brăila – Secția I civilă.4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.557D/2017 la Dosarul nr. 2.549D/2017, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozițiile criticate nu încalcă art. 16 din Constituție, întrucât persoanele care se află în activitate sunt într-o situație juridică diferită față de cele pentru care au încetat de mai mult timp raporturile de serviciu. Or, situația diferită presupune un tratament juridic diferit. În plus, este garantată de către stat doar pensia contributivă, în speță fiind vorba despre pensii speciale. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită Curții respingerea, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 3 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.075/101/2017, Tribunalul Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) (cu trimitere la sintagma „în activitate“) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Claudiu Daniel Gozob, contestator într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații cu privire la acordarea unei pensii de serviciu anticipate parțiale. 8.Prin Încheierea din 21 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.188/113/2017, Tribunalul Brăila – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Excepția a fost ridicată de către Mihăiță Macovei, contestator într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații cu privire la acordarea unei pensii de serviciu anticipate parțiale. 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 18 din Legea nr. 223/2015 au un conținut echivoc, lipsit de precizie, fără corelare cu întreg ansamblul normativ, nerespectând cerințele privind claritatea legii, respectiv conțin sintagme și modalități de formulare a ipotezelor juridice prin care se creează situații ce se exclud reciproc. Astfel, forma în care a fost adoptat art. 18 din Legea nr. 223/2015 contravine, în mod evident, intenției și scopului legiuitorului, atât timp cât sintagma „în activitate“ se contrazice cu situația prevăzută mai jos, în cadrul aceluiași articol, la lit. a): „sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare.“ Folosirea timpului trecut (au încetat), prin raportare la prevederile ce stabilesc dreptul la pensie la timpul prezent „Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială“ determină o contradicție, iar această contradicție nu este conformă cu scopul urmărit de legiuitor, și anume să recunoască dreptul la pensie de serviciu parțială și persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu anterior, chiar dacă nu mai sunt în activitate la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015.10.Se arată, în continuare, că prevederile criticate creează o discriminare vădită între participanții la sistemul de pensii militare de stat, deoarece se pune condiția ca beneficiarii pensiei de serviciu anticipate parțiale să fie funcționari în activitate. Această prevedere îngrădește accesul la sistemul pensiilor militare de stat și încalcă dreptul la pensii și asigurări sociale participanților la acest sistem care, din motive obiective, nu mai sunt în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015. 11.Prevederile criticate instituie un tratament discriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, respectiv există participanți la sistemul de pensii militare de stat care nu-și mai pot exercita dreptul de a obține pensionarea anticipată parțială, cu toate că îndeplinesc condițiile privind vechimea și stagiul de cotizare, dar, din motive obiective, cum ar fi încetarea raporturilor de serviciu, fără drept de pensie, ca urmare a reducerii unor posturi, nu mai erau în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015. Autorii excepției apreciază că se creează un tratament discriminatoriu între participanții la sistemul de pensii militare aflați în activitate la data intrării în vigoare a legii și cei care nu se mai aflau în activitate, cu toate că au îndeplinit stagiul de cotizare, contribuind, astfel, la constituirea sistemului de pensii militare de stat. Rezultă, în opinia autorilor, că participanții la sistemul de pensii militare de stat, care nu se mai aflau în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, nu mai pot beneficia de dreptul la pensia de serviciu anticipată parțială, această concluzie bazându-se și pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 223/2015. 12.Autorii excepției de neconstituționalitate mai arată că operează un tratament discriminatoriu pentru persoane aflate în aceeași situație juridică, deoarece unele pot beneficia de pensie de serviciu anticipată parțială, pe când altele trebuie să aștepte pensia de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă. În opinia acestora, există prevederi arbitrare de interpretare în norma incriminată, care determină diferențieri de tratament aplicabil participanților la sistemul de pensii militare.13.Autorii excepției de neconstituționalitate mai arată că se încalcă principiul contributivității, care este de esența dreptului la pensie, așa cum este acesta reglementat de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind, astfel, afectată substanța dreptului la pensie.14.În final, se adaugă că, prin forma echivocă a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 223/2015, se creează posibilitatea unor interpretări prin care se restrâng drepturile garantate prin Constituție și legi speciale, respectiv dreptul la pensie stabilit nediscriminatoriu, dreptul la un nivel de trai decent și dreptul de proprietate/drepturi bănești – drepturi pentru constituirea cărora contribuțiile plătite au fost în același cuantum precum cel plătit de persoanele care se află încă în activitate, dar ale căror posturi nu au fost reduse.15.Tribunalul Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale arată că legiuitorul este liber să stabilească în ce condiții se acordă dreptul la pensie, baza și cuantumul pensiei în raport cu situația concretă a fiecărui titular. Astfel, atât din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și din cea a Curții Constituționale se desprinde ideea unei libertăți de apreciere a legiuitorului în reglementarea măsurilor ce vizează domeniul pensiilor, respectiv în a determina oportunitatea și intensitatea acestora. Instanța mai reține că este la aprecierea legiuitorului prevederea condițiilor și a criteriilor care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiția de a nu încălca exigențele constituționale ce rezultă din prevederile constituționale aplicabile. Astfel, pentru deschiderea dreptului la pensie, legiuitorul a prevăzut, de principiu, existența unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, precum și o vârstă standard de pensionare. Îndeplinirea cumulativă, potrivit specificului fiecărui tip de pensie, a celor două condiții impuse dă naștere dreptului persoanei în cauză să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială. 16.Instanța mai apreciază că este constituțional ca legiuitorul să prevadă că aceste drepturi la pensie se acordă numai personalului „în activitate“, deoarece acesta este un beneficiu pentru a recompensa munca depusă într-un anumit domeniu, în cazul de față militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special. Prin excluderea persoanelor care au făcut parte din sistem, dar nu mai au calitatea de militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special la data intrării în vigoare și a îndeplinirii condițiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 223/2015, nu se încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 47 alin. (2) din Constituția României, deoarece stagiul de cotizare realizat de aceste persoane va fi valorificat în sistemul public de pensii reglementat de Legea nr. 263/2010.17.Tribunalul Brăila – Secția I civilă apreciază că prin dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 se instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, aplicându-se, în mod nediscriminatoriu, tuturor beneficiarilor de pensii militare de stat. Instanța mai arată că dispozițiile criticate nu afectează dreptul de proprietate privată al contestatorului și nici dreptul la un nivel de trai decent. În final, apreciază că nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât nu ne aflăm în situația restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ale contestatorului, în condițiile în care, prin dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, sunt reglementate cerințele impuse de lege pentru a beneficia de pensie de serviciu. 18.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.19.Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 44, 47 și 53 din Constituție, întrucât nu este suficient de clar argumentat în ce constă pretinsa încălcare a acestora. 20.Totodată, în raport cu prevederile art. 16 din Constituție, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 404 din 28 octombrie 2003. 21.Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 225 din 17 aprilie 2018, în sensul constituționalității textului de lege criticat. 22.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:23.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.24.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, care au următorul conținut: + 
Articolul 18(1)Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu, și care se află în una dintre următoarele situații:a)sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale;b)sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
25.Autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea și art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, coroborate cu art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare între cetățeni, precum și în art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. 26.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. 27.Astfel, în paragraful 33 al Deciziei nr. 225 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 17 iulie 2018, Curtea a analizat, de asemenea, o critică ce viza pretinsa neclaritate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. Curtea a reținut că acea critică punea în discuție o dificultate de interpretare a textului de lege, cauzată de faptul că sunt folosite verbe la timpuri diferite, precum și faptul că interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 clarifică modul în care acestea trebuie să fie aplicate. Astfel, a reținut Curtea, textul de lege se referă la acordarea pensiei de serviciu anticipate militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, care sunt „în activitate“ și care solicită deschiderea dreptului la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015. Această ipoteză exclude interpretarea autorilor excepției, în sensul că aceste dispoziții legale ar prevedea acordarea pensiei de serviciu anticipate persoanelor care „au încetat raporturile de serviciu“ anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015.28.Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că în prezenta cauză prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 încalcă și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. În Decizia nr. 225 din 17 aprilie 2018, Curtea Constituțională a răspuns pe larg unor critici formulate, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. În paragraful 28 al Deciziei nr. 225 din 17 aprilie 2018, Curtea a reținut că prevederea unor condiții limitative care permit obținerea unei pensii de serviciu în sistemul pensiilor militare de stat este în perfect acord cu prevederile constituționale ale art. 47 alin. (2). De asemenea, a mai statuat Curtea, aceste criterii legale nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât nu creează diferențe de tratament între persoane aflate în situații identice.29.Curtea a mai reținut că autorii excepției de neconstituționalitate erau nemulțumiți însă de faptul că dispozițiile de lege criticate nu se aplică și persoanelor care au fost trecute în rezervă anterior datei intrării în vigoare a legii, ci doar celor care vor fi trecute în rezervă după această dată. Referitor la o critică asemănătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a arătat că „este evident că persoanele care se pensionează ca militari activi se află într-o situație obiectiv diferită față de cele care au fost trecute în rezervă la o dată la care nu îndeplineau condițiile de pensionare ori pentru că nu aveau împlinită vârsta sau pentru că nu aveau încă vechimea totală necesară“. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 496 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 14 octombrie 2005).30.În sfârșit, în paragraful 31 al Deciziei nr. 225 din 17 aprilie 2018, Curtea a reținut că nici în situația în care instanța de contencios constituțional ar aprecia că persoanele care au trecut în rezervă ori cărora le-a încetat raportul de serviciu anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 ar fi îndreptățite la obținerea unei pensii de serviciu potrivit acestui act normativ nu ar putea statua că aceștia se supun acelorași reglementări ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, „în activitate“, declarând ca neconstituțională această sintagmă din cuprinsul art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, întrucât astfel s-ar substitui legiuitorului prin completarea legii și stabilirea unui tratament juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituție.31.În contextul criticii formulate din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituție, în plus față de cele reținute în Decizia nr. 225 din 17 aprilie 2018, Curtea reiterează faptul că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).32.Autorii excepției de neconstituționalitate mai arată că se încalcă principiul contributivității, care este de esența dreptului la pensie, așa cum este acesta reglementat de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind, astfel, afectată substanța dreptului la pensie. Curtea constată că din enumerarea de la art. 2 din Legea nr. 223/2015, care conține principiile de bază ale sistemului pensiilor militare, lipsește principiul contributivității. În schimb, în conformitate cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit principiului contributivității, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. În plus, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, „Fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat și a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele instituțiilor prevăzute la alin. (1)“. În schimb, potrivit art. 21 din Legea nr. 263/2010, „Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din: a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii; b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.“33.Prin urmare, având în vedere că, potrivit Deciziei nr. 395 din 14 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 19 august 2016 (paragraful 15), legiuitorul este în drept ca, în reglementarea cadrului sistemului public de pensii, să stabilească criteriile și condițiile concrete în funcție de care asigurații pot beneficia de pensie, tipurile de pensii care pot fi acordate, regulile generale de acordare a acestora și regulile derogatorii pentru situații deosebite, precum și modul de calcul al pensiilor, Curtea reține că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție nu îi interzic să instituie sisteme publice de pensii care să nu se bazeze și pe principiul contributivității. 34.Curtea conchide că atât soluția pronunțată în Decizia nr. 225 din 17 aprilie 2018, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cât și considerentele acesteia și ale celorlalte decizii invocate anterior își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 35.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Daniel Gozob în Dosarul nr. 2.075/101/2017 al Tribunalului Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și de Mihăiță Macovei în Dosarul nr. 1.188/113/2017 al Tribunalului Brăila – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Brăila – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x