DECIZIA nr. 542 din 26 septembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Marian Alexandru Roșca în Dosarul nr. 142/100/2017/a1 al Tribunalului Maramureș – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.164 D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Se susține că autorul excepției deduce neconstituționalitatea prevederilor art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968 din compararea acestora cu dispozițiile art. 142 din Codul de procedură penală în vigoare, în privința acestora din urmă Curtea Constituțională pronunțând Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care a constatat neconstituționalitatea sintagmei „alte organe specializate ale statului“. Se arată că, pe de o parte, neconstituționalitatea unui text de lege nu poate fi dedusă din compararea sa cu o altă dispoziție legală, iar, pe de altă parte, că instanța de contencios constituțional a arătat că premisele avute în vedere de cele două norme procesual penale sunt diferite și că, potrivit ambelor coduri anterior menționate, suportul tehnic nu este asigurat de persoane care fac parte dintre organele de cercetare penală, acesta fiind și motivul pentru care legiuitorul le-a impus acestora obligativitatea păstrării secretului cu privire la probele obținute prin supraveghere tehnică. Se arată că, spre deosebire de prevederile art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 a avut în vedere etapa efectuării interceptărilor, și nu situația suportului tehnic, aceasta din urmă respectând exigențele Constituției. De asemenea, cu privire la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, se susține că acesta nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției, fiind vorba de o normă de procedură care se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 30 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 142/100/2017/a1, Tribunalul Maramureș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Marian Alexandru Roșca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care autorul excepției de neconstituționalitate a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 270 alin. (1) și (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, se susține că sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul acestora este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât legea procesual penală nu prevedea, la data invocării excepției, în mod expres, care sunt aceste persoane. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 și se arată că, spre deosebire de dispozițiile art. 142 din Codul de procedură penală, care, la alin. (2), enumeră furnizorii anumitor tipuri de servicii care au obligația de a colabora cu procurorul, cu organul de cercetare penală sau cu lucrătorii specializați din cadrul poliției, textul criticat nu se completează cu o dispoziție legală similară, motiv pentru care prevederile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 încalcă principiul legalității și nu oferă garanțiile specifice statului de drept, fiind contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5). Se indică în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, paragraful 92. Se susține că, pentru motivele anterior arătate, textul criticat încalcă prevederile art. 26 și 28 din Constituție, întrucât acesta nu oferă suficiente garanții pentru ca intruziunea în viața intimă, familială și privată și în secretul corespondenței pe care o implică să nu fie însoțită de posibilitatea săvârșirii unor abuzuri de către autoritățile statului.  … 6.Se mai susține că sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ este criticabilă inclusiv sub aspectul faptului că acest „concurs tehnic“ la care face trimitere este un concept vag ce nu beneficiază de o definiție legală sau de o interpretare lămuritoare la nivel jurisprudențial sau doctrinar. Se afirmă că legiuitorul nu face distincție între concursul tehnic și punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, aceasta din urmă reprezentând un procedeu probator propriu-zis care este de competența exclusivă a procurorului sau a organelor de urmărire penală. Se arată că această manieră de reglementare contravine prevederilor art. 8 din Convenție, întrucât nu oferă o protecție adecvată împotriva arbitrarului. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 28 iunie 2007, 24 aprilie 1990 și 3 aprilie 2007, pronunțate în cauzele Association for European Integration and Human Rights and Ekimdzhiev împotriva Bulgariei, paragraful 77, Huvig împotriva Franței, paragraful 29, și Copland împotriva Regatului Unit, paragrafele 45 și 46. Este invocat, de asemenea, paragraful 43 al Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, arătându-se că, din perspectiva criticilor formulate, sintagma „alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală și sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 prezintă aspecte de neconstituționalitate similare. … 7.Se susține că este esențial să se stabilească în ce măsură concursul tehnic la care face referire textul criticat implică doar oferirea mijloacelor tehnice, respectiv a dispozitivelor necesare în vederea punerii în executare a măsurii de supraveghere de către procuror ori de către organul de cercetare penală, sau se referă și la instalarea acestora și, de asemenea, dacă el implică existența unei obligații a operatorilor de telefonie (în cazul interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice) de a configura în mod corespunzător și de a păstra accesul la mijloacele tehnice în vederea implementării măsurii tehnice de supraveghere. Se ridică totodată întrebarea dacă concursul tehnic acoperă utilizarea propriu-zisă a mijloacelor tehnice anterior referite de către alte persoane decât procurorul sau organele de urmărire penală. Nu în ultimul rând, se susține că este necesar a se lămuri dacă acest concurs tehnic acoperă activitatea de ascultare și triere a convorbirilor telefonice interceptate sau înregistrate. Se face, de asemenea, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 440 din 8 iulie 2014, paragrafele 40, 41 și 56, referitoare la sintagma „date conexe“. … 8.Sunt invocate totodată elemente de drept comparat, susținându-se că în țări precum Germania, Franța, Italia, Bulgaria, Croația și Polonia persoanele chemate să ofere concurs tehnic sunt expres și limitativ enumerate în legislația procesual penală. … 9.Se susține că neconstituționalitatea prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 pune în discuție neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013. Se arată că, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, dacă Serviciul Român de Informații nu poate acționa precum un organ de urmărire penală, aceeași problemă se pune și în privința Serviciului de Operațiuni Speciale Maramureș, care a fost implicat în punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în privința autorului excepției de neconstituționalitate. Or, sub acest aspect, potrivit art. 197 alin. 3 raportat la alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, dispozițiile referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia erau prevăzute sub sancțiunea nulității, iar această nulitate nu putea fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului. Se arată că această nulitate absolută referitoare la necompetența materială și funcțională a Serviciului de Operațiuni Speciale Maramureș era incidentă, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, în momentul punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, însă, înainte ca aceasta să poată fi invocată, a intrat în vigoare actualul Cod de procedură penală, care, prin dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b), a restrâns cazurile de nulitate absolută referitoare la competența instanței la cel în care judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. Așa fiind, din motive neimputabile apărării, cauza în care a fost invocată prezenta excepție nu a putut fi soluționată cu celeritate, motiv pentru care nu a putut fi invocată nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate în soluționarea acesteia. Se susține că, în condițiile intrării în vigoare a Codului de procedură penală, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, nulitățile absolute existente sub imperiul Codului de procedură penală din 1968 puteau fi invocate doar în condițiile art. 280-281 din Codul de procedură penală și că acest aspect a determinat dispariția unui remediu efectiv și transformarea excepției de necompetență într-un mecanism iluzoriu de protecție, cauza de nulitate absolută, prevăzută la alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, devenind o cauză de nulitate relativă.  … 10.Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 508 din 7 octombrie 2014, paragraful 22, și se arată că modificările legislative intervenite de la momentul realizării interceptărilor convorbirilor telefonice până la momentul sesizării instanței cu rechizitoriul nu au permis inculpatului să invoce regimul nulității absolute existent la data la care s-a produs ingerința în dreptul său la viață intimă, familială și privată. Pentru acest motiv se afirmă că elemente extrinseci conduitei autorului prezentei excepții de neconstituționalitate l-au pus pe acesta într-o situație mai puțin favorabilă față de cea a altor inculpați care, aflați în situații similare, au beneficiat de regimul nulităților absolute mai sus analizat. Or, se susține că o astfel de diferență de regim juridic este de natură a încălca dispozițiile constituționale ale art. 16 și art. 124 referitoare la egalitatea în fața legii și la înfăptuirea justiției. Totodată, se susține că diminuarea protecției juridice prin restrângerea garanțiilor procesuale, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, este de natură a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție referitoare la statul de drept. Se susține, de asemenea, că lipsirea inculpaților de posibilitatea de a invoca nelegalitatea unor mijloace de probă, prin raportare la un caz de nulitate absolută ce nu se mai regăsește în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare, încalcă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție, contravenind astfel prevederilor constituționale ale art. 21. … 11.Tribunalul Maramureș – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la sintagma „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic“ din cuprinsul art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 se arată că trebuie analizată în contextul textului criticat, care se referă la obligația păstrării secretului operațiunii efectuate, și nu la enumerarea sau delimitarea persoanelor care oferă concursul tehnic; mai mult, se arată că, în cauză, nu a fost invocată vreo împrejurare legată de încălcarea obligației de păstrare a secretului convorbirilor. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară apreciază ca neîntemeiată și critica de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, susținând că acestea reprezintă o aplicare a principiului constituțional reglementat la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede retroactivitatea legii penale mai favorabile, având în vedere doar normele de drept substanțial, nu și normele procesual penale, care sunt de imediată aplicare.  … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 627 din 8 octombrie 2015, paragrafele 28-31. … 14.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Referitor la art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, se susține că acesta este enunțat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta din nerespectarea obligației de a păstra secretul operațiunii efectuate. Mai mult, se arată că înregistrarea și interceptarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate pot avea loc în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Se susține că, sub acest aspect, respectarea condițiilor stabilite de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului dreptului prevăzut la art. 28 din Constituție, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului acestui drept rezultă din analiza textelor legale criticate. Se arată, totodată, că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității pedepsei (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70) și la dreptul la respectarea vieții private și de familie (Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României). Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, se arată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind invocate deciziile Curții Constituționale nr. 631 din 11 noiembrie 2014, nr. 24 din 3 februarie 2015 și nr. 627 din 8 octombrie 2015. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul conținut: „[…] Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal.“ … 18.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la statul de drept și la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, ale art. 28 cu privire la secretul corespondenței și ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, precum și prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie.  … 19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 au mai făcut obiectul unor critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională pronunțând în acest sens Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, Decizia nr. 691 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, și Decizia nr. 108 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 28 mai 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 20.Prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, precitată, paragrafele 15-26, Curtea a reținut că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispozițiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere; în acest sens, Curtea a reținut că în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 și-a fundamentat soluția din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activității de supraveghere tehnică. … 21.Prin aceeași decizie, Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, Curtea a constatat – referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activități de supraveghere – că acesta era asigurat, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, de persoane fără atribuții de cercetare penală, în limitele competențelor lor, motiv pentru care dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări obligația de a păstra secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită penal. … 22.De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate, ca de altfel întreaga secțiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. … 23.Curtea a mai reținut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispozițiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau, din oficiu, de către instanță, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor. … 24.În continuare, Curtea Constituțională a menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condițiile de legalitate și proporționalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părți. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara depozițiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, și în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuși că declarațiile martorilor trebuie făcute în fața tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declarațiilor din faza de instrucție penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declarații, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor. … 25.De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018, făcând trimitere la Decizia nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28, secretul corespondenței nefiind un drept absolut. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată, în mod eficace, asemenea amenințări și să supravegheze elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni.  … 26.În acest sens, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, și prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 22, decizii referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, a reținut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secțiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video – Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 și Legea nr. 202/2010 contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanții împotriva arbitrarului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariției Legii nr. 281/2003 procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiția existenței unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menționate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. … 27.Totodată, făcând trimitere la Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a arătat că însăși instanța europeană a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, Curtea de la Strasbourg, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ – prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006 – există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile de lege criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc. … 28.S-a arătat că în același sens sunt și Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, și Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018. … 29.Tot prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2018 Curtea a constatat că nu poate fi reținută critica autorului excepției în sensul că, dacă în cauza penală au fost efectuate activități de supraveghere tehnică în condiții de nelegalitate, iar una dintre părți este vizată, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă atât a dreptului la un proces echitabil, cât și a dreptului la apărare, pe lângă încălcarea dreptului la viață intimă, familială și privată, precum și a secretului corespondenței. De asemenea, având în vedere argumentele prezentate anterior, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate și susținerile potrivit cărora lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 determină instanțele de judecată, învestite de procurori cu autorizarea interceptării și a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor, să se substituie legiuitorului – pentru a decela sensul sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ – într-un mod care excedează operațiunii de interpretare a normei juridice, în sensul preluării de către judecător a funcției de legiferare, ceea ce conduce la încălcarea principiilor constituționale privind separația și echilibrul puterilor, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, precum și independența judecătorilor și supunerea lor numai legii. … 30.Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc nicio atingere prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 26 alin. (1), ale art. 28 și ale art. 124 alin. (3) din Constituție. … 31.În același sens sunt și Decizia nr. 691 din 8 noiembrie 2018, paragrafele 17-22, și Decizia nr. 108 din 28 februarie 2019, paragrafele 24-30, mai sus invocate. … 32.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței anterior invocate, atât soluția, cât și considerentele reținute în deciziile mai sus analizate sunt aplicabile și în prezenta cauză. … 33.Distinct de jurisprudența mai sus enunțată, pentru aceleași considerente, Curtea reține că prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și ale art. 16 alin. (1) cu privire la statul de drept și la egalitatea în drepturi și nici dispozițiilor art. 8 din Convenție referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie. … 34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Alexandru Roșca în Dosarul nr. 142/100/2017/a1 al Tribunalului Maramureș – Secția penală și constată că prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Maramureș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 septembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește