DECIZIA nr. 54 din 28 februarie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 12 iunie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ActulREFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ART. 1REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 3REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 4REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ART. 4REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 5REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ART. 5REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 6REFERIRE LALEGE 149 16/06/2015
ART. 6REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012
ART. 6REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 188
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 6REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 62
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 630 13/12/2022
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 682 30/09/2020
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 297 26/04/2018
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 38
ART. 14REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ART. 15REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 16REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 42
ART. 16REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 17REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 783 17/11/2015
ART. 19REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 23
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 19REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984
ART. 19REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984 ART. 4
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 20REFERIRE LALEGE 407 09/11/2006 ART. 44
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Daniela Ramona Marițiu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“, cuprinsă în dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 840/213/2018/a2. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 35D/2020.

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile criticate sunt clare și previzibile. Infracțiunea comisă prin una dintre modalitățile prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 se sancționează separat. Astfel, vor fi stabilite două pedepse pentru cele două infracțiuni care devin concurente, cea prevăzută de textul de lege criticat și cea de braconaj. Această pluralitate de infracțiuni este opțiunea legiuitorului de a pedepsi distinct persoana care desfășoară activități ilicite, în baza probelor administrate legal, în condiții de oralitate, contradictorialitate, cu respectarea tuturor garanțiilor constituționale și convenționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea nr. 16 din 9 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 840/213/2018/a2, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“, cuprinsă în dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească odată cu soluționarea apelului declarat într-o cauză penală în care inculpații au fost condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile criticate.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească a reținut că transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, la fel ca infracțiunile de tăinuire, favorizare a infractorului sau spălare a banilor, este o infracțiune distinctă de cea de braconaj din care provine vânatul (produs al infracțiunii). Caracterul subsecvent al acestei infracțiuni – transportul vânatului – rezultă din împrejurarea că derivă dintr-o altă infracțiune care constituie situația premisă. Dacă în cazul transportului vânatului găsit împușcat ori tranșat în teren rezultă fără echivoc faptul că subiectul activ al celor două infracțiuni nu poate fi una și aceeași persoană, în cazul transportului vânatului dobândit în condițiile 42, nu este exclusă posibilitatea ca participantul la infracțiunea de braconaj să fie concomitent și subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din același act normativ. Susține că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. d), în modalitatea transportului vânatului dobândit din braconaj de către subiectul activ al acestei infracțiuni, este o acțiune care se poate realiza ulterior momentului consumării infracțiunii de braconaj, potrivit unei rezoluții infracționale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de braconaj urmărește dobândirea și folosirea vânatului, iar acțiunea de transport (în sensul deplasării, mutării, schimbării locului vânatului, cu sau fără ajutorul unui vehicul sau a unui animal utilizat pentru aport) este de la sine înțeleasă în realizarea acestui scop, astfel că nu presupune existența unei rezoluții infracționale distincte. Drept urmare, fiind circumscrisă folosirii vânatului rezultat din comiterea infracțiunii de braconaj de către subiectul activ al infracțiunii săvârșite, incriminarea transportului nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării celorlalte modalități ale infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. d), acela de a disimula proveniența ilicită a vânatului, ci implică tragerea autorului la răspundere penală, de două ori, pentru săvârșirea aceleiași fapte, în anumite situații concrete, neputându-se stabili nici unde se termină acțiunea de dobândire a vânatului și unde începe cea de transport.6.În continuare, instanța judecătorească arată că dispozițiile art. 44 lit. d), ce incriminează transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, nu reprezintă o reglementare nouă, ci reproduce textul fostului art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 care a fost în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, când sintagma „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“ a fost eliminată. Legea nr. 187/2012 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, dată la care în Parlamentul României se derula procesul legislativ având ca obiect propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 407/2006, proces finalizat ulterior acestei date prin adoptarea Legii nr. 149 din 16 iunie 2015. Susține că în procesul legislativ al Legii nr. 149/2015 s-a făcut abstracție de modificările aduse dispozițiilor art. 44 lit. b) prin art. 188 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 (deși acestea erau deja integrate în actul de bază). Altfel spus, deși dispozițiile art. 44 lit. b) nu mai aveau în configurația lor sintagma „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“, aceasta a fost preluată ca atare în corpul noului act normativ modificator, iar prin renumerotare a devenit actualul art. 44 lit. d). Făcând referire la dispozițiile art. 62 din Legea nr. 24/2000, susține că instanța de contencios constituțional trebuie să stabilească dacă parcurgerea procesului legislativ în această manieră respectă principiul legalității dedus din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“ cuprinsă de dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006. Dispozițiile art. 44 lit. d) au următorul conținut: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă: […] d) transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii.“11.Instanța judecătorească susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate dintr-o perspectivă similară, respingând excepția ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 630 din 13 decembrie 2022*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a reținut că răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajate ca urmare a încălcării unei dispoziții de drept penal, fapt ce dă naștere unui raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârșirii infracțiunii, raport ce are ca părți statul, pe de o parte, și persoana care săvârșește infracțiunea, pe de altă parte. Conținutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârșit infracțiunea, prin aplicarea sancțiunii corespunzătoare, prevăzută de legea penală, și din obligația persoanei în cauză de a executa sancțiunea aplicată (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 26, sau Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018). Astfel, Curtea a recunoscut că, în domeniul politicii penale, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni ține de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, așadar, Parlamentul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și a principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, paragraful 31).*) Decizia Curții Constituționale nr. 630 din 13 decembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 9 mai 2023.13.Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că legiuitorul a statuat, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, că există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni. Concursul real de infracțiuni cunoaște două modalități, și anume concursul real simplu și concursul real calificat (caracterizat/cu conexitate). Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că între faptele concurente nu există altă legătură decât cea dată de identitatea subiectului infracțiunilor. Concursul real calificat presupune săvârșirea unei infracțiuni pentru a înlesni sau a ascunde o altă infracțiune; conexitatea poate fi etiologică (o infracțiune este comisă pentru înlesnirea săvârșirii altei infracțiuni), caz în care există două infracțiuni, una scop și una mijloc, ambele comise cu intenție, ori poate fi consecvențială, infractorul săvârșind o infracțiune pentru a ascunde o altă infracțiune săvârșită anterior.14.Așa fiind, Curtea a observat că dispozițiile art. 42 din Legea nr. 407/2006 incriminează infracțiunea de braconaj, fiind reglementate mai multe variante alternative de săvârșire a acesteia. În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de braconaj, Curtea a reținut că acesta se circumscrie, în principal, activității de vânătoare desfășurată fără respectarea condițiilor legale, iar în cazul anumitor variante alternative, emiterii de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar, urmăririi vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, trecerii pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație sau utilizării, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică. În acest context, Curtea a observat că, potrivit art. 1 lit. ad) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea reprezintă acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la legea anterior menționată, aflate în stare de libertate.15.În continuare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 incriminează infracțiunea ce constă în transportul vânatului dobândit în condițiile săvârșirii infracțiunii de braconaj sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii. În ceea ce privește elementul material al infracțiunii reglementate de dispozițiile de lege criticate, Curtea a reținut că acesta constă în acțiuni alternative, precum transportul vânatului dobândit în condiții de braconaj sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta.16.Astfel, Curtea a observat că actele de conduită interzise prin cele două texte de lege se referă la acțiuni diferite, legiuitorul reglementând sancționarea diferită a acestora, ca infracțiuni distincte. Cu alte cuvinte, deși unele comportamente interzise prin dispoziția de lege criticată sunt în strânsă legătură cu infracțiunea de braconaj, acestea nu se confundă cu cele avute în vedere în cazul infracțiunii de braconaj. Astfel, voința legiuitorului a fost aceea de a nu stabili o unitate legală de infracțiune atunci când a reglementat infracțiunea de braconaj, ci a apreciat că se impun incriminarea și sancționarea distinctă a actelor prevăzute de art. 42 din Legea nr. 407/2006 în raport cu cele menționate în art. 44 lit. d) din același act normativ.17.Așa fiind, Curtea a constatat că, în esență, relația dintre comiterea infracțiunii de braconaj și săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 este caracterizează printr-o legătură între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Dacă faptele prevăzute ca modalități alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de braconaj au fost urmate de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, atunci se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.18.În acest context, Curtea a reținut că principiul de drept procesual penal non bis in idem presupune că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeași faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. Condiția fundamentală pentru a putea fi invocat dreptul pe care acest text îl consacră este ca persoana în cauză să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta penală în legătură cu care este din nou urmărită sau judecată (Decizia nr. 783 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2016, paragraful 15).19.Având în vedere, astfel cum s-a precizat anterior, că infracțiunea de braconaj presupune alte acte materiale decât fapta incriminată de prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate nu contravin principiului ne bis in idem – consacrat de prevederile art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenție. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că textul criticat nu contravine nici art. 23 alin. (12) din Constituție, astfel cum acestea sunt interpretate prin prisma exigențelor textelor convenționale antereferite.20.Prin urmare, Curtea a constatat că nu pot fi reținute criticile autorului excepției de neconstituționalitate, în sensul că aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni ar presupune aplicarea a două pedepse pentru aceeași faptă, cu încălcarea principiului ne bis in idem, precum și că fapta incriminată prin prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 nu constituie, în realitate, o infracțiune autonomă față de cea de braconaj.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească, în Dosarul nr. 840/213/2018/a2 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că sintagma „transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42“, cuprinsă în dispozițiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, este constituțională în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x