DECIZIA nr. 54 din 22 ianuarie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 9 mai 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 8REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 10REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 288
ART. 12REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 290
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 339
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 288
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 289
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 336
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 176 24/03/2005
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 57
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 57
ART. 28REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 288
ART. 28REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 289
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 8.288/333/2016 al Judecătoriei Vaslui și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.590D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că părțile Vasile Pavăl și Eduard Lăcătușu au depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorul acesteia critică art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciind că împotriva soluției procurorului ar trebui să facă plângere orice persoană, și nu numai persoana ale cărei drepturi și interese legitime sunt vătămate. Or, art. 336 din Codul de procedură penală este identic cu art. 21 din Constituție. Așa fiind, a constata neconstituționalitatea textului contestat pentru motivele invocate de autor echivalează cu neconstituționalitatea dispozițiilor constituționale consacrate de art. 21.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.288/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Istrate într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de clasare.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, în situația în care sunt interpretate în sensul nerecunoașterii dreptului oricărui cetățean de a formula plângeri împotriva unor soluții de neurmărire netemeinice și nelegale date de procurorul de caz și menținute de procurorul ierarhic, se ajunge la situația în care făptuitorii să nu mai fie cercetați și trimiși în judecată.7.Totodată, în cazul în care organele de urmărire penală nu se sesizează din oficiu cu privire la comiterea unei astfel de fapte, este dreptul și obligația oricărui cetățean de a sesiza organele de urmărire penală, care la rândul lor sunt obligate să efectueze și să finalizeze cercetările.8.În situația în care nu s-ar recunoaște dreptul oricărui cetățean de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori în astfel de cazuri, ar fi încălcate principii general consacrate în Constituție, care într-o formă sau alta sunt reluate în Codul de procedură penală, în capitolul consacrat principiilor dreptului penal.9.Art. 15 din Constituție stabilește că cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, iar art. 16 din Constituție stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Este adevărat că art. 21 din Constituție referitor la accesul liber al oricărui cetățean la justiție stabilește că exercitarea acestui drept se face pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, însă aceasta nu înseamnă că cetățenii nu se pot adresa justiției pentru apărarea unui interes general, ocrotit de lege. De asemenea, în cazul în care prevederile legale criticate sunt interpretate în sensul nerecunoașterii oricărui cetățean a dreptului de a formula plângere împotriva unor soluții de neurmărire netemeinice și nelegale, se ajunge la situația restrângerii unor drepturi și libertăți recunoscute cetățenilor prin art. 53 din Constituție.10.Sintetizând, autorul excepției susține că art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțional în contextul în care nu conferă oricărui cetățean (nu numai celui vătămat prin săvârșirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu.11.Judecătoria Vaslui opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 288 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.12.Față de dispozițiile art. 290 din Codul de procedură penală, se constată că orice persoană este îndreptățită să încunoștințeze despre săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, chiar și în situațiile în care organul de cercetare penală nu se sesizează din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, poate fi sesizat de către orice persoană care a aflat despre o faptă penală.13.Pe de altă parte, în mod just, nu orice persoană poate formula plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, ci doar acelea care au fost vătămate în vreun fel în interesele lor legitime. Dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispozițiile constituționale, respectiv cu cele ale art. 21, potrivit cărora accesul liber la justiție este garantat oricărei persoane pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.15.Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Întrucât au valoare de principiu, fiind aplicabile – în virtutea normei de trimitere de la art. 339 alin. (6) din Codul de procedură penală – inclusiv plângerilor privind actele de urmărire penală, măsurile sau soluțiile de clasare dispuse de procuror, prevederile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală determină concluzia că, indiferent de obiectul plângerii și de organul judiciar căreia îi este adresată, dreptul de a o formula este recunoscut numai celui care a fost vătămat într-un interes personal și legitim prin măsura sau actul de urmărire penală contestat.16.În opinia Guvernului, reglementarea criticată nu îngrădește accesul la justiție. Justificarea unui interes în contestarea soluției de clasare constituie o condiție de admisibilitate compatibilă cu prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, căci acestea garantează accesul la justiție oricărei persoane care se adresează justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.17.De asemenea, câtă vreme cel care justifică un interes în desființarea soluției de clasare nu se află în aceeași situație cu acela care nu probează un astfel de interes, se apreciază că diferența de tratament din perspectiva admisibilității plângerii nu poate fi calificată drept discriminatorie.18.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește aprecierea autorului excepției față de faptul că textul de lege este neconstituțional în contextul în care nu conferă oricărui cetățean posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu, Avocatul Poporului menționează că, potrivit art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu art. 289 alin. (1) și art. 290 din același cod, „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune“, iar „Denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni“. Astfel, potrivit celor de mai sus, orice persoană este îndreptățită să aducă la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea unei infracțiuni în cazul în care are cunoștință despre săvârșirea unei fapte penale.19.Pe cale de consecință, Avocatul Poporului apreciază că prin dispozițiile legale criticate se asigură tocmai accesul liber la justiție, prin formularea plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor legitime ale persoanei vătămate.20.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.22.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Dreptul de a face plângere, care au următorul conținut: „Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.“23.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi și art. 21 referitor la Accesul liber la justiție.24.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, susținând că sunt neconstituționale în contextul în care nu conferă oricărui cetățean (nu numai celui vătămat prin săvârșirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu. Cu alte cuvinte, autorul excepției susține că ar trebui să fie posibilă formularea unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror de către orice persoană, indiferent dacă a fost sau nu vătămată în vreun fel prin acțiunea făptuitorului.25.Analizând această critică, Curtea reține că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Or, reglementările deduse controlului de constituționalitate satisfac exigențele impuse de normele constituționale și dau expresie principiului constituțional al accesului liber la justiție, întrucât reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credință, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.26.Așa fiind, accesul la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție. Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).27.Dispozițiile legale criticate nu conțin, așa cum în mod eronat susține autorul excepției, interdicția de a formula plângere penală împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată. Dimpotrivă, orice persoană care se consideră vătămată printr-o infracțiune într-un drept al său se poate adresa cu plângere penală în condițiile textului legal criticat. A extinde însă această posibilitate în mod necondiționat de existența unei vătămări directe prin infracțiune echivalează cu exercitarea, în mod abuziv, a drepturilor și libertăților care, potrivit art. 57 din Constituție, se face cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți. Aceasta, deoarece o soluție de netrimitere în judecată, chiar dacă este nelegală și netemeinică, nu poate fi apreciată ipso facto ca fiind rezultatul unei infracțiuni. În acest sens, Curtea constată că susținerile autorului excepției conțin în sine o prezumție de incompetență sau de subiectivism a procurorilor ori a celor ierarhici superiori, în sensul că nu vor instrumenta cauzele corect și ar fi nevoie de orice persoană, chiar neinteresată, să le conteste actele. Or, existența interesului de a acționa are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă persoana în cauză a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur șicanator, încărcând astfel inutil rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real și realizabil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, interesul, ca o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, conferă calitatea de parte în acord cu art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“.28.Totodată, potrivit art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu art. 289 alin. (1) și art. 290 din același cod, „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune“, iar „Denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni“.29.Cu alte cuvinte, nimic nu îl oprește pe orice cetățean să sesizeze organele de urmărire penală prin denunț despre săvârșirea unei infracțiuni. Aceasta nu înseamnă că denunțătorul are aceleași drepturi și obligații cu persoana vătămată, căreia i s-a cauzat direct prin infracțiune o vătămare, deoarece se află în situații juridice diferite.30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 8.288/333/2016 al Judecătoriei Vaslui și constată că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x