DECIZIA nr. 531 din 24 septembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gerard Alexandru Andronescu în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1 al Tribunalului Călărași – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.581D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 729 din 21 noiembrie 2017 și nr. 262 din 24 aprilie 2018. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 27 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1, Tribunalul Călărași – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gerard Alexandru Andronescu cu ocazia soluționării, în faza de cameră preliminară, a unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unor infracțiuni economico-financiare, cauză în care inculpatul a solicitat administrarea probei cu expertiză, contestând raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și principiile constituționale privind statul de drept, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și statutul procurorilor, întrucât „lasă la aprecierea pur discreționară a organelor judiciare dispunerea unei expertize, singurul procedeu științific care poate să lămurească toate aspectele esențiale ale cauzei și să contribuie la aflarea adevărului“, inculpatul neavând „posibilitatea de a contesta imediat o eventuală decizie nefavorabilă“. Așa cum este formulat, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu îndeplinește condițiile de previzibilitate a legii, lăsând loc arbitrariului cu privire la o chestiune care ține de esența egalității de arme și a contradictorialității, mai ales în dosarele penale care implică un probatoriu specializat. Astfel, consideră că neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate este și mai evidentă în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, întrucât, pentru a putea reține o astfel de încadrare juridică, trebuie stabilit cu certitudine dacă există sau nu un prejudiciu și care este cuantumul exact al acestuia. Având în vedere că obligația stabilirii prejudiciului și a limitelor sale, precum și a probării acestuia incumbă organelor de urmărire penală, acestea aleg, aproape în toate cazurile, să solicite calcularea prejudiciului de către inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) detașați în cadrul parchetelor, deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, respectiv existența pericolului de dispariție a unor mijloace de probă sau necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Totodată, invocă lipsa de independență și imparțialitate a inspectorilor antifraudă menționați mai sus, întrucât aceștia sunt angajați ai ANAF, instituție care se constituie parte civilă în dosarele care au ca obiect infracțiuni economico-financiare. De asemenea, arată că inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor se află sub controlul direct al procurorului. Consideră, prin urmare, că rapoartele de constatare dispuse în temeiul prevederilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt întocmite doar pentru a susține acuzațiile aduse de organele de urmărire penală, iar nu în scopul aflării adevărului. În aceste condiții, susține că este esențială instituirea obligației organelor judiciare de a dispune efectuarea unei expertize în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate.  … 6.Tribunalul Călărași – Secția penală apreciază că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece lasă la aprecierea pur discreționară a organelor judiciare dispunerea efectuării unei expertize, chiar și în situația în care concluziile raportului de constatare sunt temeinic contestate de către părți. Consideră că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 21 alin. (1) și (3), art. 24, art. 124 alin. (2) și ale art. 132 alin. (1) din Constituție, precum și prevederile art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sens în care invocă argumentele autorului excepției. Apreciază că, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, este esențial a institui în sarcina organelor judiciare obligația de a dispune efectuarea unei expertize în situația în care concluziile raportului de constatare sunt contestate de către părți. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală obligau organul judiciar să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori concluziile raportului de constatare erau contestate. În prezent însă, ca urmare a modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală stabilesc numai posibilitatea, facultatea organului judiciar de a proceda astfel. Face trimitere la nota de fundamentare a ordonanței de urgență mai sus menționate, în care se arată că modificarea reglementării a vizat înlăturarea unui potențial viciu de neconstituționalitate, căci, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală – în redactarea anterioară – refuza judecătorului competența de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar și atunci când proba solicitată nu era concludentă și utilă soluționării cauzei. Or, sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, și anume prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, că judecătorul cauzei, în virtutea pregătirii sale profesionale și a statutului său de independență, are competența de a decide în ceea ce privește raporturile juridice deduse judecății, mijloacele de probă administrate și normele juridice aplicabile. Câtă vreme dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză inculpatului dreptul de a contesta concluziile raportului de constatare și de a propune administrarea de probe printr-un raport de expertiză, ci – în acord cu prevederile art. 100 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală – recunosc organelor judiciare competența de a aprecia utilitatea expertizei solicitate, prin prisma elementelor de fapt pe care inculpatul tinde să le probeze, apreciază că pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu subzistă. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe – formulată în cursul urmăririi penale sau al judecății – poate fi respinsă numai în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege și numai motivat. Or, obligația de a motiva respingerea unei astfel de cereri garantează respectarea dreptului la un proces echitabil, căci inculpatul are posibilitatea de a contesta în calea de atac respingerea probei propuse, iar instanța de control judiciar dispune de reperele necesare pentru a evalua – având în vedere întregul material probator administrat – dacă efectuarea expertizei în completarea raportului de constatare era sau nu utilă soluționării cauzei. … 9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Faptul că, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, organul judiciar este suveran în aprecierea necesității efectuării unei expertize nu contravine sub niciun aspect prevederilor constituționale, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor privitoare la înfăptuirea justiției, consacrate de prevederile art. 124 și ale art. 126 din Legea fundamentală. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa și experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau a subiecților procesuali principali, potrivit dispozițiilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. De asemenea arată că prevederile art. 21 din Constituție asigură oricărei persoane accesul la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, indiferent dacă acestea rezultă din Legea fundamentală sau din alte legi. Accesul liber la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Așa fiind, legiuitorul, în ansamblul legislației în materie, a reușit să creeze premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părțile implicate beneficiază de suficiente garanții pentru respectarea dreptului la apărare, întrucât inculpatul are posibilitatea să solicite și să administreze toate probele necesare și utile cauzei. În plus, este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului penal.  … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“ … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul de drept și la principiul legalității, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum și ale art. 11 alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragrafele 1 și 3 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, reținând că textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispune cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanța mai sus menționată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părțile contestau concluziile raportului de constatare. … 15.Curtea Constituțională a observat că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia asupra utilității efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiționată de aprecierea necesității sale, indiferent că această necesitate este impusă de existența unei nelămuriri a organului judiciar ori de aspectele învederate de către părți în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața organului de urmărire penală și instanțelor judecătorești, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. … 16.Prin urmare, Curtea a reținut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau de subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Așa fiind, ceea ce guvernează necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. … 17.Totodată, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obține o probă care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu prevederile art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul nu este notoriu; proba este imposibil de obținut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; precum și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 18.Prin aceeași decizie mai sus citată, Curtea Constituțională a reținut că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din acest act normativ, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator. … 19.Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017, Curtea Constituțională a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece – pe lângă faptul că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului -, principiul liberei aprecieri a probelor nu este unul absolut, fiind limitat de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. … 20.În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Totodată, Curtea de la Strasbourg, prin aceeași hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea de la Strasbourg a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialității – ca și celelalte garanții procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 – are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojӓrvi împotriva Finlandei, paragraful 42). … 21.Or, așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală). Curtea a reținut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu prevederile art. 374 alin. (5), (6) și (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate [art. 374 alin. (9) și art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. … 22.Așa fiind, Curtea Constituțională a reținut, prin decizia mai sus citată, că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea. … 23.În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize – în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate – are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a rezolvării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă soluționării speței, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului/inculpatului. … 24.Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, citată anterior, Curtea Constituțională – având în vedere argumentele mai sus enunțate -, prin Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, a constatat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, și nu o manieră de a încălca, prin dispozițiile de lege criticate, principiul legalității și standardele calității legii, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 7 din Convenție.  … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 26.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gerard Alexandru Andronescu în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1 al Tribunalului Călărași – Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Călărași – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește