DECIZIA nr. 530 din 10 noiembrie 2022

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Burduja.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Alina Anastasescu în Dosarul nr. 33.121/325/2018/a2 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.450D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că autoarea excepției tinde la completarea și modificarea textului de lege criticat, solicitând eliminarea unei condiții ce trebuie îndeplinită pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei. Condiția prevăzută de textul de lege criticat este justificată având în vedere că în procesul de individualizare a pedepsei limitele de pedeapsă reflectă gradul de pericol social concret al faptei. Susține că sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, criticile de neconstituționalitate referindu-se la chestiuni ce pot fi remediate exclusiv de către legiuitor. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea penală din 11 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 33.121/325/2018/a2, Judecătoria Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Alina Anastasescu cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autoarea excepției a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece nu permit dispunerea amânării aplicării pedepsei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare. Apreciază că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dispoziții obligatorii și prioritare față de dreptul intern. Astfel, pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune, ceea ce semnifică efectuarea unui test de proporționalitate atât în privința individualizării legale a pedepselor, cât și în privința individualizării judiciare a acestora. Interdicția instituită de dispozițiile art. 83 alin. (2) din Codul penal privind amânarea aplicării pedepsei în cazul infracțiunii de abuz în serviciu se conturează ca o limită susceptibilă de a înfrânge dispoziția imperativă a art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Se apreciază că excluderea infracțiunii de abuz în serviciu, indiferent de circumstanțele în care este comisă, de la amânarea aplicării pedepsei contravine exigenței de proporționalitate stabilite de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, neconstituționalitatea textului de lege criticat derivă din maniera stabilirii unor limite de pedeapsă rigide (7 ani sau mai mare) care nu lasă nicio posibilitate de individualizare de către judecător în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 din Codul penal. … 6.Judecătoria Timișoara – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Stabilirea de către legiuitor a unor condiții, pozitive sau negative, care trebuie să fie îndeplinite pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei reprezintă o componentă a libertății puterii legislative de a aprecia și stabili cadrul legal în care să fie înfăptuită politica penală a statului român. În continuare, face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 28 noiembrie 2017. Susține că ceea ce inculpata critică este faptul că legea prevede anumite condiții în vederea dispunerii unor soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei și este nemulțumită de faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății limitează posibilitățile concrete de individualizare. O asemenea critică de neconstituționalitate nu poate fi primită întrucât presupune un raționament ciclic, care poate fi aplicat oricărei instituții juridice de drept penal (și nu numai). Astfel, poate fi criticată soluția legislativă potrivit căreia instanța poate dispune condamnarea la amendă penală numai când pedeapsa prevăzută de lege prevede această posibilitate de individualizare sau că, pentru a răspunde penal, o persoană fizică trebuie să aibă împlinită minimum vârsta de 14 ani. Apreciază că, în realitate, ceea ce se critică este modul în care legiuitorul, în urma analizei oportunității reglementării, a ales să legifereze și să adopte dispoziții legale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 83 alin. (2) din Codul penal, cu următorul conținut: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.“ … 11.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 49 alin. (3) referitor la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia formulează criticile de neconstituționalitate prin raportare la art. 148 alin. (2) din Constituție cu referire la art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În ceea ce privește acest aspect, Curtea reține, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, și Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, că, de principiu, prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului. Ținând cont că dispozițiile art. 49 alin. (3) din aceasta se referă la faptul că pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune, Curtea reține că Legea fundamentală reglementează, în dispozițiile art. 23 alin. (12), principiul proporționalității incriminării. Așa fiind, Curtea constată că analiza criticilor de neconstituționalitate se va realiza prin raportare la prevederile constituționale anterior menționate. … 13.În continuare, Curtea reține că dispozițiile art. 83-90 din Codul penal reglementează instituția amânării aplicării pedepsei, art. 83 stabilind condițiile ce trebuie respectate pentru ca aceasta să poată fi dispusă de către instanța judecătorească. În acest sens, Curtea a reținut că amânarea aplicării pedepsei este o formă de individualizare a pedepsei și, totodată, o prerogativă acordată instanței de judecată de a stabili o pedeapsă penală pentru o persoană vinovată de comiterea unei infracțiuni și de a amâna aplicarea acesteia, dând astfel posibilitatea ca pedeapsa în cauză să nu fie, în mod provizoriu, executată, iar, în condițiile stabilite de lege, să nu se mai execute cu caracter definitiv. Cu toate că presupune neexecutarea, provizorie, a unei pedepse penale stabilite, instituția amânării aplicării pedepsei se caracterizează printr-o anumită gravitate, dată de obligațiile ce îi sunt impuse persoanei condamnate, pe perioada supravegherii. Practic, din punctul de vedere al gravității, amânarea aplicării pedepsei se situează între renunțarea la aplicarea pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. … 14.Curtea a constatat că amânarea aplicării pedepsei se dispune în anumite condiții, expres prevăzute la art. 83 alin. (1) din Codul penal, care denotă un pericol social redus al faptelor săvârșite, respectiv: dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a) și b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; dacă infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; dacă, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Totodată, conform art. 83 alin. (2) din Codul penal, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților (Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragrafele 11 și 12, și Decizia nr. 721 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 21). Totodată, Curtea a reținut că reglementarea condițiilor amânării aplicării pedepsei intră în atribuțiile organului legiuitor, Parlamentul, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, consacrat de prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală (Decizia nr. 266 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 24 august 2022, paragraful 22). … 15.În același sens, Curtea a statuat, în esență, că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă (Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, și Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006). … 16.Constituția nu stabilește mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative și priorități în diferite perioade de timp, determinate de frecvența, gravitatea și consecințele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și combătute prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017). … 17.Așa fiind, Curtea constată că reglementarea condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, inclusiv cea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, intră în atribuțiile organului legiuitor, reprezentând opțiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. … 18.În continuare, în ceea ce privește criticile referitoare la lipsa proporționalității individualizării legale și judiciare a pedepselor, ca urmare a reglementării, prin dispozițiile de lege criticate, a condiției referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate. Curtea a constatat că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite -, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat, totodată, importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental – care face obiectul limitării impuse de sancțiune – și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului (Decizia nr. 307 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 19 octombrie 2022, paragraful 18). … 19.În același sens, Curtea a reținut că individualizarea pedepselor penale constă într-o operațiune de personalizare a acestora, prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile de apărare a valorilor sociale. Aceasta, întrucât chiar și infracțiunile din aceeași categorie pot fi săvârșite în maniere foarte diferite, care să denote un pericol social diferit. Altfel spus, individualizarea pedepsei este necesară pentru atingerea scopului său, pedeapsa trebuind să corespundă nevoilor de reeducare ale făptuitorului. Pentru realizarea acestei finalități, individualizarea pedepselor penale este făcută etapizat, mai întâi de legiuitor, prin dispozițiile legii penale, apoi de instanțele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor penale, iar, în final, de către organele administrative ale locului de detenție, fiecare dintre ultimele două categorii de autorități anterior menționate fiind obligată să respecte individualizarea pedepsei făcută în etapa anterioară intervenției sale (Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 20). … 20.În acest context, Curtea reține că instituția juridică a amânării aplicării pedepsei răspunde principiului proporționalității și al justei individualizări a consecințelor stabilirii răspunderii penale (Decizia nr. 501 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 16 decembrie 2021, paragraful 27). Așa fiind, faptul că în cazul anumitor infracțiuni, pentru care legiuitorul a prevăzut o pedeapsă de 7 ani sau mai mare, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei nu are semnificația imposibilității individualizării pedepsei cu consecința aplicării unei pedepse disproporționate față de fapta săvârșită. Astfel, pe lângă reglementarea instituției amânării aplicării pedepsei, legiuitorul a prevăzut criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum și acele împrejurări care constituie circumstanțe atenuante sau agravante. Totodată, legiuitorul a reglementat și criterii speciale de individualizare a pedepsei, de care instanța trebuie să țină seama în anumite situații (de exemplu, art. 39 din Codul penal referitor la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, art. 43 referitor la pedeapsa în caz de recidivă, prevederile art. 49 din Codul penal privind pedeapsa în cazul participanților sau prevederile art. 67 din același act normativ privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi). … 21.În aceste condiții, Curtea constată că individualizarea legală este urmată de individualizarea judiciară, care va fi realizată conform prevederilor art. 74-79 din Codul penal coroborate, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, cu dispozițiile ce reglementează criteriile speciale de individualizare a pedepsei. Așa fiind, textul criticat nu este de natură a încălca dreptul judecătorului de a proceda la individualizarea judiciară a pedepsei în funcție de situația analizată și nici nu are drept consecință o aplicare disproporționată a pedepsei. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alina Anastasescu în Dosarul nr. 33.121/325/2018/a2 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală și constată că dispozițiile art. 83 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește