DECIZIA nr. 529 din 17 iulie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 3 august 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 393 28/09/2004
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 412 14/06/2017
ART. 1REFERIRE LALEGE 115 19/05/2015
ART. 1REFERIRE LALEGE 115 19/05/2015 ART. 1
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 761 17/12/2014
ART. 1REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004 ART. 9
ART. 1REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004 ART. 15
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 215 23/04/2001
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 15
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 122
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 40
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 121
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 122
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 8
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 40
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 121
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 4REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 4REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 40
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 40
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 761 17/12/2014
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 16
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 14 09/01/2003
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 40
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 40
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 15
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 18
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004
ART. 13REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004 ART. 9
ART. 13REFERIRE LALEGE 393 28/09/2004 ART. 15
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 8
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 36
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 40
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 40
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 36REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 15
ART. 36REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 18
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Benke Károly – magistrat-asistent-șef

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, obiecție formulată de 74 de deputați și 6 senatori. 2.Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.934/25 iunie 2018 și constituie obiectul Dosarului nr. 966A/2018.3.În motivarea obiecției de neconstituționalitate se arată că reglementarea cazului de menținere a calității de consilier local sau județean din poziția de independent ca urmare a fuziunii partidelor politice pe listele cărora a fost ales duce la o lipsă de stabilitate în cadrul administrației publice locale și la încălcarea configurației politice. Astfel, convertirea mandatelor membrilor partidelor politice care fuzionează în mandate de independenți duce la constatarea potrivit căreia mandatul astfel continuat nu mai corespunde voinței inițiale a electoratului, care a acordat votul său unui candidat în considerarea partidului și a programului politic. O astfel de reglementare contravine jurisprudenței Curții Constituționale, fiind, așadar, contrară art. 147 alin. (4) din Constituție.4.Se mai arată că legea este lacunară, întrucât nu reglementează ipoteza reorganizării partidelor politice prin divizare, cea a fuziunii organizațiilor minorităților naționale, nu definește noțiunea de „independent“ și nu este corelată cu Legea partidelor politice nr. 14/2003.5.Se mai susține că, prin convertirea unui ales local, membru al unui partid politic, în „independent“, contrar voinței acestuia de a activa în cadrul formațiunii politice rezultate ca urmare a fuziunii, nu face altceva decât să înlăture voința cetățenilor care și-au exercitat dreptul de asociere, încălcându-se grav dreptul acestora de a-și stabili condițiile asocierii, condiții ce pot fi controlate numai de instanța judecătorească în baza Legii nr. 14/2003. În consecință, se apreciază că legea criticată încalcă art. 40 alin. (1) din Constituție.6.În susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt invocate și observațiile cuprinse cu privire la legea criticată în punctul de vedere al Guvernului și avizul Consiliului Legislativ. De asemenea, în sprijinul celor de mai sus, se fac largi referiri la Decizia Curții Constituționale nr. 761 din 17 decembrie 2014.7.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere.8.Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că autorii acesteia invocă jurisprudența Curții Constituționale, fără a ține cont de noua ipoteză a normei juridice; astfel, deciziile invocate nu privesc situația în care partidul politic fuzionează. Se consideră că, în situația fuziunii, se schimbă configurația politică de la momentul alegerii, dar și programul politic, nefiind vorba, în cazul dedus judecății, de migrație politică, ci, din contră, de prevenirea acesteia prin faptul că în cazul în care partidul politic al cărui membru a fost consilierul local/județean este radiat din Registrul partidelor politice în ipotezele descrise de Legea nr. 14/2003 rămâne consilier local/județean independent. 9.Legea criticată respectă cerințele privind claritatea, precizia și previzibilitatea normelor juridice, atribute care să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, întrucât în conținutul acesteia nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin urmare, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile legi criticate sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.10.Se mai indică faptul că, „prin aplicarea testului de proporționalitate, având în vedere că prevederea dedusă controlului constituțional privește apărarea unei măsuri necesare într-o societate democratică, și anume prevenirea migrației politice, nu se aduce atingere prevederilor art. 40 din Constituție“.11.Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1,art. 10, art. 15 și art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.13.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, care cuprinde un articol unic, cu două puncte. Acesta are următorul cuprins:– Articolul unic pct. 1 [cu referire la art. 9 alin. (2) lit. h^1)]: „[(2) Calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:] h^1) pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales. Prin excepție, în cazul în care două sau mai multe partide fuzionează consilierul local sau județean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice devine independent“; – Articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 15 alin. (2) lit. g^1)]: „[(2) Calitatea de primar și, respectiv, de președinte al consiliului județean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri:] g^1) pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales. Prin excepție, în cazul în care două sau mai multe partide fuzionează, primarul sau președintele consiliului județean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice devine independent“ .14.Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere și art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale. De asemenea, în critica de neconstituționalitate formulată, se fac referiri la dispozițiile:– Art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010: „(4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoc.“; – Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000: „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“. (1)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate 15.Curtea constată că sesizarea formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată, cât și sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 74 de deputați.16.Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate a fost semnată și de un număr de 6 senatori, însă semnăturile acestora nu pot fi luate în considerare, întrucât, pentru a fi validă o sesizare din partea senatorilor, ea ar fi trebuit să fie semnată, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, de un număr de cel puțin 25 de senatori. De asemenea, Curtea reține că nu se poate amalgama numărul de deputați cu cel al senatorilor, fiind vorba de titulari ai dreptului de sesizare diferiți [a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 412 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 25 iulie 2017, paragraful 21].17.Cu privire la termenul în care a fost sesizată Curtea Constituțională, Curtea constată că legea a fost adoptată, în procedură generală, de Camera decizională, Senatul, la data de 20 iunie 2018, dată la care a fost depusă pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, iar obiecția de neconstituționalitate a fost formulată și înregistrată la Curtea Constituțională în data de 22 iunie 2018. Așadar, Curtea, sub acest aspect, a fost legal sesizată, și anume în interiorul termenului de protecție prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu referire la termenul de 5 zile.(2)Parcursul legislativ al legii analizate 18.Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali a fost inițiată de 107 de deputați și senatori și înregistrată la Biroul permanent al Senatului la 12 februarie 2018. Plenul Senatului a hotărât că această inițiativă legislativă este, însă, de competența sa decizională, drept pentru care a transmis-o Camerei Deputaților pentru ca aceasta să o adopte ca primă Cameră sesizată (16 aprilie 2018). Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități și membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au examinat propunerea legislativă în ședința comună din 29 mai 2018 și au adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 30 mai 2018, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților [pentru = 171, împotrivă = 96, abțineri = 3].19.La data de 30 mai 2018, propunerea legislativă a fost transmisă Senatului. Membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și membrii Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului au examinat propunerea legislativă în ședința comună din 20 iunie 2018 și au adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 20 iunie 2018, legea a fost adoptată de plenul Senatului [pentru = 77, împotrivă = 34, abțineri = 0].20.La data de 22 iunie 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată cu prezenta obiecție de neconstituționalitate.(3)Analiza obiecției de neconstituționalitate 21.Cu privire la criticile de neconstituționalitate care se referă la faptul că legea criticată încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că „păstrarea calității de consilier local sau județean în ipoteza în care acesta nu mai aparține partidului pe lista căruia a fost inițial ales ar echivala cu convertirea respectivului mandat într-un mandat de independent sau aparținând, eventual, altui partid politic în care consilierul s-a înscris ulterior. Or, în condițiile actualului sistem electoral ce prevede scrutinul de listă pentru alegerea consilierilor locali și județeni, această ipoteză nu poate fi acceptată, deoarece mandatul în exercițiu, astfel continuat, nu mai corespunde voinței inițiale a electoratului, care a acordat votul său unui candidat în considerarea partidului pe care, la acel moment, acesta îl reprezenta“ [Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, paragraful 39]. „Sancțiunea pierderii mandatului, indiferent de modalitatea în care se pierde calitatea de membru de partid (demisie sau excludere), vizează numai consilierii locali și județeni, aceștia fiind aleși în cadrul unui scrutin de listă. Așadar, votul exprimat de către corpul electoral a privit partidul politic, mai exact lista prezentată de acesta, nu și candidații individuali, ceea ce a și determinat configurația politică a consiliului local/județean reflectată prin numărul de mandate obținute de partidele politice. Astfel, soluția legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 este o exigență ce rezultă direct din prevederile art. 8 alin. (2) din Constituție, o soluție legislativă contrară – care să nu condiționeze încetarea mandatului de consilier local sau județean de pierderea calității de membru de partid sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă acesta a fost ales – putând fi acceptată doar în condițiile modificării tipului de scrutin în cadrul căruia sunt aleși consilierii locali sau județeni. În lipsa reglementării unui alt tip de scrutin, Curtea nu poate decât să constate, în cauza de față, încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție“ [Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, paragraful 41].22.Decizia antereferită a fost pronunțată în condițiile în care premisa raționamentului viza existența în continuare a partidului politic, fără ca acesta să fi făcut obiectul reorganizării, prin fuziune sau divizare. De aceea, în lipsa unei premise identice, soluția nu poate fi identică. Prin urmare, legea, reglementând situația fuziunii, a optat pentru o soluție legislativă care impune consilierului local/județean calitatea de independent în ideea că, pe de o parte, partidul absorbit sau, pe de altă parte, partidul rezultat din contopire nu mai este același partid politic ca cel care a câștigat mandatele respective în urma alegerilor, prevenind, astfel, posibilitatea ca, în condițiile noii situații create, consilierul local/județean să fie exclus din partidul politic absorbant/nou creat ca sancțiune politică și, pe această cale, să își piardă mandatul. Este o reglementare care protejează mandatul alesului local și evită situațiile aleatorii care pot interveni în privința acestuia în urma fuziunii. Intruziunea legiuitorului în viața partidului politic absorbant/nou creat are un scop legitim, întrucât urmărește menținerea unei stabilități în cadrul autorității publice din care consilierul local/județean face parte și previne posibilitatea fragilizării regimului juridic al acesteia în cazul unor fuziuni frecvente. Este o măsură adecvată, aptă în sine să îndeplinească scopul legitim urmărit, necesară într-o societate democratică, din moment ce alte mijloace legale nu ar putea asigura această protecție juridică alesului județean/local în fața modificărilor politice, și care păstrează un just echilibru între interesele statului și cele ale partidului politic, respectiv între prevederile constituționale ale art. 121 și 122 cu referire la consiliile locale/județene și art. 8 alin. (2) cu referire la rolul partidelor politice.23.Aceleași considerații se impun în privința primarului și președintelui consiliului județean, în condițiile în care aceștia își dau demisia din partidul absorbant/noul partid politic creat prin fuziune.24.Prin urmare, Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție.25.Cu privire la criticile raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că din modul de formulare a dispozițiilor legale criticate se înțelege că devin independenți atât consilierii locali/județeni/primarii partidului absorbant, cât și cei ai partidului absorbit/nou creat. Or potrivit art. 38 alin. (1) teza a doua din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, în cazul fuziunii prin absorbție, „în protocolul de fuziune se va preciza care partid își păstrează personalitatea juridică, având drept consecință păstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent și electoral, precum și a programului politic“. În consecință, partidul absorbant își păstrează programul politic, astfel că măsura analizată, respectiv dobândirea calității de independent și a consilierului local/județean din cadrul partidului absorbant nu se justifică. Este de observat că, inițial, propunerea legislativă în forma inițiatorului a vizat numai fuziunea prin absorbție, iar calitatea de independent o dobândea consilierul local/județean din partidul politic absorbit (a se vedea și expunerea de motive a legii); această optică a fost modificată la raportul dat de comisiile permanente, fără a fi motivată în vreun fel.26.De aceea, prin modul inexact de redactare a textelor legale criticate se ajunge la situația în care toți consilierii locali/județeni/primarii devin independenți – în caz de fuziune. Însă, o atare redactare a textului constituie chiar o contradicție în termeni cu scopul fuziunii prin absorbție, întrucât, pe de o parte, nu se creează un partid nou, iar, pe de altă parte, partidul absorbant este cel ce rămâne cu personalitatea juridică și care, de altfel, a participat în alegeri. Faptul că nu mai este acel partid în forma „pură“ de la alegeri nu poate conduce la ideea că toți consilierii locali/județeni/primarii săi urmează să devină independenți în mod obligatoriu. S-ar ajunge în situația ca un partid politic absorbit, oricât de mic ar fi, să provoace pentru partidul absorbant pierderea tuturor consilierilor locali/județeni/ primarilor, aceștia urmând să devină independenți. Potrivit modului de redactare a normei legale criticate, o asemenea ipoteză este plauzibilă și posibilă, întrucât din formularea textului se înțelege că situația de excepție reglementată expres prin modificarea legislativă operată vizează oricare dintre aceste partide (absorbit/absorbant). Acceptarea unei asemenea soluții legislative ar echivala cu o bulversare a funcționării/compoziției politice a consiliilor locale și județene, autorități publice fundamentale ale statului.27.Prin urmare, având în vedere modul general de formulare a textului, care nu se limitează la situația partidului absorbit și/sau a celui rezultat din contopire, Curtea constată caracterul său imprecis, lipsit de claritate și imprevizibil. Or, încălcarea acestor cerințe de calitate a legii este contrară art. 1 alin. (5) din Constituție.28.De asemenea, aceleași probleme de calitate a legislației sunt puse în discuție prin faptul că, în prezent, președintele consiliului județean nu mai este ales prin scrutin uninominal, ci de către consilierii județeni, din cadrul consilierilor județeni, astfel că nu mai este clar dacă acesta își poate pierde calitatea de consilier județean în condițiile art. 9 alin. (2) lit. h^1) [demisie/excludere] sau numai în cele ale art. 15 alin. (2) lit. g^1) [demisie] din Legea nr. 393/2004. Din logica Deciziei nr. 761 din 17 decembrie 2014 [a se vedea, îndeosebi, paragrafele 42 și 43] rezultă că, nemaifiind ales în condițiile unui scrutin uninominal, ci al unuia de listă, de către consilierii județeni din cadrul consilierilor județeni, președintele consiliului județean își pierde mandatul ca orice alt consilier județean. Dacă, anterior Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015, acesta avea un regim juridic similar cu primarul în privința sancțiunii pierderii calității de membru al partidului politic, pentru că era ales prin scrutin uninominal, după acest moment, el este ales consilier județean prin scrutin de listă și, de abia ulterior, ca președinte al consiliului județean, prin vot, dintre și de către consilierii județeni [art. 1 alin. (5) din legea antereferită prevede că „Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale“], drept care, în privința sa trebuie să devină aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 384 din 31 mai 2018, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, paragraful 72].29.În logica textului, dacă președintele consiliului județean pierde calitatea de membru al partidului politic, prin excludere, în continuare își poate menține funcția de președinte al consiliului județean, fără a îndeplini însă condiția sine qua non cu privire la calitatea de consilier județean, calitate pe care, în mod primar, o deține. Or într-o astfel de situație nu se poate accepta că funcția de conducere poate fi exercitată cu neîndeplinirea condițiilor necesare ocupării funcției de bază. Prin urmare, în lipsa corelării articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 15 alin. (2) lit. g^1)] din legea criticată cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 115/2015 se ajunge la o situație juridică neclară în privința președintelui consiliului județean, sub aspectul pierderii calității sale de membru al partidului pe listele căruia a fost ales consilier județean. Astfel, un consilier județean care a fost ales în considerarea acestei calități drept președinte al consiliului județean va continua să fie președinte al consiliului județean, fără să mai fie consilier județean. În mod corect, însă, o asemenea soluție legislativă nu a fost reglementată în privința viceprimarului, care este, de asemenea, ales indirect dintre consilierii locali, iar dacă pierde calitatea de consilier local, pierde, în mod logic, și calitatea de viceprimar.30.Totodată, sintagma „președintele consiliului județean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice“ din cuprinsul articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 15 alin. (2) lit. g^1)] din legea criticată este inexactă, din moment ce președintele consiliului județean nu este ales pe lista unui partid politic, ci consilierul județean este ales pe o astfel de listă.31.Prin urmare, întrucât, pe de o parte, președintele consiliului județean nu mai este o autoritate distinctă, iar, pe de altă parte, nu este ales pe lista unui partid politic, rezultă că textul criticat conține și o lipsă de acuratețe evidentă care afectează claritatea, precizia și previzibilitatea legii, fiind, astfel, contrară prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.32.În privința criticilor punctuale și exprese formulate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la faptul că legea nu reglementează ipoteza reorganizării partidelor politice prin divizare, cea a fuziunii organizațiilor minorităților naționale nu definește noțiunea de „independent“ și nu este corelată cu Legea partidelor politice nr. 14/2003, Curtea constată că aspectele învederate fie reprezintă o critică a unei opțiuni legislative, aceea de a reglementa ipoteza fuziunii, nu și a divizării partidelor politice, fie o pretinsă omisiune legislativă (lipsa definiției noțiunii de „independent“), fie chestiuni de interpretare a textului în contextul necesarei coroborări cu Legea nr. 14/2003. Or soluționarea acestor aspecte nu este de competența Curții Constituționale, nepunându-se în discuție o problemă de constituționalitate.33.Cu privire la critica referitoare la faptul că, prin convertirea unui ales local, membru al unui partid politic, în „independent“, contrar voinței acestuia de a activa în cadrul formațiunii politice rezultate ca urmare a fuziunii, se înlătură voința cetățenilor care și-au exercitat dreptul de asociere, încălcându-se grav dreptul acestora de a-și stabili condițiile asocierii, în condițiile art. 40 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că legiuitorul are competența constituțională de a stabili norme de ordine publică ce trebuie respectate atunci când se decide fuziunea unui partid politic cu altul.34.De asemenea, Curtea reține că nu se încalcă dreptul la asociere ale celor două partide politice care fuzionează, întrucât acestea sunt libere să se reorganizeze, iar faptul că consilierii locali/județeni/primarii partidului absorbit/nou rezultat devin independenți nu este o piedică în calea fuziunii, ci un aspect care decurge din faptul că aceștia nu mai fac parte din partidul politic pe listele căruia au fost aleși. Riscul pierderii unor mandate de consilier local/județean/primar prin fuziunea realizată și a influenței partidului politic absorbant/nou-creat asupra acestora decurge tocmai din faptul că nu mai reprezintă partidul politic absorbit/contopit pe listele căruia au fost aleși. Fuziunea nu poate denatura actul alegerii, ci, din contră, trebuie să îl respecte. Nici dreptul alesului local de a face parte din partidul politic absorbant sau rezultat nu este încălcat, întrucât după fuziune și dobândirea calității de independent se poate înscrie în partidul absorbant/rezultat, fără însă ca, ulterior, dacă pierde această calitate (prin excludere/demisie), să îi fie afectat mandatul de ales local.35.De aceea, nimic nu împiedică legiuitorul să stabilească o reglementare distinctă în privința ipotezei date, față de cea comună, potrivit căreia protocolul de fuziune cuprinde „procedura de garantare a continuității vechimii în partid a membrilor partidelor politice care fuzionează“ [a se vedea art. 37 alin. (2) teza a doua din Legea partidelor politice nr. 14/2003]. De altfel, se observă că reglementarea comună lasă la aprecierea partidului politic această problemă, fără a conține garanții specifice în privința relației partid politic – consilier local/județean/primar, ceea ce este de natură a fragiliza sistemul autorităților publice locale, situație în care legiuitorul are competența de a interveni. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 40 alin. (1) din Constituție cu privire la dreptul de asociere.36.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite obiecția de neconstituționalitate formulată și constată că dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Károly

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x