DECIZIA nr. 524 din 15 iulie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 14 ianuarie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 598
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 598
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 598
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 597
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 268 23/04/2019
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 87 23/02/2016
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 597
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 597
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 131
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 131
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 598
ART. 7REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 8REFERIRE LAPROTOCOL 12 04/11/2000
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 8REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 8REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 9REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 275
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 598
ART. 14REFERIRE LAPROTOCOL 12 04/11/2000
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 22
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 87 23/02/2016
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA (R) 01/01/1968
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 117 10/03/2020
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 272
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 274
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 272
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 315
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 272
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 398
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 73 02/02/2012
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 19REFERIRE LALEGE 146 24/07/1997 ART. 25
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA (R) 01/01/1968
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 578
ART. 21REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 46
ART. 21REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 49
ART. 21REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 22REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015
ART. 22REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 260
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 24REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984 ART. 2
ART. 24REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 174 24/03/2022





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Daniela Ramona Marițiu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) și ale art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriel Dănuț Barbir în Dosarul nr. 369/86/2019/a1 al Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 725D/2019.2.La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta solicită pronunțarea unei soluții de admitere. De asemenea, învederează că autorul excepției a depus și copii după diverse hotărâri judecătorești.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care susține că i s-au impus cheltuieli judiciare de către stat, deși acestea trebuiau să rămână în sarcina statului, potrivit art. 275 din Codul de procedură penală. Precizează că dispozițiile art. 597 din Codul de procedură penală fac referire numai la inculpați, nu și la persoanele vătămate. Se încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul egalității de arme. Totodată, apreciază că se creează o discriminare a persoanelor vătămate, încălcându-se prevederile art. 16 din Constituție. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.4.Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, și Decizia nr. 268 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 18 octombrie 2019. Susține că reglementarea unor norme speciale de procedură prin care se impun condiții sau limite privind exercitarea unor drepturi este realizată de legiuitor în temeiul competențelor sale constituționale, fără a fi încălcat liberul acces la justiție sau egalitatea în drepturi. Arată că remediul procedural este reglementat de dispozițiile art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală.5.Având cuvântul în replică, autorul excepției arată că a introdus contestație, potrivit art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, dar aceasta a fost respinsă de instanța judecătorească. Susține că, potrivit art. 131 din Constituție, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6.Prin Decizia nr. 1 din 25 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 369/86/2019/a1, Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) și ale art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriel Dănuț Barbir. Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Suceava prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că nu există, în contextul prevederilor legale actuale, posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat și, deci, astfel de contestații la executare sunt inadmisibile. Invocă Decizia nr. 34 din 14 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală. Arată că nu dorește adăugarea la lege sau modificarea acesteia, ci doar a solicitat ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe dacă această lege este constituțională. Apreciază că se încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) prin inexistența în cadrul Codului de procedură penală a unei prevederi care să permită justițiabilului, de multe ori persoană vătămată, să atace cheltuielile către stat impuse de către o instanță în urma aplicării, de cele mai multe ori abuzivă.8.Prevederile constituționale ale art. 20 și art. 24 sunt încălcate, deoarece „se îngrădește în mod evident accesul liber la justiție“, iar „cel obligat la plata cheltuielilor către stat nu are la îndemână niciun mijloc legal în a se apăra“. Susține că sunt încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (1) din Constituție, apreciind că „prin această imposibilitate este afectată în mod evident integritatea psihică a respectivului justițiabil“. „Fiind blocat de inexistența vreunei căi de atac, dreptul indus de această prevedere constituțională este redus la zero pentru persoanele afectate de aceste cheltuieli judiciare impuse către stat“, ceea ce contravine prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituție. În final, susține că sunt încălcate și prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție, precum și cele ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolul nr. 12 la Convenție.9.Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că, prin modul în care legiuitorul a reglementat respectivele instituții, acestea se aplică nediferențiat, conferind oricărei persoane aflate în situații identice ori similare posibilitatea uzitării lor. Instituția contestației la executare permite celor care justifică un interes și care îndeplinesc cerințele impuse de respectivul text de lege să formuleze o atare cerere, care urmează a fi analizată de către instanța competentă. Reglementarea unor reguli speciale de procedură, prin care se stabilesc condițiile și limitele în care se poate formula contestație la executare în faza executării unei hotărâri penale (inclusiv prin prisma cazurilor de contestație și a titularilor dreptului), este realizată de legiuitor în exercitarea competențelor sale constituționale, nefiind de natură să încalce liberul acces la justiție, egalitatea în drepturi a celor care o declară ori a titularilor cererii, întrucât conferă celor interesați posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. În ceea ce privește cheltuielile judiciare (necesare efectuării actelor de procedură sau de probațiune dispuse de organele judiciare) pe care persoana căreia i s-a respins cererea, contestația ori calea de atac este obligată să le plătească statului, acestea nu pot fi asimilate cu o amendă, ci constituie o sancționare pecuniară a culpei sale procesuale, în condițiile în care a învestit în mod nejustificat instanța de judecată cu soluționarea unei atare cereri. Cum nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție, iar textul vizat se aplică fără vreo diferențiere tuturor celor ale căror cereri au fost respinse, nu se poate reține că prevederile art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală aduc atingere dispozițiilor art. 124 alin. (2), ale art. 16, 21 și 52 din Constituția României.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 275 alin. (2) și ale art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 275 alin. (2): „În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.“;– Art. 598 alin. (1) lit. c): „(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:[…] c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.“14.Autorul excepției apreciază că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolul nr. 12 la Convenție.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, făcând trimitere la jurisprudența în materie referitoare la dispozițiile din Codul de procedură penală din 1968, a statuat că nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Mai mult, dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, prevederile criticate nu aduc atingere liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil.16.De asemenea, prin Decizia nr. 117 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 7 mai 2020, verificând constituționalitatea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură penală, referitoare la plata cheltuielilor avansate de stat în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, Curtea a constatat că expresia „cheltuieli judiciare avansate de stat“ semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfășurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate în acest scop, conform art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, din bugetul Ministerului Justiției, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfășurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul art. 272 și 273 din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală, sumele cuvenite martorului, expertului și interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor în fața organelor judiciare.17.Cu același prilej, Curtea a constatat, totodată, că, potrivit art. 315 alin. (2) lit. f), art. 318 alin. (8) și art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât prin ordonanța de clasare, cât și prin ordonanța de renunțare la urmărire penală și prin rechizitoriu, procurorul trebuie să se pronunțe cu privire la cheltuielile judiciare. De asemenea, conform art. 398 și 422 din Codul de procedură penală, instanța de judecată, atât în primă instanță, cât și în apel, se pronunță prin hotărârea prin care soluționează latura penală a cauzei și asupra cheltuielilor judiciare. În acest din urmă caz, regulile aplicabile în vederea stabilirii cheltuielilor judiciare sunt cele prevăzute la art. 272-276 din Codul de procedură penală, iar, conform art. 404 alin. (4) lit. e) din același cod, cheltuielile judiciare trebuie arătate în dispozitivul hotărârii.18.Curtea a reținut că instanța de judecată nu este ținută de cuantumul cheltuielilor judiciare și de modalitatea repartizării acestora dispuse prin rechizitoriu. Dimpotrivă, aceasta are libertatea ca, în aplicarea dispozițiilor art. 272-276 din Codul de procedură penală și, desigur, pe baza documentelor care atestă efectuarea respectivelor cheltuieli, să aprecieze cu privire la întinderea lor și la modul în care ele se impun a fi suportate de către părțile procesului penal. De altfel, spre deosebire de procuror, care, cu ocazia emiterii rechizitoriului se pronunță doar cu privire la cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul întregului proces penal, până la momentul pronunțării soluției. Mai mult, împotriva hotărârii pronunțate potrivit art. 396 din Codul de procedură penală, oricare dintre persoanele prevăzute la art. 409 din Codul de procedură penală, inclusiv inculpatul nemulțumit de cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat stabilite în sarcina sa, poate formula apel cu privire la aspectul analizat, astfel, cheltuielile judiciare dispuse conform art. 398 din Codul de procedură penală putând fi recalculate de către instanța de control judiciar.19.De asemenea, prin Decizia nr. 73 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 martie 2012, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 443 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că „sumele aferente cheltuielilor judiciare avansate de stat reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de către instanțele judecătorești și care sunt suportate de părți ori de stat în condițiile Codului de procedură penală. Aceste sume se fac venit la bugetul de stat în condițiile art. 25 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, (…) iar destinația acestor cheltuieli judiciare le califică în mod evident ca fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport de drept material fiscal“.20.În acest context, Curtea reține că, în prezent, dispozițiile art. 578 din Codul de procedură penală prevăd că „dispoziția din hotărârea penală sau din ordonanța procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea cheltuielilor judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală“, iar „în situația în care persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat nu depune recipisa de plată integrală a acestora la instanța de executare sau la unitatea de parchet, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii sau a ordonanței procurorului, executarea cheltuielilor judiciare se face de organul arătat la alin. (1)“.21.De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, „obligația de plată a cheltuielilor judiciare către stat constituie creanță fiscală. Dispozitivul hotărârii, cuprinzând obligația de plată către stat a sumelor avansate din bugetul statului, constituie titlu executoriu și se comunică de îndată organelor competente. Articolul 46 este aplicabil.“, iar, potrivit art. 46 din același act normativ, „sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat și se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanțelor Publice comunică lunar Ministerului Justiției informațiile privind sumele virate în acest cont. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor fiscale“.22.Așa fiind, Curtea constată că executarea silită a creanțelor ce rezultă din neplata cheltuielilor judiciare către stat stabilite prin dispoziția din hotărârea penală sau din ordonanța procurorului este guvernată de dispozițiile Codului de procedură fiscală. Or, potrivit art. 260 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii“.23.Având în vedere cele anterior expuse, Curtea apreciază că trebuie realizată o distincție între posibilitatea contestării întinderii și modului în care trebuie suportate cheltuielile judiciare avansate de stat, pe de-o parte, și posibilitatea contestării actelor de executare efectuate în cazul executării silite a creanțelor ce rezultă din neplata cheltuielilor judiciare către stat stabilite prin dispoziția din hotărârea penală sau din ordonanța procurorului, pe de altă parte.24.Astfel, în cazul contestării întinderii și modului în care trebuie suportate cheltuielile judiciare avansate de stat sunt incidente prevederile Codului de procedură penală, pe când în situația contestării actelor de executare efectuate în cazul executării silite a acestor sume sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală. Curtea subliniază că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Dănuț Barbir în Dosarul nr. 369/86/2019/a1 al Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 275 alin. (2) și ale art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 iulie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x