DECIZIA nr. 52 din 4 februarie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 140^1 alin. (2) și (2^1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Mohammad Munaf în Dosarul nr. 6.330/2/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 220D/2018.  … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2019, în prezența autorului excepției și a apărătorilor aleși ai acestuia, precum și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 12 decembrie 2020, apoi, în considerarea acelorași motive, pentru 4 februarie 2020, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 9 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.330/2/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 136 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 140^1 alin. (2) și (2^1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Excepția a fost ridicată de Mohammad Munaf în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei sentințe penale.  … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a susținut că normele criticate sunt neconstituționale întrucât, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții. Aceasta reprezintă o facilitate pentru persoanele condamnate în străinătate printr-o hotărâre definitivă vizând alte fapte decât cele pentru care s-a pronunțat și instanța română, instituinduse astfel un tratament discriminatoriu în detrimentul condamnaților pentru aceleași fapte penale pe teritoriul a două state diferite. Or, în contextul unor dispoziții legale care stabilesc un astfel de tratament pentru această ultimă categorie de condamnați, situația existenței a două hotărâri potrivnice de condamnare pentru aceeași infracțiune nu va putea fi soluționată niciodată, întrucât textul de lege interzice recunoașterea hotărârii pronunțate în aceste condiții de către statul străin. … 5.Se arată, cu referire la cauza în speță, că în situația în care devine necesară recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de către o instanță dintr-un stat care nu a încheiat cu România nicio convenție privind cooperarea judiciară în materie penală și nu există un alt tratat internațional aplicabil în cauză, devin incidente dispozițiile art. 140^1 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 136 alin. (2) din același act normativ. Așadar, art. 136 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 restricționează aplicarea necondiționată a prevederilor art. 140^1 alin. 2 și următoarele din legea specială la situația în care hotărârea a cărei recunoaștere se solicită se referă la cu totul altă faptă decât cea pentru care persoana a fost condamnată pe teritoriul statului român, determinând o situație de inegalitate a cetățenilor în fața legii, dar și o încălcare evidentă a principiului fundamental de drept non bis in idem. De asemenea este inadmisibilă o diferență de tratament juridic între condamnații prin hotărâri definitive, pronunțate pe teritoriul a două state diferite, în funcție de infracțiunea care a făcut obiectul acestora, deoarece reprezintă o discriminare. Drept urmare, se susține că sunt neconstituționale dispozițiile art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, prin care legiuitorul a condiționat recunoașterea unei hotărâri penale străine de existența unui obiect diferit al judecății, respectiv hotărârea străină să nu vizeze aceleași infracțiuni pentru care persoana a fost condamnată definitiv în România, întrucât nu se justifică o diferențiere de tratament juridic față de persoanele condamnate pentru alte fapte, ale căror hotărâri sunt recunoscute de statul român. În aceste cazuri, diferența de tratament juridic nu mai are o justificare rațională și obiectivă, fapt ce are drept consecință un tratament disproporționat și discriminatoriu între indivizi aflați în aceeași situație, respectiv de condamnați pe teritoriul unui stat străin, încălcând principiul egalității, prin excluderea nejustificată a unei categorii de persoane de la beneficiul legii – condamnații pentru aceleași fapte. … 6.Autorul excepției mai susține că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004 conferă statului român posibilitatea de a recunoaște hotărârile penale definitive și în situația excepțională în care s-a pronunțat achitarea de către instanța competentă din statul străin, în condițiile în care se invocă în fața instanței române unul dintre motivele care justifică promovarea uneia dintre căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală (în cauză, în contestație în anulare în baza dispozițiilor art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală). În practica Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), aplicarea principiului ne bis in idem s-a pus într-o serie de cazuri vizând aspecte privind calificarea unor sancțiuni ca penale sau nepenale, caracterul (ne)definitiv al hotărârii penale, caracterul soluțiilor dispuse de procuror, motivele care au stat la baza soluțiilor de achitare (de exemplu, lipsa de probe, prescripția), concursul de infracțiuni, caracterul transnațional al unor infracțiuni etc. În ceea ce privește caracterul definitiv al hotărârii penale, în Cauza Bourquain (C-297/07), CJUE a decis că principiul ne bis in idem se aplică în cazul unei proceduri penale pentru fapte cu privire la care s-a pronunțat deja o hotărâre definitivă împotriva inculpatului, chiar și în cazul în care, potrivit legislației statului în care a fost condamnat, pedeapsa care i-a fost aplicată nu a putut fi niciodată direct executată, subliniinduse că și o condamnare în lipsă se poate încadra în condițiile de aplicare a principiului ne bis in idem. În ceea ce privește motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii de achitare, CJUE a decis că principiul ne bis in idem se aplică chiar dacă achitarea a avut la bază fie lipsa de probe (Van Straaten, C-150/05), fie prescripția (Gasparini, C-467/04). … 7.În considerarea tuturor aspectelor menționate, se susține că dispozițiile art. 136 alin. (2) lit. d) din legea specială încalcă prevederile art. 20 din Constituție, prin ignorarea unui principiu de drept fundamental, în conformitate cu legislația internă (art. 8 din Legea nr. 302/2004) și cea internațională mai favorabilă, dar și cu numeroase exemple jurisprudențiale date la nivel european. Raportându-se la dispozițiile art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru același fapte penale, autorul excepției consideră că aceasta creează o situație de inegalitate pentru persoanele ce au fost achitate în străinătate printr-o hotărâre definitivă vizând aceleași fapte pentru care s-a pronunțat și instanța română.  … 8.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Arată astfel că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală reglementează în titlul V recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe [stat terț – statul care nu este membru al Uniunii Europene, conform art. 139 alin. (2) lit. d)] la art. 140^1 (aflat în capitolul II – Proceduri speciale de recunoaștere și executare al titlului V din legea specială), fiind prevăzută recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei. Conform art. 140^1 alin. (2) din legea specială, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei se poate realiza, pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare. Sintagma „proces penal în curs“ se interpretează în sensul că recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine este posibilă și în faza punerii în executare a hotărârilor penale definitive, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2010 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite. … 9.Instanța mai arată că dispozițiile speciale privind faza de executare a hotărârilor penale sunt prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. d) din capitolul IV – Dispoziții comune al titlului V – Executarea hotărârilor penale din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text legal, o persoană condamnată poate face contestație împotriva executării hotărârii penale dacă este incidentă o cauză de micșorare a pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că solicitarea condamnatului Mohammad Munaf privind deducerea, din pedeapsa de 10 ani închisoare în executarea căreia se află, a perioadei de detenție executate în statul Irak, respectiv din data de 23 mai 2005 până la data de 4 martie 2011, se încadrează, în drept, în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Pentru a se putea deduce, însă, perioada executată în străinătate, instanța trebuie să recunoască hotărârea penală străină, ceea ce contravine dispozițiilor art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, care statuează în mod expres că hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. Astfel, deși art. 140^1 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 stabilește că, în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) (care reglementează recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei), lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa; cu toate acestea, în teza finală a acestui articol se statuează, în mod expres, că dispozițiile art. 131 alin. (1),art. 132 și ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. De asemenea instanța susține că art. 140^1 alin. (2^1) din Legea nr. 302/2004 limitează, în concordanță cu prevederile alin. (3) al aceluiași articol, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, de pronunțarea unei hotărâri de condamnare, respectiv de executarea în întregime a unei pedepse sau considerarea ca fiind executată în statul străin. În acest sens, alin. (2^1) al art. 140^1 din Legea nr. 302/2004 prevede în mod expres că recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv. Așadar, o hotărâre judecătorească străină nu va putea fi recunoscută atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, nici măcar în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, cum ar fi deducerea perioadei de arest preventiv. … 10.În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prevederile art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004 instituie un regim juridic discriminatoriu între persoanele condamnate în străinătate, ale căror hotărâri sunt recunoscute în România și care au posibilitatea să invoce o cauză de micșorare a pedepsei, constând în deducerea perioadei în care s-au aflat în stare de arest preventiv, și persoanele față de care s-a pronunțat în străinătate o hotărâre care nu poate fi recunoscută, potrivit dispozițiilor din legea specială, și care nu pot beneficia de deducerea perioadelor în care s-au aflat în arest. Diferența operată de norma supusă controlului de constituționalitate între cele două categorii de persoane nu se bazează pe un criteriu rațional și nu justifică un tratament juridic diferențiat, acestea aflându-se în situații juridice identice din perspectiva incidenței dispozițiilor care reglementează computarea duratei măsurilor preventive și care se subsumează prevederilor privind recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea producerii de alte efecte decât executarea în regim de detenție a pedepsei. … 11.Instanța mai subliniază că deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate din durata pedepsei are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. Legislația penală română, respectiv art. 72 din Codul penal, prevede faptul că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Totodată, potrivit art. 73 alin. (1) din Codul penal, în cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8 (teritorialitatea legii penale), art. 9 (personalitatea legii penale), art. 10 (realitatea legii penale) sau art. 11 (universalitatea legii penale), partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România. Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 în armonie cu art. 72 alin. (1) din Codul penal prevede că durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. Or, din analiza dispozițiilor anterior menționate rezultă că se creează o situație mai grea persoanelor care au fost arestate preventiv în străinătate și față de care s-a pronunțat o hotărâre care nu poate fi recunoscută, potrivit art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, în vederea producerii de alte efecte decât executarea în regim de detenție a pedepsei, deși ar putea contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa, față de persoanele care au fost condamnate în străinătate, inclusiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în concurs și care beneficiază de deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate. În plus, în cauza dedusă judecății, chiar și în ipoteza în care autoritățile irakiene, aplicând principiul ne bis in idem, ar fi recunoscut hotărârea instanțelor din România (prin care s-a dispus condamnarea petentului Mohammad Munaf pentru aceleași fapte) și ar fi încetat procesul penal pornit împotriva lui Mohammad Munaf, tot nu ar fi fost posibilă deducerea perioadei în care acesta s-a aflat în arest preventiv, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004 prevăd în mod expres că hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.În temeiul art. 47 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, s-a solicitat punctul de vedere al Ministerului Justiției cu privire la normele criticate. Cu Adresa nr. 100.966 din 4 decembrie 2019, Ministerul Justiției a comunicat punctul său de vedere, potrivit căruia excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, nefondată, întrucât dispozițiile atacate din Legea nr. 302/2004 nu încalcă niciuna dintre dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autorul acesteia.  … 15.Cât privește soluția de inadmisibilitate, se arată că autorul excepției, prin invocarea acesteia, urmărește extinderea domeniului de aplicare al textului de lege invocat, tinzând pe această cale la completarea legii. Or, Curtea Constituțională respinge în mod constant, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate prin care se urmărește modificarea legii. Se invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 447 din 15 septembrie 2005 și Decizia nr. 624 din 17 noiembrie 2005. Totodată, se arată că excepția nu profită autorului acesteia, ceea ce determină, de asemenea, aceeași concluzie de inadmisibilitate. … 16.În subsidiar, se arată că, prin procedura de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar străin, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, producând diverse efecte (spre exemplu, executarea unei pedepse pe teritoriul acestui din urmă stat, cu aplicarea unor sancțiuni – cum ar fi măsura confiscării, deducerea unor perioade de arest, în cazul în care se constată că faptele săvârșite în străinătate ar fi concurente cu cele săvârșite în România). În Uniunea Europeană funcționează principiul recunoașterii reciproce, întemeiat pe încrederea reciprocă între statele membre. În concret, în cadrul spațiului comun de libertate, securitate și justiție se pornește de la premisa unui grad ridicat de încredere între statele membre, dezvoltat prin intermediul valorilor comune împărtășite de acestea. Chiar și în aceste condiții, recunoașterea nu este un proces automat, ci este supusă unor condiții, stabilite de către statele membre la nivel intern, cu respectarea normelor juridice europene adoptate în baza acestui principiu. Chiar și în cadrul Uniunii Europene recunoașterea hotărârilor și actelor judiciare este un act supus suveranității statelor, care, în limitele dreptului european, au dreptul de a refuza executarea pe teritoriul lor a unor hotărâri judecătorești. Înseși instrumentele de cooperare judiciară la nivelul Uniunii Europene prevăd posibilitatea unui refuz al recunoașterii, în cazul în care statul de executare constată neîndeplinirea unor condiții. Între aceste motive de refuz se află și cel care decurge din principiul fundamental ne bis in idem. Cu atât mai mult se manifestă această expresie a suveranității în relația cu statele terțe, nefiind posibilă recunoașterea automată a unei hotărâri judecătorești străine. Chiar tratatele și convențiile internaționale prevăd posibilitatea ca statele semnatare să aplice propria legislație, stabilind pe această cale motive de refuz al executării diverselor cereri (inclusiv de recunoaștere) formulate în temeiul acestora. Situația în care se pune problema recunoașterii unei hotărâri judecătorești în absența unui tratat internațional trebuie tratată cu și mai multă precauție, întrucât în aceste cazuri garanțiile incidente ca urmare a obligațiilor internaționale asumate prin diverse tratate nu pot fi prezumate, ci trebuie să fie subiectul unei analize atente. Prin urmare, a fortiori, recunoașterea unei hotărâri judecătorești poate fi refuzată în relația cu un stat terț (care nu este membru al Uniunii Europene), cu care nici nu este încheiat un tratat bilateral în materie. … 17.Se mai arată că trebuie avut în vedere că hotărârea străină de achitare în speță este nu numai ulterioară celei române de condamnare pentru aceeași faptă, ci a survenit și după ce autoritățile irakiene aveau deplină cunoștință de demersurile autorităților române, efectuate încă din 2005, pentru obținerea extrădării persoanei în cauză. Astfel, dacă a fost încălcat principiul ne bis in idem, această încălcare a fost realizată de instanțele irakiene, nu de cele române, iar acestea din urmă nu pot recunoaște o hotărâre care s-a pronunțat cu încălcarea principiului ne bis in idem. În acest sens se invocă punctul de vedere exprimat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție de către reprezentantul Ministerului Public, potrivit căruia hotărârea judecătorească pronunțată în Irak este ulterioară celei pronunțate în România; or, în aplicarea dispozițiilor art. 43 din Codul penal, recunoașterea poate opera doar cu privire la perioade de arest executate anterior. Se precizează că, în speță, subzistă două hotărâri penale definitive, pronunțate la intervale de timp diferite, de către două instanțe distincte aparținând unor jurisdicții distincte: română și irakiană, iar din perspectiva acțiunii penale subzistă două soluții diametral opuse. La momentul pronunțării hotărârii judecătorești străine, acțiunea penală exercitată de statul român era soluționată definitiv, existând, așadar, în raport cu acțiunea penală exercitată de statul irakian, autoritate de lucru judecat. Prin urmare, chiar și în prezența unei hotărâri judecătorești penale anterioare, cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, pronunțată de către o instanță judecătorească română, autoritățile irakiene au continuat procesul penal împotriva respectivei persoane pronunțând o soluție de achitare. … 18.Ministerul Justiției mai arată că textul art. 147 din Legea nr. 302/2004 face referire la hotărâri penale definitive pronunțate de către instanțele judecătorești străine fără a distinge în funcție de soluțiile date de către instanțele judecătorești străine, putând fi vorba în esență despre oricare dintre următoarele soluții: condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal. Atunci când, la momentul la care intervine procesul de recunoaștere a hotărârii penale străine, în ordinea juridică internă există anterioritate – o hotărâre penală definitivă de condamnare pentru aceleași fapte – identitate perfectă -, aceasta constituie un motiv obligatoriu de nerecunoaștere -, art. 142 alin. 1) litera d) din Legea nr. 302/2004. A admite o astfel de recunoaștere ar conduce la o încălcare ex lege a principiului ne bis in idem și, în consecință, la existența în ordinea juridică internă a două hotărâri penale definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă (caz de contestație în anulare potrivit art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală – împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă sau caz de revizuire sub aspectul laturii penale prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. f) – hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia. Legea lasă însă posibilitatea instanței de judecată învestite cu recunoașterea hotărârii penale străine să analizeze in extenso o astfel de hotărâre în raport cu cea pronunțată anterior de către o instanță română și să constate dacă, în esență, este sau nu vorba despre aceleași fapte (acte materiale), respectiv dacă hotărârea penală străină a fost pronunțată și pentru alte fapte decât cele reținute de către instanța română, urmând ca în acest ultim caz să recurgă la o recunoaștere parțială. … 19.Se mai arată că ipoteza invocată de către petent reprezintă o excepție, care trebuie să aibă un caracter excepțional. Legea prevede într-adevăr posibilitatea recunoașterii unei hotărâri judecătorești fără un tratat, dar nu ar fi admisibil ca în această situație recunoașterea să fie mai facilă, supusă unor condiții mai permisive decât cele aplicabile în aplicarea unui tratat internațional, ipoteză de neacceptat din perspectiva noțiunii de suveranitate națională. Tocmai deducerea arestului presupus preventiv dintr-o cauză aflată pe rolul autorităților irakiene, în care s-a pronunțat o hotărâre nerecunoscută de statul român, ar încălca suveranitatea statului român, consacrată prin art. 1 alin. (1) din Constituția României. Nici în dreptul Uniunii Europene și cu atât mai puțin în dreptul internațional penal nu există o obligație absolută de recunoaștere a unei hotărâri penale străine. Unul dintre principiile fundamentale care guvernează cooperarea internațională în materie penală este respectarea suveranității naționale. … 20.Potrivit aceluiași punct de vedere, în cauză nu poate fi invocată discriminarea, așadar, nu este încălcat art. 16 din Constituție, nefiind vorba despre situații identice. În ipoteza în care nu este posibilă recunoașterea unei hotărâri judecătorești, în mod evident nu este posibilă nici recunoașterea perioadei de arest preventiv și, implicit, deducerea arestului preventiv. Totodată, se supune atenției Curții faptul că din cele reținute de instanța de judecată nici nu ar rezulta cu certitudine că ar fi vorba de un arest preventiv sau că petentul s-ar fi aflat în custodia autorităților irakiene (referința de la pagina 5 a încheierii de ședință). Față de cele arătate, se consideră că excepția este inadmisibilă iar, în subsidiar, nefondată. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere transmis de Ministerul Justiției, concluziile procurorului, raportul judecătorului-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 22.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 136 alin. (2) lit. d), cu denumirea marginală Condiții pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine, și ale art. 140^1 alin. (2) și (2^1), cu denumirea marginală Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, precum și a altor acte judiciare emise de autoritățile străine, toate din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011. Curtea constată însă că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a fost republicată, cu renumerotarea textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019. Soluțiile legislative criticate se găsesc, într-o redactare identică, în art. 142 alin. (2) lit. d) și, respectiv, art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004 republicată, având următorul cuprins: – Art. 142 alin. (2) lit. d): „(2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când: (…) d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;“; … – Art. 147 alin. (2) și (3):(2) Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.(3)Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv. …  … 23.Ținând seama de conținutul identic al textelor de lege citate, în numerotarea avută în vedere de autorul excepției și cea actuală, Curtea urmează a se pronunța asupra dispozițiilor criticate potrivit noii numerotări a textelor, așadar, asupra art. 142 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, anterior citate. … 24.Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției în numele legii în condiții de unicitate, imparțialitate și egalitate. Se invocă, de asemenea, principiul ne bis in idem, cu referire la cadrul Uniunii Europene în materie, așadar, art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (CAAS), care stabilește că „o persoană împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre definitivă într-un proces pe teritoriul unei părți contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în situația în care a fost pronunțată o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor părții contractante care a pronunțat sentința“. … 25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată mai întâi, cu referire la situația de fapt reținută în Încheierea de sesizare, că, printr-o sentință definitivă prin neapelare, pronunțată în anul 2008, autorul excepției a fost condamnat în România la o pedeapsă de 10 ani închisoare, fiind încarcerat la data de 27 august 2015, când a fost predat din Irak. Susținând că, pentru aceleași fapte, instanțele din Republica Irak au pronunțat o soluție finală de achitare, la data de 3 martie 2011, în Cauza cu nr. 377/C1/2011, pentru lipsa probelor (după ce prin sentința pronunțată în primă instanță se dispusese condamnarea sa la trei pedepse cu moarte prin spânzurare), autorul excepției a încercat recunoașterea în România a soluției de achitare din Irak, pentru a obține deducerea perioadei de detenție în care s-a aflat în statul Irak, între 23 mai 2005 și 4 martie 2011, din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicate în România. … 26.Prin Sentința penală nr. 77 din 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală s-a respins cererea de recunoaștere pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 6 martie 2011, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Republica Irak, și a Hotărârii nr. 609 din 30 octombrie 2011, pronunțată de Curtea Federală de Casație a Republicii Irak. Instanța română a reținut, între altele, faptul că „ultima hotărâre rămasă definitivă cu privire la condamnarea petentului-contestator MM este hotărârea din Irak, (…) aceasta fiind hotărârea care a încălcat principiul autorității de lucru judecat a Hotărârii pronunțate la data de 28 aprilie 2008 de Curtea de Apel București – Secția I penală. În consecință, în aplicarea art. 432 alin. (2) din Codul de procedură penală, ar trebui ca instanța să dispună în soluționarea contestației să fie anulată tocmai ultima hotărâre pronunțată, respectiv aceea de achitare, pronunțată de autoritățile din Irak, iar nu cea de condamnare pronunțată în România“.  … 27.După respingerea cererii astfel formulate, autorul a încercat obținerea aceluiași rezultat pe calea unei contestații la executare. Curtea de Apel București – Secția I penală a respins ca nefondată, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, contestația la executare, prin Sentința penală nr. 177/F din 2 octombrie 2017. Instanța s-a referit în considerente și la respingerea contestației în anulare anterior promovate, reținând că toată procedura urmată de instanță la pronunțarea acestei hotărâri este câștigată instanțelor din România, astfel încât nu se impune reluarea sub niciun aspect a discuțiilor relative la imposibilitatea de recunoaștere a sentințelor din Irak.  … 28.În continuare, autorul a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 177/F din 2 octombrie 2017, cadru procesual în care a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, prin care critică normele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care stabilesc situațiile în care nu va fi recunoscută și pusă în executare hotărârea judecătorească străină, respectiv condițiile recunoașterii hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat. … 29.Din analiza situației de fapt, Curtea reține că, în cauză, subzistă două hotărâri penale definitive, pronunțate la intervale de timp diferite, de către două instanțe aparținând unor jurisdicții distincte: română și irakiană. Soluțiile pronunțate pentru aceleași fapte sunt diametral opuse, respectiv mai întâi de condamnare (de către statul român) și apoi de achitare (de către statul irakian). În aceste condiții se încearcă pe calea contestației la executare, respectiv prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul contestației împotriva soluției de respingere a contestației la executare, să se obțină deducerea din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicate de Curtea de Apel București prin hotărâre definitivă a unei perioade în care autorul excepției a fost privat de libertate în Irak.  … 30.Examinând, în continuare, normele criticate, Curtea constată că Legea nr. 302/2004 cuprinde în titlul I Dispoziții generale capitolul I intitulat Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală. Potrivit art. 1 din acest capitol, recunoașterea și executarea hotărârilor reprezintă o formă de cooperare judiciară internațională în materie penală. Articolul 3 din lege stabilește limitele cooperării judiciare, respectiv faptul că „aplicarea prezentei legi este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese ale României, definite prin Constituție“. De asemenea art. 8 din lege consacră principiul Non bis in idem, stabilind între altele, în alin. (1), următoarele: „(1) Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal.“ … 31.Titlul V al legii reglementează distinct Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe. Art. 136 alin. (1) cuprins în acest titlu îi definește domeniul de aplicare, după cum urmează: „Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate. Dispozițiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor nereglementate prin tratatele internaționale. Dispozițiile capitolului III se aplică și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.“ Capitolul III la care face referire textul citat se referă la Proceduri speciale de recunoaștere și executare.  … 32.În prezenta cauză sunt criticate dispoziții cuprinse în titlul V, precitat, respectiv art. 142 alin. (2) lit. d), cuprins în capitolul II – Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, secțiunea 1 – Transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, și art. 147 alin. (2) și (3), cuprins în capitolul III – Proceduri speciale de recunoaștere și executare. … 33.Analizând titlul și capitolele legii din care fac parte, precum și conținutul textelor de lege criticate în cauză, Curtea constată că nu au nicio legătură cu situația autorului excepției, întrucât acesta nu este o persoană condamnată într-un stat terț, ci este o persoană care a fost condamnată în România, iar în statul terț a fost achitată ulterior (la interval de trei ani de la hotărârea de condamnare pronunțată în România). Achitarea s-a pronunțat ca urmare a unui proces distinct derulat acolo, unde soluțiile au fost de la pedeapsa capitală la achitarea în cele din urmă pentru lipsă de probe, cunoscându-se condamnarea precedentă din România.  … 34.Așadar, în situația autorului excepției nu se pune problema recunoașterii unei hotărâri de condamnare pronunțate într-un stat terț, astfel încât art. 142 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, care se referă la punerea în executare a unei astfel de hotărâri, nu își găsește incidența.  … 35.Aparent, normele care ar avea legătură cu cauza supusă soluționării Curții ar fi cele cuprinse în capitolul III al titlului V din Legea nr. 302/2004 – Proceduri speciale de recunoaștere și executare, din care fac parte dispozițiile art. 147 alin. (2) și (3), criticate, aparență susținută și de modul de formulare a excepției de neconstituționalitate, care privește dispozițiile art. 142 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Examinând însă conținutul dispozițiilor art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004, Curtea constată că vizează, de asemenea, alte ipoteze juridice decât cea în speță, regula instituită de legiuitorul român fiind aceea că „recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv“. Or, câtă vreme în situația autorului excepției nu există o hotărâre de condamnare definitivă în statul terț, nu subzistă ipoteza „deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat“. Se observă astfel că detenția din Irak a fost în executarea altor măsuri decât cele de executare a unei hotărâri definitive de condamnare; așadar, se încearcă deducerea perioadei în care autorul s-a aflat în detenție altfel decât în executarea unei hotărâri definitive de condamnare, situație juridică în afara sferei de incidență a normelor citate. … 36.Curtea constată în acest sens că prin criticile formulate se tinde, în realitate, la o completare a textelor de lege în sensul reglementării ipotezei în care se află autorul excepției de neconstituționalitate, respectiv aceea când nu subzistă două hotărâri judecătorești de condamnare pronunțate în state diferite pentru aceeași faptă, ci una de condamnare și cealaltă de achitare. Distinct de aspectele de interpretare și aplicare a legii în acest context specific, care nu intră în atribuțiile Curții Constituționale, ci trebuie analizate de instanțele învestite în cauză, acceptarea unor astfel de critici prin care, practic, se dorește introducerea unei noi ipoteze de reglementare ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Deși există situații în care Curtea a constatat că omisiunile legislative prezintă relevanță constituțională și s-a învestit, complinind omisiunea pe calea unei decizii interpretative, în cauză nu subzistă o asemenea ipoteză. Rezolvarea situației complexe invocate, care îmbină elemente ce țin, pe de o parte, de interpretarea și aplicarea legii într-o situație specifică, cu multe elemente particulare, cum ar fi succesiunea în timp și conținutul hotărârilor pronunțate, durata și condițiile privării de libertate, iar, pe de altă parte, elemente de legiferare, nu se poate realiza pe calea controlului de constituționalitate, excepția de neconstituționalitate fiind, prin urmare, inadmisibilă. … 37.Din aceeași perspectivă, Curtea constată că nu este îndeplinită nici condiția de admisibilitate constând în „legătura cu soluționarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Legătura cu cauza, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Potrivit Curții, incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014); lipsa unui interes real, personal al autorului excepției în promovarea acesteia are drept consecință faptul că posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014). … 38.În cauză, în măsura în care Curtea Constituțională ar constata neconstituționalitatea normelor criticate, soluția pronunțată nu doar că nu ar profita autorului excepției de neconstituționalitate, dar ar produce consecințe negative și în alte cauze câtă vreme s-ar constata, de fapt, neconstituționalitatea uneia dintre consacrările legale ale principiului ne bis in idem. În sensul acestei semnificații a reglementărilor criticate sunt atât punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiției, cât și al Ministerului Public. Ministerul Justiției reține în acest sens faptul că „a admite o astfel de recunoaștere ar conduce la o încălcare ex lege a principiului ne bis in idem și pe cale de consecință la existența în ordinea juridică internă a două hotărâri penale definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă (..)“. Tot astfel, reprezentantul Ministerului Public a observat, inclusiv cu privire la normele la care se face raportarea actualului art. 142 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, că ratio legis al actualului art. 147 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 este justificată tot prin prisma principiului ne bis in idem. Astfel, când pedeapsa pronunțată de statul străin nu ar fi fost executată decât în parte, prin recunoașterea hotărârii judecătorești străine, scopul nu ar mai fi fost deducerea perioadei executate, ci executarea restului de pedeapsă pronunțată de instanța străină pentru aceeași faptă ca cea pentru care persoana a fost condamnată în România, și astfel sar ajunge la punerea în executare și a hotărârii judecătorești străine, pentru aceeași faptă, cu încălcarea principiului menționat. … 39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Mohammad Munaf în Dosarul nr. 6.330/2/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 4 februarie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește