DECIZIA nr. 516 din 5 octombrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Luminița Muraru, Gabriel Bogdan Muraru și Gabriela Andreea Irimie în Dosarul nr. 44.431/3/2018 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.026D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este îndeplinită. … 3.Magistratul-asistent-șef menționează că autorii excepției de neconstituționalitate au transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea acesteia. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 44.431/3/2018, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Luminița Muraru, Gabriel Bogdan Muraru și Gabriela Andreea Irimie într-o cauză privind soluționarea unei contestații formulate de cesionar prin care acesta critică valoarea punctelor primite printr-o decizie de compensare, ai cărei beneficiari sunt autorii excepției, în calitate de intervenienți forțați în cauză. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat, prin care valoarea punctelor obținute de cesionarii dreptului de proprietate este plafonată la 15% din valoarea cuvenită proprietarului inițial sau moștenitorilor săi, creează o stare de discriminare între cele două categorii de persoane anterior menționate, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă, de vreme ce acestea se află, în calitate de persoane îndreptățite la despăgubiri, în aceeași situație. Inegalitatea de tratament astfel creată contravine normelor constituționale și convenționale prin care este interzisă discriminarea, precum și jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. … 7.Totodată, se susține că norma legală criticată nu îndeplinește exigențele de calitate a legii stabilite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât are un caracter confuz, neclar și imprevizibil. Astfel, procentul de 15% stabilit pentru plafonarea despăgubirilor cuvenite cesionarilor nu este justificat în niciun fel de legiuitor, fiind aleatoriu. De asemenea, textul criticat ridică o serie de întrebări legate de suma cuvenită cesionarului în diferite situații, când suma plătită la cesionarea dreptului de proprietate ar fi mai mică sau, dimpotrivă, mai mare decât prețul de circulație al terenului ori decât valoarea acestuia stabilită prin expertiză, sau de utilitatea cunoașterii prețului plătit de cesionar, dacă oricum nu se ține seama de acesta. Prin urmare, se arată că destinatarul normei criticate nu poate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele unei spețe, care sunt consecințele ce decurg din aceasta. … 8.În final, se afirmă că textul legal criticat nedreptățește autorii excepției prin acordarea despăgubirilor la un alt nivel decât cel cuvenit. … 9.Tribunalul București – Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând o serie de considerente din deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în această materie. … 10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut: „(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“ … 14.Normele constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3) și (5), invocate din perspectiva principiului dreptății ca valoare supremă a statului român și a principiului legalității sub aspectul calității legii, ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în drepturi și ale art. 44 alin. (1) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, texte referitoare la interzicerea discriminării. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reamintește în prealabil, față de criticile formulate în cauză, că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie trei forme de despăgubire, și anume: (i) ca regulă, restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], (ii) prin echivalent, prin compensarea cu alte bunuri oferite de entitatea învestită de lege în acest sens [art. 1 alin. (2)], și (iii) prin echivalent, prin compensarea în puncte, ca măsură reparatorie acordată în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă (cap. III din Legea nr. 165/2013). Singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Cu privire la această situație, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilește că singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2), (3) și (4) din lege, fără ca dobânditorul dreptului la despăgubire (cesionarul) să mai poată beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit art. 24 alin. (2), cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Art. 24 alin. (3) interzice ca numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) să reprezinte o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7), respectiv valoarea stabilită prin aplicarea grilei notariale, conform legii. … 16.Textul criticat de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate – art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 -normează ipoteza în care prețul tranzacționării dreptului de proprietate nu este cunoscut și stabilește că punctele acordate cesionarului vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform aceleiași grile notariale. … 17.Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate de autorii prezentei excepții, consolidându-se astfel o bogată jurisprudență în această materie, relevante fiind Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38, Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 15-20, Decizia nr. 21 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 27 februarie 2015, paragrafele 14-16 și 18, Decizia nr. 87 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 15-17, sau Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019, paragrafele 17-20. … 18.Cu privire la pretinsa discriminare a cesionarului dreptului la despăgubire față de titularul inițial al dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, din perspectiva plafonării legale a cuantumului despăgubirilor cuvenite, Curtea a constatat că aceste critici sunt neîntemeiate. În acest sens a reținut, în esență, că cele două categorii de persoane se află, într-adevăr, în aceeași situație juridică, în calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de legislația din domeniu, însă tratamentul juridic diferit aplicat cesionarilor se justifică în mod obiectiv și rezonabil, astfel că nu se poate constata crearea unei discriminări. Astfel, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, precitată, paragraful 18, Curtea a reținut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței constituționale și europene, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 – Interzicerea discriminării cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). … 19.Or, în ceea ce privește justificarea obiectivă și rezonabilă a acestui tratament juridic diferențiat sub aspectul măsurilor reparatorii acordate cesionarilor dreptului de despăgubire, Curtea a observat în Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, precitată, paragrafele 28-38, după examinarea reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, că politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală și una patrimonială ce privește dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele și îi privesc, în realitate, numai pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenței restituirii în natură, iar în ceea ce privește punctele acordate prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau al moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabilește că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este însă soluția legislativă din Legea nr. 165/2013 în situația în care persoanele care se considerau îndreptățite și care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, au cesionat dreptul de creanță asupra statului român unor terțe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situații, legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Curtea a arătat că aceste contracte de cesiune reprezintă contracte aleatorii cu titlu oneros în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una dintre părți ori pentru ambele părți contractante nu se cunoaște în momentul încheierii contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert, în cazul de față stabilirea dreptului de proprietate al cedentului. Așadar, la încheierea contractului, nici cedentul – persoana care se consideră îndreptățită la restituire -, nici cesionarul – terțul raportului între stat și persoana care se consideră îndreptățită – nu poate stabili cu certitudine existența unui drept de proprietate al celui dintâi, care să determine un drept la despăgubire al celui de-al doilea, astfel încât nu se poate determina cuantumul câștigului sau al pierderii ori existența acestora. Curtea a conchis că, prin plafonarea valorii despăgubirilor pe care le pot obține cesionarii, stabilită prin dispozițiile de lege criticate, intenția legiuitorului a fost aceea de a limita operațiunile speculative cu drepturi litigioase, adică limitarea veniturilor încasate de aceștia, întrucât scopul măsurilor reparatorii a fost acela de atenuare a consecințelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane. Așa fiind, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cesionarul dreptului de creanță primește un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. … 20.Așadar, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat ale imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator l-a vizat exclusiv pe titularul dreptului sau pe moștenitorii acestuia. … 21.Așa fiind, contrar susținerilor autorilor excepției, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 nu generează o discriminare a cesionarilor față de titularii inițiali ai dreptului la despăgubire, foști proprietari sau moștenitorii acestora, de vreme ce, deși se află în aceeași categorie de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de legislația aplicabilă în domeniu, scopul legii – și anume recompensarea persoanelor direct afectate de abuzurile regimului comunist asupra dreptului acestora de proprietate privată, respectiv titularii dreptului de proprietate, foști proprietari și moștenitorii acestora – este cel ce justifică în mod obiectiv și rațional tratamentul juridic diferit al cesionarilor sub aspectul plafonării despăgubirilor obținute din contravaloarea punctelor acordate ca măsură reparatorie prin echivalent. Ca atare, nu poate fi reținută încălcarea normelor cuprinse în art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție. … 22.Cât privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a stabilit, prin aceeași jurisprudență în materie (Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, precitată, paragrafele 20 și 21), că și aceste critici sunt neîntemeiate. Curtea a reținut, în acest sens, că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit – despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora – și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului. Totodată, măsura este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României), potrivit căreia statul are dreptul de a expropria bunuri – inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege – și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiția ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului. Aceasta deoarece art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Regatului Unit). Prin urmare, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a sugerat spre adoptare statului român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului. … 23.Pe de altă parte, referitor la existența unui „bun“ în cauzele referitoare la restituirea imobilelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1“ (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). În același context, instanța europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire“, oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o „speranță legitimă“, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 49). În lumina acestor considerente, Curtea Constituțională a constatat că cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenției, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituție. Chiar dacă s-ar pleca de la premisa că cesionarul dreptului de creanță se bucură de un „bun“, Curtea a constatat că nu este încălcat dreptul de proprietate al acestuia. Prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea a statuat că, „întrucât nu poate fi vorba despre drepturi a căror existență este incontestabilă, așadar despre drepturi al căror exercițiu ar putea fi, eventual, restrâns în considerarea motivelor avute în vedere de art. 53 din Constituție, revine, ca atribut suveran, legiuitorului să aprecieze asupra modalităților și condițiilor de realizare a măsurilor reparatorii, ca și asupra unor eventuale limite ale acestora. Evident că, nefiind vorba despre restrângerea exercițiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparații, nu se poate vorbi despre aplicarea art. 53 din Constituție. Limitarea întinderii reparațiilor are în vedere, în cazul legii a cărei constituționalitate este discutată, posibilitățile economice și financiare existente în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran“ (Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, precitată, paragrafele 35 și 36). … 24.În prezenta cauză, autorii excepției critică dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 și din perspectiva carențelor de calitate normativă, în sensul că acestea ar contraveni art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece sunt confuze și nu răspund unor situații legate de cunoașterea sau necunoașterea prețului tranzacționării dreptului de proprietare către cesionar, care nu poate previziona valoarea despăgubirilor cuvenite. … 25.Față de aceste susțineri, Curtea observă că dispozițiile art. 24 alin. (4) din legea criticată prevăd ipoteza în care prețul tranzacției dreptului litigios nu este cunoscut, stabilind că punctele cuvenite cesionarului vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6) din aceeași lege. Acest text reglementează o situație de excepție, a necunoașterii prețului plătit, regula fiind cea a cunoașterii prețului, prevăzută de art. 24 alin. (2), situație în care numărul de puncte acordat cesionarului este egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și a unei cote de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită în acord cu art. 21 alin. (6). Conform art. 24 alin. (3), în această ipoteză, rezultatul obținut nu poate depăși valoarea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7). Așadar, Curtea constată că textul legal criticat este suficient de clar și precis încât destinatarul său, eventual cu o minimă asistență de specialitate, să îi poată determina conținutul juridic și consecințele, interpretarea juridică sistematică și coroborată a textelor unui act normativ fiind o operațiune firească, inerentă și implicită oricărei dispoziții normative. O normă juridică nu poate reglementa totalitatea situațiilor de fapt ce pot apărea în concret – și cu atât mai puțin cele ipotetice, pur teoretice – însă, tocmai prin caracterul său general, abstract, suplu și flexibil, aceasta își găsește eficiența prin procesul de interpretare judiciară și aplicare a legii în funcție de circumstanțele specifice fiecărei cauze, operațiuni ce revin în exclusivitate organelor abilitate în acest sens și, în final, instanțelor de judecată. De altfel, în cauza de față, autorii excepției au deferit instanței competente tocmai problema calculului rezultat printr-o decizie de compensare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea Constituțională neavând atribuții legale în stabilirea situației de fapt și aplicarea legii. … 26.Pentru toate argumentele prezentate, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate, excepția urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luminița Muraru, Gabriel Bogdan Muraru și Gabriela Andreea Irimie în Dosarul nr. 44.431/3/2018 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește