DECIZIA nr. 514 din 5 octombrie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1078 din 29 noiembrie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 778 28/11/2019
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 397 03/07/2014
ART. 5REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 20
ART. 6REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 47
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 397 03/07/2014
ART. 8REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012 ART. 8
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 19REFERIRE LALEGE 305 15/11/2022 ART. 96
ART. 19REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 46
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 20REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 20REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018 ART. 1
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 21REFERIRE LACARTA 12/12/2007 ART. 47
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 21REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 218 30/03/2021
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 23REFERIRE LAPROTOCOL 7 22/11/1984 ART. 2
ART. 23REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 24REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 397 03/07/2014
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 27REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 27REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 29REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 29REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 200 09/04/2024





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Claudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.882D/2019. 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând ca precedent constituțional Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Adriana Păun într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva unei rezoluții de clasare a unei sesizări adresate Inspecției Judiciare de autoarea excepției. 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată, potrivit căreia soluția dată în prima instanță de curtea de apel față de contestația la rezoluția de clasare a Inspecției Judiciare este irevocabilă, restrânge posibilitatea petentului de a avea dreptul și la o cale de atac jurisdicțională, respectiv recursul, așa cum prevede art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și cum a arătat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014. 6.Consideră că dreptul la o cale de atac, statuat și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, vizează o cale de atac față de hotărârea dată în fondul cauzei în procedura contencioasă/judecătorească, și nu față de o procedură administrativă necontencioasă. Reglementarea unei căi de atac efective împotriva unui act jurisdicțional oferă un remediu posibil și necesar față de erorile judiciare ce se pot săvârși, iar limitarea acestui drept fundamental nu trebuie să afecteze substanța dreptului și trebuie să urmărească un scop legitim. Motive precum scurtarea timpului de soluționare a cauzelor sau reducerea costurilor nu reprezintă, însă, justificări reale ale lipsei de control judiciar efectiv, întrucât acestea nu servesc interesului cetățeanului, ci celui al statului și instituțiilor acestuia, care oricum se află a priori într-o poziție privilegiată. Obiectivele mai sus invocate pentru limitarea sau eliminarea căilor de atac se pot atinge prin mijloace cu adevărat eficiente, cum ar fi motivarea și redactarea hotărârilor în termenul legal de 30 de zile, acordarea unor termene mult mai scurte sau reducerea cuantumului taxelor judiciare. 7.În aceste circumstanțe, în cauza în care s-a ridicat prezenta excepție și al cărei obiect constă în contestarea rezoluției de clasare prin care Inspecția Judiciară a respins o sesizare formulată de un justițiabil împotriva unor judecători, apare în mod pertinent întrebarea din partea acestuia dacă excluderea căii de atac a soluției primei instanțe nu reprezintă decât o formă de a „scăpa mai repede Inspecția Judiciară și magistrații de faptele cu privire la care s-a formulat plângerea“. 8.Prin urmare, contrar prevederilor cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (6) și art. 129 din Constituție, în art. 20 din Legea nr. 554/2004, dar și contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 interzic accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.9.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiție al cetățeanului, drept care, însă, nu este absolut, putând fi supus unor limitări. Limitarea dreptului de acces la o cale de atac se justifică, în acest caz, printr-un scop legitim, constând în buna administrare a actului de justiție și este proporțională, existând un just echilibru între scopul urmărit și măsurile adoptate de legiuitor, aceste măsuri neafectând substanța dreptului părților. Plângerea formulată împotriva unui judecător sau procuror este analizată într-o primă fază în fața unei instituții administrative, iar ulterior în fața unei instanțe judecătorești, părțile beneficiind de un remediu efectiv, așa cum este acesta definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11.Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 12.Dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție legitimează legiuitorul să adopte, pentru stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, care include și căile de atac, reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații, aceste aspecte fiind constant menționate în jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Prin urmare, accesul liber la justiție, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția și are semnificația faptului că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social, însă nu îl obligă pe legiuitor la consacrarea generală a dublului grad de jurisdicție, acest drept fiind recunoscut în mod expres doar în materie penală. 13.În cauzele privind sesizările formulate de justițiabili împotriva judecătorilor și procurorilor, legiuitorul a prevăzut, pentru eliminarea incertitudinii care afectează stabilitatea raporturilor de serviciu ale magistraților, că hotărârea judecătorească pronunțată în soluționarea contestației este irevocabilă (definitivă, potrivit noului Cod de procedură civilă), scopul reglementării fiind de a cerceta și stabili cu celeritate faptele imputate, având în vedere și garanțiile de independență recunoscute magistraților. În acest sens, legiuitorul a stabilit reguli specifice, cum ar fi soluționarea de urgență și cu precădere a contestației sau soluționarea în termen de 6 luni a recursului formulat împotriva hotărârii prin care contestația a fost admisă, rezoluția inspectorului judiciar a fost desființată, iar dosarul a fost trimis pentru continuarea procedurii disciplinare. 14.Totodată, se arată că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, partea interesată a putut formula contestație împotriva rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef, adresată Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, această instanță având plenitudine de jurisdicție, astfel că, în cadrul acestui control judecătoresc asupra actului administrativ în discuție, partea a beneficiat de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă“. [s.n. – potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească „definitivă și irevocabilă“ sau, după caz, „irevocabilă“ se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă“].18.Hotărârea menționată în textul legal criticat reprezintă actul jurisdicțional prin care se soluționează contestația formulată împotriva rezoluției de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, atunci când se dispune clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, adică atunci când rezoluția inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-șef, acesta dispunând una dintre soluțiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) sau c) din aceeași lege, și anume: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.19.Anterior sesizării Curții Constituționale, soluția legislativă reglementată prin textul de lege criticat a fost modificată prin art. I pct. 46 și 47 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la art. 47 alin. (8) posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a hotărârii în discuție. Totodată, ulterior sesizării Curții, Legea nr. 317/2004 a fost integral abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, noul act normativ prevăzând, la actualul art. 46 alin. (6), că este definitivă hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București prin care se soluționează contestația împotriva rezoluției prin care inspectorul-șef a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării.20.În cauză, autoarea excepției a formulat recurs împotriva Sentinței nr. 1.185 din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar aceasta a criticat, pe calea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară modificării aduse prin art. I pct. 46 și 47 din Legea nr. 234/2018, astfel că, în acord cu cele stabilite prin Decizia sa nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională se va pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018. 21.Normele constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice și ale art. 129 – Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.22.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate de autoarea prezentei excepții, Curtea Constituțională pronunțând în acest sens Decizia nr. 218 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, și Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020. 23.Prin această ultimă decizie, paragrafele 22-28, Curtea a amintit jurisprudența sa potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac stabilite de același legiuitor, în limitele conferite de normele și principiile constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că posibilitatea legiuitorului de a determina condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind subsumate obligativității respectării normelor și principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală.24.Având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existența unui dublu grad de jurisdicție, instanța de control constituțional a constatat că prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018, sunt în concordanță cu cele ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Partea interesată are la dispoziție posibilitatea de a contesta rezoluția Inspecției Judiciare în fața unei instanțe judecătorești, care se va pronunța în urma unui proces desfășurat în conformitate cu standardele constituționale și convenționale ale procesului echitabil, în care părțile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea propriilor interese procesuale și care se va finaliza cu o soluție pronunțată în condițiile respectării independenței și imparțialității specifice judecătorilor.25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.26.În plus față de cele reținute în jurisprudența în materie a Curții, Curtea observă că autoarea prezentei excepții consideră că dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, criticate, ar trebui să li aplice mutatis mutandis argumentele pentru care Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Curtea constată că prin decizia menționată a analizat caracterul definitiv al rezoluției de clasare dispuse de inspectorul judiciar în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, și a constatat că, fiind definitivă, rezoluția de clasare era exclusă controlului judiciar și se încălca astfel accesul liber la justiție, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Așadar, textul de lege declarat neconstituțional împiedica în mod absolut accesul la orice instanță judecătorească, în situația precizată. Or, în prezenta cauză, autoarea a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare, aceasta fiind deci deferită controlului judecătoresc al actelor administrative, exercitat, în acest caz, exclusiv de Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Așadar, autoarea excepției nu pretinde accesul în fața unei instanțe judecătorești, ca în cazul Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, ci posibilitatea exercitării recursului drept cale de atac formulată împotriva hotărârii judecătorești date în prima instanță în cauza sa. Or, în jurisprudența sa în materie, exemplificată mai sus, Curtea a stabilit că accesul liber la justiție impune în mod obligatoriu asigurarea accesului la cel puțin o instanță de judecată, ca expresie a realizării controlului judecătoresc și înfăptuirii justiției într-un stat de drept, însă nu presupune asigurarea în mod obligatoriu a unui dublu grad de jurisdicție, cu excepția domeniului dreptului penal, care nu este incident în prezenta cauză. Așadar, aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute. 27.În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este de observat că acestea, la fel ca și cele ale art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează persoanei ale cărei drepturi sau libertăți recunoscute de dreptul Uniunii/Convenție au fost încălcate dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Sintagma „cale de atac efectivă“ utilizată în cuprinsul acestor norme convenționale nu trebuie înțeleasă în sensul său restrâns, de dublu grad de jurisdicție, ci în sensul său larg, general, ca posibilitate a oricărei persoane vătămate de a apela efectiv la un judecător/o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, în cadrul unui proces echitabil. 28.Or, în cauza de față, rezoluția de clasare întocmită de inspectorul judiciar a fost supusă unui control ierarhic intern efectuat de Inspecția Judiciară, exercitat la nivelul inspectorului-șef, legea garantând, prin chiar textul de lege criticat, contestarea actelor administrative emise în această procedură în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Faptul că hotărârea acestei instanțe de judecată are caracter definitiv nu echivalează cu negarea dreptului de acces la justiție sau a dreptului la un proces echitabil, invocate de autoarea excepției, iar obligația asigurării dublului grad de jurisdicție este, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, instituită numai în materie penală, ceea ce nu este cazul de față. 29.Totodată, nu poate fi reținută pretinsa contradicție între textul de lege criticat și cel al art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, referitor la formularea recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță, întrucât Legea nr. 317/2004 este un act normativ cu caracter special, ale cărui norme pot deroga de la cele cu caracter general (cum sunt cele cuprinse în Legea nr. 554/2004), în considerarea unor condiții apreciate de legiuitor ca fiind deosebite, de natură să justifice un tratament juridic diferit. Or, în materia cererilor de cercetare disciplinară a judecătorilor și procurorilor, interesul soluționării definitive a acestora în condiții de celeritate servește bunei administrări a justiției, în sensul tranșării rapide a unor astfel de solicitări, care au caracter incidental în procesul de înfăptuire a justiției.30.Așa fiind, criticile de neconstituționalitate formulate în motivarea excepției, raportate la normele cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (6) și art. 129 din Constituție, în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu pot fi reținute, excepția urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Margareta Krupenschi
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x