DECIZIA nr. 513 din 30 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 și ale art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.914D/2017.  … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, în raport de Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, prin care Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în acest text de lege, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. Referitor la prevederile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege menționat reglementează situația în care martorul alege să facă declarații în această calitate – de martor -, caz în care are obligația să dea declarații conforme cu realitatea, adică să declare tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările cu privire la care este audiat. Prin urmare, dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează o altă situație decât prevederile art. 118 din același cod, care vizează dreptul martorului de a nu se autoacuza, adică opțiunea sa de a se prevala de dreptul la tăcere. Reprezentantul Ministerului Public mai arată că aspectele invocate de autorul excepției – și anume asistarea de către un avocat și excluderea in integrum a declarației obținute de la un martor care a fost sau a devenit ulterior suspect sau inculpat – intră sub incidența dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală, cu privire la care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 47.691/3/2015, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 și ale art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ionuț Marius Marinescu cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 118 și ale art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât nu prevăd obligația organelor judiciare de a avertiza martorul și, respectiv, dreptul acestuia de a păstra tăcerea asupra aspectelor de natură să îl incrimineze sau de a apela la asistența unui avocat și nici excluderea in integrum a declarațiilor obținute de la un martor care anterior declarației a fost sau ulterior a devenit suspect ori inculpat. În acest sens arată că, alături de dreptul la tăcere al suspectului și al inculpatului, consacrat de prevederile art. 78 și ale art. 83 lit. a) din Codul de procedură penală, legiuitorul a recunoscut, cel puțin declarativ, prin dispozițiile art. 118 din cod, dreptul martorului de a nu se acuza, păstrând însă, în cuprinsul art. 120 alin. (2) lit. d) din același cod, obligația martorului de a da declarații conforme realității, fără a circumstanția în funcție de posibilitatea ca acesta să se autoincrimineze prin depoziția făcută. Menționează că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la prevederile art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenție, dreptul de a nu se incrimina și de a păstra tăcerea presupune asigurarea de către organele judiciare a tuturor facilităților necesare exercitării acestui drept, prin informarea în acest sens a persoanei acuzate și oferirea posibilității ca titularul dreptului să îl exercite în deplină cunoștință de cauză, inclusiv prin apelarea la cunoștințele unui avocat care să îl consilieze. Reprezentând o componentă a dreptului la un proces echitabil și o consecință a prezumției de nevinovăție, dreptul de a nu se incrimina și de a păstra tăcerea este în mod inerent recunoscut persoanei acuzate, cea la care se referă prevederile art. 6 din Convenție, calitate căreia aparent i-ar corespunde în legislația internă doar cea de suspect și de inculpat. În realitate, din analiza jurisprudenței Curții de la Strasbourg, reiese că noțiunea de „acuzație în materie penală“ are un înțeles mult mai larg decât cea de „învinuire“ din dreptul intern, prerogativele conferite de dispozițiile art. 6 din Convenție fiind strâns legate de comunicarea chiar și implicită a unei acuzații, moment la care debutează întreaga protecție conferită de către Convenție persoanei acuzate de facto. Așadar, dreptul de a nu se incrimina nu poate fi condiționat de voința discreționară a organelor judiciare, în funcție de decizia acestora de a formula o acuzație sau de a atribui o calitate procesuală formală de martor celui suspectat, prevederile art. 6 din Convenție protejând orice persoană împotriva căreia există suspiciuni de vinovăție în orice procedură care poate conduce la stabilirea răspunderii acesteia. Arată că, din perspectiva dreptului comparat, în numeroase legislații continentale – de exemplu, din Franța, Germania, Italia și Austria – nu doar acuzatul, ci si martorul este apărat de posibilitatea de a se autoincrimina. Or, „niciunul dintre accesoriile dreptului de a nu se acuza nu este consacrat în legislația procesual penală“ din România. Astfel, deși denumirea textului art. 118 din Codul de procedură penală este „Dreptul martorului de a nu se acuza“, în realitate, prin norma criticată se recunoaște numai imposibilitatea folosirii în aceeași cauză și doar cu privire la autor a declarației date de către respectiva persoană în calitate de martor, dacă anterior a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat. Așadar, nu doar că martorului nu îi este recunoscut dreptul la tăcere în ipotezele în care s-ar putea incrimina, dar acestuia îi este impusă chiar obligația de a da declarații autoacuzatoare, fără ca măcar să îi fie conferită posibilitatea de a beneficia de asistența unui avocat în cursul audierii sale. Consideră că întrebuințarea subterfugiului audierii în calitate de martor a unei persoane cu privire la care există indicii de vinovăție la momentul chemării sale în fața organelor de urmărire penală aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură aceasta, îndeosebi din perspectiva dreptului celui suspectat de facto de a nu se acuza. Subliniază că practica organelor judiciare de a conferi artificial calitatea procesuală de martor persoanelor care sunt vizate de cercetarea penală și de a le determina să furnizeze declarații în acest fel – sub umbrela iluzorie a imposibilității folosirii declarației împotriva martorului – este permisă de dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală și mult înlesnită de prevederile art. 120 alin. (2) lit. d) din același cod. Susține că pot avea calitatea procesuală de martori numai persoanele străine de infracțiune și numai declarațiile acestora au o valoare probatorie necondiționată, având în vedere practica organelor de urmărire penală, care provoacă mărturisiri din partea persoanelor pe care le suspectează, prin specularea insuficienței în reglementare a dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală. În fine, mai afirmă că, ulterior audierii în calitate de martori a mai multor participanți la comiterea infracțiunii cercetate, organele de urmărire penală folosesc din cuprinsul depozițiilor acestora doar acele elemente de fapt care sunt de natură a sprijini învinuirea celorlalți participanți, stabilind prin coroborarea segmentelor din depozițiile coinculpaților un adevăr judiciar, care este defavorabil în final tuturor celor audiați. Or, „este de neconceput a admite că faptele relatate de către un martor care ulterior a dobândit calitate procesuală pasivă cu privire la alți acuzați să poată fi întrebuințate în procesul penal fără să-l acuze chiar pe furnizorul acestora, izvorul primar al depoziției acestuia fiind propria fapta ilicită penală, fără de care nu ar fi aflat despre faptele celorlalți acuzați“. Susține, astfel, că „singura sancțiune eficientă este excluderea in integrum a declarațiilor date în calitate de martor de către cel care ulterior a devenit sau anterior a avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeași afacere judiciară, indiferent dacă în cauza principală sau în cauza disjunsă“. … 6.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul a prevăzut faptul că declarația unei persoane în calitate de martor nu poate fi utilizată împotriva sa. Modul cum este interpretată și aplicată această dispoziție de lege nu ține de neconstituționalitate, ci de uniformizarea practicii judiciare, care este atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu al Curții Constituționale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 118 fraza întâi din Codul de procedură penală, și anume Decizia nr. 519 din 6 iulie 2017. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 118 și ale art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, apreciază că textele de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.  … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118, modificate prin prevederile art. 102 pct. 75 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, precum și dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 118: „Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.“; … – Art. 120 alin. (2) lit. d): „(2) Martorului i se aduc apoi la cunoștință următoarele drepturi și obligații: […] d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă.“  … *) Decizia nr. 236/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020. … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil (paragraful 1), prezumția de nevinovăție (paragraful 2) și dreptul la apărare al acuzatului (paragraful 3) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, citată anterior, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională, fiind contrară dispozițiilor art. 21 alin. (3), ale art. 23 alin. (11) și ale art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, precum și prevederilor art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală nu instituie o protecție efectivă a martorului în raport cu o eventuală răspundere penală, nu reglementează garanții procedurale și substanțiale adecvate persoanei ascultate în calitate de martor și nu interzic folosirea împotriva martorului a elementelor probatorii obținute indirect, pe baza declarației sale, singura probă față de care martorul este protejat fiind propria sa declarație. În acest sens, Curtea a statuat că dreptul la tăcere și dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumția de nevinovăție, potrivit căreia organele de urmărire penală sunt cele care trebuie să probeze vinovăția persoanei ce declară în calitate de martor, adică a suspectului de facto, așa încât constrângerea la autoincriminare, deși indirectă, are drept consecință ignorarea acestui principiu constituțional. Așadar, prevederile art. 118 din Codul de procedură penală nu instituie garanții suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus în situația să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumției de nevinovăție, de care orice persoană beneficiază potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală și ale art. 6 paragraful 2 din Convenție, și, totodată, impietează asupra justei soluționări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat în prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție, inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului (paragrafele 70, 71 și 79).  … 15.Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, mai sus menționată, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.  … 16.Referitor la prevederile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează obligația martorului de a da declarații conforme cu realitatea, având în vedere faptul că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspect cu privire la care organul judiciar care audiază martorul are obligația de a-i atrage atenția acestuia din urmă. Textul de lege criticat reia, practic, și dezvoltă prevederea din cuprinsul art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală. Astfel, dispozițiile art. 114 alin. (2) din acest cod prevăd obligațiile ce incumbă oricărei persoane care este citată în calitate de martor în fața organelor judiciare, și anume obligația de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație, obligația de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței și obligația de a spune adevărul. Așadar, o persoană citată în calitate de martor nu poate refuza să se prezinte în fața organelor judiciare, organul judiciar fiind însă obligat să o informeze cu privire la dreptul său la tăcere și neautoincriminare – așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, mai sus menționată – fără însă ca acest lucru să aibă semnificația unei anulări/excluderi a obligației martorului de a da declarații conforme cu realitatea. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, precitată, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. … 17.Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției în cauza de față. … 18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului București – Secția I penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.  … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește