DECIZIA nr. 513 din 3 noiembrie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Mureșanu în Dosarul nr. 18.751/211/2017 al Tribunalului Cluj – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 198D/2019. … 

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât consacrarea caracterului definitiv al unei astfel de încheieri are în vedere finalitatea procedurii executării silite, celeritatea acesteia, prin evitarea unor manopere abuzive din partea justițiabililor. De asemenea, arată că există jurisprudență în materie în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 10 noiembrie 2020. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 10 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.751/211/2017, Tribunalul Cluj – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ioan Mureșanu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalitate civilă în temeiul art. 906 din Codul de procedură civilă. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care instanța de executare stabilește suma datorată de către debitor, cu titlu de penalități pentru neexecutarea obligației de a face, este definitivă și executorie, fiind astfel exclusă exercitarea căii de atac a apelului sau a recursului. În acest context, apreciază că este necesar să se verifice dacă există vreo rațiune pentru instituirea unei astfel de limitări, din moment ce este exclusă orice posibilitate a debitorului de a solicita, pentru motive de netemeinicie sau cel puțin de nelegalitate, cenzurarea încheierii pronunțate de instanța de executare. Susține că încheierea nu reprezintă o simplă formalitate, pentru a cărei pronunțare să nu fie necesară verificarea unor aspecte de fapt și de drept, ci, dimpotrivă, pentru soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de executare trebuie să verifice în ce măsură există/persistă sau nu o neexecutare din partea debitorului, chiar și după expirarea termenului de grație care a curs de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților, în condițiile art. 906 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. … 6.Așa fiind, se apreciază că excluderea oricărei posibilități a debitorului de a contesta legalitatea și temeinicia încheierii de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalități nu poate fi justificată, neputând fi susținut nici măcar eventualul scop al protejării intereselor creditorilor, din moment ce, potrivit art. 906 alin. (6) din Codul de procedură civilă, încheierea ar avea oricum caracter executoriu. Așa fiind, în contextul caracterului definitiv al încheierii, devine iluzoriu dreptul debitorului la apărare și la un proces echitabil, în condițiile în care nu i se permite să critice în niciun mod încheierea prin care s-au stabilit în sarcina sa penalități, deși pentru pronunțarea acestora este relevantă analiza de fapt și de drept realizată de către instanța de executare în ceea ce privește neexecutarea imputată debitorului. Prin urmare, dispoziția legală criticată golește de conținut prevederile art. 129 din Constituție. … 7.Raportat la dispozițiile art. 53 din Constituție, autorul excepției apreciază că nu există vreo justificare pentru limitarea sau mai degrabă excluderea oricărui drept de a ataca încheierea instanței de executare. Nu în ultimul rând, apreciază că trebuie avut în vedere scopul pentru care sunt instituite penalitățile în sarcina debitorului, potrivit art. 906 din Codul de procedură civilă, și anume sancționarea debitorului pentru a-l constrânge să execute obligația, fiind vorba deci despre o veritabilă acuzație în materie penală. Prin urmare, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie să fie analizată și prin prisma prevederilor art. 20 din Constituție, având în vedere că, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la două grade de jurisdicție reprezintă o garanție esențială în materie penală. … 8.Tribunalul Cluj – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.“ … 13.În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă faptul că, după ce a fost sesizată, dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.“ Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată de autorul excepției. … 14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 129 – Folosirea căilor de atac. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, prin care a constatat constituționalitatea acestora. … 16.Curtea a reținut că finalitatea soluției legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, așa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și deci la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. … 17.Curtea a reținut că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestației la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalității stabilite de instanță, caz în care instanța va pronunța o hotărâre ce poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. … 18.Curtea a învederat, totodată, că prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, instanța supremă a reținut că, având în vedere caracterul specific al executării obligațiilor de a face sau de a nu face, care au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), s-a impus necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus, ca o noutate absolută în legislație, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligațiilor de a face sau a nu face, care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Așa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la plata unor penalități de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuși obligația, în natură. Astfel, natura juridică a penalităților este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, acestea putându-se acorda independent de existența unui prejudiciu. Penalitățile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancțiune de drept procesual civil aplicată de instanța de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligație de a face sau de a nu face care implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistența debitorului și care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent. Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă și nici exigibilă, încheierea prin care instanța a obligat debitorul la plata de penalități nu este susceptibilă de executare. De aceea legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților în care debitorul nu își execută obligația, să se adreseze din nou instanței de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalități, cerere asupra căreia instanța se va pronunța prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităților, pe calea contestației la executare, în condițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă și posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităților, scopul reglementării lor, precum și asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 și 1.527 din Codul civil și cu art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare. Așa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că penalitățile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obține constrângerea debitorului la executarea în natură a obligației cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor și se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Curtea a mai subliniat faptul că încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres, la alin. (5), că, dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. … 19.Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit art. 906 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă și ale dreptului substanțial comun. … 20.Cu privire la susținerile referitoare la încălcarea art. 129 din Constituție, Curtea a reținut în jurisprudența sa că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13). Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, interpretarea art. 129 din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012). … 21.Referitor la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un recurs efectiv, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că reglementarea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). … 22.În ceea ce privește susținerile referitoare la pretinsa încălcare a art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că și acestea sunt neîntemeiate, întrucât, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „materie penală“, prevăzută în cuprinsul reglementării mai sus menționate, se suprapune peste noțiunea de „acuzație penală“, prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenție, în sensul de noțiune autonomă, astfel cum a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 31 iulie 2007, pronunțată în Cauza Zaicevs împotriva Letoniei, paragraful 53). Or, pentru ca art. 6 să fie aplicabil, este suficient ca fapta respectivă să fie considerată, prin natura sa, „penală“ din punctul de vedere al Convenției sau ca, prin săvârșirea unei fapte, o persoană să fie pasibilă de o sancțiune care, prin natura sa și prin gradul său de gravitate, aparține, în general, sferei „penale“ (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 54), ceea ce nu este cazul în domeniul analizat. … 23.Având în vedere că nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 24.Întrucât nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau principiu fundamental, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Mureșanu în Dosarul nr. 18.751/211/2017 al Tribunalului Cluj – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 3 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Andreea Costin––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește