DECIZIA nr. 512 din 5 octombrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 5.155/105/2020 al Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.283D/2021. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.476D/2021, nr. 2.607D/2021 și nr. 3.259D/2021-nr. 3.262D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Virgil Haidu și alții, Delia-Anca Onița, Nicoleta Rădocă, Florin Ovidiu Bendea, Ciprian Hambaraș și Vladimir Birău în dosarele nr. 641/84/2020, nr. 568/117/2020, nr. 562/117/2020, nr. 556/117/2020, nr. 554/117/2020 și nr. 576/117/2020 ale Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.  … 4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.476D/2021, nr. 2.607D/2021 și nr. 3.259D/2021-nr. 3.262D/2021 la Dosarul nr. 2.283D/2021, care este primul înregistrat.  … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Referitor la critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, arată că stabilirea momentului de la care începe să curgă începutul prescripției este atributul exclusiv al legiuitorului. În ceea ce privește critica vizând încălcarea art. 16 din Constituție, arată că motivele invocate de autorii excepției sunt chestiuni de fapt, care nu țin de competența Curții Constituționale. Critica referitoare la existența unei diferențe de remunerare între persoanele care se bucură de hotărâri judecătorești și cele care nu au astfel de hotărâri este neîntemeiată, întrucât sunt avute în vedere persoane aflate în situații diferite. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiție, arată că reglementarea unor termene de prescripție nu aduce atingere acestui drept fundamental, ci ordonează exercitarea lui. În sfârșit, consideră că nu este încălcat nici dreptul de proprietate. Din contră, textele de lege criticate reglementează modalitatea de recuperare a unor pagube, protejând astfel dreptul de proprietate.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.155/105/2020, Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Anca Mihaela Trofin într-o cauză având ca obiect drepturi bănești, aflată în etapa procesuală a apelului.  … 8.Prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 641/84/2020, Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 568/117/2020, încheierile din 24 mai 2021, pronunțate în dosarele nr. 562/117/2020, nr. 556/117/2020 și nr. 554/117/2020, și prin Încheierea din 28 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 576/117/2020, Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Virgil Haidu și alții, Delia-Anca Onița, Nicoleta Rădocă, Florin Ovidiu Bendea, Ciprian Hambaraș și Vladimir Birău în cauze având ca obiect cereri referitoare la drepturi salariale ale personalului din justiție, aflate în etapa procesuală a apelului. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia, referindu-se la art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, arată că din textul legal criticat rezultă că termenul de prescripție de 3 ani curge de la data producerii pagubei, independent de împrejurarea dacă persoanele păgubite au avut cunoștință de producerea pagubei și de întinderea acesteia. Neconstituționalitatea provine din faptul că legiuitorul nu a impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție îndreptate împotriva angajatorului să fie calculat de la momentul în care salariații păgubiți au cunoscut săvârșirea actului de discriminare și producerea pagubei sau de la momentul în care acest act s-a produs în mod concret și efectiv (data plății discriminatorii efective), și nu de la momentul lunilor pentru care această plată s-a realizat. Este avută în vedere situația când salariații se adresează justiției ca urmare a pagubei produse în urma unei discriminări.  … 10.Cu privire la principiul accesului liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii excepției invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, referitor la faptul că accesul la justiție trebuie să fie asigurat în mod efectiv și eficace. De asemenea, aceștia amintesc că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Totodată, amintesc că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, în acest sens fiind Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. … 11.Dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 nu fac distincția dacă angajatul a cunoscut sau nu producerea pagubei și nici dacă data producerii pagubei este data la care un angajator a efectuat o plată discriminatorie sau data aferentă unei indemnizații lunare pentru care plata discriminatorie s-a realizat. … 12.În speță, s-au achitat, în mod retroactiv, doar pentru o parte din personalul din justiție, sume reprezentând diferențe salariale aferente perioadei cuprinse între anul 2010 până în prezent, perioadă în care și autorii excepției aveau aceeași calitate și au prestat aceeași muncă, fiind astfel încălcat art. 16 din Constituție, cu nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. … 13.Or, dacă se apreciază că termenul pentru formularea acțiunii curge de la data scadențelor lunare ale salariilor (pentru care s-au achitat diferențe), atunci față de autorii excepției sunt lipsite de orice efecte remediile juridice reglementate de prevederile legale criticate. … 14.Din această perspectivă, apreciază că art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 aduce atingere principiului egalității în drepturi, precum și dreptului de a accede efectiv la justiție pentru apărarea propriilor drepturi legitime. De asemenea, contravin art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 15.Totodată, autorii excepției apreciază că dispozițiile legale cuprinse în art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 contravin și art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind previzibilitatea legii, în condițiile în care legiuitorul nu a impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție, îndreptată împotriva angajatorului, să fie calculat de la momentul la care autorii excepției ar fi cunoscut actul de discriminare, producerea pagubei și întinderea prejudiciului. … 16.Sub acest aspect, subliniază că instanța constituțională a sancționat neconstituționalitatea unor prevederi dintre cele mai diverse, motivat de caracterul lor neclar, echivoc sau puțin previzibil, raportat în mod direct la dispozițiile Constituției României. Cerința previzibilității, a clarității și a caracterului accesibil al legii a fost consacrată și la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene. … 17.Cu privire la cerințele de previzibilitate a legii, autorii excepției invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 391 din 4 iunie 2019, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 și Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. … 18.Autorii excepției invocă și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea se aplică doar magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au obținut hotărâri judecătorești anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, nu și magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au fost în imposibilitate legală, reală și efectivă de a obține astfel de hotărâri judecătorești în perioada cuprinsă între 2010 și 2019. … 19.Autorii excepției arată că nu au avut posibilitatea legală de a solicita majorarea indemnizației de încadrare ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, act normativ care prevedea expres că drepturile salariale sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege, existând astfel o discriminare de remunerare în raport cu colegii lor, inclusiv pe criteriul vârstei. Aceasta înseamnă, în fapt, că doar magistrații/personalul auxiliar de specialitate mai în vârstă, cu hotărâri judecătorești ale căror dispozitive au fost lămurite prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, au beneficiat de plata/recunoașterea retroactivă a drepturilor bănești pentru perioada 2010-2015. … 20.Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, prevederilor art. 16 din Constituție și Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, din care rezultă că hotărârile judecătorești pot reprezenta o sursă a discriminării și că este nepermis ca personalul de același grad, gradație, aceeași vechime în funcție sau în specialitate și cu aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. Totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 se referă expres la hotărârile prin care „s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat“ și a apreciat că acestea reprezintă sursa unei discriminări care se impune să fie înlăturată. … 21.Textul de lege criticat contravine și dispozițiilor constituționale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare și ale art. 21 care consacră accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, o cerere de chemare în judecată ar fi fost respinsă ca nefondată, raportat la dispozițiile exprese ale art. 1 alin. (2) din acest act normativ, iar în prezent cererea autorilor excepției ar putea să fie respinsă ca prescrisă, încălcându-se dreptul de acces la o instanță, care contravine reglementărilor constituționale și europene indicate. … 22.Autorii excepției consideră că textul legal criticat contravine și prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 44 din Constituție privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului și pe cele ale art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, despăgubirile pentru discriminarea salarială intră în noțiunea de „bun“, având izvorul în practica judecătorească de la nivelul întregii țări, în concret hotărârile judecătorești pronunțate în perioada 2006-2009, ale căror dispozitive au fost lămurite ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 7 din 11 februarie 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și în art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019. … 23.Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în care se arată că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili condițiile de exercitare a dreptului de acces la justiție, inclusiv prin instituirea unor termene, aceasta neconstituind o restrângere a exercițiului acestui drept, ci doar o modalitate de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Mai reține și faptul că, anterior datei de 9 aprilie 2015, nu se poate da aplicabilitate generală unor hotărâri judecătorești privind drepturi salariale atât timp cât nu există temei legal pentru egalizarea indemnizațiilor de încadrare. Despre egalizarea salarială se poate vorbi doar cu începere de la data de 9 aprilie 2015, în contextul Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Sunt invocate și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020. Consacrarea legislativă doar de la un moment dat a unei modalități de egalizare salarială nu înseamnă lipsa de previzibilitate a legii și nici încălcarea egalității în drepturi. În privința criticilor aduse art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, apreciază că argumentele invocate se referă la modalitatea de aplicare a legii la o situație de fapt concretă.  … 24.Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă apreciază că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, însă este întemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituție. … 25.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 26.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că în privința criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, prin raportare la prevederile art. 16, 21 și 24 din Constituție și la cele ale art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020. Apreciază că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data producerii pagubei, deci într-un cadru precis determinat, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora. Cu privire la critica de neconstituționalitate a normelor de la art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituția României, învederează că textul de lege este suficient de clar și previzibil, nefiind încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii. Dispozițiile criticate sunt, așa cum a statuat Curtea Constituțională în Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăți nedatorate, în condițiile în care momentul începerii cursului prescripției extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv „data producerii pagubei“. În ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, precizează că dispozițiile de lege criticate nu conțin norme care să se refere la excluderea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești și nici nu neagă existența acestora. Astfel, de la data intrării sale în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 a creat un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităților administrației publice. În aceste condiții, prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acționat în domeniul propriu de competență, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiției. În consecință, prevederile art. 16, 44, 124 și 125 din Constituție nu au fost încălcate. De asemenea, textul criticat este suficient de previzibil, nu creează discriminări, nu împiedică accesul la justiție și nici nu încalcă dreptul la apărare. … 27.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:28.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 29.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, precum și ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019. Curtea constată că Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin art. 189 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, în timp ce Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011:Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (…)c)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.; …  … – Art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009: „(2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.“ …  … 30.Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor articole din Constituție: art. 1 alin. (5), în componenta sa privind previzibilitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și art. 124 privind înfăptuirea justiției. De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile art. 20 raportat la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, în componenta privind accesul efectiv la o instanță, și ale art. 14 privind interzicerea discriminării, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție. Totodată, sunt invocate și dispozițiile art. 2 și ale art. 3 alin. (1) lit. c) teza finală, ale art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și ale art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. … 31.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauze în care s-a solicitat acordarea unor drepturi salariale în temeiul legislației anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007. Autorii excepției sunt persoane care, din motive obiective, nu au beneficiat de recunoașterea acestor drepturi anterior intrării în vigoare a legii mai sus amintite, în timp ce o parte din personalul din justiție a beneficiat de aceste drepturi, în temeiul unor hotărâri judecătorești. Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.“ … 32.O primă critică pe care o formulează autorii excepției vizează dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, aceștia considerând că sunt neconstituționale întrucât nu au impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție îndreptate împotriva angajatorului să fie calculat de la momentul la care salariații păgubiți au cunoscut săvârșirea actului de discriminare și producerea pagubei sau de la momentul în care acest act s-a produs în mod concret și efectiv. … 33.Dincolo de aspectele de fapt invocate în cauză, Curtea reține că, în esență, autorii excepției sunt nemulțumiți de faptul că termenul prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 curge de la data producerii pagubei, și nu de la data când persoana păgubită a luat cunoștință de producerea pagubei. … 34.Curtea reține că termenul prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 vizează, deopotrivă, atât acțiunile în justiție ale salariaților, cât și pe cele ale angajatorului. … 35.Prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020, Curtea Constituțională a analizat o critică similară, formulată din perspectiva angajatorului. La paragraful 19 din decizia amintită, Curtea a reținut că stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este în atribuția legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. La paragrafele 23 și următoarele din aceeași decizie, Curtea a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Curtea Constituțională a amintit și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, în care s-a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ și că „acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție“. … 36.Referitor la critica ce vizează încălcarea art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată, prin faptul că dispoziția de lege criticată îngrădește nelegal posibilitatea de recuperare a prejudiciului, Curtea Constituțională a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat reglementează tocmai posibilitatea de recuperare a pagubelor aduse angajatorului, necontravenind astfel principiului constituțional potrivit căruia proprietatea privată este garantată și ocrotită prin lege. Cât privește pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire, Curtea a reținut că și această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii. … 37.Curtea apreciază că cele reținute prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, precitată, sunt, mutatis mutandis, aplicabile în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate fiind, în esență, similare. … 38.Cât privește stabilirea, în mod concret, a momentului de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, respectiv care este momentul producerii pagubei, Curtea observă că acesta reprezintă un aspect ce revine, în mod exclusiv, competenței instanțelor de judecată, vizând aplicarea legii. … 39.În concluzie, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 este neîntemeiată. … 40.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate pe care autorii excepției o formulează în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea Constituțională reține că autorii excepției consideră ca fiind neconstituțională această interpretare, în măsură în care prevederile criticate se aplică doar magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au obținut hotărâri judecătorești anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, nu și magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au fost în imposibilitate legală, reală și efectivă de a obține astfel de hotărâri judecătorești în perioada cuprinsă între anii 2010 și 2019. … 41.Cu privire la această critică, instanța de contencios constituțional apreciază că prezintă relevanță cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 166 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iunie 2019. Cu acel prilej, Curtea a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care instanța supremă a stabilit că „În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.“ … 42.Prin Decizia nr. 166 din 26 martie 2019, precitată, Curtea Constituțională a făcut o amplă descriere a legislației în materia salarizării, reținând, în paragraful 24 și următoarele, că nu sunt întemeiate susținerile care se referă, în esență, la o egalizare a indemnizațiilor de încadrare brute lunare, calculate încă de la data pronunțării unor hotărâri judecătorești (în speță, anul 2008), prin care s-a stabilit în favoarea unor magistrați dreptul de a avea inclusă în indemnizație majorarea de 18% instituită prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, așadar și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, dat fiind faptul că înainte de această dată nu exista temeiul legal pentru egalizarea tuturor indemnizațiilor de încadrare, respectiv și pentru magistrații care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorarea indemnizațiilor de încadrare. Or, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a statuat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare“ trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, a avut în vedere existența unui temei legal în acest sens, Curtea statuând (la paragraful 30 din decizia amintită) că, în caz contrar, ar fi lipsite de sens și s-ar anula voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, și anume de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. … 43.Curtea a amintit că, așa cum a statuat în jurisprudența sa, în sfera publică, salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, iar manifestarea de voință a angajatorului public este condiționată și limitată de lege. Prin urmare, autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească (în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unor drepturi salariale) este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). … 44.Prin urmare, Curtea a reținut că, deși existau hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea magistraților sau a personalului asimilat prin care s-a recunoscut dreptul de a beneficia de majorarea indemnizațiilor de încadrare brute lunare cu 18%, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, acestea nu erau pronunțate pe baza unei legislații cu aplicabilitate generală, dat fiind faptul că nu exista un act normativ care să prevadă că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, fiecărui grad, fiecărei trepte, gradației, vechimii în muncă și în specialitate, respectiv, cu referire la prezenta cauză, pentru întreaga familie ocupațională de funcții bugetare „Justiție“. … 45.De altfel, în sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin decizia amintită, paragrafele 75-81, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, între altele, că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, și, prin urmare, aceste majorări salariale (ce includ drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive, indiferent dacă au fost emise sau nu ordine de salarizare în acest sens) trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, fiecărui grad, fiecărei trepte, gradații, vechimi în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal [art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015]. … 46.Tot prin Decizia nr. 166 din 26 martie 2019, Curtea Constituțională a subliniat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății. Astfel, prin deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a statuat că prevederile art. 1, ale art. 2 alin. (3) și ale art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. … 47.Deși dispozițiile de lege analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 166 din 26 martie 2019 diferă de obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, problema de drept pusă în discuție este similară, astfel că soluția și considerentele Deciziei nr. 166 din 26 martie 2019 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. … 48.Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, este neîntemeiată. … 49.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 5.155/105/2020 al Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă, respectiv de Virgil Haidu și alții, Delia-Anca Onița, Nicoleta Rădocă, Florin Ovidiu Bendea, Ciprian Hambaraș și Vladimir Birău în dosarele nr. 641/84/2020, nr. 568/117/2020, nr. 562/117/2020, nr. 556/117/2020, nr. 554/117/2020 și nr. 576/117/2020 ale Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește