DECIZIA nr. 512 din 4 iulie 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 39.467/299/2015 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 816D/2016. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 27 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 4 iulie 2017, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 21 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 39.467/299/2015, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioana Sfârâială într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost admisă acțiunea de obligare a autoarei excepției de neconstituționalitate la plata unei sume reprezentând cheltuieli de judecată. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă este neconstituțional în măsura în care este interpretat în sensul în care apelul nu mai poate fi motivat după comunicare, în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată. … 5.În acest sens se arată că, prin eliminarea dreptului de a motiva calea de atac fără să se țină cont de comunicarea hotărârii, are loc o încălcare efectivă a dreptului la un proces echitabil. Așadar, diligența părții căreia nu i s-a comunicat o hotărâre judecătorească pe care intenționează să o atace și care ia cunoștință de dispozitivul acesteia din sistemul informatic ECRIS este sancționată de lege printr-o ficțiune juridică, declararea apelului fiind asimilată cunoașterii motivației instanței care a pronunțat hotărârea apelată. … 6.În continuare, se apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă și art. 129 din Constituție privind folosirea căilor de atac, întrucât privează dreptul unei persoane care nu a avut posibilitatea de a cunoaște motivele unei hotărâri judecătorești de dreptul de a exercita calea de atac împotriva respectivei hotărâri. … 7.Autoarea excepției de neconstituționalitate mai susține că se creează o discriminare între partea căreia i s-a comunicat hotărârea judecătorească și care beneficiază de termenul de 30 de zile pentru motivarea apelului, pe de o parte, și partea căreia nu i s-a comunicat această hotărâre și care va beneficia de un termen mai scurt, fără a putea fi reținută vreo culpă în sarcina acesteia, pe de altă parte. … 8.Tribunalul București – Secția a III-a civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu își exprimă opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: „(3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel.“ … 15.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cazul în care comunicarea marchează momentul curgerii termenului de apel, prin declararea căii de atac, anterior acestui moment, partea interesată își manifestă voința de a ataca hotărârea instanței de fond. … 17.În acest sens, Curtea reține că legiuitorul a reglementat, cu titlu general, faptul că termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel [art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă], că hotărârile judecătorești se comunică din oficiu, chiar dacă sunt definitive, de îndată ce au fost redactate și semnate în condițiile legii [art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate. În situația în care calea de atac vizează considerentele hotărârii, instanța de control judiciar, în ipoteza admiterii căii de atac, le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția consemnată în dispozitivul hotărârii atacate [art. 460 din Codul de procedură civilă]. … 18.În continuare, Curtea observă că dispozițiile cu caracter general se regăsesc și în reglementarea căilor de atac, legiuitorul prevăzând că dreptul de a exercita calea de atac a apelului se naște, de regulă, de la comunicarea hotărârii judecătorești [art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă], dacă legea nu dispune altfel. Având în vedere că apelul este calea de atac cu caracter devolutiv care se îndreaptă împotriva hotărârii primei instanțe, Curtea reține că partea interesată în exercitarea acestei căi de atac trebuie să arate elementele pe care le consideră greșit avute în vedere de instanța de fond. Sub acest aspect, Codul de procedură civilă statuează că cererea de apel va cuprinde și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază calea de atac, iar neîndeplinirea acestei obligații de către partea interesată este prevăzută sub sancțiunea decăderii, în sensul că partea care formulează cererea de apel nu va mai putea propune și susține motive, mijloace de apărare sau dovezi noi asupra cărora instanța de apel să se pronunțe [art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) și art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă], caz în care instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță [art. 476 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Totodată, având în vedere cele reținute în paragraful anterior al prezentei decizii, Curtea apreciază că actul procedural al comunicării va avea loc întotdeauna, nefiind condiționat de exercitarea unei căi de atac și indiferent dacă termenul de declarare a căii de atac curge de la comunicare sau de la pronunțare. … 19.Așadar, comunicarea reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acesteia fiind acela ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să își poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia pe calea apelului sau a recursului, după caz (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 301 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 5 mai 2006). Prin urmare, Curtea reține că motivarea cererii de apel poate fi făcută după comunicarea hotărârii, întrucât numai după acest moment partea interesată are cunoștință nu numai de soluție, dar și, în mod efectiv, de considerentele cuprinse în hotărâre. În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care partea interesată să fie pusă să motiveze cererea de apel fără să cunoască conținutul hotărârii apelate, ceea ce ar face din calea de atac un instrument juridic cu o eficiență redusă, prin prisma interesului legitim al apelantului. Aceasta deoarece apelantul, în virtutea unui beneficiu acordat de legiuitor, și-a manifestat intenția de a se prevala de dreptul de a exercita o cale de atac cu caracter devolutiv care îi permite să se folosească în fața instanței de apel, astfel cum s-a arătat la paragraful 18 al prezentei decizii, și de alte motive și mijloace de apărare invocate la prima instanță, dar care trebuie indicate în cererea de apel. … 20.Sub aspectul motivării căii de atac, Curtea reține că apelul se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac, înăuntrul termenului de apel care curge de la comunicarea hotărârii. Însă, există și situații în care legea prevede că apelul poate fi motivat separat, respectiv în cazurile în care termenul de declarare și cel de motivare a căii de atac curg de la momente diferite. În aceste cazuri, motivarea căii de atac se va face printr-un memoriu separat, într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă. … 21.Având în vedere că o dispoziție legală nu poate fi analizată în mod singular, separat de ansamblul reglementării din care face parte, Curtea reține că, în situația în care partea interesată a formulat apel înainte de comunicarea hotărârii judecătorești, dispozițiile art. 468 alin. (3) se coroborează cu cele ale art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii“, deoarece, chiar dacă partea își manifestă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe, declarând apel înainte de comunicarea acesteia, ea nu poate cunoaște temeiurile de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină. … 22.Așadar, în principiu, în ceea ce privește calea de atac a apelului, termenul de declarare și de motivare curge de la comunicarea hotărârii. Totuși, legiuitorul a acordat beneficiul depunerii cererii de apel și anterior comunicării hotărârii, fără ca acest fapt să atragă modificări sub aspectul motivării căii de atac. În consecință, indiferent de momentul exercitării apelului, anterior sau ulterior comunicării, motivarea acestuia este posibilă în termenul de exercitare a apelului, socotit de la data comunicării hotărârii. … 23.În acest context, Curtea reține că dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în considerarea mandatului său constituțional conferit de art. 126 din Constituție potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și art. 129 potrivit căruia: „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de exercitare a căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate. … 24.În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor, Curtea reține că norma criticată se aplică în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza acesteia, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației prezentate în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016). … 25.Nici accesul liber la justiție nu este înfrânt, atât timp cât, potrivit dispozițiilor legale criticate, părților interesate le este asigurată posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile. … 26.Așadar, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză. … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 39.467/299/2015 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunica Tribunalului București – Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin + 
OPINIE CONCURENTĂSunt de acord cu respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate adoptată prin Decizia nr. 512 din 4 iulie 2017, pentru că – într-adevăr – dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale, însă apreciez că motivele care susțin soluția sunt diferite de cele reținute mai sus.Subliniez de la început faptul că în analiza dispozițiilor legale criticate prin excepția de neconstituționalitate este necesară abordarea problematicii dintr-o dublă perspectivă: 1) nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem) și 2) norma juridică trebuie înțeleasă și interpretată în litera și spiritul ei^1. Având în vedere aceste repere, în dezacord cu motivarea deciziei sus-menționate, precum și cu majoritatea opiniilor doctrinare (lapidare) formulate cu privire la dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă^2, apreciez că conformitatea prevederilor legale criticate cu dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției rezultă din argumentarea care urmează.Notă …

^1 A căuta spiritul legii înseamnă a descoperi sensul pe care legiuitorul a dorit să îl dea normei juridice (a se vedea și N. Grigorie Lăcrița – http://uzp.org.ro – postare din 19 II 2017)
^2 A se vedea: I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă – Comentarii pe articole, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 589; C. Negrilă, în G. Boroi (coord.) și alții, Noul Cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, vol. I, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 873-874.Dispozițiile art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc regula (dreptul comun) conform căreia termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii^3, dacă legea^4 nu dispune altfel^5. De la această regulă (presupusă a fi cunoscută de orice parte dintr-un litigiu, interesată în formularea unei căi de atac) legiuitorul a instituit atât unele situații analoage/echivalente, cât și unele excepții.Notă …

^3 Regula comunicării hotărârilor este stabilită prin art. 427 din Codul de procedură civilă potrivit căruia „Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii.“
^4 Legea care poate să dispună altfel nu este, așa cum vom vedea, exclusiv Codul de procedură civilă.
^5 Regula generală privind stabilirea momentului de la care termenele procedurale încep să curgă este instituită prin art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel“.Astfel, trebuie reținută mai întâi echipolența/echivalența pe care legiuitorul o face între prevederile alin. (1)^6, alin. (2)^7 și alin. (3)^8 ale art. 468 din Codul de procedură civilă, în sensul că termenul de apel care, de regulă, curge de la comunicarea hotărârii, se va socoti la fel chiar dacă comunicarea hotărârii s-a făcut doar odată cu încheierea de încuviințare a executării silite ori dacă o parte depune apelul înaintea comunicării hotărârii instanței de fond; or, dacă această echipolență este făcută de către legiuitor, în mod logic înseamnă că – din momentele expres precizate – apelantul are la dispoziție 30 de zile pentru a-și formula, modifica, completa și/sau motiva^9 calea de atac formulată^10.Notă …

^6 Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
^7 Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite.
^8 Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel. Cu privire la această dispoziție legală, în doctrină s-a subliniat faptul că actul de procedură care este depunerea cererii de apel înlocuiește actul de procedură al comunicării hotărârii (a se vedea M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Ediția a II-a, vol. III – Căile de atac. Proceduri speciale, Editura Solomon, București, 2017, p. 61).
^9 Completarea sau modificarea cererii se va face înăuntrul termenului de apel, potrivit art. 471 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
^10 A se vedea și V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă – comentat și adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 1.293 (pct..5), precum și jurisprudența acolo rezumată (p. 1.296, pct. 18-19).Apoi, este necesară punerea în evidență a excepțiilor reglementate (evident, în mod expres) care se abat de la regula instituită prin alin. (1) al art. 468 din Codul de procedură civilă privind momentul începerii curgerii termenului de apel. Astfel, prin excepție, termenul de apel începe să curgă de la alte momente decât comunicarea actului de procedură în situații precum cele care vor fi enumerate exemplificativ:– în procedura necontencioasă, termenul de apel curge de la pronunțare pentru părțile prezente la ultima ședință de judecată și de la comunicare pentru cei care au lipsit [art. 534 alin. (3) din Codul de procedură civilă]; … – pentru procuror termenul de apel începe să curgă de la pronunțare atunci când nu a participat la judecată și de la comunicare atunci când a participat la judecarea cauzei [art. 468 alin. (4) din Codul de procedură civilă];  … – de la data desemnării avocatului începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac [art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă]; … – de la data comunicării încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac [art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă]; … – pentru moștenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruți, ori în cazul moștenirii vacante, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul special [art. 469 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură civilă]. … Apreciez că numai în situații ca cele prezentate mai sus sunt aplicabile dispozițiile art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă^11, întrucât numai în asemenea cazuri termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii. Prin urmare, pare a fi inacceptabilă susținerea faptului că prevederea legală sus-menționată ar avea incidență în situația reglementată de art. 468 alin. (3), în sensul existenței posibilității acordării – în favoarea părții care a depus apelul înainte de comunicarea hotărârii – a unui termen de 30 de zile de la comunicarea efectivă a hotărârii atacate pentru motivarea, completarea sau modificarea căii de atac.Notă …

^11 Potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.Odată făcute aceste precizări, pentru a desluși intenția legiuitorului, trebuie să analizăm dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă în contextul întregii reglementări privind apelul^12.Notă …

^12 În scopul menționat vom avea în vedere, în principal: dispozițiile art. 461 alin. (1) (potrivit cărora calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii); dispozițiile art. 471 alin. (1) (conform cărora apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă…); dispozițiile art. 476 care prevăd că: apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept [(alin. (1)]; în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță [alin. (2]; prin apel este posibil să nu se solicite judecarea în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă [alin. (3)]; dispozițiile art. 477 (potrivit cărora: instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată [alin. (1)]; devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil [alin. (2)].Din ansamblul reglementării actuale a apelului rezultă că dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă vizează situația acelei părți din litigiul soluționat de instanța de fond care are interesul să atace hotărârea, fără însă a avea nevoie de luarea la cunoștință a motivării acesteia^13, pentru că – prin ipoteză – prin calea de atac se urmărește și se solicită fie rejudecarea în fond a cauzei pe baza actelor și probelor existente la dosar, fie anularea sentinței atacate. Că este așa reiese din dispozițiile exprese ale Codului de procedură civilă, conform cărora apelul are efect devolutiv în sensul că odată exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept [art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Chiar și atunci când apelul nu se motivează, devoluțiunea este totală, sub rezerva că instanța de apel se va pronunța numai pe baza a ceea ce sa invocat la prima instanță de către părți (doar dacă vrea să invoce motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, apelantul trebuie să își motiveze apelul)^14. Așadar, părțile au posibilitatea de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de drept și de fapt ce au fost ridicate în prima instanță^15. Totodată, părțile pot să nu solicite judecarea în fond sau rejudecarea cauzei, ci pot solicita – prin cererea de apel – anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă [art. 471 alin. (3) din Codul de procedură civilă].Notă …

^13 Reamintim: Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate [art. 461 alin. (1) din Cod], iar apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității [art. 471 alin. (1) din cod]; dacă apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță [art. 471 alin. (2) din Cod].
^14 A se vedea și M. Tăbârcă, op. cit. supra., p. 75.
^15 Neîndeplinirea cerinței privind indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul este sancționată numai cu decăderea apelantului din dreptul de a invoca motivele de temeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate (art. 470 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă). Instanța de apel nu poate respinge apelul ca nemotivat, ci este obligată să se pronunțe, în fond, numai pe baza actelor de procedură efectuate de toate părțile în fața primei instanțe.Așadar, trebuie făcută distincție între partea care intenționează să formuleze apelul cunoscând motivarea hotărârii instanței de fond (parte care – potrivit dispozițiilor art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă – va trebui să aștepte comunicarea hotărârii, pentru ca, apoi, în 30 de zile să formuleze, să motiveze și eventual să completeze ori să modifice apelul) și partea care nu este interesată de motivarea hotărârii (și care va putea depune apelul în orice moment ulterior pronunțării sentinței, având la dispoziție un termen de 30 de zile – de la depunerea apelului – în care își va putea completa, modifica și/sau motiva calea de atac).Concluzionând, consider că, analizate în contextul reglementării de ansamblu a căii de atac a apelului, dispozițiile art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă, criticate prin excepția de neconstituționalitate care face obiectul cauzei de față, sunt în deplin acord cu prevederile constituționale invocate, dar privite prin prisma argumentelor de mai sus.
Judecător,
prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește