DECIZIA nr. 511 din 30 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4)-(6) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ispas și, respectiv, de Mihail Emanuel Saghel în Dosarul nr. 7.700/ 105/2016/a1 al Tribunalului Prahova – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.528D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că excepția a devenit inadmisibilă cu privire la dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, ca urmare a Deciziei nr. 248 din 16 aprilie 2019, prin care Curtea a constatat că dispozițiile de lege menționate sunt neconstituționale. Referitor la prevederile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât caracterul confidențial al ordonanței prin care procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat ține de însăși rațiunea măsurii de protecție, astfel că nu pot fi dezvăluite date privind conținutul respectivei ordonanțe. Referitor la verificarea măsurii de către procuror, apreciază că nu se impune stabilirea prin lege a unui termen fix, deoarece momentul verificării variază de la caz la caz și, oricum, limitarea în timp este dată de închiderea camerei preliminare, ulterior acestei faze procesuale aparținând instanței competența de a verifica necesitatea menținerii măsurii. Procurorul dispune prin ordonanță motivată luarea și încetarea măsurii, neimpunându-se emiterea unei ordonanțe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menținere a măsurii, ci face numai o verificare, iar inculpatul se poate adresa oricând procurorului sau instanței pentru a verifica dacă subzistă necesitatea recunoașterii statutului de martor amenințat. În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 21 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.700/105/2016/a1, Tribunalul Prahova – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4)-(6) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Ispas cu privire la dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală și, respectiv, de Mihail Emanuel Saghel referitor la dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia Constantin Ispas susține, în esență, că dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești și ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată astfel că dispozițiile art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală „nu permit inculpatului să cunoască elementele care pot fi devoalate din conținutul ordonanței procurorului de acordare a statutului de martor amenințat“ și nici să conteste această ordonanță, în condițiile în care accesul liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Or, confidențialitatea impusă de dispozițiile art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală, în mod total și nediferențiat, răpește inculpatului dreptul de a lua cunoștință – în măsura în care aceasta nu periclitează situația martorului amenințat – de conținutul ordonanței și de a contesta legalitatea și temeinicia acesteia. Arată că, de principiu, toate actele de urmărire penală și măsurile luate de către procuror pot fi atacate cu plângere, în condițiile reglementate de prevederile art. 336 din Codul de procedură penală. Tot de principiu, potrivit dispozițiilor art. 342 din același cod, judecătorul de cameră preliminară verifică, printre altele, legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Însă, de vreme ce inculpatul nu are cunoștință de conținutul ordonanței procurorului de acordare a statutului de martor amenințat, nu poate să atace respectiva ordonanță cu plângere la procurorul ierarhic superior și nici să formuleze cereri sau să invoce excepții în fața judecătorului de cameră preliminară. Mai mult, cenzura judecătorului de cameră preliminară este parțială, în sensul că se limitează doar la legalitatea actului, nu și la temeinicia acestuia, care scapă oricărui control. Consideră că, dacă a fost acordat în mod nejustificat statutul de martor amenințat și s-a dispus audierea acestuia fără a fi prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, se încalcă dreptul inculpatului la un proces echitabil, care presupune contradictorialitatea și egalitatea armelor. În egală măsură, este încălcat și dreptul la apărare, în sensul că inculpatul suferă limitări, care ar putea fi nejustificate, ale posibilității de a invoca în apărarea sa anumite fapte sau împrejurări. În continuare, susține că dispozițiile art. 126 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, fiind susceptibile de interpretări diferite. În acest sens arată că dispozițiile art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală nu prevăd dacă procurorul efectuează verificările respective numai din oficiu sau și la cerere și nu stabilesc o limită obiectivă a intervalului de timp la care procurorul este obligat să verifice dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, termenul „rezonabil“ folosit de legiuitor conferind procurorului un drept discreționar. De asemenea, nu este clar dacă procurorul emite ordonanță motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecție sau și atunci când le menține și nu se menționează dacă și ordonanța emisă în temeiul prevederilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală se păstrează în condiții de confidențialitate. Referitor la dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, critică faptul că acest text de lege nu stabilește organul judiciar competent să se pronunțe asupra măsurilor de protecție în faza judecății, ceea ce a generat o practică judiciară neunitară, transferul de competență către procuror încălcând principiile constituționale cu privire la realizarea justiției și la rolul Ministerului Public. Invocă în acest sens și Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, prin care Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulate în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior, este neconstituțională. De asemenea, arată că din dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală nu rezultă dacă și în cursul judecății verificările sub acest aspect sunt periodice și la ce intervale de timp se efectuează, care este actul prin care se pronunță organul competent și ce regim are sub aspectul confidențialității și al posibilității cenzurării pe calea controlului judiciar. În fine, subliniază că textul de lege menționat reglementează doar soluția menținerii măsurilor de protecție în faza judecății, nu și încetarea acestora. … 6.În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul excepției Mihail Emanuel Saghel susține că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor și libertăților cetățenilor, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiției în numele legii. Astfel, arată că dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care „condițiile de fond ale nulității relative – existența vătămării și ireversibilitatea acesteia – nu sunt aplicabile în situația în care norma de procedură penală încălcată reglementează o garanție procesuală și/sau instituțională edictată pentru ocrotirea unui drept sau a unei libertăți fundamentale, garantate de Constituție“. Consideră că, în procedura penală, indiferent de natura normei încălcate, respectiv de diferențele de regim juridic între nulitatea absolută și cea relativă, „nulitatea este sub aspect conceptual o sancțiune prin intermediul căreia se urmărește asigurarea legalității procesului penal prin asanarea actelor procesuale și procedurale încheiate cu încălcarea legii și lipsirea lor de acele efecte juridice contrare legii“. Susține că soluția legislativă criticată pune în realitate sub semnul întrebării exercițiul plenar al drepturilor fundamentale, fiind astfel neconstituțională. Autorul excepției mai arată că argumentele sale se circumscriu tendinței recent manifestate în legislația unor state europene, și anume Serbia, Slovenia și Spania, care au adoptat soluția invalidării probelor obținute în urma violării unei norme constituționale. … 7.Tribunalul Prahova – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că în procesul penal trebuie asigurat un echilibru între drepturile părților și cele ale martorilor. Consideră că dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere drepturilor inculpaților, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 103 alin. (3) din același cod, hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară apreciază că argumentele autorului excepției nu privesc constituționalitatea, ci vizează o diferență instituită de legiuitor între sancțiunea procesuală a nulității absolute și cea a nulității relative. Or, legiuitorul are posibilitatea de a institui sancțiuni distincte, care pot fi invocate în modalități diferite, fără ca acest aspect să încalce Constituția. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală asigură un echilibru între drepturile părților și cele ale martorilor, fără a aduce vreo atingere prevederilor constituționale invocate. În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, consideră că cele susținute de autorul excepției nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci se referă la diferența instituită de legiuitor între sancțiunea procesuală a nulității absolute și cea a nulității relative. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 126 alin. (4)-(6):(4)Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.(5)Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.(6)Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. … – Art. 282 alin. (1): „(1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.“ …  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor și libertăților cetățenilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești și ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care reglementează menținerea – pe tot parcursul procesului penal – a măsurilor de protecție a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale dacă starea de pericol nu a încetat, Curtea observă că, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, a admis excepția și a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În acest sens, Curtea a reținut că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare din Constituție, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu stabilește, în mod expres, organul judiciar care are competența de a se pronunța cu privire la măsurile de protecție dispuse în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv actul și modalitatea în care este exercitată competența anterior menționată, în ipoteza în care măsurile de protecție a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale se mențin după momentul începerii judecății (paragrafele 26, 30 și 32). … 15.Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. … 16.Referitor la prevederile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, care vizează luarea și încetarea – în cursul urmăririi penale – a măsurilor de protecție a martorilor amenințați, Curtea nu poate reține critica autorului excepției Constantin Ispas, potrivit căreia confidențialitatea totală și nediferențiată a ordonanței procurorului de acordare a statutului de martor amenințat împiedică inculpatul să ia cunoștință de elementele care pot fi devoalate din conținutul acesteia, astfel că inculpatul nu poate să atace respectiva ordonanță cu plângere la procurorul ierarhic superior și nici să formuleze cereri sau să invoce excepții în fața judecătorului de cameră preliminară, fiind încălcat accesul liber la justiție. … 17.În acest sens, Curtea constată că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, măsurile de protecție a martorilor sunt măsuri procesual penale cu caracter complex, prin care legiuitorul urmărește eficientizarea activității de administrare a probelor și, prin aceasta, a procesului penal, cu garantarea siguranței persoanelor implicate. Aceste măsuri au ca scop asigurarea protecției persoanelor care dețin informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, informații care prezintă relevanță pentru soluționarea unor cauze penale, persoane a căror viață, integritate corporală sau libertate sunt în pericol ca urmare a faptului că au furnizat respectivele informații sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Legiuitorul a reglementat măsurile de protecție a martorilor în secțiunea a 5-a („Protecția martorilor“) a capitolului II („Audierea persoanelor“) al titlului IV („Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii“) al părții generale a Codului de procedură penală – respectiv în prevederile art. 125-130 din acest cod, care cuprind dispoziții cu privire la martorii amenințați și la martorii vulnerabili -, precum și prin Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, ce stabilește măsuri de protecție a martorilor complementare celor prevăzute de Codul de procedură penală. Instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală relativ nouă în legislația românească, ce are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327/04 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R (97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragrafele 19 și 20). … 18.Curtea observă că statutul de martor amenințat nu era definit ca atare în Codul de procedură penală din 1968, care stabilea însă în dispozițiile art. 86^1 condițiile în care devenea incidentă măsura protecției datelor de identificare a martorului, pe baza existenței unor probe sau indicii temeinice care demonstrau existența unei stări de pericol privind viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, caz în care se atribuia martorului o altă identitate sub care urma să apară în fața organului judiciar. Potrivit prevederilor art. 125 din noul Cod de procedură penală, pentru ca o persoană să dobândească statutul de martor amenințat, trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale. … 19.Ținând cont de imperativul asigurării protecției persoanelor mai sus menționate, legiuitorul a reglementat, în dispozițiile art. 126 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, competența procurorului ca – în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal – să acorde statutul de martor amenințat și să dispună aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție, în considerarea rolului constituțional al Ministerului Public, care, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, rol consacrat de prevederile art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. Măsurile de protecție ce pot fi luate de către procuror cu privire la martorul amenințat sunt, conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, următoarele: supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. … 20.Pe de altă parte, Curtea reține că legiuitorul a prevăzut o valoare probantă restrânsă a declarațiilor martorului protejat, aspect reglementat de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații. Pentru aceste considerente, și dispozițiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragraful 23). … 21.Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că folosirea declarațiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile Convenției, însă, în condițiile menținerii anonimatului martorului acuzării, prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) din Convenție impun ca dezavantajul cu care se confruntă apărarea să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. Curtea de la Strasbourg a reținut, astfel, că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu se poate baza în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 și 28 februarie 2006, pronunțate în cauzele Kostovski împotriva Olandei, paragraful 42, Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46, și Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 79-86). … 22.Așadar, Curtea constată că folosirea martorilor protejați este acceptată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar acordarea posibilității inculpatului de a lua cunoștință de anumite elemente din conținutul ordonanței înseamnă a lipsi de eficiență măsurile de protecție a martorului. Caracterul confidențial al ordonanței prin care procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție ține de însăși rațiunea reglementării instituției martorului amenințat, iar dezvăluirea de date privind conținutul respectivei ordonanțe este de natură să pericliteze situația martorului în cauză. … 23.De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia dispunerea audierii martorului prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, încalcă dreptul inculpatului la un proces echitabil și dreptul la apărare. Având în vedere cele arătate mai sus, administrarea probei cu martori în procesul penal, în condițiile instituirii în ceea ce îi privește a unor măsuri dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepție de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepție ce determină obținerea unor declarații cu o valoare probantă restrânsă, care pot fi utilizate în procesul penal numai în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragraful 25). Astfel, Curtea apreciază că dificultățile pe care un inculpat le are în susținerea apărării din cauza folosirii unui martor anonim sunt compensate prin interdicția impusă de legiuitor ca o hotărâre de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei să se întemeieze într-o măsură determinantă pe declarațiile unui asemenea martor, soluție instituită de prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Consecința unei eventuale constatări a nelegalității ordonanței de acordare a statutului de martor amenințat este audierea martorului în condiții obișnuite, însă în acest caz respectiva declarație poate să servească într-o măsură determinantă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare. … 24.Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa de claritate și de previzibilitate a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală – potrivit cărora procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție -, Curtea constată că, întrucât textul de lege nu distinge, procurorul poate face verificările respective atât din oficiu, cât și la cerere. Aceste verificări nu se fac la intervale de timp regulate/fixe, ci atunci când este oportun, adică atunci când se poate presupune în mod rezonabil că situația care a impus acordarea statutului de martor amenințat s-a schimbat, având în vedere faptul că martorii nu sunt audiați în procesul penal la intervale regulate/fixe. Astfel, inculpatul poate cere ridicarea protecției martorului înainte de orice audiere a acestuia, indiferent de faza procesuală. Totodată, Curtea reține că verificările efectuate de procuror vizează ordonanța inițială prin care acesta a dispus acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție, ordonanță ale cărei efecte se mențin până la schimbarea condițiilor care au impus acordarea protecției. În cazul în care procurorul nu emite o ordonanță motivată de încetare a măsurilor de protecție, înseamnă că acesta a constatat cu ocazia verificărilor efectuate că se mențin temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurilor de protecție. Așadar, procurorul dispune prin ordonanță motivată numai luarea și încetarea măsurilor de protecție, neimpunându-se emiterea unei ordonanțe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menținere a măsurii, ci face o simplă verificare, iar inculpatul se poate adresa oricând procurorului/judecătorului de cameră preliminară/instanței de judecată pentru a verifica dacă subzistă necesitatea recunoașterii statutului de martor amenințat. În fine, Curtea reține că ordonanța prin care procurorul dispune încetarea măsurilor de protecție nu are caracter confidențial, ci ea urmează regimul juridic comun al ordonanțelor procurorului. … 25.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor din Constituție și din Convenție invocate de autorul excepției. … 26.În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iunie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând, în paragrafele 53-59, că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părți și subiecții procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă are următoarele caracteristici: intervine atunci când prin încălcarea dispozițiilor legale s-a produs o vătămare a drepturilor participanților la procesul penal anterior enumerați; trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual; se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege, iar subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. Cu toate acestea, cele mai întâlnite cauze de nulitate relativă se referă la: reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerințe care asigură organizarea și desfășurarea procesului penal, competența organelor judiciare, sesizarea organelor judiciare, forma și conținutul actelor procedurale, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, termenele procedurale și administrarea probelor. … 27.Curtea a constatat, prin Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, mai sus menționată, că, spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută se caracterizează prin faptul că nu poate fi înlăturată în niciun fel, poate fi invocată în orice stare a procesului penal – cu excepția cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. e) și lit. f) din Codul de procedură penală, care pot fi invocate în condițiile stabilite de prevederile art. 281 alin. (4) din același cod – și poate fi luată în considerare din oficiu. Cazurile de nulitate absolută se referă la: compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului la judecată, atunci când aceasta este obligatorie, prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea lor la ședința de judecată este obligatorie potrivit legii, și la efectuarea unor acte procesuale și procedurale interzise de lege ca efect al inadmisibilității sau decăderii. Curtea a reținut că în cazul nulităților absolute vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia, pe când în cazul nulităților relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de către acela care invocă această sancțiune. Chiar și dovedită fiind, se va constata incidența nulității relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Astfel, Curtea a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care nu poate fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși inițial nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă. Așadar, condiționarea anulării actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege de dovedirea existenței unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificația unei sustrageri a respectivului act de procedură de la aplicarea sancțiunilor legale sau a unei „derogări“ de la obligativitatea respectării legii. … 28.Totodată, prin Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, mai sus citată, Curtea a concluzionat că, în mod evident, nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, ci aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 57). Cu alte cuvinte, atunci când normele de procedură reglementează elemente esențiale, cu implicații fundamentale asupra procesului penal, legiuitorul trebuie să reglementeze sancțiuni adecvate aplicabile în cazul încălcării acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a observat că autorul excepției dorește practic ca sancțiunea nulității absolute să intervină în cazul încălcării oricărei norme de procedură penală, fără nicio distincție, ceea ce ar echivala cu reglementarea unei prezumții absolute că încălcarea oricărei norme procedurale generează o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, nu și prin aplicarea altor remedii procesuale. O asemenea reglementare ar presupune că încălcarea oricărei dispoziții legale ar atrage, per se, sancțiunea cea mai gravă – nulitatea absolută -, consecința într-un asemenea caz fiind îngreunarea desfășurării procedurilor penale. … 29.În același sens sunt și Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 462 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 22 noiembrie 2018, Decizia nr. 630 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din 19 decembrie 2019, și Decizia nr. 247 din 4 iunie 2020*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data redactării prezentelor concluzii.*) Decizia Curții Constituționale nr. 247 din 4 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020. … 30.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 31.Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor și libertăților cetățenilor și ale art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiției în numele legii. … 32.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față. … 33.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ispas în Dosarul nr. 7.700/105/2016/a1 al Tribunalului Prahova – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Ispas și, respectiv, de Mihail Emanuel Saghel în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Prahova – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește