DECIZIA nr. 504 din 13 iulie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Iurie Naduh în Dosarul nr. 16.497/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.363D/2018.  … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât excepția a fost ridicată în cursul judecății, or, camera preliminară este faza procesuală în cadrul căreia se pot formula critici cu privire la modul de administrare a probelor în cursul urmăririi penale. În subsidiar, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Consideră că autorul excepției face o paralelă greșită cu Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, deoarece, în timp ce supravegherea tehnică vizează obținerea în mod nemijlocit a probelor, motiv pentru care trebuie să fie efectuată numai de organele judiciare, efectuarea unei constatări tehnico-științifice privește o probă care a fost deja obținută de organele de urmărire penală și care mai trebuie doar să fie supusă interpretării și evaluării din perspectiva fiabilității sale în procesul penal. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 18 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 16.497/3/2017, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Iurie Naduh cu ocazia soluționării unei cauze penale.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că sintagma „sau din afara acestora“ este lipsită de claritate și previzibilitate, întrucât nu se poate determina cu exactitate care sunt specialiștii din afara organelor judiciare care pot să întocmească rapoarte de constatare tehnico-științifică, ce constituie mijloace de probă în procesul penal. De asemenea, susține că textul de lege criticat se aplică în defavoarea inculpatului. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Subliniază faptul că „operațiunile de prelucrare a imaginilor puse la dispoziție pentru identificarea persoanelor care, pe raza municipiului București, au acționat asupra unor bancomate în vederea compromiterii și extragerii de sume de bani din interiorul lor reprezintă procedee probatorii care au stat la baza întocmirii rapoartelor de constatare tehnico-științifică și care actualmente reprezintă mijloace de probă“. Consideră că organele care puteau participa la realizarea acestor rapoarte erau doar cele enumerate de dispozițiile art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală și în niciun caz lucrătorii specializați din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate, aflat în subordinea Serviciului Român de Informații. … 6.Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că aspectele invocate de autorul excepției nu vizează previzibilitatea legii, sub aspectul corelării sau al aptitudinii acesteia de a fi aplicată efectiv și eficient, ci însăși voința legiuitorului de a reglementa activitatea desfășurată de anumiți specialiști – din domenii strict specializate – la solicitarea organelor de urmărire penală, în situația în care acestea au nevoie de o opinie de specialitate pentru înțelegerea probelor.  … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt suficient de clare, predictibile și neechivoce, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, arată că, în materia clarității și previzibilității unui text de lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, printr-o jurisprudență constantă, a statuat că, având în vedere principiul generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, astfel că folosirea unor formule generale este preferată unor liste exhaustive. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, introduse prin prevederile art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“ … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, invocate și în prezenta cauză, fiind însă criticată sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, în principal, pe motiv că există o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a inspectorilor antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală detașați în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști, în condițiile în care aceștia din urmă efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice care vizează stabilirea prejudiciului suferit de Agenție prin săvârșirea unor infracțiuni economico-financiare, constituind mijloace de probă în procesul penal. Astfel, prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, Decizia nr. 437 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 292 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 28 august 2020, Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, și Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. … 14.În jurisprudența sa, Curtea a reținut că legea procesual penală în vigoare, în varianta inițială, reglementa numai cu privire la dispunerea efectuării expertizei în cadrul procesului penal, instituția constatării tehnico-științifice fiind introdusă ulterior, prin prevederile art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. În prezent, dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele cu privire la efectuarea constatării. Potrivit prevederilor art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, pe când constatarea este efectuată de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. În cazul expertizei, spre deosebire de constatare, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de aceștia. Referitor la constatare, Curtea a observat că dispozițiile art. 181^1 din Codul de procedură penală reglementează obiectul constatării și conținutul raportului de constatare. Astfel, Curtea a reținut că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Ca atare, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iunie 2019, paragrafele 17-19, și Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, mai sus citată, paragraful 12). … 15.Curtea a statuat că procedeul probatoriu numit „constatare“ presupune examinarea unor situații de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialiști, medici legiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. Efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Aceasta se efectuează asupra persoanei, materialului și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit prevederilor art. 181^1 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul în care urmează să fie efectuată lucrarea sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar rezultatul activității desfășurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare, care cuprinde descrierea operațiilor efectuate de specialist, a metodelor, a programelor și a echipamentelor utilizate, precum și concluziile constatării (Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, precitată, paragrafele 13 și 14). … 16.De asemenea, Curtea a reținut că raportul de constatare este, potrivit prevederilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care dispozițiile art. 5 alin. (2) din același cod prevăd că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. La rândul său, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul verifică, evaluează și coroborează probele și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, probele neavând valoare prestabilită. Așadar, constatările tehnico-științifice efectuate de către specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii de cameră preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în faza de judecată, conform prevederilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 22 și 26, și Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, precitată, paragraful 28). … 17.Totodată, Curtea a constatat că – deși, după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării, legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 172 alin. (12) din cod obligația dispunerii efectuării unei expertize atunci când concluziile raportului de constatare erau contestate – această normă a fost modificată prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei rămâne la aprecierea organului judiciar (Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, mai sus citată, paragraful 30). … 18.Sub acest aspect, prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, și Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 29 noiembrie 2019, Curtea a observat că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia asupra utilității efectuării unei expertize. De asemenea, Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Curtea a reținut că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din acest act normativ, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator. … 19.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală vizează persoane cu o înaltă calificare în varii domenii de competență, și anume specialiști în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, care sunt încadrați, în condițiile legii, în structura organelor judiciare în vederea clarificării unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 24-26, și Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, precitată, paragraful 18). Totodată, Curtea a constatat că desfășurarea activității acestor specialiști sub directa conducere și supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a specialiștilor respectivi. Mai mult, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragraful 21, și Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, precitată, paragraful 36). … 20.Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica autorului excepției potrivit căreia sintagma „sau din afara acestora“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate și previzibilitate, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, care sunt specialiștii din afara organelor judiciare care pot să întocmească rapoarte de constatare tehnico-științifică, ce constituie mijloace de probă în procesul penal, fiind astfel încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil. … 21.Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace prin care se obține o probă care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Norma de procedură criticată nu permite însă o enumerare exhaustivă a tuturor specialiștilor din afara organelor judiciare care pot să întocmească rapoarte de constatare tehnico-științifică, interpretarea textului de lege revenind organelor judiciare. Principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. Astfel, apreciem că textul de lege criticat nu încalcă cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală având o formulare clară și previzibilă, care nu aduce nicio atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil, drept consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.  … 22.Sub acest aspect, prin Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, unul dintre elementele procedurii echitabile este caracterul contradictoriu al acesteia, astfel că fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului în scopul de a influența decizia instanței (Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Tot prin Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 30, Curtea de la Strasbourg a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost obținute probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție (Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea de la Strasbourg a afirmat că principiul contradictorialității – ca și celelalte garanții procedurale prevăzute de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție – are ca scop derularea procedurii în fața unei instanțe, esențial fiind faptul ca părțile să poată participa într-o manieră adecvată la respectiva procedură în fața instanței (Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojärvi împotriva Finlandei, paragraful 42).  … 23.Or, revenind la sintagma „sau din afara acestora“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, remarcăm că, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, printre altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei. De asemenea, în cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul poate formula cereri și excepții cu privire la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar în faza de judecată, poate propune probe, caz în care trebuie să arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Inculpatul poate cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești, urmând ca, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, să se procedeze la administrarea probelor încuviințate [art. 374 alin. (9) și art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Potrivit prevederilor art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale, având în vedere că, după evaluarea tuturor probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală]. Așadar, pe lângă faptul că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor – consacrat de prevederile art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală – nu este unul absolut, fiind limitat de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. Așa fiind, lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității efectuării unei constatări de către un specialist din afara organelor judiciare reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în scopul aflării adevărului în cadrul procesului penal, astfel cum acest scop este reglementat de prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, iar nu o manieră de a încălca, prin sintagma criticată, cerințele cu privire la calitatea legii și dreptul la un proces echitabil. … 24.Prin urmare, sintagma „sau din afara acestora“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală nu aduce atingere prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, eventualele dificultăți cauzate apărării în condițiile în care organele judiciare dispun efectuarea unei constatări fiind suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, astfel că inculpatul poate susține în fața judecătorului de cameră preliminară și a instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea. În procesul deliberării, judecătorul/instanța verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii vizați de textul de lege criticat, astfel că informațiile conținute în respectivele rapoarte de constatare nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. … 25.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iurie Naduh în Dosarul nr. 16.497/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește