DECIZIA nr. 503 din 13 iulie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Aurel Cătălin Galea și Societatea Gemedica – S.R.L. din comuna Gruiu, județul Ilfov, în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018) al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.153D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea nr. 206/CP din 27 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Aurel Cătălin Galea și Societatea Gemedica – S.R.L. din comuna Gruiu, județul Ilfov, cu ocazia soluționării contestațiilor formulate împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății într-o cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni economico-financiare. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, legalitatea, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și rolul Ministerului Public, întrucât există o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a inspectorilor antifraudă detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cadrul parchetelor, în condițiile în care inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice care vizează stabilirea prejudiciului suferit de agenție și constituie mijloace de probă în procesul penal. Astfel, arată că investigațiile financiare presupun nu doar obținerea de date privind situația financiară a unei persoane, ci și evaluarea acesteia și valorificarea celor constatate în procesul penal. Consideră că „aceste activități în cadrul urmăririi penale sunt adevărate acte de cercetare penală, noțiunea de investigație fiind sinonimă cu cea de cercetare, ceea ce transferă competența funcțională a organelor de urmărire penală către inspectorii antifraudă“. De asemenea, „în privința verificărilor fiscale, nu doar că acestea nu cunosc o reglementare legală a conținutului, obiectului sau a finalității acestora, dar ele îndrituiesc inspectorii antifraudă să desfășoare orice fel de activitate care s-ar circumscrie cel puțin aparent unor verificări, inclusiv accesarea datelor privind tranzacțiile financiare, fiscale și economice ale subiecților verificării, ceea ce din nou îi transformă în subiecți cu atribuții de urmărire penală“. Or, atribuirea de competențe judiciare altor organe decât celor îndrituite prin lege încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 131 din Constituție, nefiind asigurată garantarea drepturilor cetățenilor în cadrul unui stat de drept și respectarea supremației legilor. Astfel, „a recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare fățișă a principiului egalității de arme, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și ale art. 6 paragraful 3 din Convenție, dar și a principiului egalității în fața legii a participanților la procesul penal – art. 16 alin. (2) din Constituție – fiind totodată o nesocotire a dreptului la apărare – art. 24 alin. (1) din Constituție – al subiecților procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente)“. Arată că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost subliniat imperativul neutralității și independenței celui chemat să asiste organele judiciare prin lămuririle sale de specialitate, astfel că, în calitate de auxiliari ai organelor judiciare, pentru a da substanță dreptului la un proces echitabil, experții trebuie să fie echidistanți față de părțile cauzei, în caz contrar fiind prejudiciat principiul egalității armelor. Însă, în condițiile în care cei care au acordat asistență organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate fiscală sunt și reprezentanți ai părții civile, fiind funcționari publici salarizați în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, numiți prin ordin administrativ al președintelui Direcției Antifraudă din cadrul agenției și subordonați acestuia, atât calitatea dobândită, cât și cariera acestora fiind dependente de voința forurilor conducătoare ale părții civile, egalitatea de arme este ignorată în mod fățiș. Susține că acest procedeu probatoriu al raportului de constatare întocmit de către una dintre părțile procesului penal este singular în cadrul legislațiilor procesual penale europene. Totodată, arată că „oferirea posibilității ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta și combate prin depunerea de memorii sau susțineri verbale în fața instanței de judecată ori chiar prin contestarea – potrivit prevederilor art. 374 alin. (7) și ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală – a raportului de constatare astfel întocmit nu suplinește atingerea adusă principiului egalității de arme între apărare și acuzare prin producerea mijlocului de probă acuzator în condiții oculte și discreționare – exclusiv la dispoziția și sub controlul organului de urmărire penală – de către un subiect procesual principal“. Mai menționează că, „în actuala construcție a noului Cod de procedură penală, legiuitorul a înțeles să atribuie actelor încheiate de către organele cu atribuții de constatare, cum este și Agenția Națională de Administrare Fiscală, doar calitatea de acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Codul de procedură penală, procesele-verbale ale acestor organe neavând valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, potrivit prevederilor art. 198 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, tocmai în scopul asigurării plenitudinii garanțiilor aferente dreptului la un proces echitabil“. Or, eludarea voinței legiuitorului prin atribuirea calității de mijloc de probă constatărilor unui reprezentant al unui organ al statului cu atribuții de control, care are totodată calitatea de participant procesual interesat în promovarea și susținerea acțiunii civile, provoacă un grav dezechilibru între părțile procesului penal, încălcând egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil al celor împotriva cărora sunt exercitate acțiunile judiciare. … 6.Curtea de Apel București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează. Ca atare, legiuitorul a prevăzut în mod expres că inspectorii antifraudă, pe durata detașării lor în cadrul parchetelor, se supun exclusiv autorității procurorilor, fiind ruptă orice legătură funcțională între aceste persoane și Direcția generală antifraudă fiscală, din cadrul căreia au fost detașați. Astfel, nu se poate susține că inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor ar avea dublă subordonare, atât față de puterea executivă, cât și față de Ministerul Public, parte a autorității judecătorești. Judecătorul de cameră preliminară constată, totodată, că folosirea unor specialiști în vederea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei este reglementată expres de prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar dispozițiile art. 172 alin. (10) din același cod permit ca o astfel de constatare să fie efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Legiuitorul a dat posibilitatea organului de urmărire penală să aprecieze dacă apelează pentru efectuarea raportului de constatare la un specialist din cadrul instituției sau la unul din afara acesteia. Ca atare, nu poate fi primită nici susținerea în sensul că specialiștii la care pot apela procurorii sunt, în mod exclusiv, persoane care au calitatea de funcționari publici în cadrul unității de parchet. De altfel, în practică, se întâlnesc frecvent situații în care rapoartele de constatare sunt efectuate de specialiști care nu se află sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorului, spre exemplu, rapoartele de constatare întocmite de specialiști din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, persoană juridică de drept public nesubordonată Ministerului Public, sau rapoartele întocmite de specialiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici“ și al serviciilor județene de medicină legală. Faptul că întocmirea unui raport de constatare este realizată de către inspectori antifraudă detașați la parchet și care sunt angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu conduce în mod obligatoriu la concluzia că se încalcă egalitatea armelor, libertatea administrării și aprecierii probelor, dreptul la apărare și egalitatea în fața legii, consacrate de prevederile art. 16 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, menționează că dreptul la un proces echitabil reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenție se apreciază prin raportare la ansamblul procedurilor judiciare desfășurate împotriva inculpaților, iar nu prin raportare la o singură fază procesuală, respectiv faza de urmărire penală. În același timp, în cursul judecății în fond, dacă instanța apreciază că sunt întrunite cerințele art. 100 și ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, poate dispune, cu respectarea principiului egalității armelor, întocmirea unui raport de expertiză în care să fie analizate obiectivele pe care inculpații le solicită a fi lămurite de un expert independent și, respectiv, să fie analizate eventualele obiecțiuni ale inculpaților la raportul de constatare întocmit. Nu trebuie uitate, sub acest aspect, specificul fazei de urmărire penală – caracterul nepublic al acesteia – și nici împrejurarea că se apelează la opinia unui specialist din domeniu tocmai pentru a ajuta activitatea de urmărire penală în vederea atingerii scopului prevăzut de dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală. Prin urmare, dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din Convenție. Mai menționează că inspectorii antifraudă sunt abilitați de lege să acorde suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale exclusiv în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare, fără a exercita atribuții specifice organelor de urmărire penală. Din contră, întocmirea rapoartelor de constatare de către acești specialiști nu se realizează din proprie inițiativă, ci doar la solicitarea procurorului, care stabilește obiectivele raportului de constatare, specialiștii antifraudă având obligația de a răspunde acestora. Așadar, activitatea specialiștilor se limitează la exprimarea unei opinii tehnice în domeniul în care sunt necesare cunoștințele acestora, astfel că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 131 din Constituție. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispozițiile art. 4 alin. (11), (12) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 4 și 6 din Legea nr. 144/2014, iar dispozițiile art. 4 alin. (11^1), (13^1) și (13^2) din ordonanța de urgență au fost introduse prin prevederile art. I pct. 5 și 7 din aceeași lege. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (10)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin prevederile art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. De asemenea, dispozițiile art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 2 din Legea nr. 199/2019 și, ulterior, au fost abrogate prin prevederile art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2020. Având în vedere însă că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea se va pronunța asupra textelor mai sus menționate din ordonanța de urgență, în acord cu jurisprudența sa, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“ (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). La momentul ridicării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate aveau următorul cuprins:– Art. 3 alin. (3): „(3) În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști.“; … – Art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013: (9)În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare.(10)Inspectorii antifraudă prevăzuți la alin. (9) își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează.(11)Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.(11^1)În cazul refuzului avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana care a promovat concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice specifice de inspector antifraudă poate fi numită, în limita posturilor vacante, pe o funcție publică echivalentă sau, cu acordul persoanei în cauză, pe o funcție publică de nivel inferior în cadrul altor structuri din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, cu îndeplinirea condițiilor specifice prevăzute în fișa postului.(12)Inspectorii antifraudă sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora. Pe perioada detașării inspectorii antifraudă beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege în cazul detașării.(13)Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției, în următoarele situații:a)la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcției generale antifraudă fiscală sau ale Agenției, în limita posturilor vacante; … b)pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) și c); … c)în situația aplicării mobilității în funcția publică. … (13^1)În situația prevăzută la alin. (13) lit. b), inspectorii antifraudă se eliberează din funcție.(13^2)Prevederile alin. (13^1) se aplică în mod corespunzător și în situația inspectorilor antifraudă și inspectorilor șefi antifraudă din cadrul celorlalte structuri ale Direcției generale antifraudă fiscală, cu excepția inspectorului general antifraudă și a inspectorilor generali adjuncți antifraudă.(14)Pe durata detașării la parchet inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenției nicio însărcinare.(15)Modul de exercitare a atribuțiilor privind cariera inspectorilor antifraudă pe durata detașării la parchete se stabilește prin legea privind statutul acestei categorii de funcționari publici. …  … 11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 3 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35). În acest sens, Curtea a reținut că secțiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-științifice și a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialiști, iar art. 115, la raportul de constatare tehnico-științifică. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. … 13.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști – atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei – nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. … 14.De asemenea, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, citată anterior, Curtea, observând dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, a reținut că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reținut că, deși norma procesual penală nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) și în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor, așa încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26). … 15.În continuare, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus menționată, Curtea a reținut că, în varianta inițială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-științifice fiind introdusă, ulterior, prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile în care se dispune efectuarea expertizei, cât și pe cele în care se dispune efectuarea constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile și obligațiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea observă că dispozițiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare. … 16.Mai mult, Curtea a observat că, deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei în acest caz rămâne la aprecierea organului judiciar. … 17.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. … 18.Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. … 19.Așa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. … 20.În același sens sunt și Decizia nr. 437 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 292 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 28 august 2020, și Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021.  … 21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, față de care nu au fost formulate critici distincte. … 22.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Cătălin Galea și Societatea Gemedica – S.R.L. din comuna Gruiu, județul Ilfov, în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018) al Curții de Apel București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește