DECIZIA nr. 500 din 17 iulie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal, precum și ale art. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Grigore Lucian Tamaris-Taloi și Maria Tamaris-Taloi în Dosarul nr. 6.449/200/2016 al Judecătoriei Buzău – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.335D/2016. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.449/200/2016, Judecătoria Buzău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal, precum și ale art. 18 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Grigore Lucian Tamaris-Taloi și Maria Tamaris-Taloi cu ocazia soluționării plângerii împotriva unor soluții de netrimitere în judecată. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, deoarece prescripția este, în fapt, „o construcție juridică destinată să scape anumiți infractori de răspunderea penală“. Mai arată că sunt confirmate astfel „actele întocmite fraudulos de către infractori, care, din motive de defectuoasă organizare a justiției sau de desfășurare defectuoasă a activității organelor de cercetare penală nu vor mai fi trași la răspundere penală, pentru că s-a împlinit termenul de prescripție“. Consideră că un termen de prescripție de 5 ani paralizează toate demersurile posibile, întrucât, deși organele de cercetare penală au fost sesizate în timp util, acestea, „după binecunoscutul model autohton, au tergiversat dosarul până când răspunderea penală pentru fapta comisă s-a prescris“. Aceasta înseamnă că „se poate dobândi dreptul de proprietate nu numai prin act autentic translativ de proprietate sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, prin uzucapiune, dar și prin acte ilicite și fraudă“. De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor din Constituție și din Convenție mai sus menționate, întrucât, în cazul în care intervine prescripția răspunderii penale, persoana vătămată nu are dreptul de a cere continuarea procesului penal. … 6.Judecătoria Buzău – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal – referitoare la prescripția răspunderii penale – fac parte dintre măsurile de politică penală adoptate de Parlament, în conformitate cu prevederile art. 61 din Constituție, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării, și nu contravin niciunuia dintre textele constituționale invocate de autorii excepției. În ceea ce privește dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, arată că acestea au un conținut similar prevederilor art. 13 din Codul de procedură penală din 1968, asupra cărora Curtea s-a pronunțat, prin Decizia nr. 202 din 6 martie 2012, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. … 9.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal este inadmisibilă, întrucât autorii acesteia solicită modificarea termenelor de prescripție a răspunderii penale. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării, potrivit dispozițiilor art. 61 din Constituție. Referitor la dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere exprimat în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.000D/2016, în sensul neconstituționalității textului de lege criticat, raportat la prevederile art. 21 din Constituție. Arată că, în generalitatea sa, textul constituțional menționat permite oricărei persoane accesul la justiție pentru apărarea oricărui drept și a oricărui interes legitim. Accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Or, dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, care conferă dreptul de a solicita continuarea procesului penal numai suspectului și inculpatului, lipsesc de acces la acest mijloc procedural atât persoana vătămată, cât și făptuitorul, persoană aflată într-o situație juridică similară cu cea a suspectului, care justifică un interes legal și a cărei nevinovăție rămâne sub semnul îndoielii din motive ce nu îi sunt imputabile, respectiv neefectuarea urmării penale și intervenirea prescripției răspunderii penale. Invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale are ca scop să protejeze drepturi concrete și efective, iar nu teoretice sau iluzorii, afirmație ce vizează, în special, dreptul de acces la o instanță judecătorească, având în vedere că acesta constituie un element inerent al dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 6 din Convenție (hotărârile din 21 februarie 1975, 9 octombrie 1979, 30 octombrie 1998, 7 mai 2002 și 15 februarie 2005, pronunțate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Airey împotriva Irlandei, paragraful 24, F.E. împotriva Franței, paragraful 44, McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46, și Steel și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 59). … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal, precum și ale art. 18 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal: „(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: […] d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani“; … – Art. 155 alin. (4) din Codul penal (modificat prin art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012): „(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni“. … – Art. 18 din Codul de procedură penală: „În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal“. …  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de aplicare a acestor dispoziții de lege de către organele de urmărire penală. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de către organele de urmărire penală sunt, în speță, de competența judecătorului de cameră preliminară. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017 , paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal este inadmisibilă. … 15.În ceea ce privește dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 5 aprilie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind „participanți în procesul penal“ organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali. Cu privire la „părți“, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, iar alin. (2) al aceluiași articol identifică părțile din procesul penal ca fiind inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Totodată, dispozițiile art. 33 din Codul de procedură penală stabilesc la alin. (1) că „subiecții procesuali principali“ sunt suspectul și persoana vătămată, iar la alin. (2) prevăd, cu valoare de principiu, că aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora, adică numai părților. Din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că, în raport cu inculpatul, persoana vătămată are aceleași drepturi și obligații, cu excepția celor pe care legea le acordă numai inculpatului, așa cum este și cazul dreptului de a cere continuarea procesului penal – în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală -, drept pe care dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală îl recunosc inculpatului, dar nu și persoanei vătămate. Totodată, dreptul de a cere continuarea procesului penal este recunoscut de textul de lege criticat și suspectului, deși acesta nu este parte, ci subiect procesual principal, cum, de altfel, este și persoana vătămată (paragrafele 15 și 16). … 16.Curtea a observat că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte de natură penală, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă. Astfel, acest parcurs debutează cu existența unor suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune – suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect – și continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat. În fine, calitatea de condamnat poate fi stabilită pe baza unor probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat (Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, paragraful 27, și Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 25). Curtea a reținut că dispozițiile art. 18 coroborate cu cele ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd dreptul de a cere continuarea urmăririi penale, în cazul constatării, printre altele, a intervenirii prescripției răspunderii penale, doar în privința suspectului și a inculpatului, drept ce poate fi exercitat într-un termen de decădere de 20 de zile de la data primirii ordonanței procurorului de clasare, emisă potrivit dispozițiilor art. 315 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod. Din interpretarea prevederilor art. 319 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală reiese faptul că, drept consecință a continuării urmăririi penale, cauza va fi soluționată prin adoptarea, din nou, a unei soluții de netrimitere în judecată – fie aceeași soluție, fie o soluție diferită. Astfel, procurorul va putea administra probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, ignorând impedimentul legal care a survenit, iar, în situația în care constată incidența unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale din cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală decât cel ce a condus la clasarea inițială, va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta. Dacă, în urma administrării probatoriului, nu constată această ipoteză mai favorabilă suspectului sau inculpatului, procurorul va adopta prima soluție de netrimitere în judecată. Așadar – similar principiului non reformatio in peius, aplicabil căilor de atac în faza de judecată – și în această situație, continuându-se urmărirea penală la cererea suspectului sau inculpatului, la finalul urmăririi nu se va putea adopta o soluție care să îi creeze acestuia o situație mai grea decât cea care a fost desființată prin cererea de continuare a urmăririi penale. Prin urmare, nu se va putea dispune o soluție de trimitere în judecată și nici o soluție de renunțare la urmărirea penală (paragrafele 17-19). … 17.Prin decizia citată anterior, Curtea nu a reținut critica potrivit căreia dispozițiile art. 18 din Codul de procedură încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu prevăd și dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal în vederea pedepsirii vinovaților, în condițiile în care procurorul dispune clasarea ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Soluția legislativă criticată se justifică atât din punct de vedere formal, cât și din punct de vedere substanțial, întrucât, având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăției, mai sus prezentat, doar suspectul și inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în condițiile în care în privința acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Or, procedura reglementată de dispozițiile art. 18 și ale art. 319 din Codul de procedură penală are ca finalitate tocmai asigurarea posibilității demonstrării nevinovăției unor astfel de persoane, în privința cărora a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care au fost urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni – și care se consideră nevinovate – de a-și demonstra nevinovăția, prevăzând obligația organelor judiciare ca, în urma formulării unei cereri în baza dispozițiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, să procedeze la continuarea urmăririi penale. Curtea a constatat că, spre deosebire de suspect și de inculpat, persoana vătămată nu are interesul procesual de a solicita continuarea procesului penal, deoarece interesul procesual al acesteia nu poate consta în dovedirea vinovăției suspectului sau inculpatului după ce a intervenit prescripția răspunderii penale. Astfel, deși aflarea adevărului constituie un principiu de bază al procesului penal, el se aplică în coordonatele prevăzute de lege, principiul legalității impunându-se organelor judiciare ca un imperativ tot atât de puternic. Or, instituția prescripției răspunderii penale constă în înlăturarea acestei răspunderi, ceea ce presupune stingerea dreptului statului de a sancționa – prin aplicarea unei pedepse sau prin luarea unei măsuri educative – și a obligației autorului faptei de a suporta consecințele infracțiunii comise, după trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de lege, de la data săvârșirii faptei. Prescripția operează din oficiu, de plin drept, în legătură cu orice infracțiune – cu excepția cazurilor prevăzute de lege – și pentru orice infractor, persoană fizică majoră ori minoră (art. 131 din Codul penal) sau persoană juridică (art. 148 din Codul penal). Prin urmare, persoana vătămată, spre deosebire de suspect și inculpat, nu are interesul procesual de a solicita continuarea procesului penal în cazul clasării cauzei ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Având în vedere existența, în privința suspectului și a inculpatului, cel puțin a unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală – rezultate din probele administrate în cauză -, se justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința dreptului procesual conferit acestora de dispozițiile de lege criticate, fără ca, în acest mod, să fie încălcate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil, care presupune egalitatea de arme (paragrafele 20-23). … 18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 19.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Grigore Lucian Tamaris-Taloi și Maria Tamaris-Taloi în Dosarul nr. 6.449/200/2016 al Judecătoriei Buzău – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar și constată că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.  … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Buzău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește