DECIZIA nr. 497 din 13 iulie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1158 din 6 decembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 3REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 4REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 531 13/10/2005
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 23
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 25
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 25
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 33
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 34
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 39
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 115 28/02/2019
ART. 13REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 441 22/06/2017
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 138 10/03/2015
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 23
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 202
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 437 22/06/2017
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 215
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 25
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 33
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 25
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 26
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 31
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 33
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 40
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 650 11/11/2014
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 115 28/02/2019
ART. 21REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Codul penal, excepție ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 26.721/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.323D/2018. 2.La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Se arată că ceea ce se solicită Curții Constituționale este să intervină ca legiuitor pozitiv și să completeze art. 72 din Codul penal cu alte instituții care să determine deducerea sau scurtarea pedepsei cu închisoarea care trebuie executată, cum ar fi măsurile dispuse în cadrul controlului judiciar. Pe fond, se solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, susținându-se că este firesc ca măsurile care nu au caracter privativ de libertate să nu fie avute în vedere la calculul duratei pedepsei privative de libertate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Sentința penală nr. 3.718 din 28 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 26.721/4/2018, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Codul penal, excepție ridicată de George Gătej într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate de autorul excepției vizând o pedeapsă cu închisoarea dispusă în privința sa.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile art. 72 din Codul penal încalcă prevederile constituționale invocate în prezenta cauză, întrucât nu prevăd scăderea din durata pedepsei închisorii a perioadei în care o persoană condamnată a fost supusă obligației de a nu părăsi localitatea și obligației de a anunța orice schimbare a locuinței, ca urmare a aplicării măsurii controlului judiciar. Se susține că dispunerea acestor obligații în privința inculpatului este similară cu dispunerea măsurii arestului la domiciliu, care este o măsură preventivă privativă de libertate ce se deduce din durata pedepsei cu închisoarea. 6.Judecătoria Sectorului 4 București – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 531 din 13 octombrie 2005. Se arată, totodată, că autorul excepției invocă un vid legislativ și că acesta din urmă nu poate constitui obiectul controlului de constituționalitate. 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 72 din Codul penal, care au următorul cuprins:(1)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.(2)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade și în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.(3)În cazul amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.11.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (1) cu privire la libertatea individuală, ale art. 25 referitoare la libera circulație, ale art. 33 referitoare la accesul la cultură, ale art. 34 cu privire la dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 39 cu privire la libertatea întrunirilor, ale art. 41 cu privire la muncă și la protecția socială a muncii și ale art. 45 referitoare la libertatea economică. 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici asemănătoare, instanța de contencios constituțional pronunțând în acest sens Decizia nr. 115 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 21 iunie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. 13.Prin decizia anterior menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunțate. Totodată, teza a doua a aceluiași alineat prevede că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.14.Curtea a constatat că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, deși inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este supus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este totuși privat în acest fel de libertate pentru o perioadă consistentă de timp, în funcție de împrejurările și complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate (Decizia nr. 138 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, paragrafele 11 și 13). De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal, prin reglementarea unui mecanism de computare a măsurilor preventive privative de libertate, constituie o garanție a libertății individuale a persoanelor care execută astfel de măsuri în cursul procesului penal, garanție ce constituie, totodată, o formă de protecție a dreptului lor la viața privată și de familie (Decizia nr. 441 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 23 octombrie 2017, paragraful 36).15.În ceea ce privește computarea măsurilor preventive privative de libertate, Curtea a reținut că, în doctrină, s-a apreciat că, potrivit legii, scăderea duratei reținerii și a arestării preventive din durata pedepsei privative de libertate pronunțate este o măsură necesară, justificată și echitabilă, deținerea preventivă constituind o consecință a faptei penale săvârșite, la fel ca și pedeapsa. S-a arătat că, dacă nu s-ar face această scădere, condamnatul ar executa o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de instanță. Rezultă că un element important în calcularea duratei pedepsei care urmează să fie executată îl constituie computarea din pedeapsa pe care condamnatul o are de executat a perioadei cât acesta a fost arestat preventiv, care se știe că, în funcție de complexitatea cauzei penale, poate însuma uneori luni de zile. S-a reținut, totodată, că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade, potrivit legii, din pedeapsa pronunțată, deoarece atât detențiunea preventivă, cât și pedeapsa aplicată însumează suferința globală pe care cel vinovat de comiterea infracțiunii o suportă pe deplin justificat. Dacă legea nu ar admite scăderea prevenției privative de libertate din pedeapsa pe care condamnatul o are de executat, s-ar crea o inechitate între gravitatea faptei și pedeapsa prea grea pe care o suportă condamnatul.16.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a observat că instituția computării duratei măsurilor preventive privative de libertate rezidă în faptul că, deși diferite prin natura lor, măsurile preventive privative de libertate se aseamănă pedepsei închisorii din perspectiva faptului că, în ambele cazuri, libertatea individuală este îngrădită, fiind vizată în mod direct starea de libertate a unei persoane (suspect, inculpat, condamnat), concretizându-se în privarea acestuia de libertate.17.Or, noul Cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive – reglementate expres și limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). În acest context, Curtea reține că măsurile preventive sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie starea de libertate a suspectului sau a inculpatului, concretizându-se în privarea acestuia de libertate, în cazul reținerii, al arestării preventive și al arestului la domiciliu (clasificate astfel ca fiind măsuri preventive privative de libertate), fie alte drepturi sau libertăți fundamentale, în cazul controlului judiciar și în cel al controlului judiciar pe cauțiune (clasificate ca fiind măsuri preventive neprivative de libertate).18.În acest sens, Curtea a reținut că măsurile preventive sunt măsuri ce au ca efect restrângerea, pentru perioade limitate de timp, a exercițiului unor drepturi fundamentale. Astfel, reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă, așa cum acestea sunt reglementate în Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive privative de libertate, privare ce presupune, per se, restrângerea exercițiului unui număr însemnat de drepturi fundamentale, cum sunt libera circulație, prevăzută la art. 25 din Constituție, dreptul la viața intimă, familială și privată, reglementat la art. 26 din Constituție, dreptul la informație, prevăzut la art. 31 din Constituție, accesul la cultură, reglementat la art. 33, și dreptul de asociere, prevăzut la art. 40 din Constituție. La rândul lor, măsura controlului judiciar și măsura controlului judiciar pe cauțiune, reglementate la art. 211-215^1 și art. 216-217 din Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive neprivative de libertate, a căror dispunere este însoțită de impunerea, ex lege, în sarcina inculpatului a unor obligații ce au același efect restrictiv cu privire la exercitarea de către acesta a anumitor drepturi fundamentale, obligații prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală. În completarea regimului juridic astfel stabilit, organul judiciar care a dispus măsura preventivă poate dispune, în privința inculpatului, una sau mai multe dintre obligațiile reglementate la alin. (2) al aceluiași art. 215 (Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 34).19.Așa fiind, Curtea a reținut că, deși atât reținerea, arestul la domiciliu, arestul preventiv, cât și controlul judiciar fac parte din categoria măsurilor preventive, măsura controlului judiciar este, spre deosebire de primele, o măsură restrictivă de libertate, iar nu una privativă de libertate (a se vedea Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, referitoare la natura arestului la domiciliu).20.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că este întemeiată opțiunea legiuitorului de a nu prevedea computarea duratei măsurilor preventive restrictive de libertate din pedeapsa închisorii pronunțată, fără a fi încălcate prevederile constituționale invocate.21.Întrucât în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate autorul excepției solicită deducerea din pedeapsa închisorii a perioadelor în care a fost instituită în privința sa obligația de a nu părăsi localitatea și obligația de a anunța orice schimbare a locuinței, ca urmare a impunerii măsurii controlului judiciar, Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 115 din 28 februarie 2019 sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Codul penal urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 26.721/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și constată că dispozițiile art. 72 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x