DECIZIA nr. 488 din 17 septembrie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 27 aprilie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 39
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 39
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 39
ART. 4REFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 39
ART. 7REFERIRE LAOG 2 21/01/2000
ART. 8REFERIRE LAOG 2 21/01/2000 ART. 7
ART. 9REFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 542 27/06/2006
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 41 24/01/2006
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 545 07/12/2004
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 1
ART. 16REFERIRE LAOUG (R) 86 08/11/2006 ART. 39
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 423 15/06/2017
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 379 30/09/2004
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 233 25/05/2004
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Fabian Niculae – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, excepție ridicată de Maria Magdalena Pavel în Dosarul nr. 7.246/118/2016 al Tribunalului Constanța – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.650D/2017.

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 10 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.246/118/2016, Tribunalul Constanța – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, excepție ridicată de Maria Magdalena Pavel într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unor acte frauduloase în materia insolvenței.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât impun instanțelor să numească un expert contabil doar un practician, îngrădind dreptul la muncă al celorlalți experți contabili ce nu au calitatea de practicieni în insolvență.6.Tribunalul Constanța – Secția a II-a civilă apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale.7.Se arată că funcția de expert contabil practician în insolvență în cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România este o funcție reglementată prin lege specială, distinctă, derogatorie de la Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. Normele care reglementează expertizele și condițiile ce trebuie îndeplinite de către expert pentru a accede la aceste categorii speciale se circumscriu specificului activității pe care experții o întreprind în domeniul respectivei autorități de resort.8.Pentru a dobândi calitatea de expert judiciar este necesară îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 7-17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, care vizează inclusiv examinarea cunoștințelor în specialitatea solicitată. Tot astfel, pentru celelalte categorii de experți sunt reglementate condiții de examinare cu referire la specificul domeniului de activitate respectiv.9.Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2006 în ceea ce privește expertizele întocmite de către experții contabili care au în același timp și calitatea de practicieni în insolvență conțin această condiționare determinată de reglementările normative speciale din materia insolvenței persoanei juridice.10.Impunerea acestor condiții suplimentare de calificare a experților pentru a efectua expertize contabile în materia procedurii insolvenței persoanei juridice respectă exigențele principiului constituțional al art. 41, potrivit căruia „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit“.11.Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. Experții contabili care vor să acceadă la statutul de expert contabil practician în insolvență nu sunt îngrădiți în dreptul lor de a-și alege ocupația, iar solicitarea de a îndeplini condiții suplimentare de cunoștințe pentru a fi înscris în tabloul practicienilor în insolvență nu reprezintă o îngrădire a dreptului lor, ci o garanție de calificare și dobândire a cunoștințelor tehnice specifice. 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate conțin o condiție specială de acces la efectuarea unei expertize în cadrul unui dosar în care sunt incidente prevederile legii insolvenței. Prin urmare, din perspectiva acestei condiționări, expertizele pot fi efectuate de orice persoană care, pe lângă faptul că îndeplinește condițiile generale prevăzute de lege, îndeplinește și o condiție suplimentară, și anume aceea a deținerii calității de practician în insolvență, adică o calificare suplimentară. Se menționează jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv deciziile nr. 545 din 7 decembrie 2004, nr. 41 din 24 ianuarie 2006 și nr. 542 din 27 iunie 2006.14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, care au următorul cuprins:– Art. 39 alin. (2): „(2) Expertizele dispuse de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată în cazurile privind desfășurarea unor activități de genul celor prevăzute la art. 1, inclusiv cele de reorganizare judiciară sau lichidare, sunt efectuate de către practicieni în insolvență definitivi și compatibili.“17.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii. 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând și în orice condiții, poate exercita profesia sau meseria pe care o dorește. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, și Decizia nr. 423 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 21 septembrie 2017, prin care Curtea a constatat că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă și dreptul la protecție socială, consacrate de art. 41 din Constituție, în concordanță cu reglementările din instrumentele juridice internaționale, sunt drepturi fundamentale și generale. Curtea a reținut că acestea nu sunt însă drepturi absolute, ci presupun îndeplinirea cerințelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupații. 19.Considerentele deciziilor menționate sunt valabile mutatis mutandis și în dosarul de față. Astfel, opțiunea legiuitorului de a impune expertului desemnat să efectueze expertizele dispuse de organele de urmărire penală ori de instanța de judecată și calitatea de practician în insolvență apare ca fiind justificată, ținând cont de materia insolvenței persoanei juridice care presupune, de obicei, situații complicate legate de o anumită dinamică a procedurilor de insolvență și de faliment.20.În aceste condiții Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 41.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Magdalena Pavel în Dosarul nr. 7.246/118/2016 al Tribunalului Constanța – Secția a II-a civilă și constată că prevederile art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanța – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x