DECIZIA nr. 482 din 27 iunie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 28 septembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ActulREFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 442 10/06/2015
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 548 15/05/2008
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 4REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 4REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 63
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 548 15/05/2008
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 188 21/03/2017
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 44
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000 ART. 63
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 75
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 76
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 75
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 76
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 30
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 30
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 241 22/06/2006 ART. 31
ART. 20REFERIRE LALEGE 225 17/11/2016
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 51 08/03/2006 ART. 42
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 805 06/12/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, excepție ridicată de Margareta Oleniuc în Dosarul nr. 13.194/193/2015* al Judecătoriei Botoșani – Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.292D/2016.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens consideră că din perspectiva pretinsei neconstituționalități a reglementării criticate față de dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 73 alin. (3) din Constituție sunt pe deplin incidente considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 548 din 15 mai 2008 și nr. 442 din 10 iunie 2015, prin care s-a statuat că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca acestea să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice“.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 30 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 13.194/193/2015*, Judecătoria Botoșani – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Margareta Oleniuc într-o cauză având ca obiect o acțiune în răspundere contractuală formulată de Societatea Comercială Nova Apaserv – S.A. din Botoșani.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că modalitatea în care a fost edictat art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 încalcă atât principiul constituțional privind securitatea juridică, cât și principiile tehnicii legislative. Arată, astfel, că, potrivit art. 63 teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, „Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.“ În acest context susține că, potrivit prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, „utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor“, în timp ce, potrivit art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, „utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturilor“. Așa fiind, autoarea excepției apreciază că ne aflăm în prezența a două prevederi legale cu același obiect, însă una este edictată de o lege ordinară, respectiv Legea nr. 241/2006, iar cealaltă de o lege cu forță juridică superioară, și anume Legea nr. 51/2006, lege organică. Consideră că, prin norma derogatorie privind termenul de scadență, se creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor și subliniază că prevederile Legii nr. 51/2006 trebuie să prevaleze asupra oricăror altor prevederi din alte acte normative, ele oferind protecție consumatorului în fața unor posibile abuzuri venite din partea operatorilor.6.Autoarea excepției apreciază, de asemenea, că reglementarea instituită de art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este de natură să provoace confuzii, având în vedere că aceasta nu este precisă și previzibilă, întrucât nu există un termen clar de emitere a facturilor și nu există niciun termen fix pentru scadență, consumatorul neavând posibilitatea să îl prevadă. Arată că, întrucât termenul de scadență curge de la data emiterii facturii, se poate ajunge la abuzuri din partea furnizorilor, deoarece aceștia fie nu mai comunică facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori, împrejurare ce este de natură să îi priveze pe aceștia de luarea la cunoștință a debitului și de formularea eventualelor obiecțiuni, încălcânduse, în acest mod, principiul legalității și principiul egalității armelor.7.Judecătoria Botoșani – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, raportat la art. 1 alin. (5) și art. 73 alin. (3) din Constituție, „trebuie admisă pe considerentul că textul de lege criticat este în contradicție evidentă cu prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, ceea ce denotă o nerespectare a forței juridice a legii, care rezultă din rangul preferențial aferent legilor organice“.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esență, arată că, din cuprinsul prevederilor legale criticate, rezultă că facturile reprezintă „contravaloarea serviciului de care au beneficiat“ utilizatorii, pentru care datorează plata aferentă și că termenul de scadență îl constituie „15 zile de la data emiterii facturilor“, iar „data emiterii facturilor și termenul de scadență se înscriu pe factură“, rezultând, astfel, două momente diferite, cu distincția aferentă între data emiterii și termenul de scadență. Acestea au fost prevăzute de legiuitor pentru a se putea asigura atât celeritatea plății contravalorii serviciilor anterior prestate de operatori (furnizori) care, din sumele recuperate, pot asigura, astfel, continuitatea activității de furnizare a serviciilor publice către utilizatori, dar și posibilitatea utilizatorilor/beneficiarilor de a achita în termen sumele datorate. În ceea ce privește eventualele probleme de interpretare și/sau aplicare a Legii nr. 241/2006 ori eventualele abuzuri din partea furnizorului de servicii în cazul nerespectării legii și/sau contractului de furnizare, Guvernul apreciază că acestea nu fac obiectul controlului de constituționalitate, asupra acestor aspecte fiind competente a se pronunța instanțele judecătorești. 10.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2016 sunt constituționale și nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), sub aspectul clarității textului, și nici celor ale art. 73 alin. (3), în ceea ce privește modalitatea de legiferare, din Legea fundamentală. Astfel, referitor la critica formulată de autoarea excepției, prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) din Constituție, se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, prin care Curtea a observat că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca acestea să capete natură de lege organică.“11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, prevederi potrivit cărora „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.“14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, și celor ale art. 73 alin. (3), referitoare la categoriile de legi. Totodată, apreciază că prevederile criticate sunt în contradicție și cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, a reținut că Legea nr. 241/2006 stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților, ansamblul acestor activități organizându-se sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților. Din coroborarea prevederilor acestui act normativ reiese că între utilizatorul/utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă și furnizorul/furnizorii serviciului respectiv există raporturi contractuale, drepturile/obligațiile părților în legătură cu furnizarea serviciului public și contravaloarea/plata la termen a acestuia regăsindu-se în mod corespunzător, în contractele respective, încheiate în condițiile legii. Curtea a subliniat, de asemenea, că, în situația în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceștia pot contesta aceste sume, în condițiile legii, fiind respectat, astfel, liberul acces la justiție și dreptul la apărare.16.Prin criticile formulate, autoarea excepției susține că art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este neconstituțional, întrucât prevede că, prin derogare de la art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor. Aceasta apreciază că, având în vedere caracterul ordinar al Legii nr. 241/2006, acest act normativ nu poate institui norme derogatorii de la o lege organică, respectiv de la Legea nr. 51/2006, această posibilitate fiind rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. Referitor la aceste susțineri, Curtea precizează faptul că Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată, astfel încât aceasta are caracter de lege organică ca, de altfel, și Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, adoptată în temeiul acelorași norme constituționale. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica privind înfrângerea principiului securității juridice și a principiilor de tehnică legislativă la care face referire autoarea excepției de neconstituționalitate, respectiv a prevederilor art. 63 teza a II-a din Legea nr. 24/2006. Diferența dintre cele două acte normative este aceea că Legea nr. 241/2006 este o lege specială, în timp ce Legea nr. 51/2006 reprezintă legea generală în materie, iar potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, prevederile acestui act normativ se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006.17.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține, de asemenea, că reglementarea instituită de art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este de natură să provoace confuzii, având în vedere că aceasta nu este precisă și previzibilă, întrucât nu există un termen clar de emitere a facturilor, ci, așa cum prevede textul de lege criticat, „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. (…)“, astfel încât consumatorul nu are posibilitatea să prevadă data exactă pentru emiterea facturii. De asemenea, faptul că termenul de scadență curge de la data emiterii facturii este de natură să conducă, în opinia autoarei excepției, la abuzuri din partea furnizorilor care, fie nu emit facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori. În contextul criticii astfel formulate, Curtea reține faptul că, potrivit art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, republicată, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Așadar, atât potrivit Legii nr. 241/2006, legea specială în materie, cât și potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, legea generală, factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar derogarea prevăzută în conținutul art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, republicată, se referă la obligația achitării facturilor pentru serviciile de care au beneficiat utilizatorii în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar nu în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor, în care utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate, astfel cum prevede art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată.18.Referitor la susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate potrivit cărora „se poate ajunge la abuzuri din partea furnizorilor, deoarece aceștia fie nu mai comunică facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori“, Curtea observă că, din redactarea prevederilor Legii nr. 241/2006, criticate în speță, nu rezultă că ar putea exista posibilitatea ca emitenții să nu transmită facturile respective, acestea putând fi situații particulare, care pot apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituționalitate ale textului de lege criticat. De asemenea, Curtea observă faptul că, în cuprinsul normativ al art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, se face distincția între data emiterii facturii și termenul de scadență al acesteia, astfel încât nu pot fi primite nici susținerile cu privire la lipsa de claritate și precizie a reglementării criticate.19.Din coroborarea cu celelalte alineate ale art. 31 din Legea nr. 241/2006, republicată, precum și cu cele ale art. 30 din același act normativ, Curtea constată faptul că „raporturile juridice dintre operator și utilizatori, drepturile și obligațiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliază în regulamentul serviciului și în contractul de furnizare/prestare a serviciului, iar principalele obligații ale operatorilor și utilizatorilor sunt prevăzute atât în lege, cât și în cuprinsul contractelor individuale de furnizare/prestare a serviciului încheiate între părți“. Astfel, una din principalele obligații ale operatorului în raport cu utilizatorii din condominiu, în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, este să emită lunar factură fiecărui utilizator; factura va cuprinde și o rubrică cu termenele de scadență ale tuturor contoarelor pentru care utilizatorul trebuie să asigure, pe cheltuiala sa, verificarea periodică metrologică [art. 31 alin. (7)]. De asemenea, una din principalele obligații ale utilizatorilor, în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, este să plătească, până la termenul de scadență facturile individuale emise de operator [art. 31 alin. (8) lit. b)]. În acest sens, potrivit art. 31 alin. (13) și (16) din Legea nr. 241/2006, utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere. Așa fiind, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere.20.În fine, Curtea menționează faptul că, ulterior sesizării sale (la data de 30 iunie 2016), prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, care prevedeau că „Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor“, reglementare la care se raporta autoarea excepției în susținerea criticilor formulate, au fost modificate prin Legea nr. 255/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016, în sensul că „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii“. Așa fiind, Curtea constată că legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, fiind exclusă, astfel, orice situație derogatorie sau discriminatorie.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Margareta Oleniuc în Dosarul nr. 13.194/193/2015* al Judecătoriei Botoșani – Secția civilă și constată că prevederile art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Botoșani – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x