DECIZIA nr. 47 din 28 februarie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan și Eugen Cazan în Dosarul nr. 91/289/2018 al Tribunalului Mureș – Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.870D/2019. … 

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că textul criticat este clar, fără a aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție arată că instituirea unui termen de 2 luni pentru exprimarea opțiunii de a continua exercitarea acțiunii civile a fost realizată de către legiuitor în considerarea protejării securității raporturilor juridice. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 9 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 91/289/2018, Tribunalul Mureș – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan și Eugen Cazan cu ocazia soluționării apelului împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către aceștia. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neclare și imprecise, determinând interpretarea sintagmei „instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă“ în sensul că „instanța respinge acțiunea civilă“, astfel că moștenitorii persoanei vătămate nu mai au dreptul de a continua în fața instanței civile demersul judiciar promovat de antecesorul lor la instanța penală. O asemenea interpretare interzice accesul moștenitorilor la o instanță care să judece acțiunea civilă, constituind și o sancțiune îndreptată împotriva acelor moștenitori care au omis să ceară introducerea lor în cauza penală în termen de două luni de la decesul persoanei vătămate. Termenul prevăzut de dispozițiile de lege criticate este în vădită contradicție cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de art. 1.103 din Codul civil. În continuare, arată că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că vizează aceeași acțiune civilă rămasă nesoluționată în fața instanței penale, nicidecum o nouă acțiune civilă, cum greșit a reținut instanța de judecată. … 6.Tribunalul Mureș – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța apreciază că dispozițiile de lege criticate nu pot fi considerate ca fiind lipsite de predictibilitate, deoarece, potrivit art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală, este fără echivoc reglementată modalitatea de soluționare a acțiunii civile în procesul penal în situațiile în care intervine decesul părții civile. Astfel, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în situația în care moștenitorii își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului. În condițiile în care textul articolului mai sus menționat stipulează mecanismul după care moștenitorii celui decedat pot să își exprime opțiunea, este predictibil ca în situațiile în care o astfel de opțiune nu se manifestă să devină aplicabile prevederile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, instanța penală lăsând nesoluționată acțiunea civilă. Moștenitorii părții civile au la dispoziție un mijloc procedural prin care să continue acțiunea civilă promovată de de cujus în procesul penal, ceea ce corespunde dezideratului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, iar lăsarea ca nesoluționată a cauzei civile în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală apare ca o soluție justă întrucât, nemaiexistând o parte civilă, acțiunea pe care aceasta a promovat-o anterior nu poate fi soluționată prin admiterea sau respingerea cererii. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în care moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) și (2).“ … 11.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la statul român și în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragraful 12, a reținut că, din punct de vedere substanțial, obiectul acțiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reținut, totodată, că exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele de ordin civil – morale sau patrimoniale – afectate de comiterea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile. … 13.De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, pentru asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, au fost reglementate noi reguli referitoare la soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal, fiind prevăzute, față de vechea reglementare, noi situații în care acțiunea civilă este lăsată nesoluționată de către instanța penală, precum și ipoteze în care acțiunea civilă fie este disjunsă de acțiunea penală, fie este de competența instanței civile. În această privință, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se arată că, „referitor la acțiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării acesteia din oficiu și au fost regândite dispozițiile procedurale referitoare la aceasta, în scopul de a evita întârzierile în soluționarea conflictului de drept penal“. … 14.Curtea a observat că art. 19 din Codul de procedură penală prevede soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului penal, în timp ce dispozițiile art. 25 alin. (5) și (6) și ale art. 27 din același cod prevăd cazurile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă și, respectiv, cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă. Potrivit art. 25 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j) din Codul de procedură penală; în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din același cod; în cazul în care moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 27 din același cod, soluționarea acțiunii civile se face la instanța civilă în următoarele cazuri: dacă persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă; dacă procesul penal a fost suspendat; dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare; în cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. … 15.În aceste condiții, art. 24 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori“, face referire la soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar în situația decesului părții civile și al părții responsabile civilmente, nu și în situația decesului inculpatului, arătând că acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării [art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Totodată, în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Prin urmare, dacă în Codul de procedură penală din 1968 era reglementată, în mod distinct, la art. 21, soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal de către instanța penală în ipoteza decesului părților, prin urmare, și al inculpatului, Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 24, soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar în ipoteza decesului părții civile [art. 24 alin. (1)] și al părții responsabile civilmente [art. 24 alin. (2)] (Decizia nr. 496 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1118 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 27-31). … 16.Așa fiind, în contextul anterior menționat, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor de lege criticate coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării părții civile. În ceea ce privește instituirea unui termen în cadrul căruia moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege. Astfel, Curtea a statuat că atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018). … 17.Totodată, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale constante și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului. … 18.Așa fiind, se observă că textul de lege criticat nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile. Or, Curtea apreciază că instituirea de către legiuitor a anumitor termene nu poate fi considerată de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. … 19.Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având ca rezultat fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. În condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii (nemo ignorare legem censetur), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înțelege să îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa consecințele negative pe care este ținut să le suporte propriei lipse de diligență și câtuși de puțin textului de lege criticat. Prin urmare, Curtea constată că textul dedus controlului de constituționalitate nu relevă nicio contradicție cu prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 din Constituție. … 20.În continuare, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia termenul prevăzut de dispozițiile de lege criticate este în vădită contradicție cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de art. 1.103 din Codul civil, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată […]“, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18). … 21.Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate trebuie interpretate în sensul că vizează aceeași acțiune civilă rămasă nesoluționată în fața instanței penale, nicidecum o nouă acțiune civilă, cum greșit a reținut instanța de judecată, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie unei veritabile critici de neconstituționalitate. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, în realitate, autorii excepției critică interpretarea și aplicarea de către instanța judecătorească a textelor de lege criticate. … 22.Or, interpretarea textelor de lege aplicabile situației concrete în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanței judecătorești. Astfel, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În consecință, această problemă de drept invocată de autorii excepției și dedusă spre soluționare Curții Constituționale este, în realitate, una de interpretare și de aplicare a legii la cazul concret dedus judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan și Eugen Cazan în Dosarul nr. 91/289/2018 al Tribunalului Mureș – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mureș – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește