DECIZIA nr. 463 din 27 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentina Dinu în Dosarul nr. 453/312/2015 al Judecătoriei Slobozia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 513D/2016. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 10 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 453/312/2015, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Valentina Dinu cu ocazia soluționării unei cauze penale în care procurorul a luat măsuri asigurătorii. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, prezumția de nevinovăție, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, dreptul de proprietate privată, precum și prevederile constituționale referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului și la integrarea în Uniunea Europeană. Arată, astfel, că dispozițiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală nu definesc bunurile asupra cărora pot fi luate măsurile asigurătorii și folosesc noțiunea de „probabilitate“, care nu este predictibilă. De asemenea consideră că prevederile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală creează discriminare prin instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu și, respectiv, cu capacitate de exercițiu restrânsă. … 6.Judecătoria Slobozia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că, prin reglementarea posibilității luării, pe o durată limitată de timp, a măsurilor asigurătorii nu se aduce atingere dreptului de proprietate, măsura constituind numai o formă de restrângere temporară a exercitării dreptului de dispoziție asupra bunurilor. În ceea ce privește obiectul măsurilor asigurătorii arată că domeniul de aplicare este clar delimitat de prevederile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. Referitor la pretinsa lipsă de predictibilitate a sintagmei „până la concurența valorii probabile“, instanța de judecată apreciază critica autoarei excepției ca neîntemeiată, având în vedere finalitatea măsurii asigurătorii, caracterul provizoriu al acesteia, precum și natura intereselor protejate prin dispozițiile de lege criticate. De asemenea consideră că dispozițiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală nu aduc atingere principiului egalității în drepturi, întrucât pentru persoane aflate în situații juridice diferite este permis un tratament diferențiat. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens arată că, așa cum rezultă din prevederile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a acelor bunuri mobile sau imobile ce pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse ori pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori la repararea pagubei produse prin infracțiune, în scopul de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire. Consideră că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție, întrucât, deși reglementează o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate, limitând prerogativa dispoziției materiale și juridice asupra bunurilor indisponibilizate, această ingerință este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu scopul urmărit, se aplică nediscriminatoriu și nu aduce atingere înseși substanței dreptului de proprietate. În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, în sensul că ar încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii, arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate de reglementare, iar situațiile juridice diferite impun un tratament juridic diferit. Astfel, instituind obligativitatea luării din oficiu a măsurilor asigurătorii atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, dispozițiile de lege criticate au în vedere tocmai situația specială a acestei categorii de subiecte de drept, care necesită o protecție juridică suplimentară pentru ocrotirea drepturilor lor. În fine, apreciază că, întrucât măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, și nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, luarea lor nu anticipează soluția pe fondul cauzei penale, astfel că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici prezumției de nevinovăție. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:(5)Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.(…..)(7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 148 alin. (1)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la principiile fundamentale privind prezumția de nevinovăție și dreptul de proprietate privată – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producânduși efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal (paragraful 17). … 14.Prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, mai sus menționată, Curtea a constatat că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv, astfel că nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă (paragrafele 19 și 24). … 15.Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta și atributele de usus și fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu și predate pentru păstrare unor instituții de specialitate [art. 252 alin. (2), (3),(4) și (5) din Codul de procedură penală] ori atunci când au fost puse sub sigiliu și se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din același cod]. Așadar, interzicerea până la soluționarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar și al terților proprietari ai acestor bunuri și care nu au calitate de parte în procesul penal (paragraful 27). … 16.Referitor la dreptul de proprietate, care este un drept fundamental, garantat prin Constituție, conținutul și limitele acestuia fiind stabilite prin lege, Curtea a statuat, prin decizia citată anterior, că acesta nu este însă un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile (paragraful 28). … 17.În ceea ce privește obiectul măsurilor asigurătorii, Curtea observă că acesta este delimitat de dispozițiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. În acest sens, prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege. Sechestrul se instituie asupra bunurilor mobile – titluri de valoare, obiecte de artă și de muzeu, colecții de valoare, obiecte din metal, sume de bani etc. – și imobile, așa cum reiese din dispozițiile alin. (2) al art. 249 din Codul de procedură penală, iar prevederile alin. (3)-(5) ale aceluiași articol diferențiază, în funcție de proprietar, întinderea sechestrului. Astfel, pot fi sechestrate bunurile proprietatea suspectului sau inculpatului pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, pot fi sechestrate bunurile persoanei responsabile civilmente în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare și pot fi sechestrate bunurile aflate în proprietatea sau posesia unei terțe persoane, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse. Dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală trebuie corelate cu cele ale art. 112 și art. 112^1 din Codul penal, referitoare la confiscare, întrucât bunurile care pot fi confiscate sunt cele asupra cărora se poate institui sechestrul (paragraful 17). … 18.Prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, mai sus citată, Curtea a reținut, totodată, că, atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța instituie sechestrul asigurător, aceștia evaluează prejudiciul produs prin infracțiune, valoarea sechestrată fiind necesar a fi apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură. Astfel, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune – ordonanță sau încheiere, îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. Așadar, dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză: valoarea prejudiciului, a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, bonitatea suspectului/inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune (paragraful 18). … 19.Cu privire la condiția necesității dispunerii măsurii asigurătorii, pe de o parte, trebuie avute în vedere cazurile în care instituirea măsurilor asigurătorii, așadar și a sechestrului, sunt obligatorii, respectiv ipoteza reglementată de art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală – persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, și cazurile reglementate în legislația specială – de pildă, art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, când organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege (paragraful 19). … 20.De asemenea, Curtea a reținut că, în cazul infracțiunilor grave, este de dorit ca sechestrul să fie instituit cât mai devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica suspectul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracțiunii, cu mult înainte de a fi evaluată întinderea activității infracționale și a prejudiciului, organele judiciare având posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe toate bunurile suspectului sau inculpatului, precum și pe bunurile altor persoane despre care se cunoaște că provin din infracțiune. Cu toate acestea, Curtea a constatat că instituirea sechestrului nu poate împiedica suspectul sau inculpatul să își procure mijloacele de trai. De vreme ce, prin instituirea sechestrului, se limitează posibilitatea suspectului/ inculpatului de a-și continua activitatea și, implicit, de a-și asigura mijloacele de trai, organele judiciare trebuie să aibă în vedere un nivel mediu de asigurare a mijloacelor de trai pentru suspect/inculpat și familia sa, neavând importanță dacă prin dispunerea măsurii asigurătorii nu mai poate să își asigure același nivel de existență, precum cel anterior instituirii măsurii (paragraful 20). … 21.În continuare, prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, citată anterior, Curtea a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează situațiile în care nu poate fi dispus sechestrul, având în vedere titularul bunurilor sau categoria bunurilor ce urmează a fi sechestrate. Codul de procedură penală nu cuprinde însă norme care să stabilească expres categoria „bunurilor exceptate de lege“ de la instituirea sechestrului, într-o atare situație dispozițiile procesual penale completându-se cu dispozițiile procesual civile referitoare la bunurile care, potrivit legii, au un regim privilegiat, neputând face obiectul unei executări silite, fiind neurmăribile. Astfel, potrivit art. 727 din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse urmăririi silite bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel, obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor, alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă, combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă, scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie și altele asemenea. Totodată, potrivit art. 728 din Codul de procedură civilă, bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor. Dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale și semințele pentru cultura pământului, în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanție sau un privilegiu pentru garantarea creanței (paragraful 21). … 22.Curtea a reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 729 din Codul de procedură civilă reglementează limitele urmăririi veniturilor bănești, acestea fiind aplicabile, în materie penală, atât în ipoteza sechestrului propriu-zis instituit asupra sumelor de bani în materialitatea lor (cash) – bunuri mobile corporale, la care face referire art. 252 alin. (2) și (8) din Codul de procedură penală, cât și în ceea ce privește urmărirea silită a creanțelor, în ipoteza instituirii popririi asigurătorii, potrivit art. 254 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 29 alin. (1) din Codul de procedură civilă, salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, și până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel. Cu alte cuvinte, dacă sunt mai multe sechestre penale sau acestea coexistă cu sechestrele civile, limita este de jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în conformitate cu art. 729 alin. (2) din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea a observat că sunt în egală măsură aplicabile și dispozițiile art. 729 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum, precum și prevederile alin. (4)-(7) ale aceluiași articol. Totodată, Curtea a reținut că și prin alte dispoziții legale speciale anumite categorii de bunuri pot fi declarate neurmăribile (paragraful 22). … 23.Așadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 249 alin. (8) coroborate cu cele procesual civile precitate stabilesc, cu caracter general, limitele urmăririi bunurilor mobile sau imobile ca urmare a instituirii sechestrului, în vederea asigurării mijloacelor de existență ale suspectului/inculpatului (paragraful 23). … 24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile menționate anterior, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 25.Pentru motivele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica autoarei excepției referitoare la pretinsa lipsă de predictibilitate a sintagmei „până la concurența valorii probabile a acestora“, având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum și interesele protejate prin dispozițiile de lege criticate. Astfel, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa mai sus menționată, măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Pentru a avea eficiență – în sensul împiedicării suspectului/ inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, deci cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Aceasta este rațiunea pentru care organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. Pe de altă parte, însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare – devenită, între timp, certă – este mai mică decât cea avută în vedere inițial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate. … 26.Așadar, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituție, întrucât, deși reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziției juridice și materiale asupra bunurilor indisponibilizate – pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei – această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor și este proporțională cu scopul propus (Decizia nr. 186 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, și Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, paragraful 20). … 27.Curtea mai observă că, în speță, față de autoarea excepției s-a dispus instituirea sechestrului asigurător în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, această dispoziție constituind o derogare de la regula potrivit căreia luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă. Prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, citată anterior, Curtea a reținut că acest din urmă fapt nu are semnificația stabilirii vinovăției înainte să fie stabilită printro hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumția de nevinovăție constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumției presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existența vinovăției, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă (paragraful 24). Așadar, întrucât măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, și nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, luarea lor nu anticipează soluția pe fondul cauzei penale. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție. … 28.În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, în sensul că ar încălca principiul egalității în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate de reglementare, iar situațiile juridice diferite impun un tratament juridic diferit. Astfel, instituind obligativitatea luării din oficiu a măsurilor asigurătorii atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, dispozițiile de lege criticate au în vedere tocmai situația specială a acestei categorii de subiecte de drept, care necesită o protecție juridică suplimentară pentru ocrotirea drepturilor lor. … 29.În fine, prevederile constituționale ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică nu au legătură cu soluționarea cauzei de față. … 30.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentina Dinu în Dosarul nr. 453/312/2015 al Judecătoriei Slobozia și constată că dispozițiile art. 249 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Slobozia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește