DECIZIA nr. 452 din 22 iunie 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gregorio Fazzone în Dosarul nr. 768/42/2015 al Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 309D/2016. … 2.Dezbaterile au avut loc la data de 15 iunie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 2 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 768/42/2015, Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gregorio Fazzone într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii administrative de angajare a răspunderii solidare. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale sunt neconstituționale, întrucât prezintă o deficiență gravă de conținut, fiind neclare și imprecise, având în vedere că nu este precizat în mod clar și neinterpretabil ce înseamnă rea-credință în speță, care sunt mijloacele de probă acceptate, existând o doză foarte mare de aleatoriu inclusiv în ceea ce privește posibilitatea, absolut discreționară, a autorității fiscale în a angaja sau nu răspunderea solidară a administratorului. … 5.În ceea ce privește tehnica legislativă, se arată că textul ar fi trebuit reglementat ca o normă specială, cu reglementări distincte, care să creeze un regim sancționator specific. Or, în opinia autorului excepției, art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală instituie un regim mixt și confuz, neclar atât pentru persoana care se poate afla în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea măsurii. Soluțiile preconizate de un act normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții, modalități și criterii clare și precise. Astfel, motivele pe care se întemeiază răspunderea solidară nu sunt suficient de clar și explicit stabilite la nivel legislativ. … 6.Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.  … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că prin Decizia nr. 325 din 13 martie 2008 instanța de contencios constituțional a reținut că răspunderea solidară a persoanei juridice cu debitorul său nu are loc în orice condiții, ci trebuie să fie îndeplinite cerințele restrictive prevăzute de textul de lege atacat, cerințe firești, având în vedere relațiile contractuale dintre persoana juridică ce va răspunde solidar alături de debitorul său. Referitor la critica autorului excepției, potrivit căreia nu se poate determina ce s-a avut în vedere de legiuitor prin expresia „rea-credință“, fapt ce atrage lipsa de previzibilitate și claritate a textului, se arată că reaua-credință este o noțiune cu semnificație juridică ce reliefează forma de vinovăție cu care s-a acționat de către destinatarul normei, respectiv intenția, adică prin metode frauduloase sau cunoscând că are obligația de a acționa întrun anumit sens. Buna-credință se prezumă inclusiv în materie fiscală și revine organelor fiscale sarcina de a demonstra cu probe reaua-credință a contribuabilului. Mai mult, în cazul judecății, dispozițiile Codului de procedură fiscală urmează a se completa cu cele ale Codului de procedură civilă [art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală] și, prin urmare, destinatarul normei poate să solicite probe sau să formuleze apărări. … 9.Referitor la pretinsa încălcare în raport cu art. 44 alin. (1) din Constituție, se arată că dreptul de proprietate este garantat, însă conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. În ipoteza în care, în cadrul politicii fiscale, legiuitorul ar stabili că persoanele juridice legate prin relații contractuale de debitorul declarat insolvabil nu răspund solidar, ar însemna să le exonereze de răspundere juridică și să renunțe la colectarea venitului bugetar cuvenit. Or, aceasta ar avea semnificația unei subvenții indirecte sau a unui ajutor de stat, care nu se poate acorda decât în condițiile legislației Uniunii Europene, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007: „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta [..] c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;“. … 13.Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză. … 14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern coroborat cu art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare și în art. 44 privind dreptul de proprietate prin raportare la art. 1 din Primul Protocol la Convenție. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unora dintre dispozițiile legale criticate, care conțineau însă o soluție legislativă diferită, referindu-se la răspunderea persoanei juridice în mod solidar cu debitorul declarat insolvabil, dacă, direct ori indirect, controla, era controlată sau se afla sub control comun cu debitorul, dacă desfășura efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul, precum și dacă erau îndeplinite alternativ condițiile de la lit. b) și c) din forma anterioară a art. 27 alin. (2) (a se vedea Decizia nr. 993 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 14 septembrie 2011). Dar Curtea constată că rațiunea care a constituit temeiul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate în acele cazuri este aplicabilă, mutatis mutandis, și în cauza de față.  … 16.Astfel, se pune problema răspunderii solidare cu debitorul a administratorilor care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate. Principala critică formulată de autorul excepției de neconstituționalitate se referă la lipsa de precizie și claritate a prevederilor legale atacate. … 17.Referitor la art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, Curtea reține că prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). … 18.De asemenea, prin Decizia nr. 470 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a reținut și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care în Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35 a statuat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului în discuție, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă și cu profesioniștii, obișnuiți să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea activității lor. Astfel, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. … 19.În ceea ce privește sintagma „rea-credință“, în Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, prin care a analizat prevederile art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, paragrafele 17 și 18, Curtea Constituțională a observat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, aceasta are semnificația de atitudine incorectă, necinstită. În doctrină s-a reținut că, în limbajul comun, antitezei relei-credințe i se atribuie mai multe accepțiuni, și anume: obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie să o respecte la încheierea și executarea convențiilor; convingerea unei persoane că acționează în temeiul unui drept și potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valențe oarecum asemănătoare există și în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziție. Astfel, se poate concluziona că reaua-credință este o formă a vinovăției, expresia dolului, fraudei și culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înșelăciunea și omisiunea vădit intenționată. … 20.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că reaua-credință poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. În ceea ce privește analizarea relei-credințe în raport cu încălcarea obligațiilor care îi revin unei persoane în cadrul controlului judiciar, Curtea a considerat că aceasta este o atitudine psihică ce conturează o poziție subiectivă a persoanei, concretizată în faptul de a acționa cu intenție cu scopul de a încălca obligațiile impuse.  … 21.În continuare, Curtea a apreciat că reaua-credință nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanței de judecată revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a produs sau nu cu rea-credință. Or, respectivele considerente reținute de instanța de contencios constituțional în legătură cu prevederi din materia dreptului procesual penal își găsesc aplicarea și în materia procedurii fiscale. Curtea mai reține că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stipulează că orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. … 22.În aceste condiții, Curtea constată că textul legal criticat este îndeajuns de clar, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind calitatea legii prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. … 23.Referitor la critica raportată la principiul egalității în fața legii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, încălcarea principiului egalității și al nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. … 24.În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate prin referire la art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la art. 24 privind dreptul la apărare, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, persoana interesată având posibilitatea să combată în fața instanței judecătorești constatările organului judiciar potrivit cărora omisiunea la care se referă dispozițiile legale ar fi fost rezultatul relei sale credințe. … 25.Referitor la critica raportată la dreptul de proprietate, Curtea a statuat în jurisprudența sa că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul art. 44 din Constituție cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014). … 26.Domeniul insolvenței, la care fac trimitere prevederile legale criticate, este unul tehnic, dar în care fiecare entitate implicată trebuie să își îndeplinească întocmai obligațiile. Altfel scopul legii nu ar putea fi realizat. În condițiile în care administratorul societății nu și-a îndeplinit obligațiile, constatându-se existența unui prejudiciu adus bugetului statului, este normal ca persoana vinovată să răspundă inclusiv material pentru nerespectarea propriilor obligații. Răspunderea solidară a administratorului cu societatea debitoare reprezintă opțiunea legiuitorului în vederea protejării creanțelor fiscale, precum și a responsabilizării administratorilor implicați, potrivit legii. … 27.În aceste condiții, Curtea nu poate constata nici încălcarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept și a art. 44 privind dreptul de proprietate prin raportare la art. 1 din Primul Protocol Convenție și nici a art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern coroborat cu art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.  … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gregorio Fazzone în Dosarul nr. 768/42/2015 al Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește