DECIZIA nr. 441 din 22 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Codul penal, excepție ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 462/93/2016 al Tribunalului Ilfov – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.312 D/2016. … 2.La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin domnul avocat Gheorghe Dragomir, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care depune concluzii scrise și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Se susține că prevederile art. 72 din Codul penal încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11). Este invocată, de asemenea, Directiva 2016/343 din 12 februarie 2016, care reglementează principiul prezumției de nevinovăție și prin care s-a statuat în sensul existenței unui singur text care definește această prezumție, în mod uniform, dar și obligatoriu, pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Este prezentată situația de fapt, arătându-se că, în cazul autorului excepției, nu s-a procedat la o corectă scădere a duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cauză din pedeapsa aplicată. Se susține că dispozițiile art. 72 din Codul penal încalcă prezumția de nevinovăție prin faptul că prezumă o viitoare condamnare într-o cauză aflată în faza urmăririi penale, condamnare în cadrul căreia se va proceda la scăderea duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii aplicate. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 72 din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la art. 16 din Constituție, Curtea pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 138 din 10 martie 2015. Se face trimitere la considerentele acestei decizii. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prezumției de nevinovăție, se susține că dispozițiile art. 72 din Codul penal nu impun condiția pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, ci a unei hotărâri, care poate fi de condamnare sau de achitare, motiv pentru care dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la prezumția de nevinovăție nu sunt încălcate în prezenta cauză.  … 5.În replică, reprezentantul autorului excepției arată că durata măsurilor preventive privative de libertate nu poate fi scăzută decât dintr-o pedeapsă dispusă printr-o hotărâre de condamnare.  … 6.În replică, reprezentantul Ministerului Public susține că, dacă în cea de-a doua cauză autorul este achitat, va putea face o contestație la executare prin care să solicite computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate efectuate.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Sentința penală nr. 103/F din 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 462/93/2016, Tribunalul Ilfov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 72 din Codul penal, excepție ridicată de Rami Ghaziri într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executarea pedepsei, formulate de autorul excepției, prin care se solicită aplicarea art. 72 din Codul penal. … 8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 72 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că scăderea duratei privării de libertate prin măsuri preventive, în cazul unei persoane judecate separat pentru infracțiuni concurente, are loc exclusiv în cauza în care persoana a fost supusă acestor măsuri, încălcând dispozițiile constituționale, convenționale și de drept european invocate în prezenta cauză. Se susține că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca scăderea duratei măsurilor preventive să aibă loc exclusiv sub aspectul măsurilor privative de libertate dispuse în cauza penală în care s-a dispus condamnarea, ar fi precizat, în mod expres, acest lucru. Este prezentată situația de fapt, conform căreia autorul excepției a fost privat de libertate, prin dispunerea măsurii arestului preventiv și a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 290 de zile, interval de timp pe care instanța de judecată a refuzat să îl scadă din pedeapsa închisorii, dispuse într-o altă cauză penală în sarcina sa. Se susține că interpretarea dată de instanță textului criticat este de natură a încălca libertatea individuală, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. … 9.În motivarea excepției, autorul invocă principiul legalității procesului penal, potrivit căruia toate actele și măsurile luate pe parcursul procesului penal trebuie să fie dispuse conform dispozițiilor procesual penale în vigoare, principiu ce reprezintă o aplicare a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică. În acest context se arată că neaplicarea dispozițiilor legale referitoare la computarea pedepselor penale de către organele judiciare reprezintă o încălcare a legalității procesului penal. Se susține, de asemenea, că modul de calcul al pedepselor penale privative de libertate poate ridica unele dificultăți, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut anumite reguli în acest sens, una dintre ele fiind cea referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate. Se susține că, prin reglementarea textului criticat, legiuitorul a avut în vedere situația în care o persoană comite infracțiuni concurente și este condamnată penal pentru o altă faptă decât cea în considerarea căreia, în cursul urmăririi penale sau al judecății, s-a dispus în privința acesteia o măsură preventivă privativă de libertate. Se susține că, în această situație, numărul de zile de privare de libertate efectuate potrivit măsurilor privative dispuse trebuie adunat, iar totalul acestora trebuie scăzut din pedeapsa închisorii. Or, în prezenta cauză, prima instanță a respins contestația la executare și a reținut că arestarea preventivă a fost dispusă într-o altă cauză, iar instanța de executare a constatat că obligația computării măsurilor preventive privative de libertate îi revine acelei instanțe care va soluționa cauza în care a fost dispusă măsura arestării preventive. Sunt invocate, totodată, dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție și art. 4 din Codul de procedură penală referitoare la prezumția de nevinovăție și se arată că respectarea acesteia obligă organele judiciare la interpretarea tuturor dispozițiilor legale, prin urmare, și a celor supuse controlului de constituționalitate, în favoarea inculpatului. Se mai susține că soluția de condamnare este doar una dintre soluțiile posibil a fi dispuse de către instanța de judecată și că, în cazul achitării sau al încetării procesului penal, dispozițiile legale referitoare la computarea măsurilor preventive privative de libertate vor fi lipsite de eficiență, ca urmare a neaplicării lor. Se susține că, în acest caz, se ajunge la executarea unor zile de privare de libertate care echivalează cu lipsirea de libertate în mod ilegal. Se arată, de asemenea, că interpretarea dată de către instanță prevederilor art. 72 din Codul penal este eronată și prin raportare la dispozițiile legale privind regimul infracțiunilor concurente, prevăzut la art. 39 și 40 din Codul penal. Se arată că practica judiciară a confirmat că este posibil ca două sau mai multe infracțiuni concurente să nu fie judecate deodată, de către aceeași instanță, la fel cum este posibil ca o instanță să nu cunoască, în momentul soluționării unei cauze penale, că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni, aflate în concurs. Se susține că, totodată, poate fi întâlnită în practică ipoteza în care instanța să aibă cunoștință de o astfel de situație, dar să fie nevoită să soluționeze cauzele separat datorită complexității lor sau dintr-un alt motiv care ar putea determina întârzieri în judecarea acestora împreună. Se arată că, în astfel de situații, inculpatul este condamnat, prin hotărâri definitive, la mai multe pedepse. Se observă că, pentru această situație procesuală, legiuitorul a reglementat art. 40 din Codul penal referitor la contopirea pedepselor. Se conchide că instituția computării duratei măsurilor preventive este neutră în raport cu pedeapsa aplicată prin cumulul juridic pentru concursul de infracțiuni. … 10.Tribunalul Ilfov – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că persoana condamnată, după soluționarea definitivă a unei alte cauze având ca obiect infracțiuni concurente, are posibilitatea de a obține scăderea perioadei în care a executat o măsură preventivă privativă de libertate din pedeapsa rezultantă aplicată, fie prin formularea unei cereri de contopire a pedepselor, atunci când este condamnată definitiv, fie prin invocarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, în alte situații decât condamnarea. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție. … 13.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 138 din 10 martie 2015, arătându-se, totodată, că textul criticat nu contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3). … 14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 72 din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în realitate, prevederile art. 72 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.“ … 17.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și art. 23 cu privire la libertatea individuală, prevederilor art. 7 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la legalitatea incriminării și la dreptul la respectarea vieții private și de familie. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 138 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.  … 19.Prin Decizia nr. 138 din 10 martie 2015, Curtea a reținut că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunțate. S-a observat, totodată, că teza a doua a aceluiași alineat prevede faptul că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. … 20.Prin aceeași decizie, Curtea a constatat faptul că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, deși inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este supus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este, totuși, privat, în acest fel, de libertate pentru o perioadă consistentă de timp, în funcție de împrejurările și complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate. … 21.Pentru aceleași considerente, legiuitorul a reglementat, la art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, ipoteza particulară a concursului de infracțiuni, potrivit căreia durata măsurilor preventive privative de libertate la care persoana condamnată a fost suspusă în timpul urmăririi penale sau al judecății este dedusă din durata pedepsei închisorii pronunțate în cauză și în situația în care condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. … 22.Curtea a reținut că săvârșirea unor infracțiuni concurente, potrivit art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunțării unei astfel de hotărâri, concursul de infracțiuni este unul ipotetic, existența sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfășurării procedurii judecății în primă instanță anterioare pronunțării unei hotărâri de soluționare a acțiunii penale, conform art. 405 din Codul de procedură penală, fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reținut că o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) din Codul penal teza a doua și nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii infracțiunii în privința căreia nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este cuprins în titlul III – Pedepsele al Părții generale a Codului penal, la capitolul IV – Calculul duratei pedepselor. … 23.Cu prilejul soluționării cauzei penale referitoare la infracțiunea aflată în concurs cu infracțiunea în privința căreia există o hotărâre definitivă, instanța de judecată poate pronunța, conform prevederilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, una dintre următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. … 24.Potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că aceasta constituie infracțiune și că a fost săvârșită de inculpat. În cazul condamnării inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente, instanța va proceda la contopirea pedepselor, aplicând dispozițiile art. 39 din Codul penal, în cazul în care niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu a fost judecată definitiv și, respectiv, prevederile art. 40 din Codul penal, în situația în care infractorul a fost condamnat definitiv înainte de a fi fost judecat pentru infracțiunea concurentă. După stabilirea pedepsei rezultante, din cuantumul acesteia se va computa durata măsurii preventive privative de libertate, potrivit prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 25.Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță, conform art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 80-82 din Codul penal. În această situație, având în vedere condițiile prevăzute la art. 80 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Codul penal, operațiunea de individualizare a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită și determinarea pedepsei aplicabile se face doar în condițiile aplicării prevederilor art. 82 alin. (3) din Codul penal ce reglementează anularea renunțării la aplicarea pedepsei. Cu ocazia pronunțării pedepsei pentru infracțiunea care a determinat anularea, instanța de judecată, pentru a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată, va proceda la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa cu închisoarea pronunțată, potrivit acelorași dispoziții ale art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 26.Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune, potrivit art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală, dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 83-90 din Codul penal. Având în vedere condiția prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, individualizarea pedepsei și stabilirea pedepsei aplicabile prezintă relevanță în ipoteza aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 88 sau art. 89 din Codul penal, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei și, respectiv, la anularea amânării aplicării pedepsei. În acest sens, din pedeapsa penală privativă de libertate aflată în curs de executare, instanța, potrivit art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, va computa durata măsurii preventive privative de libertate executată de inculpat în timpul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. … 27.Achitarea și încetarea procesului penal sunt soluții pronunțate de instanța de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală. În condițiile pronunțării uneia dintre cele două soluții, respectiv achitarea și încetarea procesului penal, cu privire la săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate, concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală privativă de libertate, instanța de judecată va computa durata măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii pronunțată, în baza art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal. Curtea a reținut, însă, că această computare nu poate avea loc decât în ipoteza în care toate cauzele în care o persoană este cercetată separat pentru infracțiuni concurente sunt soluționate definitiv. … 28.De asemenea, în sensul celor de mai sus, Curtea a reținut și un argument de text cuprins în fraza finală a art. 72 alin. (1) teza finală din Codul penal, aceasta făcând referire implicită la existența unei hotărâri judecătorești atunci când stabilește că scăderea, în ipoteza textului, se realizează „chiar dacă [condamnatul – s.n.] a fost condamnat pentru o altă faptă (…)“. În acest context, Curtea a constatat că textul analizat se referă, în mod evident, la situația infracțiunilor concurente în raport cu care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, chiar și de achitare sau de încetare a procesului penal, și nu la cele care se află încă în curs de soluționare la momentul realizării operațiunii de computare. … 29.Pentru motivele arătate, Curtea a constatat că situația juridică a persoanelor condamnate la pedepse penale este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de inculpați în dosare penale nesoluționate prin hotărâri judecătorești, fiind urmarea judecării acestora din urmă în mod separat pentru infracțiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia sau de a solicita computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării, împreună cu aspectele anterior arătate, fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal. … 30.Pentru argumentele arătate, Curtea nu a putut reține că textul criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal tuturor persoanelor aflate în situații juridice similare, iar încălcarea lui are loc numai atunci când unor persoane aflate în situații juridice identice li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim și în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit și mijloacele juridice folosite. … 31.În fine, Curtea a reținut că în ipoteza neaplicării de către instanța competentă a dispozițiilor legale referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii, persoana în cauză are dreptul de a formula contestație la executare, conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, invocând situația în care se află ca și cauză de micșorare a pedepsei. De asemenea, în situația în care durata măsurii preventive privative de libertate depășește durata pedepsei închisorii, persoana condamnată are dreptul de a solicita repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, conform prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală. … 32.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele reținute în Decizia nr. 138 din 10 martie 2015 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 33.Având în vedere considerentele anterior menționate, Curtea reține că nu poate fi constatată încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea individuală. În acest sens, prin decizia mai sus menționată, Curtea a arătat că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal, coroborate cu dispozițiile procesual penale corespunzătoare, asigură computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate în toate ipotezele juridice invocate de autorul excepției.  … 34.Cu privire la pretinsa încălcare, prin prevederile art. 72 alin. (1) din Codul penal a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil sunt asigurate prin intermediul normelor juridice procesual penale.  … 35.Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a principiului legalității incriminării, prevăzut la art. 7 din Convenție, Curtea reține că nici acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, întrucât prevede imposibilitatea condamnării unei persoane pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional, condiție ce este asigurată prin norme de drept penal substanțial ce reglementează infracțiuni sau care au o incidență, directă sau indirectă, în stabilirea conținutului constitutiv al acestora. … 36.De asemenea nu poate fi reținută nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 8 din Convenție. În acest sens, Curtea constată că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal, prin reglementarea unui mecanism de computare a măsurilor preventive privative de libertate, constituie o garanție a libertății individuale a persoanelor care execută astfel de măsuri în cursul procesului penal, garanție ce constituie, totodată, o formă de protecție a dreptului lor la viață privată și de familie.  … 37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 462/93/2016 al Tribunalului Ilfov – Secția penală și constată că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Ilfov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește