DECIZIA nr. 437 din 6 octombrie 2022

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2), ale art. 281 alin. (1) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Julieta Bălău și Raul-Ioan Mureșan în Dosarul nr. 937/241/2015 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.839D/2019. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituționalitate dintr-o perspectivă similară, Curtea pronunțând Decizia nr. 725 din 5 noiembrie 2019. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile aduse prevederilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ceea ce privește dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, invocă Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, apreciind că nici în acest caz nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 937/241/2015 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2), ale art. 281 alin. (1) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Julieta Bălău și RaulIoan Mureșan cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în apel. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu impun obligația ca hotărârea de condamnare să cuprindă motivele pentru care probele și argumentele în apărare au fost înlăturate. În ceea ce privește dispozițiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că acestea sunt neconstituționale întrucât nu reglementează în categoria nulităților absolute nemotivarea hotărârilor judecătorești. În condițiile în care motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional, autorii excepției apreciază că lipsa motivării hotărârii cu privire la motivele pentru care probele și argumentele în apărare au fost înlăturate face imposibilă exercitarea controlului judiciar a acesteia. Referitor la dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, susțin că acestea sunt neconstituționale întrucât nu reglementează desființarea sentinței primei instanțe și dispunerea rejudecării de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei nu este motivată sub aspectul motivelor pentru care probele și argumentele în apărare au fost înlăturate. Arată că sentința instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. De asemenea, în sentință trebuie analizată fiecare dintre probele solicitate de procuror și de părți, arătându-se motivele de fapt și de drept care au condus la admiterea sau la respingerea acestora. Instanța de apel, pe linia cercetării temeiniciei hotărârii apelate, are sarcina de a verifica dacă faptele și împrejurările reținute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet și cert întemeiat. Pentru a putea efectua acest control este necesar a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la soluția pronunțată. Apreciază că, în cazul unei hotărâri nemotivate, părțile au posibilitatea de a formula apel, în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 6.Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Codul de procedură penală conține dispoziții exprese cu privire la conținutul sentinței, care trebuie să cuprindă motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză. Referitor la dispozițiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd expres și limitativ cazurile de nulitate absolută, instanța judecătorească apreciază că acestea sunt în acord cu prevederile Constituției, iar introducerea în text a unui nou caz de nulitate – nemotivarea hotărârii – nu se impune, atâta vreme cât apelul are efect devolutiv (art. 417 din Codul de procedură penală), iar reluarea procedurii în fața instanței de fond ar înfrânge principiul caracterului echitabil al procesului consacrat de Legea fundamentală [art. 21 alin. (3) din Constituție], prin aceea că nu ar putea fi pronunțată o soluție definitivă într-un termen rezonabil. … 7.Prin modificările aduse Codului de procedură penală legiuitorul a urmărit simplificarea procedurilor, conferind, totodată, prin calea de atac ordinară a apelului, posibilitatea părților de a beneficia de remediul necesar eliminării tuturor aspectelor de nelegalitate și netemeinicie pe care sentința le poate conține. În situația în care ar lipsi motivarea soluției adoptate de instanța de fond, instanța judecătorească apreciază că există temei pentru desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 403 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (2), ale art. 281 alin. (1) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 103 alin. (2): „În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.“; … – Art. 281 alin. (1): „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:a)compunerea completului de judecată; … b)competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; … c)publicitatea ședinței de judecată; … d)participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; … e)prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; … f)asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.“;– Art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b): „(1) Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: […] 2. admite apelul și: […] b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.“ …  …  …  … 12.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorii acesteia susțin că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care nu impun obligația ca hotărârea de condamnare să cuprindă motivele pentru care probele și argumentele în apărare au fost înlăturate. … 14.În legătură cu aceste critici, Curtea a constatat, de exemplu, prin Decizia nr. 274 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 16 septembrie 2019, și Decizia nr. 879 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 19 aprilie 2021, că, potrivit art. 420 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din același act normativ, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. … 15.În acest context, Curtea a reținut că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod -, „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 16.Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar, conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Instanța de apel nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. … 17.În acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate, din oficiu, de instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând, de asemenea, să dispună, din oficiu, și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat al aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 18.Astfel, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 19.În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei (în același sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). … 20.În ceea ce privește dispozițiile art. 281 alin. (1) și cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea reține că autorii excepției critică, în esență, faptul că nemotivarea hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță de judecată nu este reglementată ca un caz de nulitate absolută, care să determine admiterea apelului și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Referitor la aceste aspecte, Curtea observă că, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 aprilie 2022, analizând o critică identică, a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. … 21.Cu acel prilej, Curtea a analizat legislația națională, în principal dispozițiile art. 35-40, ale art. 396 alin. (1), ale art. 370 alin. (1) și ale art. 401 din Codul de procedură penală. Curtea a reținut că hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul, dispozițiile procesual penale reglementând in extenso conținutul părții introductive – art. 402, conținutul expunerii – art. 403 și conținutul dispozitivului – art. 404. … 22.În ceea ce privește reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materie penală, Curtea a observat că normele procesual penale reglementează calea ordinară de atac a apelului, art. 408-425 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește exercitarea căii de atac a apelului, Curtea a observat că, potrivit legislației procesual penale, acesta poate fi introdus, printre alții, de către inculpat, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a procesului. Totodată, exercitarea acestei căi de atac nu este supusă niciunei formalități care să presupună solicitarea permisiunii de a face acest lucru, fiind necesară și suficientă simpla manifestare de voință a inculpatului sau a celorlalte persoane prevăzute de lege. … 23.Referitor la instanța competentă să judece calea ordinară a apelului, Curtea a constatat că aceasta poate fi curtea de apel, curtea militară de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, în funcție de competența legală. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, iar, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii. Curtea a constatat că organul care soluționează calea de atac a apelului este o instanță judecătorească ce se bucură de independență și întrunește exigențele asigurării „dreptului de apel“. Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 416 din Codul de procedură penală, apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel. Totodată, potrivit art. 417 din Codul de procedură penală, instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, iar în cadrul acestor limite instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. … 24.În continuare, Curtea a arătat că instanța de apel poate: să dispună în privința acelor fapte cuprinse în actul de trimitere în judecată asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat; să schimbe încadrarea juridică a faptei, căci ea este sesizată cu fapta însăși, nu cu caracterizarea sa juridică; să adauge la această faptă circumstanțe agravante sau atenuante, chiar dacă ele nu au făcut obiectul unui examen din partea primei instanțe; să țină seama de consecințele pe care fapta le-a produs ulterior pronunțării hotărârii atacate; să ia în considerare excepții noi, care nu au fost ridicate cu ocazia primei judecăți. În ceea ce privește persoanele, instanța de apel nu poate nici să dispună cu privire la persoane care nu au figurat în cauză la prima instanță și nici să modifice calitatea pe care instanța de prim grad a atribuit-o unor participanți la proces, în sensul inculpării lor. Declarația de apel a procurorului făcută fără rezerve are efect devolutiv integral, atât in rem, cât și in personam, instanța astfel sesizată având obligația să examineze întreaga cauză, indiferent dacă în urma acestui examen situația părților se va înrăutăți (reformatio in peius) sau se va ușura (reformatio in melius); aceasta, chiar dacă prin motivele de apel – depuse după expirarea termenului de apel – procurorul și-a limitat criticile aduse sentinței atacate la o anumită faptă sau la o anumită persoană. În cazul declarației de apel fără rezerve a celorlalți titulari ai căii de atac, efectul devolutiv al apelului este limitat de interesele legitime ale apelantului, pe de o parte, și de calitatea pe care acesta o are în proces, pe de altă parte. În cadrul limitelor menționate, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept (substanțial sau procesual), potrivit art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală. Prin urmare, efectul devolutiv al apelului nu este mărginit, în niciun fel, prin motivele invocate de apelant. În ceea ce privește aspectele de fapt, acestea se stabilesc cu ajutorul probelor, iar instanța de apel trebuie să verifice dacă în cauză s-au administrat toate probele necesare, iar în caz contrar să le completeze sau readministreze, precum și dacă probele administrate au fost corect interpretate, putând să le dea o nouă apreciere, față de prevederile art. 420 alin. (5) și (9) din Codul de procedură penală. … 25.Cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești, Curtea a constatat că aceasta justifică echitatea procesului penal prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acesta. De asemenea, Curtea a observat că, în jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului, s-a statuat că o motivare și o analiză clare sunt cerințe fundamentale ale hotărârilor judecătorești și aspecte importante ale dreptului la un proces echitabil. Art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dispune, printre altele, obligația statelor de a institui instanțe independente și imparțiale și de a promova instaurarea procedurilor eficiente. Îndeplinirea acestor obligații capătă sens când are ca rezultat împuternicirea judecătorilor de a administra în mod just și corect justiția, atât în drept, cât și în fapt, în avantajul strict al cetățenilor. Scopul motivării hotărârii judecătorești este de a demonstra părților că au fost ascultate, contribuind astfel la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. În plus, îl obligă pe judecător să-și întemeieze motivarea pe argumente obiective și să prezerve drepturile apărării. Cu toate acestea, întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura hotărârii și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragraful 29). Altfel spus, art. 6 din Convenție implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea din 12 februarie 2004, pronunțată în Cauza Perez împotriva Franței, paragraful 80, și Hotărârea din 19 aprilie 1994, pronunțată în Cauza Van der Hurk împotriva Olandei, paragraful 59). Întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în Cauza Boldea împotriva României, paragraful 29). Potrivit jurisprudenței constante a instanței europene, care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază (Hotărârea din 25 iulie 2002, pronunțată în Cauza Papon împotriva Franței). Dreptul la o decizie motivată își are originile într-un principiu mai general încorporat în Convenție, care protejează un individ împotriva arbitrarului; decizia internă ar trebui să conțină motivele care sunt suficiente pentru a face față aspectelor esențiale de fapt și de drept în cazul părților litigante – argumentul de fond sau de procedură (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragrafele 29 și 30). … 26.În mod similar, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituție și a art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 173). În aceeași decizie, Curtea a reținut că motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, ci și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților (paragraful 171). În aceste condiții, Curtea a constatat că atât în propria jurisprudență, cât și în jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului s-a statuat, în mod unanim, că motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii judecătorești de către justițiabil, ci constituie, mai ales, o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii și, pe de altă parte, permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate (Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 36 și 38-41). … 27.Plecând de la aceste premise, Curtea a reținut că instanța europeană a constatat că stabilirea caracterului echitabil al unei proceduri penale desfășurate împotriva unui inculpat se va realiza prin luarea în considerare a întregii proceduri, în ansamblul ei. Trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii desfășurate în ordinea juridică internă și de rolul instanțelor de apel sau de recurs în cadrul acesteia (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunțată în Cauza Monnell și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 56). Acest aspect conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, cu condiția ca instanța de control judiciar să aibă competența necesară ștergerii viciului invocat (Hotărârea din 30 noiembrie 1987, pronunțată în Cauza H. împotriva Belgiei). Așa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, atunci când apare o problemă cu privire la lipsa oricărui temei factual și/sau juridic în hotărârea instanței de fond, este important ca instanța superioară să ofere propriile motive întemeiate referitoare la aceste aspecte (Hotărârea din 22 februarie 2007, pronunțată în Cauza Tatishvili împotriva Rusiei). … 28.În acest context, Curtea a subliniat cele anterior menționate referitoare la efectul devolutiv al căii de atac a apelului. Așa fiind, curțile de apel, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de instanțe de apel, învestite cu judecarea laturii penale și civile a cauzei, au competența legală, conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, de a remedia viciul invocat, nefiind necesar să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanța care a judecat fondul în alte ipoteze decât cele expres prevăzute de art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din același act normativ. Curtea a constatat că această concluzie se desprinde în mod explicit din prevederile art. 417 din Codul de procedură penală. … 29.Având în vedere cele anterior expuse, Curtea a apreciat că textul de lege criticat constituie însăși expresia principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, legislația procesual penală oferind o reglementare completă ce acoperă toate aspectele. Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la necesitatea motivării hotărârilor judecătorești. … 30.Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziilor menționate, precum și considerentele pe care acestea se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Julieta Bălău și Raul-Ioan Mureșan în Dosarul nr. 937/241/2015 al Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 103 alin. (2), ale art. 281 alin. (1) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește