DECIZIA nr. 435 din 28 iunie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și ale art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Vasile Chilințan în Dosarul nr. 137/83/2016/a1 al Tribunalului Satu Mare – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.081D/2016. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Astfel, faptul că, în temeiul prevederilor art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul poate continua urmărirea penală in rem, chiar dacă suspectul e cunoscut, reprezintă o garanție în plus, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut, în dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, și posibilitatea extinderii urmăririi penale in rem. Totodată, arată că autorul excepției invocă pretinse abuzuri ale organelor de urmărire penală, aspect ce ține de aplicarea legii și poate fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea nr. 94 din 31 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 137/83/2016/a1, Tribunalul Satu Mare – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și ale art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Vasile Chilințan cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem chiar și ulterior identificării persoanei despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunea. Consideră că dispozițiile de lege criticate oferă procurorului posibilitatea de a administra, încă din faza de urmărire penală in rem, întregul material probator necesar pentru a formula acuzațiile împotriva viitorului suspect. Astfel, deși autorul este cunoscut, neavând calitatea de suspect, nu îi sunt aduse la cunoștință, în termenul cel mai scurt, faptele de care este acuzat, contrar prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenție și ale art. 24 alin. (2) din Constituție. De asemenea, cu privire la dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 132 alin. (1), precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 20, raportate la prevederile art. 6 din Convenție, în măsura în care permit extinderea urmăririi penale in rem chiar și ulterior identificării persoanelor despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunile cu privire la care organul de urmărire penală a dispus inițial începerea urmăririi penale in rem, dar anterior dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale față de suspect. Arată că dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale și pentru aceea că prevăd posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale față de alte persoane, în condițiile în care prevederile art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală permit doar procurorului să dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect. Susține că, în practică, se întâlnește situația în care, deși la dosar există date și probe din care rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem, organele de urmărire penală nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, ci extinderea urmăririi penale in rem, „pentru a-și crea cadrul procesual de efectuare a tuturor sau a majorității actelor de urmărire penală în faza urmăririi penale in rem, acuzatului aducându-i-se la cunoștință învinuirea mult mai târziu, moment în care, de regulă, se pune în mișcare și acțiunea penală“. … 6.Tribunalul Satu Mare – Secția penală apreciază că dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. Arată că reglementarea procedurii desfășurate atât în faza urmăririi penale in rem, cât și ulterior identificării persoanei despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunea conține suficiente garanții care să asigure în mod efectiv dreptul suspectului la apărare și la un proces echitabil. Faptul că, în faza in rem a urmăririi penale, verificările efectuate de către organul de urmărire penală pot duce la identificarea unei persoane despre care se poate presupune că ar fi săvârșit infracțiunea nu echivalează cu o concluzie neechivocă cu privire la respectiva persoană. Astfel, există situații în care organul de urmărire penală trebuie să desfășoare în continuare activități specifice de urmărire, tocmai pentru ca, în momentul în care se declanșează urmărirea penală in personam, să existe suficiente date și indicii care să conducă la o presupunere rezonabilă că persoana respectivă poate dobândi calitatea de suspect în cauză. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul consideră că autorul excepției invocă elemente de fapt, respectiv pretinse abuzuri ale unor procurori în aplicarea dispozițiilor de lege criticate, fiind vorba, așadar, de aspecte ce țin de aplicarea legii și intră în competența instanțelor judecătorești. Totodată, susține că, din analiza excepției de neconstituționalitate, se observă că autorul acesteia s-a mărginit să enumere o serie de prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicția dintre dispozițiile de lege criticate și actele internaționale invocate. Pentru aceste motive, având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) și ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, susține că se impune respingerea excepției ca inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, consideră că normele de procedură criticate nu afectează dreptul inculpatului – față de care a continuat urmărirea penală in personam, după ce anterior aceasta fusese una in rem – de a beneficia de toate garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, apreciază că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul suspectului/inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale suspectului/inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții, obiecțiuni și nu afectează nici dreptul acestuia de a beneficia de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării. … 9.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere transmis în dosarele Curții Constituționale nr. 1.569D/2015, nr. 1.860D/2015, nr. 126D/2016 și nr. 573D/2016, în sensul că dispozițiile art. 305 alin. (1) și ale art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 305 alin. (1) și ale art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, modificate prin art. II pct. 76 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, precum și dispozițiile art. 311 alin. (1) din același cod, modificate prin art. 102 pct. 206 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având în vedere că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, normele de procedură cuprinse în dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală au produs efecte în redactarea anterioară modificării prin respectiva ordonanță de urgență. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, precum și asupra dispozițiilor art. 311 alin. (1) din același cod. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 305 alin. (1) și (3) [alin. (3) al art. 305 a fost modificat de art. 102 pct. 200 din Legea nr. 255/2013]:(1)Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.[…] (3)Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.“; … – Art. 311 alin. (1): „În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice.“ …  … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 4 iulie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, reținând că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfășurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadru procesual și nicio persoană să nu fie pusă sub acuzație în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În ceea ce privește intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că acesta nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, norma procesual penală criticată, și anume art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri (paragraful 25). … 15.De asemenea, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de prevederile art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ținând seama de aceste prevederi, precum și de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că față de aceștia funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem și până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituționalitate, întrucât, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune poate fi mai mare sau mai mic. Așa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe – în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit dispozițiilor art. 342 și ale art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și să excludă probele administrate nelegal, posibilitate care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare (paragrafele 26-28). … 16.În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului atunci când, prin nerespectarea cerinței legale, s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate în cursul urmăririi penale in rem, pot fi puse în discuție aspecte ce țin de aplicarea legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Astfel – atunci când, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale -, probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate în cadrul procedurii de cameră preliminară (paragraful 29). … 17.Așa fiind, prin Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, mai sus citată, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecință a conținutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor și că, în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, în cadrul procedurii de cameră preliminară (procedură de filtru), persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, opunându-se, astfel, utilizării acestora în procesul penal. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calității oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârșirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane constituie o importantă garanție justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzații penale fără o minimă verificare, din care să rezulte atât existența faptei prevăzute de legea penală și inexistența cazurilor care împiedică exercitarea acțiunii penale, cât și indicii rezonabile că au săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală (paragraful 30). … 18.În același sens sunt și Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, și Decizia nr. 56 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 11 mai 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 19.În ceea ce privește dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală – potrivit cărora, în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice -, prin Decizia nr. 49 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 201 din Codul de procedură penală din 1968, organele de urmărire penală erau procurorul și organele de cercetare penală, acestea din urmă fiind organele de cercetare ale poliției judiciare și organele de cercetare speciale. Totodată, dispozițiile art. 228 alin. 1 și 3^1 din Codul de procedură penală din 1968 prevedeau că: „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10 […]. Rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată și dosarul cauzei“. Analizând aceste dispoziții, Curtea a constatat că dispozițiile procesual penale anterioare nu făceau, în mod expres, distincție între începerea urmăririi penale in rem sau in personam, însă organul de cercetare penală putea dispune începerea urmăririi penale prin rezoluție care trebuia supusă confirmării motivate a procurorului care exercita supravegherea activităților, în termen de cel mult 48 de ore. De asemenea, organul de cercetare penală nu putea dispune el însuși cu privire la extinderea cercetărilor penale sau cu privire la schimbarea încadrării juridice, sens în care, ori de câte ori constata că se impune acest lucru, era obligat ca, în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi, să facă propuneri procurorului, care trebuia să decidă, prin ordonanță în cel mult 5 zile. Spre deosebire de reglementarea anterioară – în care organul de cercetare penală făcea doar propuneri procurorului în vederea extinderii cercetării penale -, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, extinderea urmăririi penale poate fi dispusă prin ordonanță, atât de către procuror, cât și de către organul de cercetare penală. Astfel, legiuitorul conferă acest drept organului de urmărire penală, care, potrivit prevederilor art. 55 din Codul de procedură penală, poate fi: procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau organele de cercetare penală speciale. După intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, urmărirea penală in rem și urmărirea penală in personam se pot dispune atât de către procuror, cât și de către organul de cercetare penală, cu deosebirea că, în cazul urmăririi penale in personam dispuse de către organul de cercetare penală, măsura trebuie supusă confirmării procurorului în termen de 3 zile. Totodată, extinderea urmăririi penale in rem sau in personam se dispune de către organul de urmărire penală, cu mențiunea că, în cazul unei extinderi in personam, măsura dispusă de către organul de cercetare penală trebuie supusă, de asemenea, confirmării procurorului în cel mult 3 zile de la data emiterii ordonanței (paragrafele 25-30). … 20.Având în vedere cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 49 din 2 februarie 2017, citată anterior, Curtea a constatat că instituția extinderii urmăririi penale reglementată de art. 311 din Codul de procedură penală vizează situația în care, după începerea urmăririi penale prin strângerea de date și informații cu privire la fapta sau persoana ce formează obiectul urmăririi penale, organul de urmărire penală descoperă fie fapte noi, fie date privind implicarea altor persoane, astfel că dispune extinderea urmăririi penale. Practic, se produce o lărgire a limitelor investirii inițiale, obiectul urmăririi penale extinzându-se la fapte și/sau la persoane noi. Consecințele unei astfel de proceduri vizează fie o extindere a urmăririi penale in rem, fie o extindere a urmăririi penale in personam. Analizând dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că acestea au în vedere mai multe situații, respectiv: extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie o nouă infracțiune; extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (fără schimbarea încadrării juridice; de exemplu, urmărirea penală se desfășoară cu privire la infracțiunea de furt și se descoperă luarea și a altor bunuri, fără a fi în prezența infracțiunii continuate); extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (cu schimbarea încadrării juridice; în cazul infracțiunilor continuate și complexe ori celor cu consecințe deosebit de grave; de exemplu, urmărirea penală se desfășoară cu privire la infracțiunea de furt și se descoperă luarea altor bunuri de la aceeași persoană la intervale de timp diferite sau se cercetează o infracțiune de furt și se descoperă că s-au exercitat violențe pentru luarea bunului); schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in rem; extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă comisă de suspect care constituie o nouă infracțiune; extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (fără schimbarea încadrării juridice); extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiași infracțiuni (cu schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor continuate și complexe ori al celor cu consecințe deosebit de grave); extinderea urmăririi penale in personam față de o altă persoană (coautor, instigator sau complice); schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in personam. Indiferent de soluția aleasă de legiuitor, respectiv posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune sau nu el însuși cu privire la extinderea urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că nu se aduce atingere dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de acestea potrivit prevederilor art. 307 din Codul de procedură penală, aducându-le la cunoștință, înainte de prima audiere, calitatea de suspecți, încadrarea juridică a faptei și drepturile prevăzute de dispozițiile art. 83 din același cod, cu încheierea, în acest sens, a unui proces-verbal (paragrafele 31 și 32). … 21.Cât privește critica raportată la prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, Curtea a constatat că acestea trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Parchetele […] conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii“. Prin urmare, Constituția a lăsat legiuitorului deplina libertate de a alege modalitatea de reglementare cu privire la acest aspect, în acord cu exigențele art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, sintagma constituțională „în condițiile legii“ este reflectată nu numai în normele procesuale de referință, ci și în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014), potrivit cărora „Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014), „Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnează polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare“. În plus, potrivit prevederilor art. 299-304 din Codul de procedură penală, activitatea organelor de cercetare penală se desfășoară, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire toate dispozițiile acestuia. De asemenea, Curtea a constatat că textele art. 305 și 311 din Codul de procedură penală reglementează cu privire la două instituții procesuale diferite, respectiv situația prevăzută de art. 305 alin.(3) din Codul de procedură penală, care vizează o continuare in personam a urmăririi penale începute – anterior și obligatoriu -, și, respectiv, situația prevăzută de art. 311 din Codul de procedură penală care vizează o extindere a urmăririi penale. De această dată, legiuitorul nu a făcut distincție între extinderea in rem și cea in personam, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, un astfel de instrument procesual este la îndemâna organului de urmărire penală – fie procuror, fie organ de cercetare penală. Această voință a legiuitorului se desprinde din prevederile art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală care, la momentul invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă […]“. Așa fiind, Curtea a constatat că actuala reglementare este superioară celei anterioare, deoarece posibilitatea recunoscută organului de cercetare penală de a proceda la extinderea urmăririi penale ori la schimbarea încadrării juridice a faptei este firească, având în vedere că același organ judiciar poate dispune declanșarea urmăririi penale față de anumite fapte determinate, sub o încadrare juridică pe care o stabilește personal, chiar dacă activitatea sa se desfășoară sub supravegherea procurorului. Activitatea de supraveghere a urmăririi penale de către procuror a determinat, pe de altă parte, instituirea de către legiuitor, în sarcina organului de cercetare penală, a obligației de a-l informa pe procuror, despre extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice. Prin urmare, organul de cercetare penală poate dispune cu privire la extinderea urmăririi penale, fie in rem, fie in personam, cu obligația informării procurorului (paragrafele 33-35). … 22.Așa fiind, prin Decizia nr. 49 din 2 februarie 2017, mai sus citată, Curtea a constatat că această obligație de informare are o importanță deosebită și dă consistență exigenței constituționale consacrate de art. 131 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1), întrucât procurorul, odată informat, poate, în acord cu art. 304 din Codul de procedură penală, să infirme motivat orice act sau măsură procesuală dispusă de către organul de cercetare penală. De asemenea, potrivit art. 336 din Codul de procedură penală, orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale legitime, prin actul de extindere a urmăririi penale dispus de către organul de cercetare penală, se poate adresa prin plângere procurorului care supraveghează activitatea de cercetare penală. În plus, ordonanța de extindere a urmăririi penale cu privire la alte persoane este – lato sensu – un act de urmărire penală care, în lumina prevederilor art. 131 alin. (3) teza finală din Constituție, reflectate în dispozițiile art. 303 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi realizat, în urma dispoziției procurorului care conduce și supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, de către acestea din urmă. Astfel, Curtea a statuat că, indiferent de varianta de interpretare și aplicare aleasă, o eventuală nesocotire a dispozițiilor legale nu constituie, în sine, o problemă de constituționalitate, iar situația relevată de autorul excepției nu reprezintă o consecință a conținutului normativ al art. 311 din Codul de procedură penală (paragrafele 36 și 37). … 23.Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții cu privire la dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 49 din 2 februarie 2017, mai sus menționată, își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Vasile Chilințan în Dosarul nr. 137/83/2016/a1 al Tribunalului Satu Mare – Secția penală și constată că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) și ale art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof.univ.dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește