DECIZIA nr. 426 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) și alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Enel Energie – S.A. în Dosarul nr. 5.755/254/2018 al Judecătoriei Mangalia, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 580D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, sens în care invocă Decizia nr. 706 din 5 noiembrie 2019 și Decizia nr. 747 din 21 noiembrie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 27 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.755/254/2018, Judecătoria Mangalia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) și alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de petenta Enel Energie – S.A. în dosarul menționat, având ca obiect plângerea prin care s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună desființarea dispozițiilor din ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia cu privire la cheltuielile judiciare stabilite de procuror în sarcina petentei, desființarea ordonanței dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și exonerarea petentei de la plata cheltuielilor judiciare către stat. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că scutirea de taxă pentru exercitarea dreptului de petiționare constituie o regulă constituțională care asigură acestui drept posibilitatea realizării sale depline. Or, prin prevederile contestate, efectele dreptului nu se produc deplin în condițiile în care prin ordonanțele de clasare emise de organele de cercetare penală se stabilesc cheltuieli judiciare în sarcina persoanei vătămate care urmează să se împace cu suspectul/făptuitorul. Mai mult, cheltuielilor inițiale li se adaugă cheltuieli suplimentare atunci când sunt formulate plângeri împotriva măsurilor autorităților prin care partea care a suferit prejudiciul a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu soluționarea plângerii, astfel că, din acest punct de vedere, se ajunge la situația aplicabilității principiului non reformatio in pejus când părții vătămate i se creează o situație nefavorabilă în propria cale de atac, aspect ce contravine dispozițiilor art. 418 din Codul de procedură penală în vigoare. Se arată că în speță autoarei excepției i s-a pus în sarcină obligația de achitare a cheltuielilor judiciare ca rezultat al împăcării părților, fără a avea posibilitatea reformării soluției cu privire la obligarea la plata acestora ori a diminuării cuantumului, plângerile pe care le-a formulat împotriva ordonanțelor procurorului cu privire la măsurile de clasare a cauzei fiind respinse definitiv ca neîntemeiate. … 6.Se mai arată că normele criticate sunt neconstituționale deoarece nu conțin vreo referire la existența sau inexistența unei culpe procesuale a persoanei vătămate, astfel încât obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare se realizează automat, fără legătură cu culpa procesuală. Mai mult decât atât, nu există niciun fel de criterii privind determinarea cuantumului cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina părții vătămate, cuantumul acestora fiind în primă fază la latitudinea prim-procurorului care, de regulă, stabilește după propriile criterii subiective ca acestea să fie suportate de persoana vătămată în același cuantum cu cele stabilite în sarcina făptuitorului, poziționând astfel partea vătămată la același nivel de vinovăție cu făptuitorul, aspect ce contravine legalității sancțiunilor de drept penal. Lipsa criteriilor din Codul de procedură penală cu privire la individualizarea cheltuielilor judiciare constituie suficiente premise pentru favorizarea apariției arbitrariului în stabilirea acestora, astfel că, și sub acest aspect, dispozițiile criticate sunt neconstituționale. În opinia autoarei excepției, procesul nu poate fi echitabil în condițiile în care făptuitorul, pe lângă beneficiul imediat generat de clasarea cauzei penale, nu suportă integral cheltuielile judiciare. … 7.Judecătoria Mangalia opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, „pentru aceleași argumente expuse de Curte în considerentele Deciziei nr. 758/2017“. … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) și alin. (5) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri, care au următorul conținut:(1)Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: (… ) 2. în caz de încetare a procesului penal, de către: [… ] d) inculpatul și persoana vătămată, în caz de împăcare. (…)(5)Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală. … 12.Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 51 alin. (3) referitor la scutirea de taxă a exercitării dreptului de petiționare și art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare și în raport cu aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018 sau prin Decizia nr. 706 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 13 martie 2020 Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală. De asemenea, prin Decizia nr. 747 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 11 februarie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) și alin. (5) din Codul de procedură penală. … 14.Curtea observă în acest sens că prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, precitată (reținută ca precedent de referință și în deciziile mai recente mai sus menționate), Curtea a reținut că, în procesul penal, obligația suportării cheltuielilor judiciare are caracter complex, teoria culpei procesuale uzitată în procesul civil fiind completată cu cea derivând din accesorialitatea cheltuielilor judiciare față de răspunderea penală sau, după caz, răspunderea civilă constatată. Obligația inculpatului aflat în culpă infracțională de a suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecății în primă instanță, incluzând și eventualele cheltuieli determinate de către persoana vătămată sau partea civilă. Culpa infracțională nu exclude culpa procesuală, în situațiile în care cheltuielile au fost provocate de o cerere accesorie fondului procesului, respinsă ca neîntemeiată. Celelalte părți și persoana vătămată au o obligație subsidiară și limitată de a suporta cheltuielile judiciare, în principiu, culpa lor fiind una procesuală. Obligația este subsidiară – întrucât intervine numai când cheltuiala respectivă nu este suportată de inculpat – și limitată numai la cheltuielile provocate din culpa procesuală a părții/persoanei vătămate. Această soluție este valabilă în cazul în care părțile și persoana vătămată nu se înțeleg și nu deturnează procesul penal de la scopul său. Însă, în cazul în care părțile și persoana vătămată se înțeleg cu privire la pretențiile civile în una dintre formele puse la dispoziție de lege, această înțelegere se răsfrânge și asupra modului de suportare a cheltuielilor judiciare, conform principiului accesorium sequitur principale. Astfel, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către: persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b)]; partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c)]; inculpatul și persoana vătămată, în caz de împăcare [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d)]. … 15.De asemenea, Curtea a observat că procesul penal este guvernat, de regulă, de principiul oficialității, iar, în cazul infracțiunilor având ca obiect valori sociale de o importanță mai redusă, de cel al disponibilității. În ceea ce privește infracțiunile guvernate de principiul oficialității, legiuitorul, în funcție de valoarea socială ocrotită de legea penală, precum și de modalitatea de săvârșire a faptei, a instituit posibilități de stingere a acțiunii penale și civile prin voința părților, și anume în cazul infracțiunii de furt [art. 231 alin. (2) din Codul penal], de violență în familie [art. 199 alin. (2) din Codul penal], de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor [art. 243 alin. (3) din Codul penal], de înșelăciune [art. 244 alin. (3) din Codul penal], de înșelăciune privind asigurările [art. 245 alin. (3) din Codul penal] și de nerespectare a hotărârilor judecătorești [art. 287 alin. (3) din Codul penal]. Curtea a reținut că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia persoana vătămată/partea civilă nu are nicio culpă procesuală, pe motiv că procesul a fost guvernat de principiul oficialității și că aceasta nu ar trebui, în caz de împăcare, să fie obligată alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare. Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală au o aplicabilitate subsidiară prevederilor art. 81 alin. (2) din același cod, potrivit cărora „Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care nu dorește să participe la procesul penal trebuie să înștiințeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor“. Prin urmare, persoana vătămată, neînțelegând să se prevaleze de aceste prevederi, a consimțit prin conduita sa procesuală la continuarea din oficiu a acțiunii penale în scopul alăturării la aceasta a acțiunii sale civile. Acest fapt are semnificația unei asumări a anumitor cheltuieli judiciare avansate de către stat, pentru că o persoană vătămată poate deveni parte civilă numai dacă, prin propria sa voință, până la începerea cercetării judecătorești, a exercitat acțiunea civilă în procesul penal, în condițiile art. 19,20 și 84 din Codul de procedură penală. De altfel, Curtea a reținut că și conduita persoanei vătămate generează cheltuieli din partea statului și, de vreme ce împăcarea se face, potrivit prevederilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, până la citirea actului de sesizare, cheltuielile generate până la momentul la care intervine împăcarea trebuie suportate de către cei care prin conduita lor au dat o anumită amploare și întindere în timp procesului penal. Așadar, depunerea declarației de împăcare într-o fază avansată a procedurii judiciare duce la o anumită întindere în timp a procesului penal, statul fiind cel care avansează cheltuielile până la momentul respectiv. Aceste cheltuieli puteau fi însă limitate dacă împăcarea ar fi intervenit la un moment cât mai apropiat de cel al începerii urmării penale. … 16.Prin aceeași decizie citată anterior, Curtea a mai constatat că persoana vătămată, achiesând la împăcare, prin voința sa, a împiedicat statul să finalizeze acțiunea penală pornită din oficiu, autorul infracțiunii neputând fi tras la răspundere penală și nici obligat la plata integrală a cheltuielilor judiciare avansate de către stat. Totodată, nu trebuie ignorat nici faptul că într-un proces penal sunt prezente două categorii de interese, și anume cel al statului obligat să apere valorile sociale ocrotite de legea penală și interesele părților/persoanelor implicate. În caz de împăcare, interesele acestora din urmă sunt concurente, și anume interesul inculpatului de a nu fi tras la răspundere penală, pe de o parte, și cel al persoanei vătămate de a-și recupera mai repede prejudiciul cauzat, pe de altă parte, astfel că este normal ca inculpatul și persoana vătămată să suporte cheltuielile judiciare avansate de către stat. … 17.Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. Or, soluția legislativă potrivit căreia, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către inculpat și persoana vătămată este justificată și de împrejurarea că împăcarea lasă o incertitudine în ceea ce privește atât culpa procesuală a ambelor părți, cât și culpa infracțională a inculpatului. De aceea, instanța de judecată, fiind în prezența unor incertitudini, nu poate obliga inculpatul la plata tuturor cheltuielilor judiciare, deoarece o parte dintre acestea au fost făcute din culpa procesuală a persoanei vătămate cu care s-a împăcat. … 18.În fine, Curtea a observat că împăcarea constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, fiind o convenție intervenită între părți/persoana vătămată, prin care ele se înțeleg să nu mai continue procesul penal, urmarea fiind stingerea efectelor de fond ale acestuia. Potrivit legii civile, la care dispozițiile art. 193 din Codul de procedură penală din 1968 și cele ale art. 276 alin. (6) din actualul Cod de procedură penală fac trimitere, această înțelegere poate purta și asupra plății cheltuielilor judiciare. Prin urmare, chiar dacă, odată cu declarația de împăcare, persoana vătămată a pretins cheltuieli judiciare, acestea nu-i pot fi acordate, atâta vreme cât inculpatul nu a consimțit la plata lor. Nu se poate susține că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către persoana vătămată ar rezulta implicit din împăcarea intervenită, deoarece această înțelegere de stingere a procesului penal precedă și împiedică elucidarea problemei dacă inculpatul este sau nu vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate și, ca atare, nu există temeiuri pentru ca, în sarcina lui, să se stabilească vreo obligație referitoare la plata cheltuielilor judiciare făcute de persoana vătămată. … 19.Totodată, Curtea a reținut că nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Faptul că, în caz de împăcare, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de către stat sunt suportate de către inculpat și persoana vătămată nu împiedică persoanele interesate să se adreseze justiției și să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, drept consacrat de prevederile constituționale ale art. 21. … 20.Cât privește critica potrivit căreia dispozițiile legale ce formează obiectul excepției afectează prevederile constituționale ale art. 51 alin. (3), potrivit cărora „exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă“, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 747 din 21 noiembrie 2019, precitată, paragraful 18, că temeiul constituțional invocat nu este incident în cauză, respectiv în materie procesual penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010). Dispozițiile constituționale prevăzute de art. 51 alin. (3) se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești. Sub acest aspect, Curtea a statuat în jurisprudența sa în materie că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată (a se vedea Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005). Or, plângerile împotriva ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se rezolvă după reguli specifice activității de judecată, în cadrul procesului penal (a se vedea Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005). … 21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte, precum și considerentele care au fundamentat această soluție, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Enel Energie – S.A. în Dosarul nr. 5.755/254/2018 al Judecătoriei Mangalia, și constată că dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) și alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mangalia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește