DECIZIA nr. 425 din 21 iunie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 22 octombrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ART. 4REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ART. 5REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 96
ART. 5REFERIRE LAOG (R) 137 31/08/2000 ART. 2
ART. 5REFERIRE LAOG (R) 137 31/08/2000 ART. 1
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 125
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 CAP. 6
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 CAP. 6
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 125
ART. 6REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 2
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 289 28/04/2015
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 444 26/10/2004
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 321 14/09/2004
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 289 28/04/2015
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 386 01/10/2013
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 937 07/07/2011
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 289 28/04/2015
ART. 14REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 2
ART. 14REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 77
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 844 10/12/2015
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 41
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 462 17/09/2014
ART. 18REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 76
ART. 18REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 78
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, excepție ridicată de Florin-Cosmin Neagu în Dosarul nr. 3.312/121/2016 al Tribunalului Galați – Secția I civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.007 D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că interdicția prevăzută de textul de lege criticat reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcției de grefier. Legiuitorul a instituit anumite incompatibilități în vederea îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcție publică, a activităților ce le revin.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 13 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.312/121/2016, Tribunalul Galați – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. Florin-Cosmin Neagu a ridicat excepția într-o cauză având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați ca, prin hotărârea pronunțată, să îi recunoască dreptul de a desfășura și alte activități profesionale decât aceea de grefier.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că restrângerea dreptului la muncă în ceea ce îi privește pe grefieri este o măsură neconstituțională și excesivă. Faptul că un grefier ar cumula două locuri de muncă sau ar exercita în afara programului instanței și alte activități profesionale legale, aducătoare de venit, nu ar constitui un atac la securitatea națională, la ordinea și morala publică și nici nu ar aduce vreun prejudiciu de imagine justiției în ansamblu sau instituției în care își desfășoară activitatea. Într-o societate democratică, dreptul la muncă este garantat. Fiecare persoană are dreptul să muncească „pentru a-și produce în mod cinstit cele necesare traiului“. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, funcția de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. În capitolul VI din Constituție, referitor la autoritatea judecătorească, nu există nicio mențiune privind incompatibilitatea grefierilor, prin urmare intenția legiuitorului a fost doar ca judecătorii să fie incompatibili cu alte funcții, iar nu grefierii. De asemenea, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului. Din această perspectivă, limitarea dreptului la muncă al grefierilor este discriminatorie în comparație cu funcționarii publici. Dreptul la muncă este unul dintre drepturile enumerate în art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a cărui exercitare este garantată de către stat, în condițiile de egalitate între cetățeni. Din această perspectivă, restrângerea dreptului la muncă pentru grefieri este o discriminare pe bază de „categorie socială“, în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/2000, față de celelalte funcții publice, care nu au astfel de interdicții.6.Tribunalul Galați – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea, prin textul de lege criticat, a incompatibilității menționate este o opțiune a legiuitorului, care se circumscrie scopului prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, și anume aceea de a asigura transparența în exercitarea funcției și buna desfășurare a activității instanțelor judecătorești. Un rol important în desfășurarea respectivei activități revine personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, care este chemat să îndeplinească corect sarcinile ce îi revin, iar scopul urmărit este acela de a crea o imparțialitate efectivă a grefierilor în exercitarea profesiei lor.7.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reținute în paragraful 14 al Deciziei Curții Constituționale nr. 289 din 28 aprilie 2015. Se reține, de asemenea, că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora. Prin întreaga sa conduită, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor trebuie să contribuie la respectarea supremației legii, la asigurarea transparenței și a încrederii cetățeanului în autoritatea judecătorească. În exercitarea profesiei sale, personalul auxiliar de specialitate trebuie să manifeste competență, imparțialitate și celeritate, fiind obligat să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii justițiabililor ori prestigiului justiției. Astfel, în considerarea celor expuse anterior, era normal ca legiuitorul să prevadă că funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice. Dreptul la muncă nu poate fi, însă, un drept absolut, de aceea trebuie să existe anumite limite. Astfel, faptul că funcția de grefier este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată nu este de natură să încalce dreptul constituțional la muncă, ci reprezintă o modalitate de a asigura exercitarea funcției de grefier cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea și principiile generale ale dreptului. Sunt invocate și cele reținute de Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 444 din 26 octombrie 2004 și nr. 321 din 14 septembrie 2004 referitoare la principiul libertății alegerii profesiei, concluzia fiind aceea că reglementarea prin lege a incompatibilității funcției de grefier cu orice alte funcții publice sau private constituie o garanție a exercitării corespunzătoare a acestei activități de interes public.9.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, făcând referire la considerentele reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 937 din 7 iulie 2011, nr. 386 din 1 octombrie 2013 și nr. 289 din 28 aprilie 2015. Totodată se arată că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești, precum și condițiile de acces în profesia de grefier, condiții care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional la un standard ridicat.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, având următorul cuprins: „(1) Funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice.(2)Grefierilor le este interzis:a)să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;b)să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;c)să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv la bănci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome;d)să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.(3)Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masă.“13.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii, precum și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 289 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 15 iunie 2015, paragraful 14, a reținut, de principiu, că: instituirea, prin dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, a incompatibilității de a deține orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice, este o opțiune a legiuitorului și se circumscrie scopului prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, și anume acela de a asigura buna desfășurare a activității instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, în care un rol important îl joacă competența personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin, ținând cont de faptul că, în înfăptuirea actului de justiție, munca acestei categorii de personal constituie un sprijin pentru judecători și procurori.15.Distinct de cele reținute prin decizia menționată, ale cărei considerente sunt valabile și în cauza de față, Curtea constată că asupra criticilor privind încălcarea prevederilor art. 41 din Constituție, prin texte de lege ce instituie incompatibilități, s-a pronunțat, de principiu, prin Decizia nr. 844 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 2 martie 2016, paragraful 21, statuând că legiuitorul are, în principiu, dreptul de a limita dreptul la alegerea și/sau exercitarea unei profesii, însă această limitare trebuie să respecte principiul proporționalității, astfel cum a fost acesta conturat în jurisprudența Curții Constituționale.16.Astfel, conform principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională, adică să respecte justul echilibru între interesele concrete, pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporționalitate urmează să se stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30).17.Referitor la scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat, Curtea reține că acesta este justificat de necesitatea exercitării funcției de grefier în condiții de profesionalism și imparțialitate, pentru a fi un sprijin real pentru judecători și procurori, în activitatea de înfăptuire a actului de justiție, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, grefierii au preluat o serie de atribuții nejurisdicționale de la magistrați, aspect ce subliniază o dată în plus incompatibilitatea funcției de grefier cu alte funcții publice sau private. Prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea oricăror alte funcții publice sau private, precum și interdicția expresă de a desfășura activități comerciale constituie un mijloc apt să impună imparțialitate și obiectivitate, cu privire la exercitarea funcției de grefier. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, Curtea reține că acesta este justificat, deoarece funcția de grefier obligă la păstrarea secretului profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, precum și la abținerea de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției. Curtea mai observă, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general, referitoare la protecția interesului public, prin instituirea incompatibilității menționate, și protecția dreptului fundamental la muncă al autorului.18.Curtea constată că exercitarea în paralel a unei alte profesii ar putea duce la încălcarea obligațiilor de imparțialitate, confidențialitate și păstrare a secretului profesional impuse de art. 76 și 78 din Legea nr. 567/2004.19.În concluzie, Curtea reține că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la muncă, ci doar limitează acest drept, cu privire la exercitarea anumitor profesii pe o perioadă determinată, respectiv cea a exercitării funcției de grefier. Nu se poate reține încălcarea dreptului la muncă, atât timp cât autorul este liber să opteze între exercitarea funcției de grefier și oricare altă profesie pentru care are pregătirea necesară.20.În final, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece acestea privesc o restrângere a drepturilor fundamentale, cu respectarea anumitor condiții, restrângere care nu a fost constatată în cauză.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin-Cosmin Neagu, în Dosarul nr. 3.312/121/2016 al Tribunalului Galați – Secția I civilă, și constată că dispozițiile art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Galați – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x