DECIZIA nr. 424 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.828/325/2019 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 401D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, cu referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, sens în care invocă Decizia nr. 401 din 6 iunie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 12 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. 1.828/325/2019, Judecătoria Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în dosarul cu numărul menționat, având ca obiect cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara de confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, imposibilitatea judecătorului de a interveni în concret, cu privire la obligațiile stabilite în sarcina suspectului sau inculpatului în cuprinsul ordonanței de renunțare la urmărirea penală. La acest moment, judecătorul de cameră preliminară, învestit cu controlul soluției de renunțare la urmărirea penală, poate doar să admită sau să respingă soluția de renunțare, legiuitorul trasând o imposibilitate evidentă a judecătorului de a interveni activ și de a modifica soluția. Or, inclusiv cerința respectării separării funcțiilor judiciare impune ca soluția dispusă de procuror să poată fi cenzurată în parte de către judecător, existând situații în practica judiciară în care sunt respinse cereri de confirmare a renunțării la urmărirea penală cu motivarea că suspectului ori inculpatului nu i-au fost instituite obligații, conform art. 318 din Codul de procedură penală. În această situație, procurorul nu va mai putea dispune o nouă soluție de renunțare la urmărirea penală, ci va trebui să emită rechizitoriul, născându-se astfel o situație procesuală inechitabilă, atâta vreme cât, inițial, se apreciase că nu există interes public pentru urmărirea în continuare a faptei săvârșite. Astfel, practica judiciară ulterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 s-a confruntat cu imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară, în cadrul procedurii controlului soluției de renunțare la urmărirea penală, de a modifica sau chiar de a impune ori de a înlătura obligații în sarcina suspectului sau inculpatului, cu privire la care s-a dispus de către procuror o astfel de soluție. În acest sens, se aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate, prin inexistența unui mecanism procesual pus la îndemâna judecătorului de cameră preliminară de a aprecia, în concret, asupra oportunității instituirii sau nu a unora dintre obligațiile prevăzute de art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală. Rolul judecătorului de cameră preliminară în procedura controlului nu trebuie să rămână unul formal, ci acesta trebuie să se materializeze printro verificare in concreto, inclusiv prin posibilitatea de a tempera sau, din contră, de a institui măsuri mai severe, în ceea ce privește obligațiile instituite de art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, instanța apreciază că modalitatea actuală de reglementare a soluțiilor ce pot fi dispuse de către judecătorul de cameră preliminară în procedura controlului soluției de renunțare la urmărirea penală nu respectă în totalitate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 23/2016, prin care textul art. 318 din Codul de procedură penală, în vigoare la acea vreme, a fost declarat neconstituțional. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 7.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 9.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (15), cu denumirea marginală Renunțarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:(15)Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:a)desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; … b)desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea. …  … 10.În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prin raportare la art. 126 referitor la instanțele judecătorești. … 11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, bazate, în esență, pe susținerea că judecătorului de cameră preliminară îi este știrbită libertatea constituțională de a înfăptui deplin un act de justiție în acord cu exigențele unui proces echitabil, deoarece, cu prilejul verificării legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală, nu are nici posibilitatea cenzurării conținutului sau a înlăturării uneia sau a mai multora dintre obligațiile impuse de procuror în aplicarea art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, nici posibilitatea instituirii uneia sau mai multor obligații, dacă procurorul nu a înțeles să le instituie. Cu alte cuvinte, ceea ce se urmărește prin aceste critici constă în posibilitatea judecătorului de a dispune în locul procurorului luarea sau eliminarea unor obligații, respectiv posibilitatea acestuia de a modifica/completa ordonanța procurorului, cu menținerea însă a soluției de renunțare la urmărirea penală. … 12.Respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate astfel motivată, Curtea a reținut, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 401 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din data de 10 octombrie 2019, că, spre deosebire de renunțarea la aplicarea unei pedepse care este o instituție de drept material ce privește, în sens larg, individualizarea judiciară a sancțiunii penale și care poate fi realizată doar de către un judecător/o instanță de judecată, renunțarea la urmărirea penală este o modalitate de soluționare a cauzei în faza de urmărire penală și ține de aprecierea asupra oportunității cercetării penale, cu atât mai mult cu cât, în cursul urmăririi penale, procurorul este cel care realizează funcția de urmărire penală, care implică întreaga activitate de la demararea fazei până la finalizarea sa, prin stabilirea uneia dintre soluțiile reglementate de art. 327 din Codul de procedură penală. Faptul dispunerii de către procuror a unor obligații, conform art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, constituie o aplicare a dispoziției constituționale prevăzute la art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, având ca temei calitatea procurorului de titular al dreptului de a efectua și de a supraveghea urmărirea penală, prevăzută la art. 56 din Codul de procedură penală. Obligațiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt stabilite după ce procurorul se consultă cu suspectul sau inculpatul, astfel încât să fie aplicate măsuri rezonabile și acceptabile pentru acesta și să fie evitate situațiile de revocare a renunțării la urmărirea penală, cuprinse în art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală. Procedura consultării este relevantă și pentru a da eficiență dispozițiilor care conferă posibilitatea suspectului/inculpatului de a solicita continuarea urmăririi penale, dacă acesta consideră că nu este vinovat de săvârșirea faptei imputate. Totodată, această consultare trebuie înțeleasă prin prisma rolului procurorului, ca reprezentant al Ministerului Public, de a decide dacă există sau nu interes public în continuarea urmăririi penale a unei fapte și a unui făptuitor, interes public care nu poate face obiectul unei negocieri cu suspectul/inculpatul. Așadar, această consultare nu înseamnă negociere, ci semnifică, mai întâi, stabilirea obligațiilor de către procuror, în deplină libertate de decizie în limitele legale, iar mai apoi chestionarea făptuitorului asupra împrejurării dacă înțelege să respecte – pentru viitor – aceste obligații. În ipoteza în care suspectul/inculpatul își manifestă de la bun început intenția de a nu se supune obligațiilor stabilite, interesul public nu va mai fi acela de a se renunța la urmărirea penală, ci de a se dispune, eventual, trimiterea în judecată. Această interpretare rezultă din consecințele prevăzute de lege în cazul în care, la expirarea termenelor stabilite, suspectul/inculpatul nu și-a respectat cu rea-credință obligațiile impuse, și anume revocarea ordonanței de renunțare la urmărirea penală – art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală – și redeschiderea urmăririi penale – art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală. Totodată, potrivit Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, legiuitorul a reglementat modul și condițiile în care sunt executate obligațiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunțării la urmărirea penală (a se vedea art. 87 și următoarele din Legea nr. 253/2013). … 13.Curtea a mai reținut că întreaga procedură reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală nu vizează lipsa de vinovăție, ci, dimpotrivă, vinovăția suspectului/inculpatului pentru a cărui faptă comisă nu există un interes public de urmărire. De aceea, dispunerea soluției de renunțare la urmărirea penală se circumscrie unui scop determinat care constă în inexistența interesului public în urmărirea penală, scop care – în funcție de tipul infracțiunii pentru care s-au făcut cercetări, care presupune sau nu o persoană vătămată, care implică sau nu o pagubă etc. -, este realizat și prin posibilitatea dispunerii, după consultarea suspectului sau a inculpatului, a unor obligații de a face, care, odată apreciate ca fiind necesare, nu mai pot fi cenzurate sau înlăturate separat, ci numai odată cu ordonanța de renunțare la urmărirea penală, contopindu-se sinergic cu aceasta pentru îndeplinirea aceleiași funcțiuni. În acest fel, soluția renunțării la urmărirea penală poate fi individualizată și apreciată din perspectiva legalității și temeiniciei, în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea tuturor criteriilor ce determină dispunerea sa. Prin urmare, cu prilejul verificării ordonanței prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, judecătorul de drepturi și libertăți va aprecia, în ansamblu, pe de o parte, dacă legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult 7 ani pentru infracțiunea pentru care s-au făcut cercetări și, pe de altă parte, dacă analiza procurorului asupra inexistenței interesului public subzistă. În măsura în care unul dintre aceste două elemente nu se confirmă, în acord cu art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară respinge cererea de confirmare și desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală. Cu alte cuvinte, analiza interesului public în raport cu conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia, cu modul și mijloacele de săvârșire a faptei, cu scopul urmărit, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, cu eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia, cu atitudinea procesuală a persoanei vătămate și cu existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii implică și analiza necesității dispunerii ori, dimpotrivă, a nedispunerii vreuneia dintre obligațiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, deoarece acestea nu pot fi luate ca urmare a unei aprecieri discreționare a procurorului, în absența fundamentării dispunerii în baza criteriilor mai sus enumerate ce justifică interesul public. Cu alte cuvinte, odată dispusă/dispuse, obligația/obligațiile stabilită/stabilite face/fac un tot unitar cu ordonanța de renunțare la urmărirea penală, pe care o întregește/întregesc. Pentru acest motiv, cu prilejul verificării legalității ordonanței, judecătorul de drepturi și libertăți nu se poate opri la aprecierea legalității și temeiniciei sale făcând abstracție de existența ori inexistența stabilirii, în mod legal, în sarcina suspectului/inculpatului a vreunei obligații, motiv pentru care o obligație în contradicție cu legea atrage după sine ilegalitatea ordonanței și nu a obligației, întrucât, așa cum s-a arătat, instituirea sau nu a obligației justifică, alături de alte elemente, atingerea scopului renunțării la urmărirea penală. Așa fiind, obligațiile nu au o identitate proprie și fac parte din ordonanța de renunțare la urmărirea penală, care poate fi cenzurată și sub acest aspect de către judecătorul de cameră preliminară. Așa fiind – a conchis Curtea – dispozițiile legale criticate au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfășurări a procesului penal în acord cu lipsa interesului public în urmărirea penală. … 14.De asemenea, cât privește critica materializată prin trimiterea la Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, Curtea a constatat – cu trimitere deopotrivă și la considerentele Deciziei nr. 679 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.117 din 29 decembrie 2019, că nu poate fi primită, deoarece, la momentul pronunțării deciziei mai sus menționate, art. 318 din Codul de procedură penală avea o cu totul altă configurație care permitea procurorului să renunțe la urmărirea penală fără ca actul său să fie supus controlului și încuviințării instanței de judecată. Astfel, așa cum rezultă din Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 (paragrafele 18 și 33), Curtea Constituțională a verificat, cu acel prilej, dacă exercitarea acestei atribuții de către procuror, fără încuviințarea instanței de judecată, este sau nu de natură a-l plasa pe acesta în situația de a înfăptui un act de justiție, intrând în sfera prerogativelor instanțelor judecătorești. Practic prin această decizie nu s-a cenzurat nimic cu privire la instituirea/stabilirea de către procuror în sarcina suspectului/inculpatului a anumitor obligații, ci s-a cenzurat posibilitatea acestuia de a realiza prin ordonanța pronunțată un act de înfăptuire a justiției. Or, în cazul de față, potrivit art. 318 alin. (12), (14) și (15) din Codul de procedură penală, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. … 15.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 16.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.828/325/2019 al Judecătoriei Timișoara – Secția penală, și constată că dispozițiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește