DECIZIA nr. 421 din 4 iulie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 22 octombrie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ActulREFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ActulREFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 1RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 2REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 2REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 2RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 71
ART. 6REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 72
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LAHOTARARE 1027 15/11/2012
ART. 9REFERIRE LAREGULAMENT 15/11/2012
ART. 9REFERIRE LAREGULAMENT 15/11/2012 ART. 18
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 10REFERIRE LAHOTARARE 1027 15/11/2012
ART. 10REFERIRE LAREGULAMENT 15/11/2012 ART. 18
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 65
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 71
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 CAP. 4
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 133
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 134
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 125
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 125
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 125
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 69
ART. 22REFERIRE LAORDIN 24 28/09/2012
ART. 22REFERIRE LAREGULAMENT 28/09/2012 ART. 15
ART. 22REFERIRE LAREGULAMENT 28/09/2012 ART. 16
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 304 08/05/2018
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 65
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 125
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 125
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 2 11/01/2012
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 28REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 28REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018 ART. 1
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 65
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 86 21/02/2024





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Valentina Bărbățeanu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) și ale art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Nicoleta Dumitru și Neluța Tudorache în Dosarul nr. 5.645/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 549D/2017. 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.828D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată de aceleași autoare în Dosarul nr. 5.182/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.4.La apelul nominal se constată, de asemenea, lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5.Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.828D/2017 la Dosarul nr. 549D/2017, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției, având în vedere că, pe parcursul exercitării mandatului, inspectorii judiciari sunt suspendați din funcția de judecător sau de procuror deținută la instanțe sau parchete, exercitând atribuții specifice, deosebite de cele vizând realizarea actului de justiție, în mod independent și imparțial, conform art. 71 și 72 din Legea nr. 317/2004, atribuții prevăzute în mod expres de legiuitor în conținutul art. 74 din același act normativ.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7.Prin încheierile din 20 ianuarie 2017 și 20 aprilie 2017, pronunțate în dosarele nr. 5.645/2/2016 și nr. 5.182/2/2016, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) și ale art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Nicoleta Dumitru și Neluța Tudorache în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de anulare a rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale în măsura în care funcția de inspector-șef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. Niciun act de procedură ce poate afecta cariera ori statutul unui judecător nu poate proveni decât de la un egal al său, adică de la un judecător independent și inamovibil, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut, așa cum este procurorul. Autoarele excepției arată că Legea fundamentală reglementează în mod deosebit statutul judecătorilor și al procurorilor și stabilește atribuții profesionale diferite în exercitarea cărora numai procurorul este supus unui control ierarhic, judecătorul fiind cel care verifică legalitatea actelor acestuia întocmite în cadrul activității judiciare. Ca atare, procedura confirmării reglementată de art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 ca o condiție legală de validitate a actelor și a rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari în materia disciplinară este neconstituțională în măsura în care funcția de inspector-șef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. 9.În ceea ce privește dispozițiile art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004, se consideră că sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că inspectorul-șef adjunct, atunci când funcția este ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de procuror, exercită și atribuțiile inspectorului-șef în materie disciplinară, respectiv cele prevăzute de art. 47 alin. (3) și (4) din lege, în situația în care este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef sau aceste atribuții îi sunt delegate de inspectorul-șef. În privința atribuțiilor inspectorului-șef adjunct, autoarele excepției subliniază că, potrivit art. 69 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, sunt limitate la ajutorul pe care acesta îl dă inspectorului-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor inspectorilor judiciari. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, care reglementează activitatea de verificare și avizare a rezoluțiilor de clasare ale inspectorilor judiciari, fiind exclusă atribuția privind confirmarea soluțiilor de admitere a sesizării, corelativ cu sesizarea instanței în materie disciplinară, și cea de respingere a sesizării, care sunt stabilite în competența exclusivă a inspectorului-șef, conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Rezultă că inspectorul-șef adjunct nu are competență privind confirmarea sau infirmarea actelor și a rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, competența acestuia fiind limitată atunci când este vorba despre procedura de confirmare sau infirmare a rezoluțiilor de admitere sau respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare în condițiile prevăzute de art. 45 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Așadar, art. 69 alin. (4) lit. b) din lege stabilește o competență limitată a inspectorului-șef adjunct în materia cercetării disciplinare a unui magistrat, aceste norme fiind speciale, caz în care apare problema modului de interpretare și aplicare a art. 69 alin. (4) lit. e) din lege, potrivit cărora inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef atunci când acesta este în imposibilitate să își exercite atribuțiile prevăzute de art. 47 alin. (3) și alin. (4) din lege. Consideră că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care inspectorul-șef adjunct este un inspector judiciar care ocupă funcția de procuror. 10.Totodată, consideră că dispozițiile art. 69 alin. (4) lit. e) și lit. f) din lege sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate și aplicate și în materia cercetării disciplinare, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să limiteze competența inspectorului-șef adjunct doar la ajutorul pe care, potrivit lit. b) a aceluiași articol, îl poate da inspectorului-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și a rezoluțiilor inspectorilor judiciari atunci când soluția este cea de clasare a sesizărilor, conform art. 18 alin. (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012.11.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât Inspecția Judiciară este parte a Consiliului Superior al Magistraturii, iar activitatea acesteia se integrează activității Consiliului, în calitatea sa de garant al independenței justiției. Chiar dacă recrutarea inspectorilor judiciari se realizează din rândul judecătorilor și procurorilor, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilesc fără echivoc că, pe durata exercitării mandatului de inspector-șef, inspector-șef adjunct și inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete, fiind numiți într-o funcție nouă, distinctă, cea de inspector judiciar. Prevederile legale menționate trebuie corelate cu dispozițiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 care consacră independența operațională a Inspecției Judiciare, aceasta îndeplinind, prin inspectorii judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate. Așadar, organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare, astfel cum sunt reglementate de lege, sunt menite să asigure exercitarea cu obiectivitate a atribuțiilor recunoscute inspectorilor judiciari, permițând Consiliului Superior al Magistraturii să decidă cu privire la cariera judecătorilor și procurorilor, competența decizională în soluționarea unor astfel de situații revenind în toate cazurile acestuia, constituit în plen sau în secții.14.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În sprijinul acestei opinii, precizează că, potrivit rolului și atribuțiilor conferite de art. 133 și art. 134 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât în plen, cât și în secții, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleși pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi și îndatoriri stabilite atât prin Constituție, cât și prin legea organică. Îndeplinirea tuturor atribuțiilor prevăzute de cap. IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secțiilor acestuia, iar nu o activitate individuală a membrilor Consiliului. Ca atare, având în vedere natura sa de organ colectiv, precum și componența stabilită prin prevederile art. 133 din Legea fundamentală, apreciază că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 124 și ale art. 125 din Constituție, care consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, aceste dispoziții referindu-se la activitatea de înfăptuire a justiției.15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (3) și (4) și ale art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției, anterior modificării acestora prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, aveau următorul conținut normativ: – Art. 47 alin. (3) și (4): (3)Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.(4)Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).;– Art. 69 alin. (4) lit. e) și f): (4)Inspectorul-șef adjunct îndeplinește următoarele atribuții: (…)e)este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef;f)exercită orice alte atribuții delegate de inspectorul-șef.18.În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) care consacră independența, respectiv inamovibilitatea judecătorilor.19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autoarele acesteia critică faptul că inspectorului-șef al Inspecției Judiciare îi este atribuită competența de a confirma sau infirma rezoluțiile emise de inspectorii judiciari în cadrul procedurii cercetării disciplinare cu privire la judecători, în ipoteza în care acesta provine din rândul procurorilor, iar nu al judecătorilor. Aceleași critici sunt formulate și cu privire la inspectorul-șef adjunct, în situația în care, potrivit art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004, acesta îl înlocuiește pe inspectorul-șef. Se susține că niciun act de procedură ce poate afecta cariera ori statutul unui judecător nu poate proveni decât de la un alt judecător, care se bucură de independență și beneficiază de inamovibilitate, iar nu de la un procuror, care are un statut diferit. 20.Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în ambele procese în cursul soluționării cărora a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, rezoluția de clasare a cercetării disciplinare declanșate împotriva autoarelor excepției în calitatea lor de judecători, contestată de acestea, a fost supusă confirmării inspectorului-șef adjunct al Inspecției Judiciare – care are calitatea de procuror – ca urmare a faptului că inspectorul-șef s-a abținut în cauză. Față de această constatare rezultă că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă, întrucât textele de lege ce formează obiectul acesteia vizează atribuții ale inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, iar nu ale inspectorului-șef adjunct, astfel că nu are incidență în soluționarea litigiului, neîntrunind condiția legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.21.În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate cu referire la dispozițiile art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 care stabilesc că inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, esențiale pentru înțelegerea statutului inspectorilor judiciari sunt prevederile art. 71 alin. (1) din aceeași lege, potrivit cărora, pe durata exercitării mandatului de inspector-șef, inspector-șef adjunct și inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete. Așadar, toate atributele specifice funcției de judecător sau procuror sunt temporar sistate, persoana care obține un mandat de inspector judiciar desprinzându-se complet de tot ceea ce caracterizează exercițiul acestor funcții. Funcția de inspector judiciar îi conferă acestuia competențe proprii, stabilite prin Legea nr. 317/2004, caracteristice unui domeniu distinct de cel judiciar, în care activează judecătorii și procurorii. De aceea, este irelevant dacă inspectorul judiciar a exercitat anterior funcția de judecător sau de procuror, întrucât, în noua calitate, deținută cu titlu provizoriu, pe parcursul unui mandat limitat în timp, dobândește un statut juridic diferit de cel al funcției de bază, statut care nu mai conservă caracteristicile acestei funcții din al cărei exercițiu a fost suspendat de drept în momentul debutului mandatului de inspector judiciar.22.Din considerente de eficiență practică, prevederile normative subsecvente, care detaliază și explicitează dispozițiile referitoare la Inspecția Judiciară, au configurat o specializare funcțională, precizând că în componența celor două direcții din cadrul Inspecției Judiciare, corespunzătoare judecătorilor, respectiv procurorilor, vor intra inspectori judiciari proveniți, după caz, din rândul judecătorilor, respectiv al procurorilor. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că „În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători funcționează inspectorii judiciari care au fost selectați dintre judecători“, în condițiile în care, potrivit art. 15 din același act normativ, „Direcția de inspecție judiciară pentru judecători are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a instanțelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita judecătorilor (…)“. Totodată, art. 20 din același regulament prevede că „Direcția de inspecție judiciară pentru procurori are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita procurorilor (…)“, iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din același regulament, „În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori funcționează inspectorii judiciari selectați dintre procurori“. 23.Această specializare funcțională decurge firesc din preexistența unei experiențe profesionale anterioare a inspectorilor judiciari în activitatea de judecător sau, după caz, de procuror, utilă și benefică desfășurării noii activități. Așadar, această modalitate de constituire a celor două direcții din cadrul Inspecției Judiciare își găsește o justificare pragmatică, pe deplin rațională, izvorâtă din nevoia cunoașterii cât mai corecte, complete și riguroase a competențelor, drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre cele două categorii de magistrați, care se realizează într-o măsură mult mai înaltă și cu un grad sporit de eficacitate în ipoteza în care experiența profesională personală este chiar în funcția corespunzătoare, de judecător sau procuror, după caz.24.În acest context prezintă relevanță Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018 (paragrafele 46 și 47), prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate. Excepția de neconstituționalitate a fost analizată prin prisma unor susțineri similare celor formulate în prezenta cauză, în sensul că textul de lege menționat ar fi neconstituțional în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcții de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputații, de verificare a respectării independenței și prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea a observat, prin decizia menționată, că aceste critici sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relației logice implicate de textul criticat, în sensul că activitățile specifice Inspecției Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistrați, respectiv judecătorii și procurorii, de către inspectori judiciari provenind din același tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competențelor Inspecției Judiciare, după caz.25.Față de cele prezentate, Curtea constată că invocarea în cauza de față a prevederilor art. 124 alin. (3) și ale art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, este lipsită de fundament juridic, de vreme ce aceste atribute sunt specifice activității de judecată. Inspecția Judiciară nu interferează în competențele atribuite de lege judecătorilor, ci efectuează verificări cu privire la posibila săvârșire de către judecători și procurori a unor abateri disciplinare [art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], efectuează cercetarea disciplinară în cazul în care, prin rezoluție, constată că există indicii cu privire la săvârșirea unei abateri [art. 45 alin. (5)]¸ exercită acțiunea disciplinară prin sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit. a)]. Independența judecătorilor presupune libertatea acestora de a soluționa litigiile care sunt de competența lor în lipsa oricăror presiuni sau influențe exterioare, în condiții de deplină imparțialitate și obiectivitate, legea instituind o serie de garanții care să asigure evitarea oricăror presiuni care să denatureze corectitudinea și echitatea actului judiciar. Inamovibilitatea – în virtutea căreia judecătorii pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare numai cu acordul lor și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege – reprezintă una dintre cele mai puternice asemenea garanții. Independența judecătorului nu poate conferi însă judecătorului impunitate absolută. Dimpotrivă, judecătorii trebuie să respecte cu strictețe legea, inclusiv normele a căror nesocotire este calificată, potrivit legii, ca abatere disciplinară.26.În același sens, cu privire la problematica independenței judecătorilor, Curtea a constatat, în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, că legiuitorul constituant a consacrat-o prin art. 124 alin. (3) pentru a-l apăra pe judecător de influența autorităților politice și, în special, a puterii executive. Curtea a apreciat că această garanție nu poate fi însă interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilității judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative care se circumscriu conceptului de „independență“, ci stabilește și limite pentru exercitarea acestora – care, în acest caz, se circumscriu sintagmei „se supun numai legii“, din cuprinsul textului constituțional menționat. Curtea a arătat că instituționalizarea unor forme de răspundere a judecătorilor dă expresie acestor limite, în concordanță cu exigențele principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Una dintre formele răspunderii juridice, personale și directe a judecătorului este răspunderea disciplinară, care derivă din obligația de fidelitate a acestuia față de rolul și funcția sa, precum și din exigența pe care trebuie să o dovedească în îndeplinirea obligațiilor față de justițiabili și față de stat. Totodată, Curtea a apreciat că principiul constituțional al independenței judecătorilor implică, în mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilității. Așadar, independența judecătorului nu constituie și nu poate fi interpretată ca o putere discreționară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale în condițiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penală, civilă sau disciplinară.27.Sintetizând argumentele mai sus dezvoltate, Curtea conchide că nu se poate reține critica de neconstituționalitate formulată, întrucât, pe de o parte, independența și inamovibilitatea judecătorilor sunt atribute ce caracterizează strict activitatea jurisdicțională desfășurată de aceștia, pe când ipoteza avută în vedere de autoarele excepției vizează o procedură administrativă în care aceștia sunt subiecții cercetării disciplinare, iar, pe de altă parte, inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare au, în exercițiul acestor funcții, un statut distinct de cel al judecătorilor și al procurorilor, fiind, așadar, irelevant dacă aceștia provin din rândul judecătorilor sau al procurorilor, pentru argumente mai sus expuse, care se referă generic la toți inspectorii judiciari, indiferent dacă au sau nu funcții de conducere.28.Totodată, Curtea observă în acest context că, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2018, referitor la conducerea Inspecției Judiciare, a fost modificat, precizându-se că „Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef – judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct – procuror, desemnat de inspectorul-șef“. Această clarificare nu face altceva decât să dea expresie opțiunii legiuitorului de a realiza un echilibru în cadrul conducerii Inspecției Judiciare, fără să fie de natură să schimbe statutul inspectorilor judiciari, ce caracterizează inclusiv inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct, așa cum a fost el descris în cele precedente. 29.În ceea ce privește susținerile autoarelor excepției în sensul că inspectorul-șef adjunct nu are competență privind confirmarea sau infirmarea actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, Curtea constată că nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci constituie probleme de interpretare și aplicare a legii, referitor la care se pronunță judecătorul cauzei, care, în analizarea legalității actului contestat, apreciază inclusiv dacă acesta a fost emis de autoritatea competentă potrivit legii.30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Nicoleta Dumitru și Neluța Tudorache în dosarele nr. 5.645/2/2016 și 5.182/2/2016 ale Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași autoare în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x