DECIZIA nr. 420 din 15 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 221 din Codul penal, excepție ridicată de Nicolae Ioniță în Dosarul nr. 34/249/2016 al Judecătoriei Lehliu-Gară și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 446D/2016. … 2.La apelul nominal răspund părțile Paula Călin, Aurica Preda și Mariana Ștefania Vasile, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentanți legali ai minorelor Ionela Andreea Călin, Ionela Camelia Dumitru și Elena Alexandra Vasile. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părților prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată, pe de o parte, că textul de lege criticat beneficiază de suficiente elemente de determinare, fiind clar și previzibil, iar, pe de altă parte, că, în cazul în care destinatarul normei penale de incriminare are dubii cu privire la interpretarea acesteia, poate apela la doctrină. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 5 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 34/249/2016, Judecătoria Lehliu-Gară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 221 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Nicolae Ioniță cu ocazia soluționării unei cauze penale în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, prevăzute de art. 221 alin. (1) și (2) lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 38 alin. (1) din Codul penal. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că sintagma „altul decât cel prevăzut în art. 220“ din cuprinsul dispozițiilor art. 221 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu îndeplinește cerințele de claritate și previzibilitate a legii. Consideră că legiuitorul trebuie să precizeze în mod concret actele de natură sexuală care intră sub incidența dispozițiilor de lege criticate, pentru a nu acorda organelor judiciare o marjă nelimitată de apreciere și a nu lăsa loc arbitrariului.  … 7.Judecătoria Lehliu-Gară apreciază că dispozițiile art. 221 din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate. Consideră, astfel, că textul art. 221 din Codul penal întrunește condițiile de accesibilitate și predictibilitate pentru a fi considerat „lege“ sau „drept“ în sensul noțiunilor autonome dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând persoanelor interesate posibilitatea de a se conforma prescripției legale. În opinia instanței, în definirea infracțiunii – ce include atât norma propriu-zisă, cât și norma de trimitere – legiuitorul nu folosește noțiuni susceptibile de mai multe înțelesuri, iar existența unei enumerări, a cărei lipsă este invocată de către autorul excepției, nu ar face altceva decât să ducă la o rigiditate excesivă. … 8.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 221 din Codul penal este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015). Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Așadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Observă că sintagma „altul decât cel prevăzut în art. 220“ este legată de cea de „act de natură sexuală“ folosită în cadrul dispozițiilor art. 221 alin. (1) din Codul penal, fiind vorba, așadar, de sancționarea oricăror acte de natură sexuală, altele decât cele vizate de art. 220 din același cod. De altfel, Curtea Constituțională a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte pentru a decide asupra predictibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). Consideră, astfel, că textul de lege criticat este formulat clar și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, reglementând în mod previzibil conduita ce trebuie urmată de către destinatarul normei penale. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 221 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile alin. (1) al art. 221 din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 221 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani“. … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 221 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, cu privire însă la prevederile alin. (3) al acestui text de lege. Astfel, prin Decizia nr. 700 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 18 aprilie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 221 alin. (3) din Codul penal.  … 15.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că, în afară de actele sexuale – care au drept finalitate satisfacerea sexuală, fiind incriminate în Codul penal în art. 218 (violul), art. 219 (agresiunea sexuală) și în art. 220 (actul sexual cu un minor) -, minorii trebuie protejați și în ceea ce privește actele de natură sexuală, acte a căror finalitate o constituie, în principal, excitația sexuală. Dispozițiile art. 221 din Codul penal incriminează fapta de corupere sexuală a minorilor în mai multe modalități simple [art. 221 alin. (1)], una agravată [art. 221 alin. (2)] și altele atenuate [art. 221 alin. (3) și (4)]. Astfel, comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani [art. 221 alin. (1) teza întâi], determinarea minorului să suporte sau să efectueze un astfel de act [art. 221 alin. (1) teza a doua], săvârșirea de către un major a unui act sexual de orice natură în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani [art. 221 alin. (3)], determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură [art. 221 alin. (4) teza întâi], precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic [art. 221 alin. (4) teza a doua] sunt fapte care primejduiesc în mod grav dezvoltarea morală a minorului, având în vedere incitarea acestuia la practicarea de acte de natură sexuală (paragraful 14).  … 16.Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că obiectul juridic al infracțiunii de corupere sexuală a minorilor – așa cum se arată în literatura de specialitate – constă în relațiile sociale referitoare la viața sexuală, legea penală ocrotind, prin incriminarea acestei fapte, climatul de dezvoltare morală a minorilor și de pregătire a lor pentru o viață sexuală normală (paragraful 15). Potrivit doctrinei, din punct de vedere criminologic, în cazul coruperii sexuale a minorilor – în oricare dintre variantele infracțiunii -, făptuitorii sunt, de regulă, persoane care au diverse anomalii sexuale, adică tendințe sexuale care ies din tiparele morale ale societății (paragraful 21). De asemenea, Curtea a reținut că subiectul pasiv, în oricare dintre modalitățile normative ale infracțiunii prevăzute de art. 221 din Codul penal, este minorul, indiferent de sex, care nu are împlinită vârsta de 13 ani la data comiterii faptei. Legiuitorul a limitat vârsta minorului la 13 ani, având în vedere faptul că, până la această vârstă, minorul poate fi cu ușurință pervertit sexual prin diferite manopere care să-i incite curiozitatea specifică vârstei și să-l determine să efectueze acte de natură sexuală (paragraful 16).  … 17.În ceea ce privește dispozițiile alin. (1) al art. 221 din Codul penal, Curtea observă că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor în varianta de bază constă în comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220 din același cod, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum și în determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act. Prin „act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220“ se înțelege orice act prin care se tinde la obținerea excitației sexuale ori a satisfacției sexuale prin alte procedee decât acțiunea de penetrare. Este vorba despre actele de natură sexuală prevăzute în dispozițiile art. 219 din Codul penal, care reglementează agresiunea sexuală, dar, spre deosebire de această infracțiune, în cazul coruperii sexuale a minorilor, actele respective se comit cu acordul minorului. Așadar, în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 221 alin. (1) din Codul penal nu intră actele sexuale care se realizează prin penetrare. … 18.Urmarea imediată a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 221 alin. (1) din Codul penal constă în periclitarea relațiilor sociale care privesc viața sexuală a minorului care nu a împlinit 13 ani. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată nu trebuie dovedită, ci ea rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).  … 19.Sub aspectul elementului subiectiv, Curtea reține că fapta se comite cu intenție, făptuitorul având reprezentarea faptului că săvârșește asupra minorului un act de natură sexuală și urmărește efectuarea lui. Cerința esențială care însoțește elementul subiectiv al infracțiunii este ca făptuitorul să cunoască împrejurarea că actele de natură sexuală pe care le comite se răsfrâng asupra unui minor care nu a împlinit 13 ani, iar acțiunea de determinare pentru efectuarea unor astfel de acte ori pentru suportarea acestora să fie exercitată asupra unui minor care nu a împlinit 13 ani.  … 20.Așadar, fapta incriminată prin dispozițiile art. 221 alin. (1) din Codul penal are ca urmare imediată o stare nouă – contrară celei inițiale – cu privire la viața sexuală a minorului, care constă într-o vătămare a relațiilor sociale ce asigură ocrotirea minorului sub aspectul dezvoltării sale morale și al pregătirii pentru o viață sexuală normală. Prin norma de incriminare criticată, legiuitorul a înțeles să ocrotească un climat de dezvoltare fizică și psihică a minorilor care să le asigure acestora posibilitatea de a păstra sentimentele de pudoare, de decență și de moralitate cu privire la viața sexuală. Este absolut necesar ca aceste valori să fie cultivate, întărite și dezvoltate la minori în vederea pregătirii lor pentru o viață sexuală normală, care să nu le afecteze sănătatea și integritatea fizică și psihică.  … 21.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia sintagma „altul decât cel prevăzut în art. 220“ nu îndeplinește cerințele cu privire la calitatea legii, și anume claritatea și previzibilitatea, pe motiv că legiuitorul nu a precizat, în mod concret, actele de natură sexuală care atrag incidența textului criticat, ceea ce ar avea drept consecință faptul că destinatarii normei penale nu și-ar putea conforma conduita prescripțiilor acesteia.  … 22.Curtea constată că, prin natura ei, incriminarea prevăzută în dispozițiile art. 221 alin. (1) din Codul penal nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare, astfel că, prin forța lucrurilor, interpretarea depinde de practică, fiind realizată de organele judiciare. Principiul legalității incriminării și pedepsei – consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție – impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. Or, norma de incriminare criticată asigură destinatarilor ei o reprezentare clară a elementelor constitutive – de natură obiectivă și subiectivă – ale infracțiunii, astfel încât aceștia pot să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita acesteia. Întrucât dispozițiile art. 221 alin. (1) din Codul penal au o formulare clară și previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor și ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. … 23.În acest sens, este de menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei („nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“), potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Această cerință este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudență, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „dreptˮ folosită la art. 7 corespunde celei de „legeˮ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].  … 24.Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 25.În fine, Curtea constată că prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, și anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil.  … 26.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Ioniță în Dosarul nr. 34/249/2016 al Judecătoriei Lehliu-Gară și constată că dispozițiile art. 221 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Lehliu-Gară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește