DECIZIA nr. 417 din 15 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.->1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cornel Teodor Volintiru în Dosarul nr. 286/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 350D/2016. ... 2.->La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. ... 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. ... 4.->Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 60 din Codul de procedură penală din 1968, care conțineau o soluție legislativă identică cu cea criticată în cauza de față, și anume deciziile nr. 213 din 14 aprilie 2005 și nr. 226 din 7 martie 2006.  ... 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 14 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 286/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Cornel Teodor Volintiru cu ocazia soluționării apelului împotriva unei sentințe prin care a fost soluționată o cerere de strămutare.  … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală -potrivit cărora sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac – încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât limitează în mod nejustificat accesul la justiție. Consideră că textul de lege criticat permite instanței învestite cu soluționarea cererii de strămutare să comită orice abuz, deoarece nu există posibilitatea ca partea interesată să solicite efectuarea unui control judiciar cu privire la hotărârea pronunțată. … 7.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că strămutarea cauzei penale a fost instituită de legiuitor în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în vederea înlăturării suspiciunilor care planează asupra obiectivității și imparțialității instanței de judecată cu privire la modul de soluționare a cauzei. Strămutarea reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea acelor situații care periclitează desfășurarea normală a unui proces penal în fața instanței competente – ca urmare a intervenirii unor „stări de fapt neconvenabile“ -, având ca efect trecerea unei cauze de la instanța competentă să judece cauza la o altă instanță de același grad. Prin hotărârea pronunțată în cadrul soluționării unei cereri de strămutare, instanța nu se pronunță asupra fondului cauzei, ci doar stabilește – în raport cu criteriile prevăzute de art. 71 din Codul de procedură penală – dacă respectiva cauză va fi soluționată în continuare de instanța învestită sau, în cazul incidenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de textul de lege menționat, de o altă instanță egală în grad. Așadar, procedura strămutării nu are caracterul unei judecăți, deoarece vizează un incident procedural intervenit în administrarea justiției, astfel încât hotărârea pronunțată nu afectează drepturile procesuale ale părții care a formulat respectiva cerere. Consideră că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, ci asigură egalitatea juridică a cetățenilor, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Neconstituționalitatea unui text de lege pentru considerente ce țin de încălcarea egalității între cetățeni, cu cele două elemente ale sale, egalitatea în drepturi și egalitatea în fața legii, presupune ca, în raport cu persoanele aflate în aceeași situație, să se prevadă condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac. Or, dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt aplicabile față de toți cetățenii, astfel încât nu se poate invoca încălcarea principiului egalității. De asemenea, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, prin reglementarea expresă și limitativă a hotărârilor care pot fi supuse unor căi de atac. … 8.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată, astfel, că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea sunt prevăzute „numai prin lege“. Consideră că dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere din Legea fundamentală sau din Convenție nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală, în care nu se judecă fondul cauzei penale, ci un incident procedural, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. În fine, textul de lege criticat nu consacră privilegii sau discriminări, ci asigură egalitatea cetățenilor în conformitate cu prevederile art. 16 din Constituție. … 10.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituție, arată că dispozițiile de lege criticate – care stabilesc, fără echivoc, că hotărârea dată în soluționarea cererii de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac – nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții, care a reținut că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 și Decizia nr. 41 din 11 aprilie 1996). În ceea ce privește raportarea textului de lege criticat la prevederile art. 21 din Legea fundamentală, consideră că, întrucât stabilirea competenței și a procedurii de judecată constituie atributul legiuitorului, nu se poate reține încălcarea liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a cauzei, ci constituie o procedură specială – de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată – menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil. Astfel, instituirea unei căi de atac în procesul penal este obligatorie numai atunci când se soluționează fondul cauzei, pe când, în cazul strămutării, instanța rezolvă o chestiune care ține de buna administrare a justiției, iar exercitarea unei căi de atac cu privire la acest aspect ar prelungi în mod nejustificat durata procesului penal. Liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, ca aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, 1985). În plus, potrivit prevederilor art. 126 și ale art. 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi formulate căi de atac și condițiile de exercitare. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.->Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac“. ... 14.->În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.  ... 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit doctrinei, strămutarea este acea deplasare a competenței, care constă în trecerea, pentru temeiuri serioase, a unei cauze de la o instanță care avea competența obișnuită la o altă instanță, de același fel (civilă sau militară) și de același grad, în a cărei competență teritorială nu intră acea cauză. Așadar, prin strămutare, rămân nealterate competența materială, funcțională și cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenței teritoriale.  ... 16.->De asemenea, Curtea observă că strămutarea cauzei penale a fost instituită de legiuitor în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în vederea înlăturării suspiciunilor care planează asupra imparțialității judecătorilor instanței cu privire la modul de soluționare a cauzei. Strămutarea reprezintă, așadar, un remediu procesual pentru înlăturarea acelor situații care periclitează desfășurarea normală a unui proces penal în fața instanței competente, având ca efect trecerea unei cauze de la instanța competentă să judece cauza la o altă instanță de același fel și de același grad. ... 17.Curtea reține, astfel, că, prin hotărârea pronunțată în cadrul soluționării unei cereri de strămutare, instanța nu se pronunță asupra fondului cauzei, ci doar stabilește - în raport cu criteriile prevăzute de dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală - dacă respectiva cauză va fi soluționată în continuare de instanța învestită sau, în cazul incidenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de textul de lege menționat, de o altă instanță egală în grad. Prin urmare, procedura strămutării nu are caracterul unei judecăți pe fondul cauzei, deoarece vizează un incident procedural intervenit în administrarea justiției.  ... 18.->În aceste condiții, Curtea nu poate reține critica autorului excepției de neconstituționalitate, în sensul că dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală - potrivit cărora sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac - creează discriminare prin limitarea, în mod nejustificat, a accesului la justiție. ... 19.Sub aspectul asigurării egalității în drepturi, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003).  ... 20.->Totodată, Curtea a stabilit că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015, paragraful 15, Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 22, și Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 22).  ... 21.În ceea ce privește liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat că acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție - potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ - și din cele ale art. 129 din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Astfel, Curtea a reținut că principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, dar cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 22, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, paragraful 24, și Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, paragraful 24, citate anterior). Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiție presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fata instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior). ... 22.->Astfel, Curtea constată că nu se poate vorbi de existența unui tratament discriminatoriu - din perspectiva excluderii căii de atac în materie de strămutare - între persoanele care formulează o astfel de cerere și părțile din procesul penal, care beneficiază de dublul grad de jurisdicție, întrucât situațiile în care se află cele două categorii de persoane sunt net diferite, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă fondul procesului penal, ci un incident procedural. ... 23.Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, este dreptul exclusiv al organului cu atribuții de legiferare de a stabili regula conform căreia hotărârea prin care instanța competentă se pronunță asupra cererii de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac, având în vedere faptul că instanța sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei penale nu examinează și nu se pronunță asupra fondului acesteia. În plus, exercitarea unei căi de atac în materie de strămutare ar prelungi în mod nejustificat soluționarea definitivă a cauzei penale, în condițiile în care faptele și împrejurările asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța sesizată cu cererea de strămutare nu țin de cauza penală, ci de asigurarea condițiilor privind desfășurarea normală a procesului penal, condiție ce vizează și interesează toate părțile din proces, independent de calitatea lor procesuală. ... 24.->Pentru motivele arătate mai sus, dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și nici pe cele ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție. ... 25.În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 60 din Codul de procedură penală din 1968, care conțineau o soluție legislativă identică cu cea criticată în cauza de față (Decizia nr. 213 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 13 iunie 2005, și Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). ... 26.->Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii->
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornel Teodor Volintiru în Dosarul nr. 286/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 74 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.->Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2017.->
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU->
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică->-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește