DECIZIA nr. 413 din 18 iunie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.024 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Actidesign – S.R.L. din Horezu în Dosarul nr. 4.988/90/2017 al Tribunalului Vâlcea – Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.613D/2017. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 iunie 2020, în prezența reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Dragoș-Andrei Nicolescu, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ocazie cu care Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 9 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.988/90/2017, Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.024 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Actidesign – S.R.L. din Horezu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri în anulare formulate împotriva unei ordonanțe de plată motivată de faptul că prima instanță nu a acordat cheltuielile judiciare solicitate de autoarea excepției de neconstituționalitate. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat permite debitorului să formuleze cerere în anulare în procedura somației de plată numai împotriva ordonanțelor de plată admise în tot sau în parte de către instanța judecătorească. În schimb, debitorul nu are posibilitatea de a formula nicio cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată, deși există situații în care are interes să atace o astfel de încheiere, ceea ce este de natură a încălca art. 21 din Constituție. … 5.Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 7.Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 8.Cu privire la competența legiuitorului de a reglementa procedura de judecată și sistemul căilor de atac se invocă art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, subliniindu-se, totodată, că, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale. Se menționează faptul că soluția legislativă criticată s-a regăsit și în reglementarea legală anterioară, în raport cu care instanța constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității acesteia. Se invocă Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004 și Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009. … 9.Raportat la reglementarea criticată se arată că exercitarea cererii în anulare de către debitor numai împotriva ordonanței de plată prin care a fost admisă în tot sau în parte cererea creditorului reprezintă o expresie a accesului liber la justiție. Exercitarea de către debitor a acestei căi de atac în situația în care nu a căzut în pretenții ar fi lipsită de interes, condiție de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă. În această situație, debitorul nu ar obține niciun folos practic prin exercitarea căii de atac, astfel încât opțiunea de reglementare a legiuitorului este pe deplin justificată. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1024 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:(1)Împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) și (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.(2)Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) și (2), precum și împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1) … 13.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică faptul că încheierea de respingere a cererii de ordonanță de plată nu poate face obiectul cererii în anulare formulate de debitor. În cauză, Curtea reține că față de autoarea excepției a fost respinsă cererea de emitere a ordonanței de plată, iar cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă. Astfel, deși aceasta a câștigat procesul, instanța nu i-a acordat cheltuieli de judecată și, în consecință, dorește să conteste dispoziția din încheierea de respingere a cererii de somație de plată referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Însă, textul de lege criticat nu permite atacarea încheierii de respingere a cererii de ordonanță de plată decât de creditor. … 15.Curtea reține că procedura somației de plată a fost reglementată mai întâi prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, iar începând cu data de 15 februarie 2013, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta se regăsește în cuprinsul art. 1.014-1.024 din acesta. Somația de plată este o procedură specială, simplificată și accelerată pentru recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri, iar legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale [Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 24 martie 2004, sau Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 noiembrie 2006]. Specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanței [Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, precitată].  … 16.Cu privire la critica de neconstituționalitate punctual formulată, Curtea constată că, potrivit art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător“. Prin urmare, obiectul cererii în anulare se circumscrie acestor motive strict reglementate, astfel că numai acestea justifică interesul promovării căii de atac, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă. … 17.Este adevărat că, potrivit art. 453 alin. (1) din cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată“, iar respingerea cererii părții care a câștigat procesul de acordare a cheltuielilor de judecată pare a justifica necesitatea reglementării posibilității acesteia de a contesta această soluție dată de instanța judecătorească. Totuși, Curtea reține că, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, paragrafele 26-27, Curtea Constituțională a reținut că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 34 din 16 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 21 decembrie 2015, instanța supremă a lămurit natura juridică de drept procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul stabilirii caracterului principal sau accesoriu al acesteia, precum și a naturii juridice a obligației pe care o conține. S-a reținut astfel că, potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, în funcție de calea procedurală aleasă de parte, cererile în justiție se împart în cereri principale, cereri accesorii, cereri adiționale și cereri incidentale, textul instituind un criteriu procedural de clasificare a cererilor. Cererea principală este aceea prin care se declanșează procedura judiciară, iar cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. În acest context, în doctrină sunt enumerate, în mod constant, printre cererile accesorii, și cererile referitoare la solicitarea cheltuielilor de judecată. Astfel, pentru a califica o cerere drept accesorie, este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiași litigiu cu cererea principală de a cărei soluționare depinde. Prin decizia antereferită, Curtea Constituțională a mai statuat că cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanței. Așa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. … 18.Raportat la cauza de față, Curtea constată că legiuitorul a condiționat exercitarea cererii în anulare de către debitor de existența unei hotărâri judecătorești prin care a fost admisă în tot sau în parte pretenția creditorului [emiterea ordonanței de plată], așadar, în funcție de admiterea cererii principale, apreciind că numai în acest caz are interes în formularea acțiunii. O atare soluție este justificată tocmai de obiectul cererii în anulare, aceasta vizând emiterea somației de plată. În schimb, legiuitorul nu a reglementat posibilitatea debitorului de a exercita această cale de atac în funcție de soluția dată cererilor accesorii. Prin urmare, nemulțumirea debitorului numai față de modul de soluționare a cererii accesorii nu deschide calea de atac a contestației în anulare, astfel că o încheiere de emitere a ordonanței de plată nu poate fi supusă contestației în anulare doar pentru că cererea accesorie a fost incorect soluționată. … 19.Evaluarea interesului debitorului sau creditorului, după caz, de formulare a cererii în anulare se realizează în funcție de soluția dată de instanța judecătorească cu privire la cererea de emitere a ordonanței de plată, tocmai pentru că motivele pe care se întemeiază acțiunea în anulare, prevăzute de art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă, sunt circumscrise obiectului somației de plată, și anume recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri. În consecință, textul criticat nu face altceva decât să indice în mod expres cazurile în care debitorul/creditorul, după caz, au interes să promoveze acțiunea în anulare bazată pe motivele prevăzute la art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă. … 20.Faptul că în acțiunea în anulare nu se pot repune în discuție aspecte care vizează soluționarea cererii din primă instanță referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este un aspect care ține de opțiunea legiuitorului, care a ales să condiționeze exercitarea căii de atac de soluția dată în cererea principală, și nu de cea dată în cea principală sau accesorie. Astfel, numai în măsura în care este deschisă calea de atac în raport cu cererea principală, ea poartă și asupra celei accesorii [accesorium sequitur principale]. Se observă că legiuitorul a ales să condiționeze cererea accesorie de cea principală, și nu să despartă din punct de vedere al căilor de atac aspectele referitoare la capetele de cerere principale [somația de plată] față de cele ce vizează cererile accesorii [cheltuielile de judecată], chiar dacă acestea din urmă au un fundament juridic diferit. Astfel, fundamentul somației de plată constă în executarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe când al cheltuielilor de judecată în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, însă cea din urmă nu are o poziție distinctă, de sine stătătoare, ci derivă din comportamentul procesual al părții care a căzut în pretenții ca urmare a cererii principale introduse. În consecință, în măsura în care debitorul este nemulțumit de soluția dată în primă instanță referitor la cererea de somație de plată, va putea formula cerere în anulare, caz în care se poate antama și problema cheltuielilor de judecată, în timp ce, dacă debitorul este mulțumit de soluția dată în primă instanță referitor la cererea de somație de plată, nu va putea formula cerere în anulare, caz în care nu poate antama nici problema cheltuielilor de judecată. … 21.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție; în acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului [Decizia nr. 654 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2019, paragraful 17]. … 22.Având în vedere cele expuse, condiționarea accesului la calea de atac a cererii în anulare de existența unui interes rezultat din cererea principală, și nu din cea accesorie, reprezintă o expresie a caracterului reglementat al accesului la justiție, se încadrează în logica procedurii somației de plată și este de natură a permite desfășurarea în bune condiții a acesteia, fără a se constitui într-o limitare a accesului la justiție. Respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată se face de o instanță judecătorească, astfel că, în acest mod, este asigurat dreptul de acces la o instanță. În schimb, nicio reglementare constituțională sau convențională nu stabilește dreptul la dublul grad de jurisdicție, aspect către care tinde critica autoarei excepției de neconstituționalitate. Astfel, art. 13 din Convenție consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157); în același sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Constituția nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, precitată, paragraful 15). … 23.În consecință, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 21 din Constituție. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Actidesign – S.R.L. din Horezu în Dosarul nr. 4.988/90/2017 al Tribunalului Vâlcea – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 1.024 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Károly

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește