DECIZIA nr. 412 din 18 iunie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Anca Mirela Muntean în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.550D/2017. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 11 iunie 2020, apoi, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Anca Mirela Muntean într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că sintagma „a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență“ este lipsită de predictibilitate și claritate, ceea ce conduce la afectarea dreptului la un proces echitabil. Acest text lasă la aprecierea administratorului judiciar și a instanței de judecată stabilirea datei de la care începe să curgă termenul efectiv de prescripție, fără posibilitatea persoanei în discuție să aprecieze cu precizie acest aspect. În contextul criticilor este menționată jurisprudența Curții Constituționale cu privire la chestiuni ce țin de calitatea legii. … 5.Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 6.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 7.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Acțiunea prevăzută la art. 138 [s.n. acțiunea în stabilirea răspunderii subiecților cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență și de recuperare a prejudiciului] se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.“ … 11.Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V – Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. … 12.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în succesiunea evenimentelor desfășurate în procedura insolvenței, în virtutea art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, raport ce se publică, potrivit legii, în Buletinul procedurilor de insolvență, după caz. … 14.În acest context, în cazul în care prin raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Însă, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea în instanță, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor identificate ca fiind persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvență [art. 138 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 85/2006]. … 15.Față de această împrejurare, Curtea constată că dispozițiile criticate stabilesc aspecte legate de termenele în care se pot formula acțiuni în instanță cu privire la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, respectiv a persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului, în contextul prevăzut la art. 138 din Legea nr. 85/2006, în concret fiind vorba de termenele de prescripție în ceea ce privește aceste acțiuni. Astfel, potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii persoanei care a cauzat insolvența se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.  … 16.Așadar, dreptul la acțiune se naște în momentul în care titularii acțiunii pentru atragerea răspunderii au cunoscut sau trebuiau să cunoască faptul că există un prejudiciu, precum și să îi cunoască pe autorii prejudiciului, întrucât prejudiciul constă în starea de insolvență a debitoarei care este stabilită de la momentul pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii. Prin urmare, legea stabilește două momente în funcție de care curge termenul de prescripție al acțiunii în atragerea răspunderii pentru apariția stării de insolvență, respectiv (i) data la care a fost descoperită și s-a luat la cunoștință de persoana culpabilă de apariția stării insolvență și (ii) data la care persoana care se face vinovată de generarea stării de insolvență trebuia să fie determinată, respectiv persoana îndreptățită trebuia să cunoască persoana care a cauzat starea de insolvență, dar nu mai târziu de data-limită prevăzută de lege pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevăzut de lege. Practic, acest moment coincide cu data cunoașterii raportului administratorului judiciar/lichidatorului. … 17.De altfel, ca regulă generală, fapta și persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență trebuie identificate cu ocazia analizării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, iar acestea trebuie menționate în raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, aspecte ce sunt prezentate judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, sub forma raportului în discuție. Însă este posibil ca la momentul întocmirii acestui raport, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, să aibă doar anumite indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora insolvența le-ar fi imputabilă, astfel că faptele care au cauzat insolvența și persoana răspunzătoare pot fi descoperite și ulterior, pe parcursul procedurii insolvenței, în cadrul diferitelor operațiuni de administrare și de lichidare a averii debitorului. Or, tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut, suplimentar, că prescripția curge de la data descoperirii acestor împrejurări, însă nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii de insolvență. Așadar, termenul de 2 ani este un termen-limită peste care prescripția nu poate începe să curgă, astfel că indiferent de timpul trecut de la deschiderea procedurii insolvenței, acțiunea nu poate fi introdusă după închiderea procedurii, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.  … 18.În concluzie, Curtea reține că, în ceea ce privește termenul de 3 ani, acesta este un termen de prescripție, iar termenul de 2 ani se referă la momentul maxim de la care începe să curgă termenul de prescripție, având în vedere că textul se referă la momentul începerii curgerii termenului. Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care au fost cunoscute fapta și persoana, dar nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii.  … 19.În ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție cu privire la calitatea legii, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența sa, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie, semnificația noțiunii de claritate și previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea acestora să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 1 martie 2019, sau Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016). … 20.Față de cele prezentate, în ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că nu se poate reține pretinsa încălcare a acestora în componenta privind calitatea legii, întrucât, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la calitatea legii, prevederile criticate sunt clare și previzibile, constituind de fapt o posibilitate suplimentară față de cea prevăzută la art. 59 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește identificarea și formularea acțiunilor judiciare pentru atragerea răspunderii persoanei care a cauzat starea de insolvență. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile acestei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil. Așadar, în contextul procedurilor de insolvență, termenele de prescripție sunt cele prevăzute de Legea nr. 85/2006, fiind termene speciale de prescripție în raport cu termenele de prescripție reglementate de dreptul comun. … 21.Referitor la termenele procedurale, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 și pentru a instaura un climat de ordine (în acest sens, a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013), fiind expresia principiului celerității judecării procedurilor specifice insolvenței. Așadar, când a stabilit un anumit termen în interiorul căruia se pot desfășura anumite acțiuni procedurale, în speță introducerea unor acțiuni în instanță pentru atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența societății, legiuitorul a avut în vedere tocmai respectarea drepturilor constituționale incidente în materia insolvenței. … 22.De asemenea, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, referitor la critica dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. … 23.Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în raport cu art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. … 24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,  … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anca Mirela Muntean în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2 al Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește