DECIZIA nr. 411 din 14 iunie 2017

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, obiecție formulată de un număr de 81 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România. … 2.Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) și al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.065/15 mai 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.717A/2017. … 3.În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii acesteia formulează atât motive de neconstituționalitate extrinsecă, cât și intrinsecă. Din perspectiva pretinsei neconstituționalități extrinseci sunt invocate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, prin raportare la cele ale art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care, la alin. (1) și (2), definesc condițiile de fond pentru modificarea și completarea actelor normative. Esențiale, sub aspectul criticii de neconstituționalitate formulate, sunt condițiile legale potrivit cărora modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepția generală ori caracterul unitar al acelui act [alin. (1)], respectiv cea a integrării în mod armonios a prevederilor modificatoare sau de completare în actul supus modificării, asigurându-se unitatea de stil și de terminologie [alin. (2)]. În opinia autorilor sesizării, dispozițiile Legii contestate, care completează art. 9 din Legea nr. 96/2006, afectează caracterul unitar al actului normativ modificat, acest fapt fiind evidențiat și în avizul Consiliului Legislativ. Totodată, se susține că prevederile legii examinate se îndepărtează de intenția inițiatorilor și de obiectul de reglementare detaliat în expunerea de motive a Legii nr. 96/2006, care vizau numai instituirea unor reguli referitoare la validarea mandatului parlamentar, imunitatea parlamentară, drepturile și obligațiile deputaților și senatorilor, exercitarea mandatului în circumscripția parlamentară, alte drepturi patrimoniale și regimul disciplinar aplicabil deputaților și senatorilor. … 4.Se mai arată, de asemenea, că activitatea comisiilor de anchetă formează, în mod evident, obiectul de reglementare al regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, ca parte a activității acestora. Se face trimitere, în acest context, la mențiunile din avizul Consiliului Legislativ asupra eventualei incidențe a dispozițiilor art. 9 alin. (2) teza finală din Legea nr. 96/2006, cu precizarea că, în actuala sa formă, acest din urmă text legal îndeplinește toate cerințele de constituționalitate, nefiind necesară modificarea sau completarea sa. … 5.În consecință, autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că este nelegală reglementarea unor proceduri de citare sau invitare în cadrul comisiei parlamentare de anchetă a unor terțe persoane care nu au legătură cu punerea în aplicare a drepturilor și obligațiilor derivate din statutul deputaților sau senatorilor. Având în vedere că „respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, mai ales în procesul de elaborare a actelor normative, respectarea dispozițiilor legale privind tehnica normativă este esențială pentru asigurarea predictibilității și clarității legilor, astfel că, în opinia autorilor, actul normativ supus controlului de constituționalitate este contrar art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. … 6.Criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în motivarea sesizării vizează încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. În considerarea acestui principiu, autoritatea judecătorească este formată din totalitatea persoanelor și instituțiilor publice care contribuie la înfăptuirea justiției în România, iar normele legale instituite pentru înfăptuirea justiției sunt norme imperative, care asigură autorității judecătorești mecanismele statale necesare realizării actului de justiție. Aceste norme sunt de strictă interpretare și nu pot fi translatate, spre aplicare, altei puteri a statului, fără a fi încălcat principiul fundamental al separării puterilor. … 7.Or, dispozițiile de completare de la alin. (4) și alin. (6) ale art. 9 din Legea nr. 96/2006 reglementează instrumente cu caracter jurisdicțional la îndemâna unei comisii parlamentare de anchetă, cum ar fi posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută la art. 267 din Codul penal, precum și pentru obstrucționarea sau împiedicarea aflării adevărului, posibil aspect neconstituțional sesizat și prin avizul Consiliului Legislativ, care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1.231/2009, potrivit căreia respectivele infracțiuni fac parte din categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, în condițiile în care „comisiile de anchetă nu au caracter jurisdicțional, neîncadrându-se în categoria organelor judiciare.“ … 8.Totodată, apreciază autorii sesizării că Parlamentul României, instituind normele criticate, are un comportament neloial în raport cu alte autorități de rang constituțional, comportament sancționat prin nenumărate decizii ale Curții Constituționale (deciziile nr. 209/2012, nr. 261/2015 și nr. 293/2016) ca fiind contrar atât principiului separației puterilor în stat, cât și principiului colaborării loiale între autoritățile statului. … 9.Față de cele arătate, autorii solicită Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea Legii privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. … 10.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere. … 11.Președintele Camerei Deputaților a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/5.451 din 31 mai 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.742/31 mai 2017, prin care apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 12.În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție se arată că acestea nu sunt incidente în cauză. Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 completează, respectiv instituie dispoziții normative sistematizate în cuprinsul a patru alienate, alin. (3)-(6), în cadrul art. 9 din lege, având denumirea marginală „Organizarea activității parlamentare“. Textele nou introduse circumstanțiază o parte a prevederilor cuprinse la alin. (2) al art. 9, referitoare la comisiile de anchetă, astfel că nu privesc în întregime Legea nr. 96/2006, nu afectează caracterul său unitar sau concepția generală asupra acesteia. În plus, se precizează faptul că expunerea de motive din anul 2005 a Legii nr. 96/2006, la care fac referire autorii obiecției, nu poate fi luată în considerare, deoarece actualul art. 9 a fost incorporat în Legea nr. 96/2006 câțiva ani mai târziu, prin Legea nr. 219/2013 (introdus ca art. 8^1, devenit art. 9 cu prilejul republicării). … 13.Referitor la invocarea art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală se susține că reglementarea unor dispoziții legale cu caracter general referitoare la activitatea comisiilor de anchetă nu transformă automat activitatea comisiei de anchetă, care are caracter exclusiv politic, într-o activitate jurisdicțională, prin care să judece și să se pronunțe asupra eventualelor litigii. Art. 64 alin. (4) din Constituție prevede competența Camerelor Parlamentului de a organiza comisii de anchetă, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.231/2009, a statuat că reglementarea comisiilor de anchetă poate fi dezvoltată prin legi, „în accepțiunea de acte juridice ale Parlamentului“ și că pot fi stabilite drepturi și obligații și în sarcina altor subiecte de drept din afara Camerei Deputaților, nu numai în sarcina Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice. Or, normele juridice ale legii examinate au caracter general, fiind aplicabile oricărei comisii de anchetă, fără a fi exclusă posibilitatea stipulării unor norme particulare, în funcție de obiectul de analiză al comisiei de anchetă. … 14.Controlul exercitat în temeiul art. 9 alin. (3) din legea criticată de către comisia de anchetă reprezintă expresia dispozițiilor art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituție, înscrise în titlul III cap. IV „Raporturile Parlamentului cu Guvernul“ din aceasta: „Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora.“ În consecință, corelativ acestei obligații de rang constituțional, comisia de anchetă potrivit articolului unic alin. (3) din lege, poate sesiza conducătorul instituției sau al autorității administrației publice centrale în care își desfășoară activitatea persoana citată care refuză, nemotivat, să dea curs solicitărilor comisiei de anchetă sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Codul penal (omisiunea sesizării), fără ca prin acțiunea sa de sesizare comisia de anchetă să se subroge organelor de jurisdicție ori conducătorului respectivei autorități ale administrației publice centrale, doar acestea din urmă având competența de a stabili, după caz, răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a persoanei citate. … 15.Cât privește competența comisiei de anchetă de a invita alte persoane decât cele care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul, președintele Camerei Deputaților arată că, potrivit alin. (5) al articolului unic și în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, acestea pot fi audiate doar dacă acceptă invitația. În mod similar, chiar dacă și în privința acestora comisia de anchetă poate sesiza organele de urmărire penală, doar acestea din urmă pot stabili răspunderea lor juridică. … 16.Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17.Curtea Constituțională este legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate. … 18.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, în integralitatea sa. … 19.Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) – care consacră principiul separării și echilibrului puterilor și ale art. 1 alin. (5) – referitoare la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, prin raportare la prevederile art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. … (1)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate20.Curtea constată că sesizarea formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată, cât și sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de un număr de 81 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România. Totodată, Curtea constată că sesizarea de neconstituționalitate a fost introdusă înlăuntrul termenului legal de sesizare a Curții, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, Curtea reține că legea examinată a fost adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 11 mai 2017, dată la care a fost depusă la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. La data de 15 mai 2017, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea prezentei obiecții de neconstituționalitate a fost înregistrată la secretarul general al Camerei Deputaților, iar la data de 17 mai 2017, legea adoptată a fost trimisă Președintelui României pentru promulgare. … (2)Analiza pe fond a obiecției de neconstituționalitate(2.1.)Parcursul legislativ al legii examinate21.Propunerea legislativă a fost inițiată de 2 deputați și a fost prezentată, la 2 mai 2017, Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, când a fost solicitat avizul Consiliului Legislativ și a fost trimisă pentru raport la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului. … 22.La data de 5 mai 2017 a fost primit avizul favorabil, cu unele observații și propuneri, a Consiliului Legislativ, iar Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului a adoptat raportul de admitere, fără modificări, al propunerii legislative. … 23.La 9 mai 2017, propunerea legislativă a fost supusă dezbaterii în plenul reunit al Camerelor, fiind adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 11 mai 2017, ca lege organică, cu respectarea art. 65 alin. (2) și a art. 76 alin. (1) din Constituție. Totodată, legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. … 24.La data de 15 mai 2017, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea prezentei obiecții de neconstituționalitate a fost înregistrată la secretarul general al Camerei Deputaților, iar la data de 17 mai 2017, legea a fost trimisă Președintelui României pentru promulgare. … (2.2.)Modificări legislative preconizate25.Propunerea legislativă are ca obiect completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în sensul introducerii, după alin. (2), a patru noi alineate, alin. (3)-(6), prin care sunt stabilite unele reguli privind desfășurarea activității comisiilor de anchetă parlamentară.Legea supusă controlului de constituționalitate are următorul cuprins: + 
ARTICOL UNICLa articolul 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:(3)Comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară.(4)În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.(5)Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă.(6)Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.“ … (2.3.)Analiza criticilor de neconstituționalitate26.Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, referitor la principiul legalității, cât și critici de natură intrinsecă, ce vizează pretinsa încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. În acest sens, autorii sesizării consideră că dispozițiile legii contestate, prin completările aduse art. 9 din Legea nr. 96/2006, afectează caracterul unitar al actului normativ de bază și se îndepărtează, astfel, de intenția inițiatorilor legii și de obiectul de reglementare detaliat în expunerea de motive a Legii nr. 96/2006, ceea ce contravine prevederilor art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și, implicit, principiului fundamental al legalității. De asemenea, se arată că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară poate face obiectul de reglementare al regulamentului parlamentar, și nu al unei legi. Față de soluțiile legislative preconizate de dispozițiile legii examinate, autorii apreciază că, prin instituirea unor modalități, mijloace și instrumente de lucru ale comisiei de anchetă, cum ar fi citarea sau invitarea unor persoane pentru a furniza informațiile solicitate de această comisie, se imprimă acestei entități caracter jurisdicțional, ceea ce interferează cu atribuțiile specifice autorității judecătorești și contravine, în consecință, principiului separației și echilibrului puterilor. … 27.Analizând prevederile legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate a priori, motivele de neconstituționalitate formulate, precum și dispozițiile din Constituție invocate de către autorii sesizării, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a mai analizat problematica reglementării și a naturii activității comisiei de anchetă parlamentară (Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994). … 28.În acord cu cele statuate în jurisprudența sa în materie, Curtea constată că izvorul de drept al reglementării unei comisii de anchetă parlamentară constă în însăși Legea fundamentală care, la titlul III – Autorități publice, cap. I – Parlamentul, secțiunea 1 – Organizare și funcționare, la art. 64 alin. (4), cu denumirea marginală „Organizarea internă“, prevede: „(4) Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune.“ Așa cum Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, ancheta parlamentară este o expresie a funcției de control pe care o are Parlamentul în cadrul democrației constituționale. Funcția de control a Parlamentului derivă în mod direct din calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate legiuitoare a țării, atribute conferite de art. 61 alin. (1) din Constituție. Astfel, potrivit art. 2 – Suveranitatea, din Legea fundamentală, organele reprezentative ale poporului român sunt purtătoare ale suveranității naționale ce aparține poporului și sunt constituite prin alegeri libere, periodice și corecte. În acest sens, Curtea Constituțională a stabilit, în jurisprudența sa în materie, că art. 2 din Constituție exprimă voința constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democrației reprezentative, suveranitatea națională aparține poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, ci numai indirect, mijlocit, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranității naționale, manifestată prin exprimarea voinței cetățenilor în cadrul alegerilor libere, periodice și corecte, precum și prin referendum (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009 sau Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010). … 29.Manifestarea suveranității cu care este învestit Parlamentul ca organ reprezentativ suprem al poporului român constă, în esență, în exercitarea puterii legislative – ca unică autoritate legiuitoare a țării, însă, în virtutea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat – consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție – Parlamentul are și alte funcții, aflate, desigur, în strânsă și directă legătură cu rolul său de unic legiuitor. În realizarea funcțiilor sale constituționale, Constituția conferă mandatului parlamentar caracter reprezentativ, art. 69 dispunând că „(1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.“ Garanția supremă a independenței de care se bucură, în exercitarea mandatului, orice parlamentar, este înscrisă în alin. (2) al art. 69 din Legea fundamentală, în sensul că „Orice mandat imperativ este nul.“ … 30.Una dintre modalitățile de concretizare a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor – care guvernează, de altfel, alături de principiul cooperării loiale interinstituționale, întreaga structură constituțională a autorităților publice centrale – o reprezintă și faptul că, potrivit dispozițiilor din cap. IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul, autoritatea legiuitoare exercită o funcție de control asupra administrației publice centrale, reprezentate de Guvern, ca exponent al puterii executive. Potrivit art. 111 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală, „Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora.“ … 31.Constituția reprezintă expresia concentrată, exprimată prin principii și concepte fundamentale, a voinței constituantului român, iar toate prevederile înscrise în Constituție trebuie privite într-o legătură armonioasă și indisolubilă, care susțin, împreună, aceleași concepte fundamentale ale funcționării statului român ca stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil – art. 1 alin. (1), dar și ca stat de drept, democratic și social – art. 1 alin. (3) teza întâi. Rolul fundamental al Curții Constituționale are în vedere competența sa unică de a realiza interpretarea acestor norme fundamentale în spiritul și litera Constituției, deci în acord cu voința constituantului și prin respectarea strictă a normelor fundamentale. … 32.Prin raportare la cele arătate mai sus, Curtea constată, în acord, de asemenea, cu jurisprudența sa, că instituirea unei comisii de anchetă parlamentară reprezintă o aplicare a dispozițiilor constituționale la care s-a făcut anterior referire, având, așadar, deplină legitimitate constituțională. Parlamentarii, exercitându-și mandatul în serviciul poporului, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea și rezolvarea problemelor comunității și nicidecum să le ignore. Una dintre modalitățile prevăzute de Constituție pentru realizarea acestui obiectiv îl constituie comisia de anchetă parlamentară, al cărei obiect de activitate constă în analiza sau clarificarea unor situații de fapt, a unor aspecte sau fenomene sociale relevante, justificat de interesul public de a cunoaște anumite realități cu reverberații în plan social, juridic sau politic. O astfel de activitate de cercetare a unor aspecte din viața publică a comunității este absolut indispensabilă realizării rolului constituțional al unui parlamentar, acela de reprezentant al electoratului și al intereselor cetățenilor, având în vedere că legea, ca act normativ al Parlamentului, reprezintă modalitatea prin care sunt reglementate, în cadrul anumitor raporturi sociale, regulile de conduită, drepturile și obligațiile cetățenilor, iar aceste reglementări trebuie să fie cât mai bine adaptate realităților juridice, sociale și politice ale comunității și să reflecte cât mai fidel interesele acelei comunități în planul politicii legislative. Prin urmare, nicio autoritate sau instituție publică nu poate limita sau nega acest principiu, deputații și senatorii exercitându-și mandatul în conformitate cu interesul superior al comunității și cu respectarea competențelor strict determinate prin Constituție [în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012]. … 33.Autoritatea specifică activității Parlamentului se atașează, prin urmare, și activității comisiei de anchetă parlamentară pentru ca obiectivele în vederea cărora a fost instituită să fie atinse. Curtea observă, în acest sens, prevederile din Regulamentul Camerei Deputaților, cap. I „Organizarea Camerei Deputaților“, secțiunea a 5-a – Comisiile Camerei Deputaților, care, la art. 39, dispun următoarele: „Comisiile Camerei Deputaților sunt organisme de lucru ale acesteia, înființate cu scopul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege și de prezentul regulament. Comisiile Camerei Deputaților pregătesc documentele de lucru pentru lucrările în plen ale acesteia și exercită controlul parlamentar.“ Potrivit art. 40, comisiile Camerei Deputaților sunt comisiile permanente, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul, putând fi instituite comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Punctul 4 din secțiunea a 5-a a cap. I din Regulamentul Camerei Deputaților, intitulată „Comisii de anchetă ale Camerei Deputaților“, conține reglementări (art. 73-79) în privința instituirii și modalității de desfășurare a activității unei comisii de anchetă parlamentară, în condițiile în care Camera Deputaților consideră necesară clarificarea cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și stabilirea concluziilor, răspunderilor și măsurilor ce se impun. Norme cu un conținut juridic relativ similar se regăsesc în Regulamentul Senatului (cap. I secțiunea a 4-a, art. 79 și 80) și în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului (art. 4, 9,13, 75-77 și 81). … 34.În privința unora dintre aceste texte regulamentare, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, relevante în cauza de față fiind acele critici referitoare la pretinsul caracter jurisdicțional al comisiei de anchetă sau natura sa de instanță extraordinară. Având de examinat constituționalitatea prevederilor art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 și art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea, prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, a constatat că prevederile regulamentare nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru deputați, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera, fără ca aceste norme să vizeze și alte subiecte de drept din afara Camerei Deputaților sau care nu se încadrează în categoriile de mai sus. Asemenea prevederi, care să vizeze și alte subiecte de drept, nu pot fi cuprinse în regulamentele parlamentare, ci sunt numai de nivelul legii, în accepțiunea de act juridic al Parlamentului. Curtea a arătat expressis verbis că „în fața comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituție, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fața comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligație corelativă din partea acestora de a da curs invitației“. … 35.Așadar, regulamentul este actul juridic opozabil Parlamentului și celorlalte subiecte de drept ce se află sub control parlamentar, în temeiul raporturilor lor constituționale, aceste subiecte de drept având obligația, conform art. 111 alin. (1) din Constituție, de a răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, motiv pentru care ele pot fi citate, iar în caz de refuz nemotivat, poate fi sesizat conducătorul autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare ale instituției respective, sau pot fi sesizate organele de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. … 36.Curtea constată că legea ce formează obiectul controlului de constituționalitate a fost elaborată cu luarea în considerare a celor precizate de Curtea Constituțională în deciziile mai sus indicate. Astfel, a fost elaborată o propunere legislativă, și nu o propunere de modificare a regulamentului parlamentar, întrucât legiuitorul a vizat inclusiv reglementarea posibilității invitării, de către comisia de anchetă, a unor terțe persoane, străine raportului constituțional dintre Parlament și Guvern. Intenția sa este, așa cum s-a arătat în precedent, legitimă din punct de vedere constituțional, deoarece, astfel cum rezultă din expunerea de motive, urmărește să asigure Parlamentului posibilitatea reală de exercitare concretă a funcției de control parlamentar, în sensul de a putea avea acces la orice informație necesară elucidării unor aspecte de interes public. Or, dacă o astfel de activitate nu ar dispune de mijloace adecvate și nu ar fi înzestrată cu o anumită autoritate, obiectivul propus nu ar putea fi atins, iar comisia de anchetă parlamentară și-ar reduce rolul la unul teoretic sau chiar decorativ, lipsit de orice eficiență. Dacă legiuitorul ar fi dorit să limiteze desfășurarea activității comisiei de anchetă doar la citarea subiectelor de drept ce se circumscriu raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern, stabilite de art. 111 din Constituție, atunci ar fi adoptat o hotărâre de modificare, în acest sens, a regulamentului fiecărei Camere sau al celui referitor la activitățile comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Intenția a fost, însă, de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acțiune, în sensul de a putea obține informații și de la alte persoane. Întrucât un regulament parlamentar este opozabil doar destinatarilor săi, respectiv celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar unui terț nu îi poate fi opozabil decât un act normativ de nivelul legii, modalitatea de reglementare nu putea fi, în situația examinată, decât pe calea unei legi organice. … 37.Având în vedere cele constatate, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate formulate de autorii sesizării referitoare la încălcarea principiului legalității cuprins la art. 1 alin. (5) din Constituție, motivat de faptul că măsurile legislative preconizate de legea examinată ar fi trebuit să facă obiectul de reglementare al unui regulament parlamentar și nu al unei legi. … 38.De asemenea, Curtea reține că autorii sesizării de neconstituționalitate reclamă încălcarea principiului constituțional al legalității și din perspectiva nerespectării prevederilor art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care reglementează condițiile de fond pentru modificarea și completarea actelor normative, potrivit cărora modificările legislative nu trebuie să afecteze concepția generală ori caracterul unitar al actului normativ de bază, fiind, totodată, necesar, „ca prevederile modificate sau care completează actul normativ să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil și de terminologie, precum și succesiunea normală a articolelor.“ Potrivit criticilor de neconstituționalitate formulate, modificările aduse prin legea examinată afectează caracterul unitar al Legii nr. 96/2006 prin aceea că se îndepărtează de intenția inițiatorilor și de obiectul de reglementare detaliat în expunerea de motive a Legii nr. 96/2006, motive ce indicau numai necesitatea instituirii unor reguli referitoare la validarea mandatului parlamentar, imunitatea parlamentară, drepturile și obligațiile senatorilor și deputaților, exercitarea mandatului în circumscripția parlamentară, alte drepturi patrimoniale și regimul disciplinar aplicabil senatorilor și deputaților. … 39.Curtea reține că, așa cum arată și titlul legii examinate în cauza de față, prevederile acesteia completează art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în sensul introducerii, după alin. (2) al acestui articol, a unui număr de patru alineate. Art. 9 din Legea nr. 96/2006, cu denumirea marginală „Organizarea activității parlamentare“, are, în prezent, următorul cuprins normativ: „(1) Activitatea deputaților și senatorilor, precum și organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. În vederea asigurării exercitării mandatului deputaților și senatorilor, resursele financiare aferente desfășurării activității fiecărei Camere sunt prevăzute în bugetul propriu, pe care îl adoptă fiecare Cameră. (2) Deputații și senatorii constituie comisii permanente și pot institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale, în condițiile prevăzute de regulamente. Camerele își pot constitui comisii comune, grupuri de prietenie cu alte parlamente și delegații ale Parlamentului României la adunările parlamentare cu caracter european sau internațional. Condițiile de constituire, obiectivele activității și procedurile de lucru ale comisiilor se stabilesc în regulamentul fiecărei Camere și în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului sau ad-hoc pentru comisiile speciale ori de anchetă.“ … 40.Or, Curtea observă că dispozițiile articolului unic din legea supusă controlului de constituționalitate, cuprinzând norme completatoare ale art. 9, mai sus citat, nu fac altceva decât să dezvolte, în continuarea celor prevăzute la alin. (2) al art. 9, sub aspectul instituirii comisiei de anchetă, anumite reguli referitoare la modalitatea de desfășurare a activității acesteia. Rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru modalitatea de reglementare pe calea unei legi, și nu a unui regulament parlamentar, a fost pe larg explicată în paragrafele 34-37 ale prezentei decizii, iar legea care privește raporturi ca cele vizate de normele examinate (ce fac obiectul legii supuse controlului de constituționalitate) nu putea fi alta decât cea privind Statutul deputaților și senatorilor. Astfel, în continuarea celor reglementate la art. 9 alin. (2), forma în vigoare, normele completatoare ale articolului unic din legea criticată instituie mijloacele sau instrumentele prin care comisia de anchetă parlamentară își poate realiza scopul pentru care a fost instituită, și anume citarea oricărei persoane care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, respectiv invitarea oricărei alte persoane care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. De asemenea, este reglementată și consecința refuzului persoanelor citate sau invitate de a da curs solicitării comisiei de anchetă, care, în acest caz, poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală pentru obstrucționarea sau împiedicarea aflării adevărului de către persoanele invitate și care, acceptând să fie audiate, refuză să coopereze în sensul precizat de comisia de anchetă. … 41.Cât privește intenția inițiatorilor legii privind Statutul deputaților și senatorilor care, în opinia autorilor sesizării, ar fi deturnată prin inserarea, în cuprinsul art. 9 din Legea nr. 96/2006, a alineatelor completatoare ce formează corpul legii examinate în cauza de față, Curtea constată că, față de forma sa inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2006, Legea nr. 96/2006 a fost republicată de patru ori, republicarea fiind impusă, potrivit art. 70 din Legea nr. 24/2000, de multiplele modificări sau completări substanțiale aduse aceleiași legi. Astfel, în forma inițială a Legii nr. 96/2006, art. 9 avea denumirea marginală „Principiul interesului național“ și era inserat în capitolul III „Principii și reguli de conduită parlamentară“. Or, în ultima formă a Legii nr. 96/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, art. 9 are denumirea marginală „Organizarea activității parlamentare“ și este situat în capitolul II „Validarea și regimul mandatului“. Actualul art. 9 din Legea nr. 96/2006 a fost introdus, sub forma art. 8^1, prin Legea nr. 219/2013 (Legea nr. 96/2006 fiind ulterior republicată, iar articolele de lege renumerotate), expunerea de motive la care fac trimitere autorii sesizării de neconstituționalitate în criticile formulate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referinduse la această lege. Or, pentru a putea susține deturnarea intenției inițiatorilor propunerii legislative, ar fi trebuit ca aceste critici să se raporteze la expunerea de motive a legii ce constituie obiectul criticii de neconstituționalitate, și nu la o lege anterioară, de asemenea de modificare și completare a Legii nr. 96/2006. Curtea observă, cu acest prilej, că, potrivit expunerii de motive ce a însoțit propunerea legislativă (devenită, ulterior, legea adoptată în Parlament și care constituie obiectul controlului de constituționalitate a priori în cauza de față), aceasta urmărește reglementarea unor „reguli clare pentru organizarea și funcționarea comisiilor de anchetă menționate la art. 9 alin. (1) din actul de bază care se dorește a fi completat“. … 42.În afara acestor observații, Curtea reține că obiectul de reglementare al unui act normativ poate include aspecte colaterale, dezvoltări, nuanțări, care nu sunt de natură a-i deturna sensul originar, ci, dimpotrivă, îl adaptează, îl modelează inclusiv în funcție de realitățile sociale în continuă transformare. … 43.În ceea ce privește susținerile autorilor sesizării referitoare la încălcarea principiului constituțional al legalității din perspectiva exigențelor referitoare la claritatea și predictibilitatea normei juridice, Curtea constată că nici aceste critici nu pot fi reținute. În acest context, Curtea observă că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea, pentru a satisface cerința de previzibilitate, trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Ca atare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a mai reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). … 44.În raport cu considerentele de principiu de mai sus, Curtea constată că normele completatoare ale art. 9 din Legea nr. 96/2006, cuprinse în legea supusă controlului de constituționalitate, exprimă fără echivoc regulile de conduită ale subiectelor de drept vizate, acestea putând să prefigureze, cu ușurință, consecințele nerespectării acestora. În plus, este de observat că, în cazul de față, nu sunt puse în discuție drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, care să fie afectate în substanța lor ca urmare a unei eventuale interpretări arbitrare cu prilejul aplicării acestora de către comisia de anchetă, deoarece aceasta din urmă nu are vocația de juris dictio, în sensul că nu pronunță hotărâri definitive cu privire la vinovăția unei persoane, iar orice măsură rezultată ca urmare a sesizării pe care o poate înainta comisia de anchetă către persoanele sau organele abilitate să ia anumite măsuri este supusă, la rândul său, controlului instanțelor judecătorești, persoana vizată beneficiind de toate garanțiile specifice unui proces echitabil. … 45.A doua critică principală formulată de autorii sesizării vizează pretinsul caracter jurisdicțional al activității comisiei de anchetă, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) din Constituție, referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul colaborării loiale între autoritățile statului. Se susține, în acest sens, că mijloacele de care dispune comisia de anchetă sunt specifice activității judiciare: citarea, administrarea unor probe necesare aflării adevărului în cauza ce constituie obiectul activității sale sau sesizarea, în caz de refuz nemotivat, a conducătorului instituției din care provine persoana citată, ori a organelor de urmărire penală (pentru săvârșirea faptei de omisiune a sesizării, prevăzute de art. 267 din Codul penal, sau pentru fapte de obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului) în privința persoanei/invitate, care refuză să dea curs solicitării, respectiv invitației formulate de comisia de anchetă. … 46.Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.231/2009, precitată și invocată, de altfel, de autorii sesizării de neconstituționalitate, Curtea a explicitat semnificația caracterului jurisdicțional al activității unei entități publice, care poate imprima acesteia, deci și comisiei de anchetă parlamentară, natura unei instanțe extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Legea fundamentală, astfel: „pentru ca o autoritate publică să dispună de jurisdicție trebuie să aibă capacitatea și dreptul de a judeca și de a se pronunța asupra unor litigii care vizează, de principiu, drepturile subiective ale părților implicate. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, a statuat că o jurisdicție este extraordinară numai în măsura în care există o confuzie între funcția de anchetă, cea de judecată și cea de soluționare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, lipsă de contradictorialitate și publicitate a dezbaterilor, limitare a dreptului la apărare al persoanelor, liber arbitru în administrarea și aprecierea probelor, precum și posibilitatea de a da, în aceleași cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanțelor judecătorești. Natura juridică a organelor care exercită o jurisdicție extraordinară este cea a instanțelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituția României.“ … 47.În continuarea celor evidențiate în prealabil, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă nu au abilitarea constituțională sau regulamentară să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și stabilirea concluziilor și măsurilor ce se impun (…). Este, prin urmare, de forța evidenței faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, și nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenței sau inexistenței faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane. Așadar, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că aceste comisii nu au competența de a da un verdict, ci de a întocmi un raport cu privire la situația de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor și documentelor pe care le-a consultat și a audierilor efectuate. „A admite că această activitate, prin mijloacele indicate de lege, vizează o activitate jurisdicțională ar însemna ca actele, spre exemplu, ale organelor de control (Garda Financiară, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă) să califice aceste organe ca fiind cu caracter jurisdicțional, ceea ce este inadmisibil. Aceste organe au posibilitatea de a audia, de a efectua/cere efectuarea de expertize, de a controla, de a constata săvârșirea unor fapte, de a emite concluzii, recomandări și propune măsuri ce se impun a se lua. Or, o atare activitate nu poate fi automat calificată ca fiind una jurisdicțională. Aceste organe, ca și comisia de anchetă, nu dau verdicte prin care se constată vinovăția unei persoane, ci doar constată o stare de fapt și fac propuneri/recomandări. Chiar dacă o comisie de anchetă își depășește atribuțiile, „verdictele“ sale nu ar putea avea o finalitate juridică, votul final asupra constatărilor comisiei de anchetă dându-se în plenul respectivei Camere, fiind deci un vot politic. … 48.Având în vedere aceste considerente și adaptându-le la conținutul normativ al legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate în dosarul de față, Curtea nu poate reține încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece comisia de anchetă nu îndeplinește rolul unui organ de jurisdicție, ci doar împrumută unele dintre instrumentele autorității judecătorești (citează, strânge și administrează probe pentru aflarea adevărului asupra unei situații cu importanță în plan politic), fără a se identifica cu specificul activității jurisdicționale, de vreme ce, prin raportul său ori hotărârea parlamentară adoptată, nu pronunță un verdict asupra vinovăției unei persoane. Singura consecință juridică este aceea de formulare a propunerii de sesizare a conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective [în cazul alin. (3)] sau a propunerii de sesizare a organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 – Omisiunea sesizării din Codul penal [în cazul alin. (4)] sau pentru fapte de obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului [în cazul alin (5)]. Or, aceste din urmă persoane sau organe sunt cele care, în virtutea competențelor lor legale, vor stabili răspunderea administrativă, disciplinară, materială sau, după caz, penală a persoanei citate sau invitate. Așadar, întregul demers al comisiei de anchetă nu are o reală valoare juridică, ci are relevanță exclusiv în plan politic. … 49.Față de cele constatate prin Decizia nr. 1.231/2009, referitoare la prevederile art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 și art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaților, și care își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea reține că, în plus față de soluțiile legislative prevăzute în cadrul regulamentelor parlamentare cu privire la comisiile de anchetă, legea ce constituie obiectul controlului de constituționalitate reglementează inclusiv posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei altei persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice, la care se referă alin. (3) și (4) ale art. unic din lege] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată [alin. (5) și (6) ale art. unic din lege]. Curtea a arătat deja, în paragrafele precedente, că scopul instituirii comisiei de anchetă – una dintre modalitățile de exercitare a controlului parlamentar, în temeiul art. 111 din Constituție -, dar și natura acestui organ de lucru al Parlamentului, precum și obiectivele propuse – ce răspund imperativului politic și social de a clarifica anumite aspecte de mare importanță pentru viața publică a comunității [fiind incidente, astfel, prevederile art. 2, art. 61 și art. 69 alin. (2) din Legea fundamentală], impun și justifică, totodată, soluția legislativă [referitoare la invitarea și a altor persoane decât cele care își desfășoară activitatea, direct sau indirect, sub control parlamentar. Curtea a statuat, în acest context, că lipsirea comisiei de anchetă de o asemenea posibilitate sau limitarea sferei sale de acțiune ar afecta obiectivul pe care comisia de anchetă și l-a propus, ar afecta însuși scopul instituirii ei și ar goli de conținut textele constituționale pe care se fundamentează înființarea, funcționarea și rolul acestei comisii de anchetă parlamentară. Prin urmare, pentru a fi garantată respectarea obligației persoanelor citate și a celor invitate, care au acceptat să fie audiate, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă, legea pune la dispoziția acesteia un instrument juridic, constând în posibilitatea comisiei de anchetă de a sesiza fie conducătorul unității sau instituției unde își desfășoară activitatea persoana citată, fie organele de urmărire penală. … 50.Astfel, în privința subiectelor de drept vizate de alin. (3) și (4) ale art. unic din legea examinată, care au obligația de natură constituțională ca, în cadrul raporturilor dintre Parlament și Guvern și al exercitării funcției de control parlamentar a comisiei de anchetă, să furnizeze informațiile solicitate de aceasta, și care refuză nemotivat să respecte această obligație, comisia de anchetă poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Curtea constată că nici această prevedere nu este de natură a încălca principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, așa cum apreciază autorii sesizării, deoarece comisia de anchetă nu are decât posibilitatea, facultatea sau prerogativa sesizării persoanelor sau organelor care, prin natura funcțiilor sau atribuțiilor lor, au competența legală de a examina respectiva sesizare și de a aplica, dacă consideră justificat, prin propriile acte de autoritate, sancțiunile prevăzute de legislația incidentă. În ce privește terminologia utilizată de dispozițiile alin. (3 și (4) ale art. unic din legea examinată, referitoare la „citarea“ subiectelor de drept vizate de ipotezele acestor norme, Curtea reține că acest termen, deși este împrumutat din sfera dreptului procesual (civil sau penal), nu este folosit în sensul său specific, de citație, cu toate elementele pe care o citație emisă de o instanță judecătorească sau un organ de urmărire penală le conține, ci se raportează mai degrabă la sensul său larg, obișnuit, acela de a chema o persoană spre a oferi anumite informații deținute, legate de o anumită chestiune. … 51.În plus, Curtea observă că infracțiunea de omisiune a sesizării, prevăzută de art. 267 din Codul penal, face parte dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției și constă în fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. Prin urmare, persoana citată, în calitatea sa de funcționar public în cadrul Guvernului sau al celorlalte autorități ale administrației publice, are, pe toată perioada exercitării funcției publice, această obligație legală. Ca atare, omisiunea, inacțiunea sau atitudinea sa pasivă de a sesiza organele de urmărire penală de îndată ce a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte penale în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile poate fi oricând obiectul unei sesizări penale, precum și al aplicării regulamentului de organizare și funcționare a respectivei instituții/autorități publice. Exemplificative sunt, în acest sens, dispozițiile art. 76 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, care prevăd „La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană care cunoaște fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care deține un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoștință sau să le înfățișeze la termenele stabilite. Instituțiile și organizațiile sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta.“ Așadar, chiar și în lipsa prevederilor exprese ale alin. (4) din art. unic al legii examinate, această obligație legală a funcționarilor publici exista, sancțiunea constând în posibilitatea oricărei persoane de a denunța, în temeiul art. 290 din Codul de procedură penală, și a sesiza astfel organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării. În acest context, Curtea observă și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, precum și ale 54 alin. (2) – Fidelitatea față de țară din cap. III – Îndatoririle fundamentale, în conformitate cu care „Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.“ Totodată, Curtea reține că sesizarea înaintată de comisia de anchetă fie conducătorului autorității/instituției publice, fie organelor de urmărire penală nu reprezintă decât actul declanșator al unei cercetări disciplinare sau al unei anchete penale, după caz, activitate ce se desfășoară după propriile reguli și procedura prevăzute de lege și care poate determina stabilirea unei sancțiuni disciplinare, administrative, materiale sau penale, măsură ce poate fi contestată în fața instanței de judecată, în condițiile legii aplicabile. … 52.În privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație, și nu o citație, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituție, au obligația constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate. În acest sens, preconizatul alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă. … 53.O altă diferență de tratament juridic între cele două categorii de persoane (citate, respectiv invitate) privește și consecința refuzului persoanei invitate și care, în prealabil, a acceptat să fie audiată, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă. Întrucât acestea nu se află sub imperiul obligației (de sorginte constituțională) de a se supune solicitării comisiei de anchetă, și pentru că, totuși, legiuitorul a urmărit să confere comisiei de anchetă mijloace și instrumente eficiente de lucru, care să-i imprime acesteia o anumită autoritate în scopul atingerii finalității propuse, comisia de anchetă nu poate decât să sesizeze organele de urmărire penală, cu referire la aceste persoane invitate, care, inițial, au acceptat să colaboreze, și apoi refuză să ofere informațiile solicitate, deoarece acest tip de comportament este de natură să obstrucționeze sau să împiedice aflarea adevărului. … 54.Aceste persoane nu pot fi invitate în calitatea lor profesională – cum ar fi categoria profesională a magistraților -, ci în raport cu calitatea lor de cetățeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității lor de magistrați (în acest sens a se vedea Decizia nr. 924/2012, precitată). Ca cetățeni ai României, aceste persoane au, potrivit art. 57 din Legea fundamentală, obligația exercitării drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Buna-credință înseamnă, în acest caz, nu doar exprimarea acceptului persoanei invitate de a fi audiată de către comisia de anchetă, ceea ce echivalează, practic, cu recunoașterea implicită a faptului că are o minimă legătură cu obiectul anchetei desfășurate de comisie, astfel cum rezultă din conținutul invitației, ci și colaborarea în concret cu organul de lucru al Parlamentului, în sensul oferirii informațiilor deținute și solicitate. Având în vedere faptul că obiectivul comisiei de anchetă îl reprezintă clarificarea unor aspecte legate de anumite evenimente sau fenomene cu un major impact negativ în plan social, politic sau juridic și că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligația de bună-credință se impune a fi respectată, astfel că fiecare cetățean, în urma invitației primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului și poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile și libertățile sale individuale sau principiul separației și echilibrului puterilor în stat. … 55.În acest context, Curtea constată că textul criticat realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor. … 56.În ceea ce privește pretinsul comportament neloial al Parlamentului, față de alte autorități publice, ce transpare prin adoptarea actului normativ criticat, astfel cum susțin autorii sesizării, Curtea constată că tocmai acest principiu impune instituțiilor autorităților publice se conlucreze în numele unui interes comun, acela al stabilirii adevărului în privința unei împrejurări cu semnificație socială, politică sau juridică relevantă. Așadar, revine autorităților publice sarcina ca, aplicând acest principiu, să colaboreze în spiritul și litera Constituției, pentru apărarea valorilor supreme ale statului român. Declanșarea unei anchete parlamentare cu un astfel de obiectiv nu impietează asupra activității specifice organelor autorității judecătorești pentru că, așa cum s-a menționat anterior, scopul, obiectul și finalitatea celor două tipuri de anchetă sunt total diferite. Dacă activitatea comisiei de anchetă este o modalitate a funcției de control parlamentar și urmărește stabilirea unor fapte/aspecte legate de anumite evenimente cu o anumită relevanță socială, rezultatul obținut având importanță exclusiv în plan politic și social, activitatea de aflare a adevărului desfășurată de organele autorității judecătorești dispune de alte proceduri și mijloace legale, are un alt obiectiv și se finalizează prin sancționarea persoanelor vinovate de abaterile constatate, realizându-se, astfel, justiția. Faptul că un organ de lucru al Parlamentului cu legitimitate constituțională desfășoară o anchetă, cu propriile mijloace și în limitele specifice prevăzute de lege și regulamentul parlamentar, nu poate fi interpretat ca o încălcare a principiului constituțional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție și este garantat de alineatul (5) al aceluiași articol constituțional. … 57.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și constată că Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, este constituțională în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Magareta Krupenschi

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește