DECIZIA nr. 400 din 6 iunie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, excepție ridicată de Gili Gabriel Pană în Dosarul nr. 384/36/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 852D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Ministerul Afacerilor Interne a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și judecarea cauzei în lipsă. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Precizează că se critică sintagma „nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative“, context în care arată că legea prevede mai multe etape prin care se poate contesta decizia de imputare, respectiv: formularea contestației, care face și obiectul cauzei deduse judecății; plângere la comisia de jurisdicție a imputațiilor; acțiune în fața instanțelor de judecată. Față de această împrejurare, menționează că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, este compatibilă intervenția prealabilă a organelor administrative cu prevederile referitoare la procesul echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă procedura în fața acestor organe poate face ulterior obiectul unui control judiciar cu deplină jurisdicție. Or, potrivit legii și jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Deciziei nr. 34 din 9 februarie 2016, există alternativ atât controlul unei jurisdicții administrative, cât și controlul instanței de judecată, după caz, în funcție de opțiunile justițiabilului. În ceea ce privește invocarea art. 16 din Constituție, principiul egalității în drepturi a cetățenilor vizează recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și obligații fundamentale, nu și identitate de tratament juridic asupra cărora se aplică aceste măsuri. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 18 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 384/36/2016, Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, excepție ridicată de Gili Gabriel Pană într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat anularea unor acte administrative care au legătură cu angajarea răspunderii sale materiale. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative“, cuprinsă în art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, potrivit căruia „verificarea temeiniciei contestației poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative“, este neconstituțională în măsura în care este permis ca din această comisie să facă parte tocmai persoanele care, efectuând cercetarea administrativă, au reținut tendențios în sarcina contestatorului săvârșirea unei fapte similare neglijenței ori abuzului în serviciu, aspecte ce pot fi asimilate unei acuzații în materie penală.  … 7.Astfel, având în vedere formularea neclară a prevederilor criticate, la nivel infralegal s-a prevăzut că din comisiile de soluționare a contestațiilor pot face parte și persoanele care au efectuat cercetarea administrativă, care își pot asigura o soluție favorabilă, lipsită de imparțialitate și de obiectivitate, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21, art. 126 alin. (6) și art. 146 din Constituție, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 8 și art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. … 8.Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Legiuitorul a prevăzut că împotriva deciziei de imputare se poate formula contestație, care se analizează de către comandantul sau șeful care a emis decizia contestată sau de către o comisie numită de acesta în componența căreia nu este obligatoriu să fie și persoanele care au participat efectiv la efectuarea cercetării administrative. Prin urmare, comisia poate fi compusă atât din persoane care au participat la etapa anterioară emiterii deciziei de imputare, cât și din persoane care nu au avut legătură cu modul de stabilire a prejudiciului reținut în decizia de imputare. Or, prin această procedură legiuitorul nu a creat privilegii sau discriminări, asigurându-se și imparțialitatea comisiei. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile în raport cu celelalte prevederi constituționale, întrucât constituirea comisiei și contestația formulată pot face obiectul analizei instanței de contencios și, prin urmare, nu este încălcat accesul liber la justiție, iar componența comisiei din cadrul jurisdicției administrative nu aduce atingere competenței instanțelor de judecată. … 9.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, arată că procedura prevăzută la art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 este aceea de recurs grațios, nicidecum o procedură administrativ-jurisdicțională, astfel că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate cu privire la imparțialitatea și lipsa de obiectivitate a comisiei de soluționare a contestațiilor, întrucât aceasta nu este o jurisdicție administrativă care să beneficieze de aceste caracteristici. Prin urmare, apreciază că recursul grațios nu trebuie să fie reglementat după aceleași exigențe ce decurg din dispozițiile art. 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece această procedură nu are drept scop stingerea unei situații de conflict, ci o posibilitate a emitentului actului de a-și reanaliza actul emis, astfel încât cei care au participat la emiterea inițială a actului pot participa și la reexaminarea sa. … 11.Avocatul Poporului arată că dispozițiile criticate sunt constituționale. Din examinarea actului normativ criticat rezultă că acesta are ca obiect reglementarea procedurilor legale prin care se stabilește răspunderea materială a militarilor în cazul constatării unui prejudiciu. Prima cale de atac a deciziei de impunere este de fapt o procedură prealabilă (un recurs grațios), soluționată de persoana care a emis decizia sau de comisia numită de aceasta, în timp ce a doua etapă este o procedură administrativ-jurisdicțională. Cu privire la comisia de jurisdicție a imputațiilor, se arată că instanța de contencios constituțional a analizat textele de lege care reglementează activitatea acesteia și a constatat că este un organ de jurisdicție care beneficiază de o independență a activității administrativ-jurisdicționale, iar procedura se bazează pe principiul contradictorialității și al garantării efective a exercitării dreptului la apărare, precum și al egalității părților litigante în fața organului administrativ. În acest context, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se arată că, chiar dacă procedura prevăzută de norma legală criticată nu îndeplinește exigențele constituționale și convenționale, în conformitate cu jurisprudența instanței europene acestea sunt suplinite la nivelul căilor de atac ulterioare, și anume procedura jurisdicțional-administrativă asigurată de comisia de jurisdicție a imputațiilor, respectiv în cazul sesizării instanței de contencios administrativ. Totodată, se arată că din analiza sintagmei criticate reiese fără echivoc că norma legală permite/nu se opune ca membrii comisiei de soluționare a contestației să fi participat la efectuarea cercetării administrative, iar normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.  … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, care au următorul cuprins: „(3) Verificarea temeiniciei contestației poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.“ Potrivit alin. (2), la care face referire textul criticat, „contestațiile se depun la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.“ … 15.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, și ale art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale. De asemenea, sunt menționate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 8 referitor la forma de redactare a actelor normative și art. 38 referitor la exprimarea conținutului normativ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor întregii ordonanțe, prin raportare la dispoziții constituționale și critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, sens în care sunt Decizia nr. 366 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 6 noiembrie 2003, și Decizia nr. 903 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2007, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, în raport cu aspectele criticate. Prin aceste decizii, Curtea a reținut că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, care reglementează condițiile, cazurile și sancțiunile care se aplică militarilor atunci când este angajată răspunderea materială a acestora, respectă întocmai prevederile și principiile Legii fundamentale invocate în susținerea excepției, întrucât prin art. 2 din ordonanță se reglementează condițiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, iar prin capitolul III se instituie, pentru toți militarii față de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare și stabilire a pagubei, dată în sarcina comandantului sau șefului unității respective, iar prin capitolul IV se reglementează căile de atac – contestația și plângerea -, care se depun la unitatea ce are în evidență debitul și care se soluționează de comandantul sau șeful unității care a emis decizia de imputare. Prin urmare, având în vedere că art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 prevede că persoanele care se consideră lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, Curtea nu a reținut pretinsa încălcare a principiului accesului liber la justiție sau restrângerea acestui principiu și nici încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât accesul liber la justiție, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declanșat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispozițiile criticate, ci, dimpotrivă, este garantat prin prevederile art. 43 din ordonanță. … 17.Totodată, Curtea reține că, în ceea ce privește regimul răspunderii materiale a militarilor, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, în momentul în care se constată existența unui prejudiciu săvârșit de către un militar, comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar aceasta se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate [art. 22]. Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor și serviciilor nedatorate, precum și obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se fac prin decizie de imputare, iar aceasta se emite de către comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă și constituie titlu executoriu [art. 25 alin. (1) și (2)]. Persoana vizată de decizia de imputare poate face contestație împotriva acesteia, iar contestația este soluționată de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de acesta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative [art. 30 alin. (3)]. Împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere, care se depune la unitatea care are în evidență debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicție a imputațiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare, comisie care trebuie să o soluționeze în cel mult 60 de zile [art. 31], și, în situația în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii [art. 43]. … 18.Față de această împrejurare, prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragrafele 19 și 35, Curtea a observat că Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 reglementează mai multe proceduri, dintre care numai una poate fi calificată ca fiind procedură administrativ-jurisdicțională, anume cea din fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor ale cărei elemente sunt reglementate la art. 31-43 din ordonanță; astfel, în capitolul IV din ordonanță sunt reglementate două căi de atac (în afară de cea a revizuirii prevăzute de art. 35 din ordonanță); prima cale de atac este, de fapt, un recurs grațios [art. 30 alin. (2)], iar cea de-a doua este exercitată în fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor; dacă în primul caz se reține că recursul grațios nu are natura juridică a unei proceduri administrativ-jurisdicționale și, implicit, nu este soluționat de către o jurisdicție administrativă specială, în cazul comisiei de jurisdicție a imputațiilor s-a constatat că această procedură, desfășurată potrivit dispozițiilor art. 31-39 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, este una administrativ-jurisdicțională. În acest context, dispozițiile art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 îl obligau practic pe justițiabil să parcurgă căile de atac prevăzute de aceasta, una dintre aceste căi de atac fiind soluționată de o jurisdicție administrativă specială, respectiv comisia de jurisdicție a imputațiilor. Însă, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituție, „Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite“. Astfel, dacă înainte de revizuirea Constituției din anul 2003 legiuitorul putea impune obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrativ-jurisdicționale în fața unei jurisdicții administrative speciale, după introducerea art. 21 alin. (4) în Legea fundamentală, această obligație nu mai poate exista, ea încălcând prevederile constituționale menționate. În consecință, prin decizia precitată, paragraful 36, Curtea a constatat că, prin efectul sintagmei „după epuizarea acestor căi de atac“ din cuprinsul art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, posibilitatea conferită de art. 31 din aceeași ordonanță de a apela la o jurisdicție administrativă specială se transformă în obligație, încălcând-se astfel art. 21 alin. (4) din Constituție, aspect ce a condus la constatarea neconstituționalității acestei sintagme.  … 19.Totodată, Curtea a reținut că justițiabilul trebuie să aibă posibilitatea să opteze pentru parcurgerea unei proceduri administrativ-jurisdicționale, ca o expresie a încrederii sale în faptul că litigiul său poate fi soluționat cu celeritate și de către o jurisdicție specializată, dar nu i se poate impune recurgerea la o jurisdicție administrativă specială dacă acesta consideră că este mai bine să sesizeze direct instanța judecătorească competentă potrivit legii. Acest lucru nu înseamnă că justițiabilul nu poate fi obligat la parcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv a unor căi de atac interne, cum ar fi recursul ierarhic sau recursul grațios și care dau posibilitatea autorităților competente să reanalizeze actul administrativ contestat; prin urmare, efectele Deciziei nr. 34 din 9 februarie 2016 nu se aplică recursului grațios prevăzut de art. 30 din ordonanță. Constatarea neconstituționalității sintagmei „după epuizarea acestor căi de atac“ privește procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor, procedură prevăzută de art. 31-39 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 (a se vedea paragraful 37 din Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016). … 20.În acest context, Curtea observă că se critică de către autorul excepției de neconstituționalitate condițiile în care se desfășoară prima cale de atac și care este, astfel cum s-a precizat mai sus, un recurs grațios. Mai precis, autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de normele legale care, practic, vin în completarea celor care prevăd, pe de o parte, faptul că persoana care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate, poate face contestație; pe de altă parte, dispun că această contestație se poate face în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată, se depune la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. Astfel, în dezvoltarea prevederilor art. 30 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, legiuitorul prin art. 30 alin. (3) din același act normativ, criticat în prezenta cauză, a explicat circumstanțele verificării temeiniciei contestației, statuând că aceasta poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative. … 21.În acest context, în ceea ce privește aspectele referitoare la pretinsa neclaritate a textului criticat, Curtea observă că, astfel cum a reținut constant în jurisprudența sa, spre exemplu Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, legea trebuie să întrunească cerințele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție – respectiv claritate, precizie și previzibilitate. Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). … 22.În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De asemenea, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi.  … 23.Față de această împrejurare, raportând considerentele de principiu mai sus enunțate la speța dedusă judecății, Curtea constată că normele criticate sunt în acord cu cerințele referitoare la calitatea legii, deoarece obiectul reglementării este clar, legiuitorul stabilind cu precizie și exactitate faptul că împotriva deciziei de imputare se poate formula contestație, care se analizează de către comandantul sau șeful care a emis decizia contestată sau de către o comisie numită de acesta în componența căreia nu este obligatoriu să fie și persoanele care au participat efectiv la efectuarea cercetării administrative, aspecte care incumbă în primul rând celor îndrituiți cu stabilirea componenței acestei comisii, precum și a comisiei respective. Prin urmare, comisia poate fi compusă atât din persoane care au participat la etapa anterioară emiterii deciziei de imputare, cât și din persoane care nu au avut legătură cu modul de stabilire a prejudiciului reținut în decizia de imputare. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind calitatea legii, inclusiv prin prisma normelor de tehnică legislativă, este neîntemeiată. … 24.Cu privire la invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea observă că prin consacrarea constituțională a principiului universalității prevăzut la art. 15 alin. (1) din Constituție se recunoaște faptul că drepturile, libertățile și obligațiile sunt deopotrivă universale și se referă atât la sfera drepturilor/libertăților/obligațiilor, cât și la titularii acestora. Referitor la principiul egalității în fața legii, potrivit considerentelor de principiu rezultate din jurisprudența instanței de contencios constituțional cu privire la acest principiu, acesta implică egalitatea în fața legii și egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu egalitatea de tratament (a se vedea Decizia nr. 238 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005). Totodată, Curtea, în jurisprudența sa, în mod constant, a reținut că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența antereferită la cauza de față, Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal și fără discriminări tuturor celor ce se află în ipoteza normativă a acestora. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, este neîntemeiată. … 25.În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 din Constituție, Curtea observă că, potrivit principiului accesului liber la justiție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reținut că liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale. Astfel cum au decis Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere ( a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007).  … 26.Or, procedura reglementată de textul de lege criticat, inclusiv prin numirea în comisia de soluționare a contestației, atât a unor membri care au participat la efectuarea cercetării administrative, cât și a unor membri care nu au avut legătură cu procedura care a condus la emiterea deciziei de imputare, nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, având în vedere faptul că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, procedurile și cerințele desfășurării acestei proceduri sunt diferite de cele privind activitatea administrativ-jurisdicțională sau de judecată, spre exemplu aspecte ce țin de imparțialitate și obiectivitate, contradictorialitate etc. Pe de altă parte, având în vedere cele de mai sus prezentate cu privire la evoluția jurisprudențială în materia căilor de atac prevăzute la capitolul IV din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile formulate în prezenta cauză, nefiind încălcate prevederile art. 21 din Constituție, întrucât, în situația în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii, prilej cu care își pot formula toate apărările pe care le consideră necesare, fiind în acord și cu prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, așadar, există căi de atac și, în final, decidentul este instanța de judecată. De asemenea, în contextul declanșării unui litigiu pe cale judecătorească, se pot formula inclusiv excepții de neconstituționalitate în virtutea art. 146 lit. d) din Constituție, astfel cum este și situația din speța de față. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 20, art. 21, art. 126 alin. (6) și ale art. 146 din Constituție, precum și cu cele convenționale menționate în susținerea acesteia, este neîntemeiată.  … 27.Distinct de cele prezentate, în ceea ce privește notele scrise depuse la Curtea Constituțională după închiderea dezbaterilor, precum și solicitarea de introducere în cauză a altor persoane, Curtea arată că, pe de o parte, potrivit art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. Pe de altă parte, Curtea reiterează jurisprudența sa constantă potrivit căreia litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Așa fiind, solicitarea formulată prin notele scrise depuse la Curtea Constituțională, respectiv solicitarea de a fi introduse în cauză unele părți sau criticarea unor noi prevederi legale și adăugarea altor temeiuri constituționale în susținerea excepției de neconstituționalitate este inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011). … 28.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,  … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gili Gabriel Pană în Dosarul nr. 384/36/2016 al Curții de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 iunie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește