DECIZIA nr. 383 din 4 iulie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 900 din 5 octombrie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 66 29/06/2011 ART. 45
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 66 29/06/2011 ART. 45
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 72 29/01/2019
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 26 18/01/2012
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 903 06/07/2010
ART. 13REFERIRE LAHOTARARE 25/01/2007
ART. 13REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 15REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015
ART. 15REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 110
ART. 15REFERIRE LAOUG 66 29/06/2011
ART. 16REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 19REFERIRE LAHOTARARE 13/01/2009
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 22REFERIRE LAOUG 66 29/06/2011
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LALEGE 142 18/07/2012
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 26REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 685 07/11/2018
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 63 08/02/2017
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 22 17/01/2012
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 1221 12/11/2008
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 838 27/05/2009
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 1 10/01/2014
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 447 29/10/2013
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 1 11/01/2012
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 743 02/06/2011
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 17 12/01/2010
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 34REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015
ART. 34REFERIRE LAOUG 66 29/06/2011
ART. 34REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 35REFERIRE LADECIZIE 251 06/03/2008
ART. 36REFERIRE LADECIZIE 619 04/11/2014
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Ioana Marilena Chiorean – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, excepție ridicată de Asociația Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 în Dosarul nr. 897/99/2019 al Tribunalului Iași – Secția a IIa civilă – contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 120D/2020.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 271D/2020, nr. 388D/2020, nr. 426D/2020, nr. 750D/2020, nr. 1.318D/2020 și nr. 1.724D/2020, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, excepție ridicată de Ioan Duca, de Asociația Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 și de Elena Toma în dosarele nr. 6.342/99/2019, nr. 804/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 și nr. 898/99/2019 ale Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 805/99/2019 al Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 271D/2020, nr. 388D/2020, nr. 426D/2020, nr. 750D/2020, nr. 1.318D/2020 și nr. 1.724D/2020 la Dosarul nr. 120D/2020, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind, în esență, că normele criticate nu contravin dreptului la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin încheierile din 15 ianuarie 2020, 18 decembrie 2019, 11 iunie 2020, 29 ianuarie 2020 și din 24 iulie 2020, pronunțate în dosarele nr. 897/99/2019, nr. 6.342/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 și nr. 898/99/2019 și prin Sentința civilă nr. 143/2020/CA din 5 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 804/99/2019, Tribunalul Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Asociația Crescătorilor de Animale Ciurea 2008, de Ioan Duca și de Elena Toma în cadrul unor cauze având ca obiect soluționarea cererilor de anulare a deciziilor Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (denumită în continuare APIA) prin care s-au respins contestațiile administrative prealabile formulate de autorii excepției de neconstituționalitate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.8.Prin Încheierea din 17 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 805/99/2019, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Asociația Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 în cadrul unei cauze având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei APIA prin care s-a respins contestația administrativă prealabilă formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.9.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, referitor la încălcarea principiului separației puterilor în stat, că legiuitorul dă posibilitatea Comisiei Europene/donatorului public (participant la raportul juridic dintre organul de la nivel statal sau european și beneficiarul plăților din fondurile europene) să determine prin simpla sa conduită unilaterală, pur potestativă, momentul de început al curgerii termenului de prescripție, Comisia Europeană devenind, astfel, un organ al puterii legislative din România, în condițiile în care numai prin lege se poate determina momentul de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă a dreptului de a stabili creanțe bugetare. Astfel, un organ al puterii executive (Comisia Europeană) devine un organ al puterii legislative (Parlamentul României) și un actor activ, participant la raportul reglementat și determinat prin propria conduită, pur potestativă, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și ale art. 61. Așadar, nu Parlamentul României, ci Comisia Europeană sau donatorul public internațional devine organul care stabilește momentul de început al prescripției prin simpla emitere a unei declarații finale de închidere a programului.10.Reglementarea criticată are drept consecință instituirea dreptului organului fiscal de a realiza această conduită unilaterală la momentul pe care îl dorește, fără niciun alt criteriu legal obiectiv, existând evident și posibilitatea ca această conduită să nu se realizeze niciodată sau să se realizeze cu mult peste un termen rezonabil, ca în speță, când programul 2007-2013 s-a încheiat cu peste 5 ani în urmă și nici în anul 2019 nu este emisă de către Comisia Europeană declarația de închidere a programului european.11.Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, se susține că prevederile criticate încalcă standardele de claritate, predictibilitate și previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege aplicabilă în legislația statului român, deoarece nu indică niciun criteriu obiectiv, în afara declarației de închidere a programului, emisă de organul în beneficiul căruia realizează astfel întreruperea termenului de prescripție, care să poată permite identificarea unui moment cert și obiectiv, limitat în timp, de la care să înceapă să curgă termenul de prescripție a dreptului de a stabili astfel de creanțe bugetare. Or, în acest mod, aceste prevederi legale permit organului care face declarația de închidere a programului și în beneficiul căruia se realizează astfel întreruperea termenului de prescripție, să amâne sine die acest moment (ca în speță), prin simpla neemitere a declarației de închidere a programului, și în acest mod să lipsească de efecte rațiunea instituirii de către legiuitorul român a instituției prescripției ca mijloc de apărare a drepturilor celor în beneficiul cărora curge termenul de prescripție, fără ca o altă autoritate sau instanță de judecată să poată interveni și să determine schimbarea unui comportament nediligent și chiar abuziv al acestui organ.12.Prin edictarea prevederilor art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, instituția prescripției dreptului organului de control din cadrul APIA de a calcula și de a stabili creanțe bugetare decurgând din nereguli la acordarea fondurilor europene este practic anulată, lipsită de orice efect juridic.13.În susținerea acestor argumente se invocă Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, prin care Curtea Constituțională a stabilit că normele legale care privesc procesul penal trebuie să fie clare, precise și previzibile, ceea ce presupune, printre altele, și obligația legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze și să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care constituie în sediul general al materiei și actele normative care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la previzibilitatea și claritatea unui act normativ, și anume Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, și anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).14.Or, în speță, sunt încălcate standardele de accesibilitate, predictibilitate și previzibilitate a legii, cu consecința încălcării principiului constituțional sus-enunțat al supremației Constituției și a legilor în statul român.15.Cu privire la încălcarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, se arată că textul criticat este discriminatoriu, în condițiile în care, pentru celelalte categorii de debitori de creanțe fiscale datorate statului, spre exemplu, cele reglementate de art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul român nu a prevăzut astfel de posibilități de amânare a momentului de început al curgerii termenului de prescripție prin cauze care să atârne exclusiv de manifestarea unilaterală de voință a unui organ al statului. În acest mod sunt discriminați debitorii de creanțe bugetare datorate statului sau unor organisme europene, constatate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, față de debitorii de creanțe fiscal datorate statului conform Legii nr. 207/2015, deoarece aceștia din urmă beneficiază de un tratament legislativ mai favorabil în condițiile în care prin Legea nr. 207/2015 nu se instituie în beneficiul organului fiscal posibilitatea de a amâna prin propria conduită momentul de început al curgerii termenului de 5 ani de prescripție a dreptului de a stabili astfel de creanțe fiscale.16.Pe de altă parte, autorii excepției de neconstituționalitate consideră că sunt discriminați și în raport cu debitorii care au față de creditorii lor un debit constând într-o creanță de natură civilă, în condițiile în care pentru acest tip de debit legea, în art. 2.517 din Codul civil, prevede un termen de 3 ani, iar în ceea ce privește debitul reprezentând creanță bugetară dispozițiile criticate prevăd un termen mai mare, respectiv de 5 ani, fără o altă justificare decât natura diferită a creanțelor (una este de natură civilă, iar alta este de natură bugetară, deși, în realitate, este tot o creanță de natură civilă).17.Referitor la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, se arată că, în condițiile în care momentul de început al curgerii termenului de 5 ani de prescripție a dreptului de a stabili creanțe bugetare este determinat prin simpla conduită unilaterală a Comisiei Europene (care poate să amâne la nesfârșit emiterea declarației de închidere a unui program european sau poate să o realizeze peste limita unui termen rezonabil), instituția prescripției ca mijloc de apărare al debitorului este lipsită de orice rațiune sau efect juridic concret, ceea ce echivalează cu o limitare nepermisă de lege a mijloacelor juridice puse de către lege la dispoziția debitorului de a se apăra, printr-o acțiune a creditorului, adică al celuilalt participant la raportul juridic (în speță Comisia Europeană), care prin simpla amânare la nesfârșit a emiterii unei decizii poate desființa de facto incidența instituției prescripției ca mijloc de apărare al debitorului, în condițiile în care interesul procesual evident al acestui creditor este de a face inoperabilă instituția prescripției și de a lipsi cealaltă parte (în speță debitoarea) de un mijloc de apărare (adică de posibilitatea de a invoca prescripția) în cursul unui proces aflat pe rolul instanței de judecată.18.Se consideră că ar fi fost corect să nu mai fie reglementată de legiuitor această instituție juridică, drept mijloc de apărare în proces pus la dispoziția părții interesate să invoce excepția de ordin privat a prescripției dreptului de a stabili și de a încasa creanțe bugetare, decât să existe această situație în care legea prevede posibilitatea pusă la dispoziția celeilalte părți procesuale de a amâna la nesfârșit sau, oricum, peste o limită rezonabilă de timp, momentul de început al curgerii termenului de prescripție. Această posibilitate acordată prin lege Comisiei Europene nu reprezintă niciun caz de întrerupere și niciun caz de suspendare a cursului prescripției, în înțelesul reglementat de legislația română, care presupun ab initio că momentul de început al termenului de prescripție a debutat, dar ulterior acestuia a intervenit o cauză prevăzută de lege care a determinat întreruperea sau suspendarea cursului acesteia.19.În concluzie, se susține că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție sunt încălcate și din prisma vătămării dreptului la soluționarea cauzei într-un termen optim și rezonabil, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care prevederile art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 permit ca un raport juridic ca cel supus judecății în prezenta cauză să nu fie soluționat nici la sfârșitul anului 2019. Aceasta în condițiile în care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Faimblat împotriva României) a arătat că procedura administrativă desfășurată în fața organelor administrative ale unui stat în faza prealabilă deschiderii unui proces face parte din noțiunea de „proces echitabil“ în accepțiunea vizată de art. 6 paragraful 1 din Convenție și trebuie să se subordoneze și ea exigențelor finalizării ei în cadrul unui termen rezonabil.20.Tribunalul Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, emiterea unei declarații finale de închidere a programului nu transformă Comisia Europeană în organ al puterii legislative, întrucât momentul și durata termenului de prescripție sunt stabilite în acest caz de Guvernul României, care s-a substituit Parlamentului. Dispozițiile criticate nu au caracter echivoc și confuz, îndeplinind standardele de claritate, predictibilitate și previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege. Legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu ce se aplică doar în cazul recuperării creanțelor în urma constatării de nereguli privind obținerea fondurilor alocate de la bugetul european. Principiul egalității privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice. De asemenea, nu se încalcă nici dreptul la soluționarea cauzei într-un termen optim și rezonabil, întrucât prevederile criticate nu afectează durata de soluționare a unui proces. Instituirea – prin dispozițiile criticate – a unui termen de prescripție de 5 ani, diferit față de cel general de 3 ani, ține de competența exclusivă a legiuitorului.21.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.22.Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele Curții Constituționale nr. 750D/2020 și nr. 1.318D/2020, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, întrucât creanța bugetară al cărei termen de prescripție este prevăzut de art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 rezultă dintro neregulă, în urma căreia au fost afectate grav interesele financiare ale Uniunii Europene, este normal ca în procesul de stingere a creanțelor bugetare rezultate din nereguli să fie implicată și Comisia Europeană, care deține date concrete cu privire la procesul de închidere a programelor finanțate integral sau parțial din fonduri europene. Totodată, se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul egalității în fața legii și se arată că, prin dispozițiile criticate, legiuitorul stabilește un regim special în materie fiscală ce se aplică în situația recuperării creanțelor în urma constatării de nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Potrivit art. 2.517 din Codul civil, termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la instituția prescripției, în general, și la constituționalitatea stabilirii unor termene sau condiționări ale accesului la justiție. În final se arată că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate raportată la art. 61 din Constituție, având în vedere că regimul special al prescripției pentru cauzele care se subsumează Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 nu este trasat de către Comisia Europeană/donatorul public internațional, după cum eronat susțin autorii excepției de neconstituționalitate, ci printr-o dispoziție din cuprinsul unei ordonanțe de urgență a Guvernului, emisă cu respectarea cerințelor constituționale în materia delegării legislative.23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut: „Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.“26.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 61 privind rolul Parlamentului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.27.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat prevede că dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.28.Referitor la pretinsa încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, Curtea reține că, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale“. Din acest principiu constituțional rezultă modul în care Legea fundamentală reglementează autoritățile publice și competențele care le revin acestora (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). Totodată, în jurisprudența sa (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 138-140), Curtea a reținut că art. 1 alin. (4) din Constituție instituie principiul separației și echilibrului puterilor în stat în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, și, pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte (în același sens sunt Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, și Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 87).29.Or, faptul că legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia momentul de început al termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanța bugetară este la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere nu afectează principiul separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece stabilirea acestui moment determinabil este de competența legiuitorului. Astfel, legiuitorul delegat – Guvernul – a emis ordonanța de urgență din care fac parte dispozițiile criticate. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa imixtiune a Comisiei Europene în atribuțiile puterii legislative din România.30.În ceea ce privește critica privind nesocotirea rolului Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, este unica autoritate legiuitoare a țării, Curtea reține că prin reglementarea criticată, care face parte dintr-o ordonanță de urgență a Guvernului, nu este afectat rolul de legiferare al Parlamentului. Prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. Conceptul de „lege“ se definește prin raportare la două criterii: cel formal sau organic și cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorității legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte și prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Totodată, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că, în ceea ce privește puterea legislativă, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple sau de urgență. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori, pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar.31.Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).32.Aplicând aceste considerente în speță, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare. Așadar, momentul de început al termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanța bugetară este data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, dată care este comunicată de Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere. Or, acest moment de început al termenului este unul determinabil, textul criticat fiind suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat și pentru a permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție este neîntemeiată.33.Cu privire la încălcarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că autorii excepției susțin că textul criticat este discriminatoriu prin raportare la normele privind creanțele fiscale datorate statului. Se constată că această critică este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010). Curtea a mai reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Totodată, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.34.Regulile privind creanțele bugetare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 reprezintă norme speciale – atât față de normele generale prevăzute în Codul de procedură fiscală, cât și față de normele generale prevăzute în Codul civil – și se aplică în cazul activităților de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali. Instituirea unor astfel de norme speciale nu are semnificația încălcării principului egalității în fața legii și a autorităților publice, fiind edictate în considerarea specificului activităților pe care le reglementează.35.Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, cu privire la instituirea unor termene de prescripție, prin Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea a reținut că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură.36.Chiar dacă, în cauza de față, momentul de început al termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare este unul determinabil, și anume data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, aceste considerente din jurisprudența Curții Constituționale sunt pe deplin aplicabile în cauză, în sensul că instituirea unor anumite termene de prescripție nu afectează accesul liber la justiție. De altfel, jurisprudența Curții Constituționale este în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, că liberul acces la justiție nu este absolut și că acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014).37.În final, Curtea reține că susținerile privind durata prea mare a soluționării cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune de aplicare a legii, iar nu o veritabilă critică de neconstituționalitate.38.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația Crescătorilor de Animale Ciurea 2008, de Ioan Duca și de Elena Toma în dosarele nr. 897/99/2019, nr. 6.342/99/2019, nr. 804/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 și nr. 898/99/2019 ale Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 805/99/2019 al Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x