DECIZIA nr. 382 din 4 iulie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22^8 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, excepție ridicată de Mihai Cătălin Savu în Dosarul nr. 19.659/303/2019 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 70D/2020. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Având în vedere scopul pentru care a fost instituit un ordin de protecție provizoriu și faptul că acesta este supus controlului unei instanțe judecătorești, nu sunt încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 11 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.659/303/2019, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22^8 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mihai Cătălin Savu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva ordinului de protecție provizoriu. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție trebuie analizată prin raportare la disproporția față de alte prevederi ale Legii nr. 217/2003. Astfel, chiar în cuprinsul dispozițiilor art. 30 din această lege, se arată că hotărârea prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție este supusă numai apelului. Prin inserarea, în cuprinsul aceluiași act normativ, a posibilității de a ataca exclusiv hotărârea prin care s-a dispus emiterea sau neemiterea ordinului de protecție propriu-zis se creează o disproporție între drepturile părților cu interese contrare, întrucât soluția pronunțată pentru emiterea ordinului propriu-zis poate fi atacată, pe când hotărârea pronunțată privitor la ordinul provizoriu rămâne definitivă și nu mai poate fi pusă în discuție. Suprimarea căii de atac în cauză, în care se judecă legalitatea emiterii ordinului de protecție provizoriu, prin același act normativ prin care se permite atacarea hotărârii primei instanțe în cauza în care se judecă emiterea ordinului de protecție propriu-zis, arată intenția legiuitorului de a da o importanță sporită acestei din urmă cauze, dată fiind perioadă relativ scurtă pentru care este emis ordinul provizoriu, spre deosebire de perioada pentru care poate fi emis un ordin de protecție propriu-zis. Or, nu se poate permite conturarea unui astfel de principiu fără a se analiza anterior impactul real pe care îl are emiterea chiar și a unui ordin de protecție provizoriu. Efectele, consecințele și impactul emiterii unui ordin de protecție nu se cuantifică numai după durata de timp pentru care acesta este în ființă, ci și după alte criterii, respectiv consecințele pe termen lung asupra carierei, vieții de familie și sociale a celui împotriva căruia se instituie, putând avea efecte de restrângere a drepturilor de exercitare a autorității părintești în viitor ori asupra posibilității concrete de obținere a unui loc de muncă într-un anumit sector de activitate. În acest context, este imperios ca analiza legalității emiterii ordinului de protecție provizoriu să fie făcută cu la fel de mult interes și să existe aceleași pârghii de contestare a deciziei unei instanțe de fond ca și în situația emiterii ordinului de protecție propriu-zis. Astfel, în raport cu prevederile art. 30 din Legea nr. 217/2003, se creează un dezechilibru vădit între drepturile subiecților procesuali implicați, până la urmă, în aceeași cauză și se conturează o notă discriminatorie între drepturile procesuale ale celui împotriva căruia se emite ordinul de protecție provizoriu și drepturile procedurale ale celui în favoarea căruia s-a emis acesta. În acest sens, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat faptul că în cazul în care persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament diferențiat, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă, se încalcă dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens, principiul egalității a fost afirmat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca un principiu general al dreptului european, iar potrivit jurisprudenței instanței europene, principiul egalității nu este compatibil cu tratamentul diferit aplicat unor situații comparabile, cu excepția existenței unei justificări obiective. … 6.Referitor la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, se arată că accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, prin art. 6 paragraful 1 din Convenție, art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Acest drept de acces la justiție trebuie să fie unul efectiv, și nu doar iluzoriu, iar limitarea dreptului de acces la justiție poate fi permisă numai în măsura în care nu este atinsă substanța acestui drept de liber acces la justiție. În acest sens, se invocă Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragrafele 36 și 39, prin care s-a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, Curtea Constituțională a stabilit că lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Aceste considerente sunt și cele pentru care Curtea Constituțională a ales în practica sa recentă să își reconsidere jurisprudența și să stabilească noi exigențe în sarcina legiuitorului ori să adapteze exigențele constituționale deja existente în diverse domenii ale dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, paragrafele 19-21). Se mai susține că trebuie avută în vedere împrejurarea că procedura de emitere a ordinului de protecție, chiar și provizoriu, deși nu prezintă caracter penal potrivit legii naționale, are un caracter punitiv, restrictiv de drepturi și preventiv, vizând asigurarea respectării unui drept important, respectiv acela al respectării integrității fizice și psihice între membrii de familie, astfel încât lipsa unei căi de atac aduce atingere – în substanța sa – dreptului de acces liber la justiție, astfel cum este consacrat în art. 21 din Constituție (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012), precum și în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează în mod absolut asupra necesității existenței dublului grad de jurisdicție în materie penală. În acest sens, dispozițiile art. 22^1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 217/2003 arată că existența riscului iminent, condiție necesară pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, rezultă și din probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, atunci când actele de violență domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența dispozițiilor art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. … 7.Referitor la încălcarea prevederilor art. 129 din Constituție, se susține că, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa recentă, aceste norme constituționale nu cuprind dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să aibă în vedere să asigure părților posibilitatea efectivă, reală, concretă, și nu iluzorie, de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă și totodată a stabilit că lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, paragraful 16, și Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, paragraful 18). Or, prin prevederile art. 22^8 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 – act normativ adoptat după publicarea unei serii de decizii ale Curții Constituționale prin care s-au arătat importanța și necesitatea existenței unui control judecătoresc eficient și real – se încalcă în mod vădit dispozițiile constituționale și se limitează accesul la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii date de o instanță de fond, fără a se ține cont de cerințele normelor constituționale care impun conferirea unei protecții efective a drepturilor și libertăților fundamentale. Astfel, interpretarea prevederilor art. 129 din Constituție nu poate fi decât una singură, și anume aceea că hotărârile judecătorești pot fi atacate de părțile interesate și de Ministerul Public numai în condițiile legii, însă legea trebuie să asigure existența cel puțin a unei căi de atac. … 8.Tribunalul București – Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, eliminarea căii de atac împotriva soluției pronunțate cu privire la contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu și lipsirea părții de posibilitatea de a supune controlului judiciar o asemenea soluție constituie o măsură excesivă ce depășește cadrul constituțional referitor la exercitarea căilor de atac. Deși legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al soluției astfel pronunțate, a fost eliminată singura cale de atac existentă în această materie, respectiv apelul. O astfel de soluție legislativă este disproporționată în raport cu scopul urmărit și nu își găsește justificarea. În plus, dezideratul celerității nu se poate realiza cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Așadar, prin consacrarea caracterului definitiv al hotărârii prin care se soluționează contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu și eliminarea în acest mod a controlului judiciar al soluțiilor pronunțate în această materie se aduce atingere accesului liber la justiție în substanța sa, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituție. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost menționat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 22^8 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu următorul cuprins: „Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă.“ Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 217/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 15 octombrie 2020, articolele fiind renumerotate, art. 22^8 alin. (5) devenind art. 35 alin. (5) din Legea nr. 217/2003, cu același conținut normativ, astfel încât acesta constituie obiect al excepției de neconstituționalitate asupra căreia Curtea urmează să se pronunțe. … 13.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 8 privind accesul la instanțele judecătorești din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 pct. 1 privind accesul la justiție din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din capitolul IV – Ordinul de protecție provizoriu din Legea nr. 217/2013 și prevede că hotărârea prin care se soluționează contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu este definitivă. Pornind de la scopul instituirii unui ordin de protecție provizoriu, și anume diminuarea riscului iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică [scop precizat în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 217/2003], legiuitorul a reglementat procedura emiterii ordinului de protecție provizoriu, stabilind în secțiunea 1 a capitolului IV din Legea nr. 217/2003 competența și condițiile de fond pentru emitere, în secțiunea 2 reguli privind verificarea sesizărilor privind violența domestică, în secțiunea 3 condiții de formă pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, în secțiunea 4 măsuri de protecție ce se pot dispune prin ordinul de protecție provizoriu, în scopul diminuării riscului constatat, în secțiunea 5 norme privind punerea în aplicare a ordinului de protecție provizoriu, în secțiunea 6 reguli privind confirmarea și contestarea ordinului de protecție provizoriu. Astfel, prin ordinul de protecție provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună; c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți potrivit prevederilor art. 5, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; d) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; e) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute. Ordinul de protecție provizoriu se comunică agresorului și victimei, iar obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen. … 15.Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție provizoriu se emite de polițist și se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii. Procurorul decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu, fiind posibile două ipoteze: 1. procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de polițist prin ordinul de protecție provizoriu și înaintează imediat ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție (situație în care durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecție, cu informarea agresorului despre acest fapt); 2. în cazul în care constată că nu mai este necesară menținerea măsurilor de protecție dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecție, cu menționarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia. … 16.Autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu, susținând că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție trebuie analizată prin raportare la disproporția față de prevederile Legii nr. 217/2003 referitoare la ordinul de protecție, întrucât soluția pronunțată pentru emiterea ordinului propriu-zis poate fi atacată, pe când hotărârea pronunțată privitor la ordinul provizoriu rămâne definitivă. … 17.Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea reține că, spre deosebire de ordinul de protecție provizoriu, care este emis de polițist pentru o durată de 5 zile și este confirmat de procuror, ordinul de protecție se emite de către instanța judecătorească pentru o durată de maximum 6 luni. Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre obligațiile sau interdicțiile prevăzute de lege. Totodată, sub aspectul posibilității de atacare la instanța judecătorească a actelor prin care s-a dispus atât ordinul de protecție provizoriu, cât și ordinul de protecție, nu există diferențe între persoanele împotriva cărora s-au emis aceste ordine de protecție, deoarece, pe de o parte, ordinul de protecție provizoriu poate fi contestat la instanța de judecată competentă, hotărârea fiind definitivă, iar, pe de altă parte, hotărârea judecătorească prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile. … 18.Așadar, Curtea constată că atât în cazul ordinului de protecție provizoriu (care este emis de polițist), cât și în cel al ordinului de protecție (care este emis de instanța de judecată), legiuitorul a prevăzut o singură cale de atac la instanța judecătorească, având în vedere situația premisă a emiterii unui ordin de protecție provizoriu, și anume existența un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică. … 19.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 21 din Constituție, prin imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept care este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003,Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). … 20.Or, Curtea constată că textul de lege criticat prevede că persoana interesată are posibilitatea de a formula contestație la instanța judecătorească împotriva ordinului de protecție provizoriu, beneficiind, astfel, pe tot parcursul acestei proceduri, de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și accesului liber la justiție. … 21.Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, și Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012). Totodată, Curtea a reținut că, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și respectarea celorlalte principii și texte din Legea fundamentală (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). … 22.Or, în cauza de față, Curtea constată că, prin reglementarea unei singure căi de atac – cea a contestației – împotriva ordinelor de protecție provizorii, fără posibilitatea ca hotărârea instanței judecătorești privind soluționarea contestației să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 și 129 din Constituție, de vreme ce partea interesată beneficiază pe tot parcursul judecării contestației de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil, a dreptului la apărare și a dreptului la folosirea căilor de atac. … 23.Referitor la aplicarea considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, precitată, invocate de autoarea excepției, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în primă instanță aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil, se observă că aceste susțineri nu pot fi primite. Astfel, considerentele invocate nu sunt aplicabile și în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice. … 24.Referitor la invocarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională, se reține că acestea nu au incidență în cauza de față. Astfel, problema de drept constituțional soluționată de Curte prin acea decizie vizează încălcarea egalității juridice a cetățenilor în accesul la calea extraordinară de atac a recursului prin impunerea de către legiuitor a unui prag valoric al cererii evaluabile în bani. Așa cum a constatat Curtea la paragraful 28 al respectivei decizii, legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situații în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rațional. Așadar, legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, în cauza de față, reglementarea criticată vizează lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația privind ordinul de protecție provizoriu, iar nu posibilitatea de a exercita recurs în funcție de valoarea pretenției cererii. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Cătălin Savu în Dosarul nr. 19.659/303/2019 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 35 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește