DECIZIA nr. 377 din 28 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală și ale art. 84 și art. 86^4 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 5.294/118/2017 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.999D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că decizia invocată de instanța judecătorească în motivarea excepției de neconstituționalitate se referă la o problemă distinctă de cea din prezenta cauză. Apreciază că revocarea suspendării executării pedepsei cu închisoarea nu depinde de posibilitățile materiale ale persoanei în cauză, ci se referă la reaua sa credință în ceea ce privește plata obligațiilor civile. Așa fiind, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.294/118/2017, Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală și ale art. 84 și art. 86^4 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de instanța judecătorească din oficiu. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cereri de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, întemeiată pe aspectul neachitării de către condamnata-debitoare a despăgubirilor civile la care a fost obligată. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească apreciază că cele reținute de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 463 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 6 februarie 1998, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile de lege criticate. Instanța judecătorească apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Consideră că nu există nicio rațiune juridică conformă cu exigențele constituționale potrivit căreia caracterul executabil sau nu al pedepsei aplicate să depindă de posibilitățile materiale ale debitorului obligației civile. Instituirea obligației condamnatului de a dovedi că nu a avut posibilitatea de a plăti acele obligații reprezintă o obligație în probațiune cu caracter excesiv și injust, fără a se putea prevala de prezumția de bună-credință. În măsura în care persoana are posibilități reduse de îndeplinire a obligațiilor civile, aceasta este supusă riscului de aplicare a prevederilor art. 86, respectiv art. 83 din Codul penal din 1969, în procedura prevăzută de art. 583 din noul Cod de procedură penală. … 6.Nu se poate susține că dispoziția de revocare a suspendării executării pedepsei cu închisoarea este aplicabilă în mod nediscriminatoriu prin prisma condiției relei-credințe a debitorului obligației, întrucât această condiție nu este suficient de precisă, astfel încât să garanteze că diferențele de valoare patrimonială nu influențează în niciun fel luarea hotărârii de către instanță în ceea ce privește solicitarea de revocare a suspendării executării pedepsei. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Susține că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei se referă la individualizarea pedepsei, care presupune, mai exact, un proces de atenuare a pedepsei, și nu unul de atenuare a executării pedepsei. Fiind o creație a legiuitorului și un beneficiu acordat condamnatului care și-a executat cu bună-credință obligațiile civile, este firesc ca norma să determine nu numai condițiile și sfera de incidență a măsurii, ci și limitele ei, care presupun, între altele, posibilitatea anulării ori a revocării. … 9.Totodată, de esența acestei instituții este stabilirea bunei-credințe a condamnatului, caracter care rezultă din teza finală a art. 84 și din art. 86^4 alin. 2 din vechiul Cod penal. Pentru persoana care dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații, norma legală prevede în mod expres că nu se revocă suspendarea executării pedepsei. În consecință, nu poate fi reținută critica instanței de trimitere, potrivit căreia legea instituie „în sarcina condamnatului o obligație de probațiune cu caracter excesiv și injust“. Arată că dispozițiile art. 583 din Codul de procedură penală au preluat soluția legislativă a art. 447 din codul anterior, față de care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011, a reținut că „cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia. Deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală din Codul penal reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credințe“. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 583 din Codul de procedură penală și ale art. 84 și art. 86^4 din Codul penal din 1969, cu următorul conținut:– Art. 583 din Codul de procedură penală: (1)Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.(2)Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută și de procuror, de consilierul de probațiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere.; … – Art. 84 din Codul penal din 1969: „(1) Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații“.; … – Art. 86^4 din Codul penal din 1969: (1)Dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.(2)Dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei. …  … 13.Instanța judecătorească susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere era prevăzută în vechea reglementare la art. 86^4 din Codul penal din 1969, iar condițiile prevăzute de dispozițiile art. 83 și art. 84 din același act normativ urmau să se aplice corespunzător. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei se dispunea: „dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen; dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul în care dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații; dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de către instanță.“ … 15.Referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Curtea a constatat că instituția reprezintă o creație a legiuitorului, fiind firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a măsurii. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei, care oferă inculpatului numai o vocație, iar nu un drept de a beneficia de această măsură (Decizia nr. 144 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008). … 16.În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 57 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, a reținut că urmările săvârșirii unei infracțiuni se circumscriu, pe de-o parte, lezării valorii sociale ocrotite de legea penală, iar, pe de altă parte, provocării unui prejudiciu moral sau material. Apărarea valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii se face prin acțiunea penală, care, potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar repararea prejudiciului se realizează prin acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, care, potrivit art. 19 alin. (1) din același act normativ, are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că principiul general care guvernează răspunderea penală și răspunderea civilă este acela al vinovăției făptuitorului, în cazul de față reflectată în săvârșirea unei fapte pedepsite de legea penală. Astfel, se poate susține că pedeapsa cu închisoarea dispusă prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul adus valorii sociale lezate prin săvârșirea faptei penale, iar îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul concret creat prin săvârșirea aceleiași fapte penale. Pe de altă parte, compensarea prejudiciului creat prin săvârșirea faptei penale exprimă inclusiv cerințele de dreptate și echitate, în sensul că partea care a suferit un prejudiciu material sau moral își vede compensată în acest mod pierderea/suferința. … 17.În acest context, Curtea observă că neîndeplinirea obligațiilor civile nu determină revocarea automată a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispozițiile art. 84 și cele ale art. 86^4 din Codul penal din 1969 făcând referire la posibilitatea ca cel condamnat să dovedească faptul că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații, respectiv la neîndeplinirea cu rea-credință a acestora. Or, din chiar modul de reglementare a acestor dispoziții rezultă că îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este circumstanțiată, tocmai din perspectiva posibilităților financiare individuale ale fiecărui condamnat, acesta având posibilitatea să demonstreze că nu a avut resursele materiale necesare îndeplinirii obligațiilor civile. Astfel, neîndeplinirea acestei condiții va putea fi constatată doar dacă cel condamnat nu își îndeplinește cu rea-credință obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar nu în toate cazurile, indiferent de existența sau nu a resurselor materiale. … 18.Acest lucru reiese și din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 14 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 21 noiembrie 2011, prin care s-a reținut că „cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală din Codul penal (n.r. din 1969) reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credințe“. … 19.În continuare, Curtea reține că instanța judecătorească ce a ridicat excepția de neconstituționalitate apreciază că reglementarea condiției „relei-credințe“ nu este suficient de precisă. Referitor la acest aspect, Curtea observă că „reaua-credință“, condiție ce trebuie analizată pentru stabilirea încălcării unor obligații, este reglementată și cu raportare la alte instituții procesual penale [de exemplu, art. 215 alin. (7),art. 217 alin. (9),art. 221 alin. (11),art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală]. Deși nedefinită la nivel legislativ, Curtea, în jurisprudența sa, a constatat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, sintagma „rea-credință“ are semnificația de atitudine necorectă, necinstită, iar, potrivit doctrinei, antitezei relei-credințe i se atribuie mai multe accepțiuni, și anume: obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și executarea convențiilor; convingerea unei persoane că acționează în temeiul unui drept și potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valențe oarecum asemănătoare există și în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziție. Astfel, se poate concluziona că reaua-credință este o formă a vinovăției, expresia dolului, fraudei și culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înșelăciunea și omisiunea vădit intenționată. Curtea a reținut că reaua-credință poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Aceasta este o atitudine psihică ce conturează o poziție subiectivă a persoanei, concretizată în faptul de a acționa cu intenție cu scopul de a încălca obligațiile impuse (Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragrafele 17 și 18). … 20.În ceea ce privește susținerea instanței judecătorești care a ridicat excepția de neconstituționalitate potrivit căreia instituirea în sarcina condamnatului a obligației de a dovedi că nu a avut posibilitatea de a plăti obligațiile civile, impunând în acest sens în sarcina acestuia o obligație în probațiune cu caracter excesiv și injust, fără a se putea prevala de prezumția de bună-credință, Curtea reține că reaua-credință nu se prezumă și nici nu este probată doar prin simpla omisiune a plății sau a plății parțiale.  … 21.Astfel, în practica judiciară, s-a reținut că, „în ce privește condițiile privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta se dispune în situația în care se reține o neexecutare cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere. Prin urmare, la soluționarea sesizării de revocare a suspendării condiționate a pedepsei, instanța este chemată să analizeze, pe de-o parte, dacă în cauză este vorba de o nerespectare a obligațiilor civile impuse prin sentința de condamnare, iar, pe de altă parte, în ce măsură neîndeplinirea acestor obligații s-a făcut cu rea-credință. Din actele administrate în cauză, instanța a constatat că o parte dintre intimați, în perioada de supraveghere, au realizat venituri care au fost folosite pentru achitarea debitelor restante pe care le aveau la bănci și asigurarea traiului zilnic, iar în ceea ce privește datoria altui intimat, aceasta a fost parțial achitată prin compensarea sumelor pe care persoana vătămată la rândul său le datora condamnaților cu titlu de plăți. Cu privire la achitarea parțială a debitului, câtă vreme nu se invocă existența unui abuz al intimatei în ceea ce privește constatarea plății parțiale a datoriei, instanța nu poate reține că plata nu a fost făcută și că există rea-credință din partea intimaților. Chiar și în ipoteza în care plata datoriei se face de către o altă persoană decât cea obligată, pentru a se revoca măsura suspendării sub supraveghere trebuia dovedită reaua-credință a debitorului obligației. Reaua-credință nu se prezumă și nici nu este probată doar prin omisiunea plății. Simpla neplată a datoriei nu este echivalentă cu reaua-credință a debitorilor, ea trebuie dovedită independent de omisiunea plății. … 22.Constatând că intimații condamnați s-au implicat în muncă, au făcut eforturi pentru a obține venituri necesare acoperirii nevoilor pe care le au, neavând posibilitatea de a achita în totalitate, ci doar parțial, respectiv 3/4 din debit, nu se poate reține în sarcina acestora o neexecutare culpabilă a obligațiilor civile și cu atât mai mult o rea-credință cu privire la plata despăgubirilor la care au fost obligați. Chiar dacă niciunul dintre intimații condamnați nu a făcut nicio plată voluntară, aceștia nu pot fi acuzați de rea-credință, nici din acest punct de vedere. Veniturile realizate au fost folosite tocmai pentru achitarea ratelor lunare aferente contractelor de credit încheiate cu diferite bănci, bunurile imobile fiind ipotecate. Or, în situația neplății acestor credite există riscul pierderii bunurilor ipotecate, creanțele fiind valorificate în favoarea băncii creditoare, iar partea civilă nu ar mai putea fi despăgubită“ (Decizia nr. 666 din 27 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală). … 23.În continuare, Curtea observă că instanța judecătorească a invocat în susținerea admiterii excepției de neconstituționalitate Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 6 februarie 1998. Cu acel prilej, Curtea a analizat dispozițiile art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1969, care prevedeau că „În cazul condamnării pentru o infracțiune prin care s-a produs o pagubă, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei numai dacă, până la pronunțarea hotărârii, paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare“. … 24.Curtea reține că, din chiar modul de redactare a dispozițiilor legale incidente, rezultă diferența de reglementare. Astfel, art. 81 alin. 4 din Codul penal din 1969 nu distingea în funcție de posibilitățile materiale reale ale persoanei în cauză, făcând aplicabilă direct condiția reparării integrale a pagubei. Pe de altă parte, dispozițiile criticate în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, dau posibilitatea celui condamnat să facă dovada imposibilității îndeplinirii obligațiilor civile din lipsa resurselor financiare. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că cele reținute prin Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 5.294/118/2017 al Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 583 din Codul de procedură penală și cele ale art. 84 și art. 86^4 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește