DECIZIA nr. 376 din 8 iunie 2021

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3), ale art. 63 alin. (2) și ale art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală, ale art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Moraru Iorga Mihaiela în Dosarul nr. 351/1/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.227D/2018. … 

2.La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care invocă prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, deoarece, prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, și Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017. … 4.Referitor la dispozițiile art. 44 alin. (3) și ale art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală arată că acestea sunt reglementate de către legiuitor într-o manieră simetrică, fiind vorba despre două cazuri de prorogare legală, materială și după calitatea persoanei. Competența se prorogă legal în cazul infracțiunii de favorizare a infractorului, adică în favoarea parchetului care cercetează infracțiunea inițială. Competența în caz de reunire a cauzelor trebuie înțeleasă în sensul că instanța învestită cu infracțiunea inițială atrage competența de soluționare a cauzei referitoare la infracțiunile de tăinuire, favorizare etc. comise în raport cu infracțiunea inițială. Astfel, infracțiunea de favorizare a infractorului se află în conexitate cu infracțiunea la care se raportează. Prin dispozițiile de lege criticate, legiuitorul a instituit o derogare ce privește infracțiunile contra justiției, prin care se stabilește o anumită competență materială. Determinarea competenței în cauza inițială în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la care s-a raportat infracțiunea de favorizare a atras competența materială a organelor de urmărire penală care au fost competente în cauza dedusă judecății. Cu toate acestea, nu există contradicție cu Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. Textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21 și 24, cu atât mai mult cu cât excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cameră preliminară unde a existat posibilitatea verificării, în condiții de contradictorialitate, nemijlocire, oralitate, a tuturor probelor administrate de către procuror. Susține că autoarea excepției a criticat, în realitate, un mod defectuos de aplicare a dispozițiilor de lege criticate. De altfel, judecătorul de cameră preliminară a desființat toate actele procedurale și a restituit cauza la procuror. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 6 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 351/1/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3), ale art. 63 alin. (2) și ale art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală, ale art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Moraru Iorga Mihaiela într-o cauză aflată în procedura de cameră preliminară. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, autoarea acesteia apreciază că acestea sunt neclare, prin stabilirea posibilității ca procurorul să suprareglementeze competența materială a organelor de urmărire penală. Astfel, acesta are posibilitatea de a aprecia referitor la oportunitatea sesizării din oficiu cu privire la infracțiuni aflate în legătură de conexitate cu cele date de legiuitor în competența sa, de a aprecia cu privire la oportunitatea reunirii unor cauze având ca obiect astfel de infracțiuni și de a-și păstra spre instrumentare cauze având ca obiect infracțiuni ce nu intră în competența sa specializată ca urmare a unor disjungeri. Or, acest lucru contravine deciziilor Curții Constituționale referitoare la competența organelor de urmărire penală și la respectarea principiului legalității urmăririi penale. Totodată, aceste dispoziții încalcă dreptul la un proces echitabil prin crearea posibilității instrumentării cauzei de un organ de urmărire penală lipsit de imparțialitate. … 7.În ceea ce privește dispozițiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală, apreciază că acestea sunt neconstituționale întrucât sintagma „sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă“ este lipsită de claritate, legiuitorul neprecizând dacă se referă la competența de a judeca infracțiunea de bază a instanței sau dacă se referă la situația în care instanța a fost deja sesizată să judece cauza având ca obiect infracțiunea de bază (la care se raportează infracțiunea de favorizare a făptuitorului). Apreciază că dispozițiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt în contradicție cu cele ale art. 269 din Codul penal, întrucât primele se referă la favorizarea infractorului și competența instanței de a judeca „infracțiunea“ la care se referă favorizarea făptuitorului, în timp ce art. 269 din Codul penal are în vedere făptuitorul. Susține că este nereglementată competența organelor de urmărire penală în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului în cazurile în care urmărirea penală pentru această infracțiune este efectuată într-o cauză distinctă de cea în care se efectuează urmărirea penală pentru infracțiunea/infracțiunile premisă. Dispozițiile art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora art. 44 alin. (3) din același act normativ se aplică și organelor de urmărire penală, intră în contradicție cu deciziile Curții Constituționale privind competența organelor de urmărire penală în general și a structurilor specializate în special, aspecte ce țin de respectarea principiului legalității. … 8.Apreciază că pentru a da eficiență prevederilor art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală se impune ca încadrarea juridică a faptelor săvârșite de persoana favorizată să fie determinată în mod cert. Arată că în acest sens s-au pronunțat și instanțele de judecată, care în situația dispunerii unor soluții de clasare cu privire la infracțiunile premisă și-au declinat competența de judecare a cauzei cu privire la infracțiunea de favorizare a făptuitorului în favoarea instanței competente să judece această infracțiune, respectiv la judecătorie (chiar dacă competența de a judeca infracțiunile premisă ar fi revenit unor instanțe superioare). … 9.Susține că dispozițiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt predictibile întrucât creează posibilitatea efectuării urmăririi penale și a dispunerii trimiterii în judecată pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului de către un organ de urmărire penală ce și-a stabilit competența pentru infracțiunea premisă doar provizoriu, în baza unei ordonanțe de reunire pentru infracțiuni conexe infracțiunilor ce intră în competența sa sau în baza unui prejudiciu prezumat (cum este situația infracțiunilor de evaziune fiscală sau abuz în serviciu), împiedicând exercitarea dreptului la apărare și încălcând dreptul la un proces echitabil. … 10.Apreciază că exigența previzibilității legii privește modul de receptare a conținutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înțelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informați în avans asupra consecințelor actelor și faptelor lor, ci să și înțeleagă consecințele legale ale acestora. Or, normele criticate, prin modul deficitar de redactare, nu corespund exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice, întrucât nu îndeplinesc cele patru criterii: claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate. Normele legale criticate nu conferă o garanție a respectării drepturilor constituționale împotriva arbitrarului, conducând la afectarea principiului securității juridice și previzibilității dreptului, având un efect negativ imediat asupra principiului securității juridice. O normă devine previzibilă în momentul în care conferă o anumită garanție împotriva atingerilor arbitrare săvârșite de către autoritățile publice. Invocă Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragrafele 15, 16 și 19, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17. … 11.Apreciază că dispozițiile criticate încalcă și prevederile constituționale ale art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. În condițiile în care dispozițiile criticate lasă posibilitatea ca orice organ de urmărire penală să își atragă competența de efectuare a urmăririi penale cu privire la infracțiunea de favorizare a făptuitorului prin efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunile la care se raportează infracțiunea de favorizare a făptuitorului (infracțiunile premisă) într-o cauză în care competența îi este atrasă de alte infracțiuni concurente se creează premisele ca infracțiunea de favorizare a făptuitorului să fie cercetate de organe de urmărire penală lipsite de imparțialitate. În continuare face referire la jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice. … 12.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 apreciază că acestea sunt neclare, încălcând dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Susține că sintagma „înțelegerea probelor“, cuprinsă în art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, este neclară, întrucât lasă posibilitatea de a se apela la un specialist pentru a combate un mijloc de probă legal administrat, pentru care Codul de procedură penală a prevăzut calea procedurală pentru a fi contestat, completat sau refăcut, cum este cazul expertizei judiciare. Lipsa unor dispoziții clare care să reglementeze dispunerea unei constatări tehnico-științifice de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora creează posibilitatea cenzurării opiniei unor experți independenți și situează constatarea tehnico-științifică deasupra oricăror alte probe, în condițiile în care specialistul din cadrul organului de urmărire penală are o imparțialitate afectată de relația de subordonare față de organul de urmărire penală sau datorită raporturilor de muncă cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (în cazul inspectorilor antifraudă). … 13.În ceea ce privește inspectorul fiscal arată că acesta este adus în sfera activităților de urmărire penală, fiind asimilat organelor de cercetare penală, potrivit art. 3 alin. (3) și art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Atribuțiile de serviciu ale inspectorului fiscal detașat în vederea acordării unui suport tehnic în cauzele penale având ca obiect operațiuni economico-financiare constau în: constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii; investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror. Prin acest mod de reglementare, sfera persoanelor care exercită activități cu caracter de urmărire penală se extinde în mod artificial, având drept consecință încălcarea dreptului la un proces echitabil și egalității de arme. Dreptul la un proces echitabil este încălcat în acest mod deoarece inspectorii fiscali care lucrează sub îndrumarea organului de urmărire penală exercită astfel o funcție dublă și contradictorie. Așadar, inspectorul fiscal întocmește rapoarte de constatare în vederea stabilirii de prejudicii la bugetul de stat, rapoarte care constituie mijloace de probă în procesul penal. Ca urmare a constatării prejudiciului se exercită acțiunea civilă pentru recuperarea acestuia, creându-se o stare de parțialitate în ceea ce privește raportul de constatare efectuat. Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă statul român în cauzele în care se constată existența unui prejudiciu la bugetul de stat, iar prejudiciul este practic stabilit de un inspector antifraudă care este remunerat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. … 14.Lipsa de imparțialitate a specialiștilor antifraudă ce își desfășoară activitatea în cadrul organelor de urmărire penală rezultă și din modalitatea de numire și detașare a acestora, fiind vorba despre o dublă subordonare a inspectorului fiscal, în raport cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și în raport cu organul de urmărire penală. … 15.Atât timp cât inspectorii antifraudă stabilesc prejudicii la bugetul de stat și în același timp sunt în raporturi de muncă cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind remunerați de către această instituție, prevederile criticate încalcă dispozițiile art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție. O altă critică adusă dispozițiilor legale vizează încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 24 din Constituție privind garantarea dreptului la apărare. Respectarea dreptului la apărare presupune: acuzații clare care să permită inculpatului să își formuleze apărarea, o urmărire penală efectivă efectuată de un organ de urmărire penală competent și imparțial, accesul la toate probele din dosar. Invocă cele statuate de Curtea Constituțională, în sensul că trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii și că „statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și tuturor actelor normative cu aceasta“ (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelență un stat în care se manifestă domnia legii“ (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). … 16.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală și ale art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 este neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22, Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017. … 17.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală și ale art. 63 alin. (2) din același act normativ [doar în ceea ce privește aplicabilitatea art. 44 alin. (3)], precum și a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 s-a precizat că importanța urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal a determinat înființarea unor organe de urmărire penală cu competențe speciale. De asemenea, Curtea a reținut că înființarea unor structuri specializate presupune o anumită competență specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competențe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înființării acestor structuri specializate. … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 19.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:20.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 21.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 44 alin. (3), ale art. 63 alin. (2) și ale art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală, ale art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat prin art. 58 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Art. 3 alin. (3) și (4) și art. 4 alin. (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin art. I pct. 1 și 3 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Art. 4 alin. (9) a fost modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 199/2019. Din analiza motivelor de neconstituționalitate reiese că autoarea excepției critică dispozițiile art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 199/2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut:– Art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.“; … – Art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală: „Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplică în faza de urmărire penală.“; … – Art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală: (7)În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. (…)(10)Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. … – Art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: „În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă.“; … – Art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013: (3)În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști.(4)În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:a)constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii; … b)investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; … c)orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror. …  … – Art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013:(9)În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare. (…)(11)Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției. (…)(13)Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției, în următoarele situații:a)la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcției generale antifraudă fiscală sau ale Agenției, în limita posturilor vacante; … b)pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) și c); … c)în situația aplicării mobilității în funcția publică. …  …  … 22.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 23.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și ale art. 44 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reține că dispozițiile art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 reglementează situația în care, dispunându-se disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă. Pe de altă parte, dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală reglementează competența în caz de reunire a cauzelor, referitor la alin. (3) al acestui articol reținându-se, în practică (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară, Încheierea nr. 1.531 din 12 decembrie 2016, în C. Ghigheci, Cereri și excepții de cameră preliminară I, p. 36, Hamangiu, 2017), faptul că „admițând că dispozițiile art. 44 alin. (3) din noul Codul de procedură penală instituie o regulă specială în materie de competență a instanțelor judecătorești, textul nu reglementează o nouă situație de reunire obligatorie a cauzelor care au făcut obiectul unor acte de sesizare distincte și succesive, cum este cazul în speță. Purtând denumirea marginală «Competența în caz de reunire a cauzelor», norma de procedură analizată disciplinează nu ipotezele în care se impune reunirea a două cauze penale, ci aspectul subsecvent al competenței instanțelor ca urmare a reunirii cauzelor. Situațiile propriu-zise în care două sau mai multe cauze penale pot fi reunite sunt, așadar, limitativ prevăzute de art. 43 noul Cod de procedură penală, normă care reglementează atât ipoteze de reunire obligatorie, în circumstanțele de la alin. (1), cât și de reunire facultativă, în cazurile de la alin. (2). În această ultimă situație, căreia i s-ar subsuma și cea invocată în speță de contestator, reunirea este subsumată întrunirii cumulative și a cerinței «de a nu se întârzia judecata». Prin urmare, aplicarea regulii de competență de la art. 44 alin. (3) noul Cod de procedură penală operează doar subsecvent dispunerii prealabile a reunirii cauzelor, în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 45 noul Cod de procedură penală, la acest moment procesual“. … 24.În ceea ce privește dispozițiile art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea prevăd că dispozițiile art. 44 alin. (2) din același act normativ care dispune în sensul că „competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea“ nu se aplică în faza de urmărire penală. … 25.În acest context, Curtea reține că, prin Adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.560 din 3 iunie 2021, s-a comunicat faptul că „dosarul nr. 157/P/2017 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești nu s-a format în baza vreunei disjungeri dintr-un alt dosar penal ci în baza unei sesizări din oficiu și la acesta nu a fost reunit niciun alt dosar penal“. … 26.Având în vedere cele anterior expuse, Curtea observă – cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate – că, potrivit jurisprudenței sale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți. … 27.Or, cauza penală referitoare la autoarea excepției s-a format în baza unei sesizări din oficiu a organului de urmărire penală, iar nu în baza vreunei disjungeri dintr-un alt dosar penal, în cauză nefiind reunit niciun alt dosar penal. Cu alte cuvinte, organul de urmărire penală nu a aplicat, în cursul urmăririi penale, dispozițiile de lege criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate. … 28.Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o eventuală decizie de admitere nu poate produce un efect concret asupra desfășurării procesului în acest caz, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și ale art. 44 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală neavând legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. … 29.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4), ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și ale art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, de exemplu, prin Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, și Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018. … 30.Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că secțiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-științifice și a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialiști, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-științifică. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, „constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști – atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei – nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că aceste constatări tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26). … 31.Curtea a reținut că, în varianta inițială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-științifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile și obligațiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea observă că dispozițiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare. … 32.Mai mult, Curtea a reținut că, deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. … 33.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. … 34.Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că – atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză – se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. … 35.Așa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. … 36.De asemenea, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. … 37.Astfel, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, citată anterior, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menționată (paragrafele 19-22), Curtea a reținut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituționalitate cu privire la prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepție. Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. … 38.Totodată, Curtea a constatat – prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior – că desfășurarea activității acestor specialiști sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, și Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). … 39.Așa cum a reținut Curtea, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26), constatările tehnicoștiințifice efectuate de către specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. … 40.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) și ale art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Moraru Iorga Mihaiela în Dosarul nr. 351/1/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 172 alin. (7) și (10) din Codul de procedură penală și ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală – Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 iunie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește