DECIZIA nr. 370 din 3 iunie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Gabriel Rusu în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1 al Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – Faliment. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.210D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.674D/2018, având un obiect identic al excepției de neconstituționalitate, ridicată de Mircea Alexandru Georgescu și Levente Benko în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1 al Tribunalului București – Secția a VII-a civilă. … 4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.210D/2018 și nr. 1.674D/2018, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dispune conexarea Dosarului nr. 1.674D/2018 la Dosarul nr. 1.210D/2018, care este primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7.Prin Sentința civilă nr. 1.222 din 10 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1, Tribunalul Iași – Secția a II-a civilă – Faliment a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gabriel Rusu cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență.  … 8.Prin Încheierea din 5 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1, Tribunalul București – Secția a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de pârâții Mircea Alexandru Georgescu și Levente Benko cu prilejul judecării unei cauze civile având ca obiect cererea întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că ficțiunea juridică creată de legiuitor prin reglementarea prezumției relative de culpă și de legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu este neconstituțională și lipsită de efecte în condițiile în care lipsesc dovezile primare referitoare la faptele ilicite privind neținerea contabilității, ascunderea documentelor contabile și, mai ales, la legătura de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență. Precizează că prevederile art. 138 alin. (1) lit. c),d) și e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței au preluat soluția legislativă consacrată inițial de art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, însă aceste dispoziții nu instituiau o prezumție de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită, motiv pentru care, analizând excepțiile de neconstituționalitate ale acestor dispoziții, prin deciziile pronunțate, Curtea Constituțională le-a respins ca fiind neîntemeiate. … 10.În cazul Legii nr. 85/2014, însă, autorii excepției arată că situația este diametral opusă, în sensul că legiuitorul a înțeles să instituie o prezumție relativă de culpă în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu prezumându-se. Astfel, textul de lege criticat prevede una dintre posibilitățile prin care pasivul neacoperit al unei societăți aflate în insolvență se poate recupera de la membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de la orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a societății, fapta ce conduce la atragerea răspunderii putând fi ținerea fictivă a contabilității, acțiunea de a face dispărute documentele contabile sau neefectuarea contabilității în conformitate cu legea. Aceleași dispoziții prevăd și faptul că dacă nu sunt predate documentele contabile cerute de către administratorul/lichidatorul judiciar atât culpa, cât și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă, această prezumție fiind relativă. Această prezumție este aplicabilă indiferent de posibilitatea sau imposibilitatea de a se prezenta documentele contabile, în tot sau în parte. Conform textului de lege criticat, indiferent de motivul nepredării documentelor contabile, efectul este același, și anume prezumarea culpei și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, context în care menționează că există situații în care documentele contabile au fost pierdute, precum și situații în care documentele contabile au fost aruncate. În acest sens, arată că o parte din documentele contabile trebuie păstrate 5 ani, iar altele 10 ani, conform Ordinului ministerului finanțelor publice nr. 2.634/2015, așa încât, chiar dacă se respectă prevederile legii referitoare la arhivarea documentelor contabile și acestea sunt distruse/casate după 5/10 ani, legea îl sancționează în mod injust pe administrator pentru neprezentarea documentelor contabile, deși acesta nu are cum să probeze că a ținut contabilitatea în mod corect. Astfel, consideră că sub acest aspect legea nu este echitabilă, iar dreptul la apărare este încălcat, întrucât administratorul nu are nicio posibilitate să răstoarne prezumția instituită de lege.  … 11.Aceștia apreciază, de asemenea, că instituirea unei prezumții de culpă în persoana administratorului și a celorlalte persoane prevăzute de textul legal criticat implică o inegalitate de tratament în fața legii, deoarece, în situația în care administratorul este într-o imposibilitate subiectivă sau obiectivă de depunere a documentelor fiscale, cel ce formulează cererea de atragere a răspunderii are, practic, și rol de judecător, trebuind doar să dovedească faptul că nu au fost nedepuse documentele contabile. Sub acest aspect, consideră că legea nu este echitabilă, părțile nefiind tratate în mod egal.  … 12.Se arată, de asemenea, că sancțiunea de suportare a pasivului societății aflate în insolvență/faliment este aplicată pentru o activitate actuală, și anume nedepunerea documentelor contabile. Deși aparent această sancțiune este una patrimonială provenind din legea insolvenței, ea este în realitate o sancțiune fiscală, întrucât sancționează o încălcare a normelor fiscale. Sub acest aspect, autorii excepției susțin că se atribuie o sancțiune pentru neținerea contabilității – fapt trecut, posibil anterior datei de intrare în vigoare a legii, respectiv anul 2014. Astfel, deși în trecut administratorul/persoanele responsabile de ținerea contabilității avea/aveau o expectanță prin raportare la dispozițiile legale referitoare la sancționarea modului în care sunt întocmite și ținute actele contabile, ei sunt sancționați conform legii noi mult mai grav, prin suportarea pasivului societății falite. Așa fiind, consideră că dispozițiile criticate reprezintă o aplicare mascată a legii și pentru trecut și susțin că, astfel, există o inegalitate de tratament între administratorii/ persoanele responsabile ce au ținut contabilitatea după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 și cei ce au ținut contabilitatea înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Deși prima categorie putea să prevadă consecințele grave ce survin ca urmare a neținerii contabilității în conformitate cu legea, a doua categorie nu avea însă cum să prevadă astfel de consecințe.  … 13.Tribunalul Iași – Secția a II-a civilă – Faliment, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.210D/2018, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt constituționale. Astfel, instanța reține că instituirea unei prezumții legale de culpă și a existenței unei legături de cauzalitate nu poate fi considerată neconstituțională, având în vedere caracterul relativ al acestei prezumții ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare, respectiv a predării documentelor vizate de articolul invocat. … 14.Tribunalul București – Secția a VII-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.674D/2018, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt constituționale. Instanța precizează că după deschiderea procedurii de insolvență debitorul, prin reprezentanții săi statutari, are obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate documentele contabile ale societății, iar în baza lor și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul trebuie să stabilească cauzele stării de insolvență și să analizeze dacă aceasta a fost cauzată de organele de conducere prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014. În lipsa documentelor contabile, acesta nu este în măsură să stabilească cauzele efective ale ajungerii în încetare de plăți, astfel încât reclamantul este pus în imposibilitatea de a face dovada legăturii de cauzalitate între fapta reprezentată de neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea și ajungerea în stare de insolvență, ale cărei cauze nu pot fi determinate din culpa procesuală a pârâtului. Din acest motiv, legiuitorul a instituit o prezumție legală, care are însă un caracter relativ și pe care pârâții o pot răsturna prin raportare la situația de fapt reținută în cauză. … 15.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.  … 18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, potrivit cărora La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: […]d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;“. …  … 19.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1), potrivit cărora „dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“, și ale alin. (2), care prevede că „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“, ale art. 53 referitor la „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți“, ale art. 135 alin. (2) lit. a), potrivit cărora „Statul trebuie să asigure: libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;“, precum și celor ale art. 136 alin. (5) care statuează că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.“ … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 se regăsea inițial, într-o formă similară, atât în art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cât și în art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar aceste prevederi de lege au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, sau Decizia nr. 1.065 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate „nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac.“ … 21.Referitor la atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență, prin Decizia nr. 412 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, Curtea a reținut că în succesiunea evenimentelor desfășurate în procedura insolvenței, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, raport ce se publică, potrivit legii, în Buletinul procedurilor de insolvență, după caz. În acest context, în cazul în care prin raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. … 22.Curtea observă că Legea nr. 85/2014 a preluat concepția legii anterioare (și anume Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței) cu privire la natura juridică a răspunderii persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna dintre faptele ilicite enumerate limitativ de art. 169 din lege, aceasta fiind o răspundere civilă, iar în funcție de izvorul obligației încălcate, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală. Răspunderea persoanelor menționate de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este condiționată de existența unui pasiv neacoperit, dar poate fi incidentă în toate formele procedurii insolvenței, respectiv generală sau simplificată, de reorganizare ori faliment, iar această formă de răspundere civilă nu poate fi angajată decât dacă debitorul este persoană juridică și numai în cadrul procedurii insolvenței. … 23.În ceea ce privește condițiile răspunderii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, atât în doctrină (a se vedea Stanciu D. Cărpenaru, Mihai-Adrian Hotca, Vasile Nemeș, Codul insolvenței comentat, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2017), cât și în practică, s-a acceptat faptul că răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 169 din actul normativ precitat presupune îndeplinirea următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului. Totodată, în conformitate cu art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare“, iar astfel faptele care pot atrage răspunderea civilă a persoanelor avute în vedere de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie să fie ilicite, adică să fie comise cu nesocotirea unor dispoziții legale sau cu încălcarea unor reguli convenționale. Cele patru condiții ale răspunderii civile, mai sus menționate, trebuie îndeplinite indiferent de natura răspunderii – răspundere delictuală sau contractuală. Singura diferență dintre cele două forme de răspundere civilă nu este în materia condițiilor, ci a probațiunii, întrucât, în timp ce în cazul răspunderii delictuale toate cele patru condiții trebuie dovedite, în cazul răspunderii contractuale, una dintre ele este prezumată relativ, și anume vinovăția, dacă în prealabil se face dovada că persoana în cauză a încălcat o obligație contractuală. În acest sens sunt și prevederile criticate în cauză, potrivit cărora, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă, prezumția fiind relativă. … 24.Cu privire la fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, Curtea reține că aceasta se referă la trei ipoteze, și anume s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică faptul că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. … 25.Curtea observă că normele juridice care reglementează organizarea și ținerea evidențelor contabile sunt cuprinse în Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, și în normele sale de aplicare. Ținerea unei contabilități fictive, cauzarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea pot realiza atât conținutul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, cât și al unor infracțiuni, cum ar fi infracțiunea de bancrută frauduloasă [art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal] sau infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ori pot întruni conținutul unei contravenții la regimul fiscal. Având în vedere faptul că, în sine, încălcarea normelor privind ținerea contabilității nu este producătoare de prejudicii, nu este suficientă simpla existență a neținerii contabilității în conformitate cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență, adică să existe legătură de cauzalitate între faptă și starea de încetare a plăților. Această faptă poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate realiza conținutul infracțiunii de bancrută frauduloasă sau al unor infracțiuni ori contravenții la regimul fiscal. … 26.Curtea reține că, potrivit art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticat în speță, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă admis de lege. Referitor la acest caz de angajare a răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvența debitorului, Curtea reține că prezumția de existență a culpei și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu există numai în ceea ce privește faptele ilicite comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014, cu respectarea art. 15 alin. (2) din Constituție. … 27.Curtea învederează, de asemenea, faptul că în orice procedură de insolvență, analiza documentelor contabile este esențială pentru a se stabili cauzele și împrejurările intrării în insolvență. Din acest motiv, legea instituie obligația depunerii acestor documente încă de la momentul deschiderii procedurii de insolvență, iar această obligație revine debitorului prin organele sale. Referitor la consecințele care decurg în acele cazuri în care aceste documente nu ajung să fie puse la dispoziția practicianului în insolvență desemnat în procedură, Curtea apreciază că prin completarea soluției legislative cuprinse în art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, astfel cum se regăsește în prezent în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a avut ca scop eliminarea unei practici judiciare contradictorii cu privire la atragerea răspunderii pentru neținerea contabilității atunci când administratorul social nu a predat documentele contabile. Aceasta întrucât, chiar dacă și în vechea reglementare opinia majoritară era în sensul antrenării răspunderii, concluzia se întemeia însă pe o prezumție judecătorească. În noua reglementare, prezumția este una legală, astfel încât, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă, astfel încât autorul faptei o poate răsturna prin predarea contabilității. … 28.Pentru ca nerespectarea prevederilor referitoare la evidența contabilității să atragă răspunderea pentru intrarea în insolvență, Curtea reține ca fiind necesară dovedirea existenței prejudiciului, a culpei și a legăturii de cauzalitate între faptă și intrarea în insolvență a debitoarei. Întrucât acțiunea necesită stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta administratorului și insuficiența activului, nu este suficientă existența faptei de a nu ține o contabilitate periodică și nerespectarea dispozițiilor legale, fără a se concretiza modul în care această faptă a dus la insuficiența activelor. Indiferent dacă este instituită prezumția că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, pentru atragerea răspunderii este necesară probarea faptului că neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de legea contabilității a contribuit la starea de insolvență. Nedepunerea documentelor cerute de lege nu este echivalentă cu neîntocmirea contabilității sau cu întocmirea acesteia cu nerespectarea legii. În orice caz, este necesară mai întâi dovada certă a săvârșirii faptelor referitoare la ținerea contabilității și apoi caracterul lor ilicit, aplicarea prezumției relative referitoare la culpă și legătura de cauzalitate fiind ulterioară. Curtea subliniază însă că aceste aspecte nu intră în sfera atribuțiilor instanței de contencios constituțional, ci rămân la latitudinea instanței competente, întrucât administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, va promova acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. … 29.În ceea ce privește legătura de cauzalitate, în doctrina de specialitate s-a reținut că între fapta ilicită și prejudiciu (starea de insolvență, în terminologia legii) trebuie să existe o relație directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităților se datorează faptei prevăzute de lege, neintrând în domeniul „cauzelor“ faptele care au favorizat, iar nu determinat sau contribuit la producerea stării de insolvență a debitorului. Conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două condiții necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. Este necesar să se probeze și împrejurarea că prin săvârșirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului și, indirect (consecutiv), creditorilor. Deci, instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă. … 30.Concluzionând, Curtea constată că prin noua reglementare cuprinsă în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticată în speță, legiuitorul a realizat o modificare esențială, ce ține de fapta de neținere a contabilității, și anume aceea că, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă relativ. Faptul că administratorul social sau lichidatorul judiciar nu au pus la dispoziția practicianului evidența contabilă, în temeiul obligației legale care le incumbă, naște prezumția relativă că evidența contabilă nu s-a ținut, fiind necesar și suficient ca persoanele a căror răspundere se angajează să fi contribuit la starea de insolvență a debitorului. Curtea precizează că autorul faptei poate însă să răstoarne prezumția de neținere a contabilității prin predarea către practicianul în insolvență a documentelor contabile. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Rusu în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1 al Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – Faliment, precum și de către Mircea Alexandru Georgescu și Levente Benko în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1 al Tribunalului București – Secția a VII-a civilă și constată că prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – Faliment și Tribunalului București – Secția a VII-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 3 iunie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește