DECIZIA nr. 369 din 3 iunie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 3.396/95/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.188D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 19 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.396/95/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în calea de atac a recursului formulat împotriva Deciziei nr. 2.658 din 2 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției de nelegalitate. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este neconstituțional, întrucât legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă, or, în cauză, textul criticat prevede că asupra excepției de nelegalitate instanța se pronunță fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, fără a se preciza condițiile în care această instanță poate distinge între cele două variante. Așa fiind, judecătorul este obligat, practic, să stabilească pe cale jurisprudențială, prin hotărârile judecătorești pronunțate și în afara cadrului legal, regulile necesare pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate cu care a fost învestit, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție care consacră principiul separației puterilor în stat. Autorul excepției susține, de asemenea, că, raportat la norma juridică cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, părțile nu au un reper sigur al modalității în care pot ataca cu recurs hotărârea, ceea ce face ca accesul lor la justiție pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege să fie limitat. Mai mult decât atât, arată că în condițiile în care o excepție de nelegalitate este invocată într-o cale de atac, iar judecătorii se pronunță asupra acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă, dispozițiile art. 129 din Constituție sunt lipsite de conținut. … 6.Susține, totodată, că modalitatea ambiguă de redactare a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 creează o situație de inegalitate juridică, de discriminare evidentă, în cadrul aceleiași categorii de justițiabili, de natură să determine o judecată inechitabilă, iar în acest sens invocă considerentele reținute în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 967 din 20 noiembrie 2012.  … 7.În fine, consideră că prevederile criticate din Legea nr. 554/2004 încalcă și dispozițiile art. 53 alin. (2) teza finală din Constituție, potrivit cărora „măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății“. … 8.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementează procedura de soluționare de către instanța de judecată a excepției de nelegalitate, nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.  … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Avocatul Poporului menționează că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar punctul său de vedere, exprimat în sensul conformității reglementării criticate cu Legea fundamentală, a fost reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 267 din 7 mai 2014 și nr. 111 din 8 martie 2018. În acest context, precizează că și în prezenta cauză își menține punctul de vedere anterior exprimat.  … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.  … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.“  … 14.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție, ale art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză, în acest sens fiind Decizia nr. 458 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 octombrie 2019, Decizia nr. 714 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 28 februarie 2019, Decizia nr. 111 din 8 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 5 iulie 2018, și Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituționale. … 16.Prin deciziile amintite, Curtea a reținut că prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 reglementează instituția excepției de nelegalitate și procedura specifică acesteia. Astfel, excepția de nelegalitate are ca obiect numai actele administrative cu caracter individual și poate fi invocată atât în fața instanței de fond, cât și în căile de atac de către partea interesată sau de către instanța judecătorească din oficiu. Soluționarea litigiului pe fond trebuie să depindă de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepției și, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Curtea a statuat cu valoare de principiu că ideea pe care se întemeiază instituția „excepției de nelegalitate“ se numără printre acele constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de drept romano-germanic și a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificație este că cele ce sunt vremelnice pentru o acțiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008). De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că excepția de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseși exigențele unui proces echitabil. … 17.Curtea a constatat că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, al cărui rol esențial este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice, indiferent de modalitatea în care acesta se exercită (pe cale principală sau incidentală) și indiferent de instanța judecătorească (specializată în contencios administrativ sau de drept comun) competentă. Normele fundamentale de referință nu impun competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6), a rezervat această exclusivitate de competență doar în privința cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din acestea declarate neconstituționale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanțe judecătorești îi revine competența de soluționare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca același tratament juridic să fie aplicat și în cazul controlului legalității actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. Întrucât normele constituționale sunt de strictă interpretare, rezultă, per a contrario, că este suficient ca acest tip de control să fie supus autorității judecătorești pentru a fi îndeplinită cerința unui „control judecătoresc“ menționat de Legea fundamentală, determinarea instanței competente fiind de resortul legii infraconstituționale. Așa fiind, Curtea a constatat că noțiunea de „contencios administrativ“ nu o implică în mod necesar și pe cea de „instanță de contencios administrativ“. Controlul judecătoresc garantat de art. 126 alin. (6) din Constituție reprezintă o garanție suplimentară a dreptului unei persoane vătămate printr-un act al autorității publice, consacrat de art. 52 din Legea fundamentală, și o garanție a dreptului de acces liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, circumstanțiat însă litigiilor administrative. … 18.Curtea a observat că prin conferirea plenitudinii de jurisdicție asupra excepției de nelegalitate a instanțelor de drept comun se asigură într-o manieră mai eficientă realizarea dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, practica judiciară demonstrând că vechea regulă de competență în materie nu servea celerității procesului, în ciuda termenelor scurte prevăzute în Legea nr. 554/2004. … 19.Curtea reține, de asemenea, că o altă critică a autorului excepției are în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut în textul de lege criticat că instanța competentă se pronunță asupra excepției de nelegalitate fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, fără a preciza însă condițiile în care aceasta poate distinge între cele două variante, context în care, contrar art. 1 alin. (4) din Constituție, judecătorul este obligat să stabilească, prin hotărârile pronunțate și în afara cadrului legal, regulile necesare pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate cu care a fost învestit. Față de aceste susțineri, Curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 235 teza a doua din Codul de procedură civilă, încheierile interlocutorii sunt acele încheieri prin care, fără a se hotărî fondul procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase. În acest sens, prin Decizia nr. 241 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 13 iunie 2005, Curtea a statuat că prin interpretarea și aplicarea de către instanță a textelor de lege nu se realizează un „transfer“ de competență din sfera puterii legislative în sfera puterii executive și judecătorești. Așadar, în interesul bunei administrări a justiției, judecătorul cauzei poate aprecia asupra modului în care va soluționa excepția de nelegalitate, fie prin încheiere interlocutorie, atunci când situația de fapt și de drept este clar determinată, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, atunci când pentru soluționarea excepției sunt administrate aceleași dovezi ca și cele pentru soluționarea fondului cauzei. … 20.Cât privește critica potrivit căreia părțile nu cunosc modalitatea în care pot ataca cu recurs hotărârea, ceea ce face ca accesul lor la justiție, pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege, să fie limitat, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Curtea nu a reținut nici critica potrivit căreia invocarea excepției de nelegalitate în calea de atac și soluționarea acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă golesc de conținut norma constituțională prevăzută de art. 129 privind folosirea căilor de atac. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac. De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, unde hotărârile pronunțate în prima instanță pot fi atacate cu apel, cu toate consecințele care decurg din aceasta, […] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acesteia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele, pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, paragraful 23, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 46). … 21.De asemenea, prin Decizia nr. 679 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, și Decizia nr. 549 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, referitoare la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanța de control constituțional a reținut că dispozițiile art. 129 din Constituție conțin precizarea esențială potrivit căreia hotărârile instanțelor pot fi atacate de Ministerul Public sau de părțile interesate, în condițiile legii. În plus, art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la acest aspect, iar de aici se desprinde concluzia că nimic nu împiedică edictarea unei soluții legislative ca cea cuprinsă în textul de lege criticat. De altfel, această opțiune a legiuitorului a fost impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății, aceasta fiind una dintre caracteristicile acțiunii în contencios administrativ. … 22.Curtea observă, totodată, că prin Decizia nr. 36 din 7 noiembrie 2016 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, permit invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs“ și a reținut că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate, în situația în care excepția de nelegalitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs, nu reprezintă un impediment pentru invocarea acesteia, direct, în calea de atac a recursului. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut trimitere la Decizia nr. 1.682 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2010, prin care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, și a reținut că „invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, în timpul soluționării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituționalitate, deoarece partea interesată are dreptul de a introduce o acțiune directă prin care să solicite verificarea legalității actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluționării litigiului principal. Raționamentul este asemănător și în cazul noii reglementări, când excepția de nelegalitate este soluționată chiar de către instanța de recurs, aceasta pronunțându-se mai întâi asupra excepției de nelegalitate a actului administrativ individual, după care va soluționa fondul litigiului“. … 23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 3.396/95/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 3 iunie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește