DECIZIA nr. 368 din 31 mai 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1082 din 20 decembrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 138 15/10/2014
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 713
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 713
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 138 15/10/2014
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 713
ART. 4REFERIRE LALEGE 138 15/10/2014
ART. 4REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 713
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 5REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 650
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 88 26/01/2010
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LALEGE 138 15/10/2014
ART. 12REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 713
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 15REFERIRE LALEGE 138 15/10/2014
ART. 15REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 650
ART. 15REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 651
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 707 09/11/2017
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 866 10/12/2015
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 16REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 650
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 895 17/12/2015
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 18REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 650
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Fabian Niculae – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, excepție ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 1.745/4/2014* al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.931D/2016.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 14 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.745/4/2014*, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, excepție ridicată de Antonie Popescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate nu ar conține, în sine, un viciu de neconstituționalitate, dacă legiuitorul ar opera modificările legislative în acord cu cele reținute în prealabil de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, prin care aceasta a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Așadar, trimiterea la instanța de executare competentă să judece contestația la executare doar pare ca fiind pe deplin în conformitate cu dispozițiile constituționale. Însă aceste prevederi au o problemă de neconstituționalitate câtă vreme persistă o neclaritate cu privire la instanța de executare.6.Judecătoria Sectorului 4 București – Secția civilă arată că, așa cum s-a reținut și prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pronunțată anterior de Curtea Constituțională, dispoziția legală nu conține, în sine, niciun viciu de neconstituționalitate, în condițiile în care nu face decât să stabilească competența de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței de executare, care, de altfel, are căderea de a statua și asupra altor incidente ivite în faza de executare silită.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționând jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 88 din 26 ianuarie 2010 și Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014.9.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, menționând jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dispoziții care au următorul cuprins: „(1) Contestația se introduce la instanța de executare.“13.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 126 alin. (2) privind competența instanțelor judecătorești. Se mai invocă și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale analizate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 15 iulie 2014, Curtea a reținut că dispoziția legală nu conține, în sine, niciun viciu de neconstituționalitate, în condițiile în care legiuitorul operează modificările legislative în acord cu cele reținute în prealabil de Curte, trimiterea la instanța de executare competentă să judece contestația la executare fiind în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale.15.Or, față de prevederile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, ce prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc ce face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, prevederi care au fost constatate ca fiind neconstituționale, noul art. 651 din Codul de procedură civilă prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.16.Curtea mai reține că, potrivit Deciziei nr. 707 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, paragrafele 25-27, a statuat că în acele cauze în care competența instanței de executare a fost stabilită anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia Curții Constituționale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenței instanței astfel stabilite. Această situație, întrucât momentul stabilirii competenței instanței de executare a fost depășit și întrucât nu a fost contestată la acel moment, reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curții Constituționale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. În schimb, aceasta se aplică în cauzele în care o excepție de neconstituționalitate a fost admisă, respectiv respinsă ca devenită inadmisibilă, după caz, privind aceleași texte legale, în condițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 20-22 și 30. Prin urmare, în ipoteza în care competența instanței de executare a fost stabilită înainte de publicarea Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, aceasta nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs și, implicit, nici asupra incidentelor ivite în cursul executării silite, precum este contestația la executare, întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, ea produce efecte numai pentru viitor (facta futura), nu și cu privire la situațiile juridice trecute (facta praeterita).17.De altfel, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care a constatat neconstituționalitatea competenței executorului judecătoresc de a încuviința executarea silită, respectiv a faptului că începerea/declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, Curtea a reținut, în paragraful 28, efectele pe care urma să le producă această decizie. Așadar, Curtea, reținând că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, a statuat că decizia sa nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării acesteia, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării deciziei menționate, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată.18.În evaluarea criteriului stabilirii competenței conform art. 650 din Codul de procedură civilă și Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competența instanței de executare a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curții neputându-se aplica pentru situații epuizate/trecute.19.În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (2) și nici a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 1.745/4/2014* al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și constată că prevederile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 31 mai 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x