DECIZIA nr. 362 din 11 iulie 2024

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/01/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2025
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 14REFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 487 21/11/2013
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 46
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018 ART. 1
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 26REFERIRE LALEGE 305 15/11/2022 ART. 96
ART. 26REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 46
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 27REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 CAP. 4
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 643 01/11/2016
ART. 29REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 133
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 611 17/09/2020
ART. 30REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 30REFERIRE LAHOTARARE 1027 15/11/2012
ART. 30REFERIRE LAREGULAMENT 15/11/2012 ART. 12
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 46
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 73
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 815 09/12/2021
ART. 31REFERIRE LALEGE 234 04/10/2018
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 397 03/07/2014
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 31REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 815 09/12/2021
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 34REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 50
ART. 35REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 134
ART. 36REFERIRE LADECIZIE 659 15/12/2022
ART. 36REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 45
ART. 37REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 38REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 340
ART. 39REFERIRE LADECIZIE 146 14/03/2017
ART. 40REFERIRE LAHOTARARE 26/01/2006
ART. 40REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 40REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 42REFERIRE LALEGE 297 28/06/2004 ART. 2
ART. 42REFERIRE LALEGE (R) 21 10/04/1996 ART. 19
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 44REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 44REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia-Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.->1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 988D/2020.2.->La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu interzic accesul liber la justiție și se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice. Este la latitudinea legiuitorului să stabilească proceduri diferite și competența unor instanțe diferite pentru situații de fapt diferite, iar în aprecierea constituționalității unor norme legale nu trebuie făcută comparația cu reglementări aplicabile altor domenii.
CURTEA,->>
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 30 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.334/2/2019, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată apreciază că dezlegarea problemei de constituționalitate vine, sub primul aspect de neconstituționalitate invocat, din lămurirea regimului constituțional al răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor în economia art. 133 și 134 din Constituție. Astfel, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îndeplinește rolul de instanță de judecată, pe secții, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În continuare, art. 134 alin. (3) din Constituție statuează calea de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în ceea ce privește hotărârile în materie disciplinară, astfel că judecata în primă instanță se derulează la secția corespunzătoare din cadrul CSM, iar calea de atac la ÎCCJ. Trebuie amintit că există și în alte materii soluții similare rămase în vigoare (trecute prin filtrul instanței constituționale), cum ar fi în cazul achizițiilor publice, unde Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor judecă/soluționează în fond plângerile și contestațiile agenților economici ori ale instituțiilor publice, iar curțile de apel judecă în recurs aceleași cauze.6.Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prin textele de lege criticate legiuitorul a optat pentru o soluție suplimentară în ceea ce privește procedurile disciplinare lato sensu, efectuând o delimitare neconstituțională între cauzele disciplinare unde Inspecția Judiciară decide clasarea plângerii/sesizării disciplinare îndreptate împotriva unui magistrat, prin comparație cu regimul juridic aferent pentru promovarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare din cadrul CSM pentru a judeca dosarul disciplinar deschis unui magistrat.7.Sfera cauzelor disciplinare include toate dosarele care se deschid la Inspecția Judiciară pentru considerente de natură disciplinară, indiferent dacă soluția adoptată de inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare este de clasare ori de promovare a acțiunii disciplinare, raționamentul simetriei fiind aici prioritar pentru a respecta litera și spiritul normelor constituționale menționate mai sus.8.De altfel, în ipoteza dosarelor de contencios administrativ înregistrate pe baza contestațiilor împotriva rezoluțiilor de clasare dispuse de către Inspecția Judiciară, instanța de judecată – Curtea de Apel București – ca instanță de contencios administrativ are, potrivit art. 45^1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, numai două variante de soluție: respingerea contestației sau admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.9.Această împrejurare generează un evident fine de neprimire la nivelul Curții de Apel București în ceea ce privește un eventual petit de obligare a Inspecției Judiciare să promoveze acțiunea disciplinară, situație care creează un vizibil cerc vicios și împiedică practic de la un punct încolo accesul liber la justiție al petentului, pentru că îl transformă într-un simplu act formal de sesizare a Curții de Apel București, care oricum nu se poate substitui niciodată Inspecției Judiciare pentru a obliga la promovarea acțiunii disciplinare, împrejurare ce configurează prerogative neconstituționale pentru Inspecția Judiciară, așezând-o practic deasupra Legii fundamentale și limitând nejustificat principiul constituțional al accesului liber la justiție.10.Instanța de judecată pune în principal sub spectrul neconstituționalității faptul că legea criticată acordă competență Curții de Apel București pentru a judeca în fond rezoluțiile de clasare, deși Constituția stabilește un alt traseu procesual pentru orice dosar disciplinar, și anume în primă instanță la secția corespunzătoare din cadrul CSM, iar în recurs/în calea de atac, indiferent cum alege legiuitorul să o numească, dosarul disciplinar se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru identitate de rațiune, precum și pentru că oricum legea constituțională nu face nicio distincție între dosarele disciplinare cu rezoluție de clasare și cele cu declanșarea acțiunii disciplinare, competența trebuie să fie perfect simetrică în cazul contestării rezoluțiilor de clasare cu ipoteza promovării acțiunilor disciplinare de către Inspecția Judiciară.11.Soluția discutabilă aleasă de legiuitor a determinat adoptarea unei reglementări greșite sub aspect constituțional, în sensul că au fost astfel create în mod nejustificat, artificial două categorii diferite de dosare disciplinare: cele în care Inspecția Judiciară pune în mișcare acțiunea disciplinară și le trimite direct la CSM, respectiv cele în care tot Inspecția Judiciară dispune clasarea, deși Legea fundamentală nu face această distincție în ceea ce privește regimul disciplinar aplicabil magistraților. Prin paralelism, în materie penală, acolo unde procurorul dispune o soluție de clasare/de netrimitere în judecată, partea nemulțumită se adresează procurorului ierarhic superior (așa cum în cazul clasărilor la Inspecția Judiciară se adresează inspectorului-șef), după care se adresează instanței de judecată care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță dacă ar fi sesizată prin rechizitoriu. Nu există niciun argument constituțional pentru a se menține în materie disciplinară soluția din prezent, care nu respectă logica juridică solidă a soluției identificate de legiuitor în materia procedurii penale, tot în urma unor critici aduse de Curtea Constituțională.12.De plano, autoarea excepției reține că ambele categorii de soluții ale Inspecției Judiciare sunt acte administrative cu un regim juridic mixt – de dreptul muncii și de drept administrativ -, însă care au izvor constituțional direct și dedicat, fiind așadar tributare unui regim juridic superior constituțional. Astfel, pe de o parte, Inspecția Judiciară, chiar dacă se regăsește reglementată în legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, are natura juridică de instituție administrativă, nicidecum de instituție judiciară în sens constituțional, adică emite acte administrative și în niciun caz nu emite acte de judecată (care să fie caracterizate de jurisdictio și imperium, precum hotărârile judecătorești) sau acte de instrucție penală precum Ministerul Public, nefiind menționată distinct în Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, Inspecția Judiciară este acel apendice administrativ și tehnic al Consiliului Superior al Magistraturii ce are sarcina legală de a da consistență faptică și juridică atribuțiilor investigative pe care putem prezuma că le deține tot CSM în materie disciplinară, după cum rezultă dintr-o interpretare logică globală a art. 133 și 134 din Constituție.13.Legiuitorul a sesizat necesitatea delimitării între cele două categorii de atribuții – investigativă și de judecată disciplinară -, astfel încât, în încercarea de a separa atribuția de cercetare disciplinară (prealabilă) de cea de judecată disciplinară, Legea nr. 317/2004 împarte destul de judicios atribuțiile investigative/de cercetare disciplinară prealabilă și pe cele de judecată disciplinară între Inspecția Judiciară și secțiile CSM, consolidând imparțialitatea și echidistanța secțiilor CSM în soluționarea acestor dosare disciplinare. Totuși, prin textul art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, mai ales din economia alin. (4) coroborat cu alin. (3), (5) și (6) din același articol de lege, legiuitorul introduce într-o manieră neconstituțională un actor judiciar care nu apare în procedura disciplinară configurată de art. 134 din Constituție, și anume Curtea de Apel București, acordându-i acestei instanțe de judecată atribuții care nu converg deloc cu normele constituționale, în încercarea vizibilă de a „salva“ aparența unui acces liber la justiție al petenților nemulțumiți de rezoluțiile de clasare dispuse de Inspecția Judiciară.14.Eventualele aprecieri/interpretări privind corelarea unor prevederi generale din Codul muncii în materia cercetărilor și acțiunilor disciplinare cu incidență în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților nu ar putea să influențeze soluția/raționamentul juridic de natură constituțională în speța de față, întrucât regimul juridic al răspunderii disciplinare a magistraților are sorginte constituțională directă în art. 133 și 134 din Constituție, în timp ce Codul muncii și orice alte norme legale în materie disciplinară sunt cuprinse în legislația secundară, infraconstituțională, astfel că acestea din urmă nu pot fi avute în vedere în soluționarea excepției de neconstituționalitate din prezentul dosar.15.Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal arată că, din punctul de vedere strict al preocupărilor de statistică judiciară, în mod logic încărcătura de cauze disciplinare cu magistrați a ÎCCJ nu este influențată de soluția Curții Constituționale în prezenta cauză, întrucât recursurile se judecă toate la ÎCCJ, cu deosebirea că în dosarele disciplinare trecute prin filtrul secțiilor CSM în prezent cauzele în recurs ajung la un complet de 5 judecători, în timp ce recursurile la sentințele pronunțate de Curtea de Apel București se judecă de Secția de contencios administrativ a ÎCCJ. Așadar este numai o chestiune de organizare internă în cadrul instanței supreme, corelată cu opțiunea legiuitorului de a da recursurile în competența Secției de contencios administrativ ori în competența completelor de 5 judecători din cadrul ÎCCJ, influența cantitativă semnificativă fiind asupra volumului de lucrări care ar urma să intre pe rolul secțiilor CSM în materie disciplinară, rezultate din contestațiile împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară.16.Autoarea excepției arată că trebuie avută în vedere o interpretare sistematică și gramaticală a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, text care stabilește cine reprezintă puterea judecătorească, cine înfăptuiește justiția (ca serviciu public și ca putere în stat – jurisdictio și imperium), menționând numai Înalta Curte de Casație și Justiție cu acest rol constituțional expres. Art. 126 alin. (3) dă un rol special instanței supreme, de reglator al jurisprudenței și al interpretărilor asupra legii în scopul asigurării caracterului unitar al acestora în întregul sistem judiciar, în toate instanțele de judecată. Din această perspectivă, autoarea excepției constată că este contrar raționamentului ce rezidă din art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție actualul cadru juridic conferit de art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, prin faptul că, de plano, permite unui judecător de curte de apel să verifice dacă în privința unui judecător din cadrul ÎCCJ există sau nu indicii de răspundere disciplinară. Sub acest aspect, singurele instituții/autorități care au îndreptățirea constituțională de a face astfel de verificări judiciare, inclusiv să decidă o eventuală continuare a cercetării prealabile disciplinare, sunt secțiile CSM, respectiv judecătorii ÎCCJ în compunerea stabilită de lege.17.Ca atare, în această primă ipoteză, autoarea excepției apreciază că prevederile art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 133 și 134 din Constituție, cu trimitere și la art. 21 și 126 din Constituție, respectiv la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dat fiind modul în care sunt formulate textele de lege criticate, instanța apreciază că se impune o reconfigurare a întregului art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, în ipoteza în care va fi admisă sesizarea cu excepția de neconstituționalitate invocată.18.În a doua ipoteză, instanța apreciază că, în cazul în care va fi respinsă ca neîntemeiată sesizarea de mai sus, este necesară verificarea constituționalității prevederilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu trimitere la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii, pornind de la premisa că toți cetățenii României ar trebui să beneficieze în condiții egale de serviciul public al justiției, în sensul de a facilita accesul la justiție, adică inclusiv sub aspectul competenței teritoriale a instanțelor de grad egal din întreaga țară cu privire la dosarele ce au ca obiect contestarea rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară în dosare de cercetare disciplinară contra magistraților. Sub acest aspect, competența exclusivă teritorială la Curtea de Apel București acordă o nejustificată importanță unei instituții publice centrale în detrimentul justițiabililor, îngreunând în mod nejustificat accesul facil al acestora la o curte de apel din raza teritorială de domiciliu, împrejurare de natură să răstoarne principiile constituționale și convenționale ale accesului liber la justiție, procesului echitabil și egalității în fața legii.19.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.20.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Soluția legislativă criticată a fost instituită de legiuitor în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, legiuitorul este liber să stabilească anumite competențe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil, iar stabilirea competenței materiale a unei instanțe de a soluționa cauzele cu un anumit obiect nu este de natură să le afecteze reclamanților accesul la justiție atâta vreme cât normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea acestui drept, prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc.21.De asemenea, reglementarea criticată nu vine în contradicție cu rolul și atribuțiile CSM în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, întrucât în procedura reglementată de art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004, Curtea de Apel București (în primă instanță), respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție (în recurs) nu judecă o acțiune disciplinară (nu se pronunță asupra existenței abaterii disciplinare și nici nu stabilește răspunderea disciplinară a magistratului la care se referă sesizarea), ci se pronunță exclusiv asupra legalității și temeiniciei rezoluției de clasare a sesizării, soluție care – astfel cum rezultă din economia prevederilor art. 45 alin. (3)(5), ale art. 46 și ale art. 47 din Legea nr. 317/2004 – împiedică efectuarea în continuare a cercetării disciplinare și, implicit, exercitarea acțiunii disciplinare împotriva magistratului la care se referă sesizarea. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statuând, în Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, că „(…) prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul (…) existenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare, nu vizează însăși soluționarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia“ și că „(…) cât timp această procedură nu privește însăși judecarea pe fond a sesizării (…) Curtea constată că dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București“.22.Întrucât în hotărârea de admitere a contestației instanța trebuie să arate motivele pentru care a desființat rezoluția de clasare și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, dacă inspectorul judiciar dispune clasarea sesizării fără a se conforma însă dispozițiilor instanței, persoana care a formulat sesizarea poate obține desființarea noii rezoluții de clasare, invocând în acest sens autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin urmare, nu se poate susține că în procedura criticată controlul judecătoresc ar avea un caracter formal.23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:24.->Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, dispoziții care au fost introduse prin art. I pct. 41 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, și care au următoarea redactare:– Art. 45^1 alin. (3)-(6): (3)->Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.(4)Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:a)->respingerea contestației;b)admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.(5)->Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.(6)Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.26.->Curtea constată că Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, care a preluat soluția legislativă criticată în cuprinsul art. 46 alin. (3) - (6), însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și faptul că în cauză au fost aplicate dispozițiile art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată.27.Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 133 și 134 privind rolul și structura, respectiv atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, susține că sunt încălcate și prevederile art. 6 privind procesul echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.28.->Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate fac parte din capitolul IV - Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, secțiunea 4 - Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților din legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste dispoziții de lege reglementează posibilitatea de a contesta la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București rezoluția dată în urma efectuării cercetării disciplinare de inspectorul-șef din cadrul Inspecției Judiciare prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare, soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, conținutul hotărârii pronunțate de această instanță, precum și posibilitatea de a ataca cu recurs această hotărâre la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.29.Referitor la procedura disciplinară a magistraților, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor și procurorilor este dat de existența Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenței justiției, iar, potrivit art. 134 alin. (2), îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor. Referitor la acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004 și celor ale Codului de procedură civilă.30.->De asemenea, prin Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 9 decembrie 2020, paragraful 19, Curtea a reținut că stabilirea răspunderii disciplinare a magistraților presupune o procedură ce implică mai multe etape. Astfel, pentru soluționarea sesizărilor referitoare la posibila săvârșire a unor abateri disciplinare de către magistrați, Inspecția Judiciară procedează, mai întâi, la efectuarea unor verificări prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, a căror finalitate este aceea de a determina dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare [art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004]. În acest scop, inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare [art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004]. Astfel, aceștia pot, de asemenea, utiliza informații din baza de date din sistemul informatic ECRIS al instanțelor/parchetelor; date și informații din evidențele Inspecției Judiciare sau ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv actele de control anterioare, lucrările efectuate pentru soluționarea unor sesizări ce au legătură cu cele supuse verificărilor; acte, relații de la alte instituții sau autorități, precum și de la orice alte persoane fizice sau juridice [art. 12 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012]. La finalul acestor verificări sunt posibile trei ipoteze, după cum urmează: (i) dacă se constată că sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege [art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018]; (ii) dacă, în urma verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare [art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]; (iii) în cazul în care, în urma verificărilor prealabile, se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare [art. 45 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Această a treia ipoteză marchează debutul următoarei faze a procedurii disciplinare, și anume faza cercetării disciplinare, în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările lor, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției magistratului cu privire la care se desfășoară procedura disciplinară [art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Soluțiile la care se poate ajunge în urma cercetării disciplinare sunt fie admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018], fie respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii [art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018].31.Referitor la clasarea dispusă de inspectorul judiciar în etapa verificării prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, prin Decizia nr. 815 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 martie 2022, paragraful 14, Curtea a reținut că această soluție nu este nicidecum rezultatul unei aprecieri subiective și arbitrare a inspectorului judiciar. Dimpotrivă, la concluzia inexistenței indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare se ajunge în urma unei analize complexe și serioase. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Cum anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 rezoluția de clasare era considerată definitivă și deci exclusă de la controlul judiciar, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. În acest sens, Curtea a arătat că, dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau nu conține indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin faptul că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, în ipoteza clasării ca urmare a inexistenței indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.32.->Prin aceeași Decizie nr. 815 din 9 decembrie 2021, paragrafele 16 și 17, Curtea a observat că Legea nr. 234/2018 a reglementat în mod expres, în art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, posibilitatea de atacare de către persoana care a formulat sesizarea a rezoluției de clasare a sesizării, în ipoteza în care în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Prin urmare, deși nu ajunge să fie analizată de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, rezoluția de clasare pentru lipsa indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare poate fi totuși supusă controlului unei instanțe judecătorești, eliminându-se astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea soluției de clasare dispuse de inspectorul judiciar.33.Dispozițiile art. 45^1 alin. (3) și (6) din Legea nr. 317/2004 reflectă în mod simetric reglementarea art. 47 alin. (5) și (8) din aceeași lege, potrivit căreia rezoluția de respingere a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii dispusă de inspectorul judiciar în urma cercetării disciplinare poate fi contestată la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, iar hotărârea acestei instanțe poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.34.->Astfel, legiuitorul subliniază încă o dată, în mod coerent, departajarea clară dintre etapa administrativă și cea jurisdicțională a răspunderii disciplinare a magistraților și atribuțiile distincte ale Inspecției Judiciare față de cele ale Consiliului Superior al Magistraturii. În mod concret, deși inspectorii judiciari stabilesc dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, care sunt aceste fapte, urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și alte date concludente din care se poate aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției, Consiliul Superior al Magistraturii este cel care, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, va hotărî cu privire la eventuala aplicare a unei sancțiuni disciplinare, la temeiurile de fapt și de drept ale acesteia, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror, având rolul de instanță de judecată.35.Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 45^1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 317/2004, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal soluționează aspecte ce țin de domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, Curtea Constituțională apreciază că acestea nu se suprapun prevederilor art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală care consacră Consiliul Superior al Magistraturii ca instanță competentă în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor. Astfel, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal se va rezuma la aprecierea legalității și completitudinii rezoluției de clasare dispuse în etapa verificării prealabile, dispunând, eventual, completarea verificărilor, cu indicarea probelor necesar a fi aplicate.36.->Prin Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 aprilie 2023, paragraful 25, răspunzând unei critici similare celei formulate în prezenta cauză, potrivit căreia Curtea de Apel București nu se poate substitui niciodată Inspecției Judiciare pentru a obliga la promovarea acțiunii disciplinare, Curtea Constituțională a precizat că verificarea prealabilă a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară ține de competența Inspecției Judiciare, în conformitate cu rolul acesteia de titular al acțiunii disciplinare cu privire la magistrați, astfel că, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care în urma verificărilor prealabile se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, numai inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare, ca etapă succesivă etapei verificării prealabile din cadrul procedurii disciplinare a magistraților.37.Prin aceeași decizie, paragrafele 26 și 27, Curtea a amintit că persoana care a formulat sesizarea disciplinară împotriva magistratului are posibilitatea efectivă de a ataca la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București rezoluția inspectorului-șef și rezoluția de clasare, iar instanța judecătorească poate dispune admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor, caz în care hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. De asemenea, Curtea a observat că această hotărâre judecătorească poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, Curtea a apreciat că toate aceste aspecte reprezintă garanții ale asigurării unui acces liber și efectiv la o instanță judecătorească, în sensul art. 21 din Constituție și al art. 6 din Convenție, și ale asigurării dreptului la un proces echitabil al persoanei care formulează o sesizare disciplinară împotriva unui magistrat.38.->Tot prin Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022, paragraful 29, Curtea a arătat că analogia între etapa verificării prealabile a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară împotriva magistratului și procedura plângerii persoanei vătămate împotriva soluției de clasare dispuse de către procuror, reglementată de art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală, nu poate fi primită, deoarece vizează proceduri de natură juridică diferită.39.În ceea ce privește critica formulată de Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ și fiscal referitoare la faptul că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, cu trimitere la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii, întrucât toți cetățenii României ar trebui să beneficieze în condiții egale de serviciul public al justiției, în sensul facilității accesului la justiție, adică inclusiv sub aspectul competenței teritoriale a instanțelor de grad egal din întreaga țară, Curtea Constituțională reține că, în jurisprudența sa, a constatat că stabilirea unei competențe materiale speciale a unei anumite instanțe nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție al reclamanților, deoarece, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competențe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragrafele 20-23, prin care Curtea Constituțională a constatat că prin atribuirea competenței exclusive a Curții de Apel București pentru soluționarea acțiunilor împotriva ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție).40.->De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curții Constituționale a statuat că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Legea fundamentală referitor la accesul liber la justiție. Curtea a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, instanța constituțională a arătat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului.41.Prin Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, precitată, analizându-se o critică similară celei formulate în cauza de față, în care autorii excepției au invocat faptul că pentru reclamanții care au domiciliul în altă localitate este îngrădit accesul la justiție prin stabilirea competenței speciale în favoarea Curții de Apel București, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea accesului la justiție prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc. Astfel, instituirea competenței materiale speciale în favoarea Curții de Apel București nu poate fi considerată o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege.42.->Totodată, Curtea observă că și în alte materii legiuitorul a instituit competența materială specială a Curții de Apel București, de exemplu, prin dispozițiile art. 19 alin. (7) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel București, sau prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. (n.r. - Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București“.43.Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.44.->Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii->
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.334/2/2019 și constată că dispozițiile art. 45^1 alin. (3)(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.->Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2024.->
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE->
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea->
-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x