DECIZIA nr. 358 din 23 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în Dosarul nr. 8.084/109/2013 al Curții de Apel Pitești – Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 253D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 345D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepție ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014 al Curții de Apel Pitești – Secția I civilă. … 4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 253D/2018 și nr. 345D/2018, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 345D/2018 la Dosarul nr. 253D/2018, care este primul înregistrat. … 6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției solicită interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce excedează competenței Curții Constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 8.084/109/2013, Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Adrian Ionel Arvunescu. … 8.Prin Decizia civilă nr. 251 din 29 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 23/109/2014, Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepție ridicată de același autor.  … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii au un conținut diferit față de cele ale art. 211 din Legea nr. 62/2011, care reglementează aceeași materie, și nu este clar dacă dispozițiile acestui din urmă act normativ abrogă sau au caracter de lege specială în raport cu reglementarea Codului muncii. În acest mod sunt înfrânte prevederile art. 21,art. 41,art. 53 și ale art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, susține că termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 nu ține cont de realitățile socioeconomice, respectiv de faptul că milioane de români lucrează în străinătate, inclusiv în regim de detașare transnațională, pe perioade ce depășesc perioada de prescripție de 3 ani, astfel că accesul la justiție devine iluzoriu. … 10.În ceea ce privește dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, autorul excepției susține că acestea sunt contrare art. 21 din Constituție și art. 4,art. 6,art. 17 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că soluția corectă pe care ar trebui să o prevadă legiuitorul ar fi aceea de a înlocui formula imperativă „va fi obligată“ cu formula permisivă „va putea fi obligată“, lăsând la îndemâna instanțelor de judecată și posibilitatea respingerii în totalitate a cererii de plată a cheltuielilor de judecată, cel puțin a onorariului avocatului, în situații în care aceasta se justifică față de cazul concret din dosar. De asemenea, consideră că în legislația muncii ar trebui introdusă o dispoziție care să deroge de la dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, astfel încât angajații care contestă deciziile de concediere să nu fie obligați la suportarea cheltuielilor de judecată în situația în care aceste contestații sunt respinse. Arată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că protejarea drepturilor și libertăților trebuie să fie efectivă, și nu doar teoretică. Or, în România, salariatul este împiedicat să se adreseze justiției, întrucât nu și-ar putea permite să achite cheltuielile de judecată angajatorului dacă va cădea în pretenții. Mai mult, angajatorii împreună cu firmele de avocatură angajate stabilesc tarife abuzive, uneori fictive. Chiar dacă dispozițiile Codului de procedură civilă permit reducerea onorariului avocatului, acest lucru se întâmplă foarte rar în practică. Totodată, susține că noțiunea de culpă procesuală este complexă și amplă, neputând fi echivalată cu împrejurarea că părții i s-a respins contestația deși a manifestat bună-credință și a depus toate diligențele pentru soluționarea în condiții rezonabile a cauzei și cu cheltuieli minimale. Mai arată că soluția legislativă criticată impune condiții excesive în sarcina individului ce nu sunt proporționale raportat la cerințele de interes general referitoare la buna administrare a justiției.  … 11.Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, arată că acestea sunt contrare art. 21,art. 53 și art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă se interpretează în sensul că legătura cu soluționarea cauzei se referă doar la faza curentă a litigiului, în care este invocată excepția de neconstituționalitate, și nu au în vedere și soluționarea fondului cauzei sau altă fază a aceluiași litigiu. Consideră că textul de lege criticat nu este clar și previzibil și, dacă s-ar interpreta în sensul mai sus arătat, ar aduce atingere dreptului cetățenilor de a se adresa instanței de contencios constituțional. Arată că situația concretă avută în vedere se referă la invocarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul unui litigiu când a solicitat revizuirea hotărârii din apel, iar instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale considerând că dispoziția de lege criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii de revizuire, iar nu cu fondul cauzei. Această interpretare a fost dată de Curtea de Apel Pitești și contravine modului în care celelalte instanțe și Înalta Curte de Casație și Justiție au interpretat și au aplicat dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. … 12.Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că se impune fixarea prin lege a unor criterii de verificare a rezonabilității cheltuielilor dovedite de parte, care însă constituie parte a procesului de jurisdicție, iar nu a celui de legiferare. Autorul excepției ignoră dispoziția art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă care instituie în mod expres posibilitatea instanței, chiar și din oficiu, de a reduce motivat o parte din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, dacă acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Cea mai mare parte a criticii tinde către modificarea și completarea legii, ceea ce intră în atribuțiile legiuitorului și excedează competenței Curții Constituționale.  … 13.Referitor la dispozițiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, instanța de judecată apreciază, de asemenea, că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate. Astfel, arată că, în ceea ce privește termenele considerate contradictorii din Legea nr. 62/2011 și Legea nr. 53/2003, o astfel de chestiune a fost incidental avută în vedere, într-o decizie a Curții Constituționale ce a constatat că intenția legiuitorului este aceea de a scurta, pe cât posibil, starea de incertitudine juridică, în materia specială a raporturilor de muncă. Cu trimitere la termenul de 3 ani, arată că acesta privește intervalul în care se poate recurge la protecția jurisdicțională a dreptului patrimonial în mod identic cu a oricărui alt drept patrimonial de același tip, potrivit dreptului comun. Aprecierea că în raporturile dintre salariat și angajator ar fi necesară o durată mai mare sau mai mică rămâne la latitudinea legiuitorului, care este în măsură să acorde sau nu o protecție mai accentuată ținând cont de raporturile de subordonare și, respectiv, de putere dintre cei doi. Instanța de judecată consideră că argumentele invocate de autorul excepției nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, în condițiile în care termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 este unul susceptibil, potrivit legii, de întrerupere și suspendare, prevederea fiind aplicabilă deopotrivă partenerilor raporturilor de muncă în care textul este aplicabil, dar și tuturor litiganților între care nu există atari raporturi, ci unele de natură patrimonială, similar celui în cauză. Cât despre încălcarea dreptului de acces la justiție, arată că legiuitorului îi este recunoscută îndreptățirea de a institui termene de prescripție apreciate rezonabile, tocmai pentru a răspunde imperativului constituțional al rezolvării într-un termen rezonabil a stărilor litigioase. De asemenea, consideră că sunt nesusținute și criticile vizând încălcarea dreptului la muncă sau protecției sociale a muncii. … 14.Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată arată că cele invocate de autorul excepției vizează o inconsecvență jurisdicțională, determinată eventual de nerespectarea dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, iar nu încălcarea vreunui imperativ constituțional. O astfel de practică neunitară ar putea fi supusă controlului pe calea recursului în interesul legii sau a hotărârii preliminare în interpretarea unor chestiuni de drept. Norma de drept criticată este însă suficient de precisă și clară, întrucât condiționează răspunsul și examenul în contencios constituțional doar în ceea ce privește actele normative utile și necesare soluționării unui anumit litigiu, procedura slujind unui demers caracterizat printr-un interes real, actual, concret al părților acelui litigiu. … 15.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 16.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. … 17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. … 
CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Analizând obiectul cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că incidente sunt doar prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, care privesc termenul în care pot fi formulate cererile referitoare la plata unor drepturi salariale neacordate. Aceste dispoziții de lege au următoarea redactare: „(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: […] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.“ De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.“ Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.“ … 20.Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 referitor la dreptul de acces la justiție, precum și prevederilor art. 6,art. 17 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind procesul echitabil, principiul nulla poena sine lege, respectiv limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor. De asemenea, consideră că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21, art. 41 referitor la dreptul la muncă, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, autorul excepției susține că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (1), art. 21 și art. 53, precum și art. 6 paragraful 1 din convenția internațională mai sus amintită.  … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, a prevăzut în art. 211 lit. c) că „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: […] c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“ Autorul excepției invocă existența unei reglementări paralele, întrucât atât dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, cât și cele ale art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 s-ar referi la aceeași materie.  … 22.Față de această critică, Curtea reține că ipoteza legală aplicabilă autorului excepției, vizând termenele în care pot fi adresate instanțelor de judecată cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă referitor la plata unor drepturi salariale neacordate, criticată ca fiind neconstituțională, nu se suprapune cu reglementarea Legii nr. 62/2011, astfel că susținerea potrivit căreia textul de lege criticat ar fi lipsit de claritate și previzibilitate este neîntemeiată. … 23.Cât privește critica potrivit căreia termenul de 3 ani stabilit de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 ar aduce atingere dreptului de acces la justiție, Curtea apreciază ca fiind relevante cele reținute prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, paragraful 14, potrivit cărora instituirea unui termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate „are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție“. … 24.Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003. … 25.Analizând în continuare critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, a răspuns unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză, reținând că „obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru și onorariile avocaților, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia“ (paragraful 22). De asemenea, Curtea a precizat că „buna-credință a părții care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obținut câștig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, și partea care acceptă judecata și pierde procesul, riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Așa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului“ (paragraful 24). … 26.Curtea reține că, potrivit art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său“. Referitor la această reglementare, Curtea, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, paragraful 23, preluând cele statuate anterior prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, a reținut că „prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil“. … 27.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția Deciziei nr. 463 din 28 iunie 2016 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse art. 453 din Codul de procedură civilă. … 28.Distinct față de cele reținute prin decizia mai sus amintită, Curtea constată că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate solicită și modificarea sau completarea Legii nr. 53/2003 cu dispoziții care să deroge de la prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, aceste aspecte excedând însă competenței Curții Constituționale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. … 29.În sfârșit, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva criticilor vizând lipsa de claritate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a făcut numeroase referiri asupra modului de interpretare a condiției impuse de acest text de lege pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, condiție ce privește existența unei legături a normei de lege criticate cu soluționarea cauzei. Astfel, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a reținut „că se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă“. … 30.Prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Curtea a statuat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. … 31.Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, Curtea a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. În ceea ce privește interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, că autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, astfel că posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane. … 32.Totodată, Curtea a precizat că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea a respins excepția ca inadmisibilă, întrucât dispozițiile criticate din Codul de procedură civilă referitoare la sancțiunea nulității recursului nu aveau legătură cu soluționarea cererii de revizuire a unei decizii civile, iar prin Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, a pronunțat aceeași soluție, întrucât dispozițiile art. 13 alin. (2) teza a doua,art. 84 alin. (2) și (3) și art. 86 alin. (3) din Codul de procedură civilă – dispoziții incidente în faza procesuală a recursului – nu aveau legătură cu soluționarea cererii de revizuire în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. … 33.Prin urmare, sintetizând cele reținute în jurisprudența instanței de contencios constituțional, Curtea constată că cerința stabilită de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca dispozițiile de lege criticate pe calea excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, privește incidența în cauză a acestor dispoziții de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepția de neconstituționalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituțională constată sau nu neconstituționalitatea acestora. … 34.Constatarea îndeplinirii acestor criterii, în mod concret, revine instanțelor de judecată care, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, paragraful 27, „au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate“, dar și Curții Constituționale. În acest sens, prin aceeași decizie, paragraful 28, Curtea a reținut că „excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât, atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă, în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepții de neconstituționalitate prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformității normei legale cu Constituția se plasează în cadrul controlului concret de constituționalitate.“ … 35.Referitor la cerința de precizie, claritate și previzibilitate a normei juridice, Curtea, prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, ori Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, a reținut că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a precizat că previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată, altfel spus să permită persoanelor interesate – care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. … 36.Prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, sau Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este îndeplinită cerința de previzibilitate a legii atunci când justițiabilul are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanțe și, dacă este cazul, în urma obținerii unei asistențe juridice adecvate, care sunt efectele juridice ale actelor sau omisiunilor sale. … 37.Analizând dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în raport cu aceste repere ale jurisprudenței instanței de contencios constituțional, cât și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate au un conținut clar, acesta putând fi dedus din înseși considerentele deciziilor Curții Constituționale mai sus amintite. … 38.Cât privește critica soluțiilor pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă în privința respingerii unor excepții de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta ar presupune, în fapt, controlul modului de aplicare în concret a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în cadrul soluționării unor cereri de revizuire, raportat la motivele revizuirii invocate de autorul excepției, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale, revenind instanțelor de judecată competente să judece recursul împotriva încheierilor prin care s-a dispus respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. … 39.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în dosarele nr. 8.084/109/2013 și nr. 23/109/2014 ale Curții de Apel Pitești – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește