DECIZIA nr. 358 din 16 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, ale art. 22 alin. (7) și ale art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 20.979/3/2016/a1 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 14D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde personal autorul excepției de neconstituționalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției de neconstituționalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea excepției, precum și probe pertinente în legătură cu care solicită să fie atașate dosarului cauzei pentru fundamentarea deciziei, iar partea Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a transmis note scrise, prin care solicită, în esență, respingerea excepției de neconstituționalitate. … 4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate care arată că a fost amendat de instanța judecătorească care a apreciat că a supraaglomerat rolul acesteia prin cererile de chemare în judecată a instituției publice de la care nu a putut obține informațiile solicitate referitoare la actele normative nepublicate. În ceea ce privește supraaglomerarea rolului unei instanțe judecătorești precizează faptul că instanța de la Strasbourg a reținut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât statele membre sunt obligate să ia toate măsurile pentru judecarea tuturor cauzelor în mod echitabil și într-un termen rezonabil. În acest sens menționează, spre exemplu, Hotărârea din 7 iulie 1984, pronunțată în Cauza Unión Alimentaria Sanders împotriva Spaniei sau Hotărârea din 1 iulie 1997, pronunțată în Cauza Probstmeier împotriva Germaniei. De asemenea, în Hotărârea din 4 februarie 2019, pronunțată în Cauza Savva Terentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut o încălcare a dreptului la liberă exprimare protejat de art. 10 din Convenție al reclamantului care a avut un limbaj excesiv la adresa poliției, ținând cont de contextul în care a avut loc acest comportament. … 5.Susține că instanța judecătorească a folosit efectul de inhibare prin amendare în condițiile în care Codul de procedură civilă prevede unicitatea fiecărei cauze, nicidecum faptul că un cetățean are un număr limitat de cereri pe care le poate formula în justiție. Așadar, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune note scrise. … 6.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate și solicită menținerea jurisprudenței Curții în materie, nefiind temeiuri pentru care instanța constituțională să-și modifice practica. … 7.În replică, autorul excepției de neconstituționalitate susține că nu există precedent constituțional în materie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:8.Prin Încheierea din 29 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 20.979/3/2016/a1, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, ale art. 22 alin. (7) și ale art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Alexandru Firicel într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii prin care a fost aplicată o amendă judiciară. … 9.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele legale criticate sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea judecătorului să aplice amenzi după bunul său plac, fără niciun temei legal. Astfel, susține că buna-credință procesuală nu este definită și nici nu se instituie o regulă de formulare a cererii/apărărilor, decizia instanței nu este motivată și nu se comunică părții sancționate probele pe care aceasta își fondează decizia. … 10.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate. Astfel, se limitează la justificarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale. … 11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 12.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 12, art. 22 alin. (7) și art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia critică și lit. b) a pct. 1 al alin. (1) al art. 187 din Codul de procedură civilă, astfel încât Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate art. 12, art. 22 alin. (7) și art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) și lit. b) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 12: (1)Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.(2)Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare.(3)De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).; … – Art. 22 alin. (7): „Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.“; … – Art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) și b): (1)Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:1.cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:a)introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice; … b)formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;. …  …  …  … 16.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 privind statul român, ale art. 2 privind suveranitatea, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 30 privind libertatea de exprimare, ale art. 31 privind dreptul la informație, ale art. 51 privind dreptul de petiționare și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 204 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 24 iulie 2019, răspunzând unor critici similare celor formulate în prezenta cauză de același autor, a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. … 18.În privința criticii potrivit căreia legiuitorul nu a definit conceptul de rea-credință, Curtea a reținut faptul că, prin Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragrafele 17 și 18, a statuat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, sintagma „rea-credință“ are semnificația de atitudine incorectă, necinstită. În doctrină s-a reținut că, în limbajul comun, antitezei relei-credințe i se atribuie mai multe accepțiuni, și anume: obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie să o respecte la încheierea și executarea convențiilor; convingerea unei persoane că acționează în temeiul unui drept și potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valențe oarecum asemănătoare există și în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziție. Astfel, se poate concluziona că reaua-credință este o formă a vinovăției, expresia dolului, fraudei și culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înșelăciunea și omisiunea vădit intenționată. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că reaua-credință poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. În jurisprudența sa, Curtea a mai reținut că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăși, o prezumție a relei-credințe (a se vedea în acest sens Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). … 19.De asemenea, executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință, Codul civil, prin art. 11 și 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și a drepturilor civile. Tot prin art. 14 alin. (2) din Codul civil, legiuitorul a consacrat conceptul de „bună-credință“ ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și art. 12 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare. … 20.Prin urmare, dispozițiile legale criticate, sub aspectul reglementării sintagmei „rea-credință“, nu sunt de natură să aducă atingere vreunui drept sau principiu constituțional, ci, din contră, reprezintă o transpunere a dispozițiilor constituționale ale art. 57, care prevăd că cetățenii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți. … 21.Curtea a mai reținut că aprecierea exercitării abuzive a drepturilor procesuale revine instanței judecătorești care determină cazurile în care un participant la proces acționează contrar bunei-credințe, care, astfel cum s-a arătat, trebuie să îmbrace forma bunei intenții, a diligenței și a abținerii de la producerea vreunui prejudiciu celorlalte părți, în acord cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri care caracterizează relațiile sociale. Așadar, având în vedere că judecătorul este cel care conduce dezbaterile, urmărind respectarea egalității procesuale a participanților dintr-un litigiu, el va fi cel care, în funcție de circumstanțele cauzei și în caz de înfrângere a prezumției bunei-credințe, va aprecia cu privire la vinovăția părții și ordinea de drept încălcată și va aplica amenda judiciară, dispunând de suficiente criterii de individualizare a acesteia, cum ar fi situațiile și limitele stabilite de lege sau conceptul bunei-credințe, arătând, totodată, motivele care au condus la această măsură. Încheierea prin care instanța obligă la plata amenzii sau a despăgubirii este supusă controlului judecătoresc prin posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare în condițiile art. 191 din Codul de procedură civilă, ocazie cu care, dacă se apreciază că măsura dispusă este prea energică, se va admite cererea și se va reduce cuantumul amenzii sau al despăgubirii. Așadar, nu se poate reține că în lipsa unei definiții a noțiunii de „rea-credință“ se dă posibilitatea judecătorului să interpreteze acest termen după bunul său plac, în condițiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu „rea-credință“ a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinice“ sugerând faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaște. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credință; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situație să o și sancționeze. Pentru valorificarea drepturilor și a intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță (a se vedea în acest sens Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, paragraful 18). … 22.În ceea ce privește limitele amenzilor judiciare, Curtea a reținut că legiuitorul a stabilit cuantumul acestora în conformitate cu mandatul său constituțional conferit de art. 126 din Constituție în vederea asigurării unei bune administrări a justiției și acesta nu constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Judecătorul se încadrează în marja valorilor stabilite de legiuitor în funcție de circumstanțele cauzei și fapta care a condus la aplicarea unei asemenea măsuri. … 23.Astfel, textele legale criticate nu instituie inegalități sau discriminări între cetățeni ori categorii de persoane și nici nu aduc atingere principiului unicității, egalității și imparțialității justiției, ci prevăd doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigențelor art. 57 din Constituție. De asemenea, nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere principiului neretroactivității legii civile sau dreptului de acces la justiție și nu împiedică persoanele interesate să apeleze la instanțele judecătorești și să se prevaleze de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul civil. Totodată, textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale privind statul de drept și respectarea supremației Constituției, celor privind tratatele internaționale referitoare la drepturile omului și nu aduc atingere nici prevederilor corespunzătoare cuprinse în documentele internaționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. … 24.În ceea ce privește invocarea art. 31 privind dreptul la informație sau a art. 51 privind dreptul la petiționare, Curtea a stabilit că acestea nu au incidență în cauza de față. … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 20.979/3/2016/a1 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 12, ale art. 22 alin. (7) și ale art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) și b) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește