DECIZIA nr. 350 din 27 iunie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Precup în Dosarul nr. 438/43/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.260D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 29 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 438/43/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Maria Precup într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva sentinței prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că neconstituționalitatea dispozițiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă este fundamentată pe vătămarea care rezultă din imposibilitatea părților de a invoca motive de casare de ordine publică, singura în măsură să facă acest lucru fiind instanța judecătorească, ceea ce duce la un tratament juridic diferențiat, fără o justificare obiectivă, și încalcă dreptul la un proces echitabil. În concret, norma criticată creează premisele unei discriminări între instanțe și justițiabili, întrucât posibilitatea invocării motivelor de ordine publică este lăsată la aprecierea instanței, care poate să omită sau să refuze invocarea acestora, nefiind permisă părților, care au un interes direct și personal în invocarea lor, chiar dacă nu urmăresc realizarea unui interes public. … 6.De asemenea, cu referire la contrarietatea cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, autoarea excepției arată că respectarea dreptului la un proces echitabil impune recunoașterea dreptului părților de a formula apărări de ordine publică chiar și după împlinirea termenului de recurs, cât timp invocarea acestor motive este doar o facultate, și nu o obligație pentru instanța de judecată. Astfel, consideră că dispoziția care face obiectul excepției de neconstituționalitate instituie o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât nu este justificată de necesitatea de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale altor persoane. … 7.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată. Referitor la încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, din perspectiva căruia autoarea excepției a susținut că părțile ar trebui să se afle pe aceeași poziție procesuală cu instanța în ceea ce privește posibilitatea de a invoca motivele de recurs de ordine publică, instanța amintește că prerogativa instanței de recurs de a invoca motivele de casare de ordine publică își are fundamentul în rolul activ al acesteia, conferit de art. 22 din Codul de procedură civilă, avându-și justificarea în diferențele care există între drepturile procesuale pe care legea le recunoaște părților și actele de procedură pe care le are de îndeplinit instanța în cursul procesului civil. În concret, instanța își îndeplinește rolul activ în condiții de independență și imparțialitate cât timp părțile urmăresc realizarea unor interese personale. De asemenea, instanța nu are de respectat anumite termene sub sancțiunea decăderii, spre deosebire de părți, care suportă această sancțiune în cazul în care nu respectă termenele imperative impuse pentru îndeplinirea actelor de procedură. … 8.Cu referire la premisele acestui regim juridic diferențiat, instanța observă că termenul de exercitare a recursului fiind un termen legal, imperativ și absolut, un termen rezonabil, a cărui durată permite părților să își formuleze criticile față de hotărârea primei instanțe, nu se poate identifica niciun argument care să susțină afirmația autoarei excepției privind încălcarea dreptului la un proces echitabil sau restrângerea drepturilor în exercitarea căilor de atac, pe motiv că părțile trebuie să respecte acest termen pentru invocarea atât a motivelor de casare de ordine privată, cât și a celor de ordine publică. … 9.Totodată, norma de drept în cauză se înscrie în cadrul competenței conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituție de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe, constituind opțiunea suverană a acestuia, care, în speță, nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. … 10.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: „(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică.“ … 14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale, art. 129 referitor la căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea dreptului european. … 15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în temeiul prevederilor art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile codului aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, a fost modificată doar parțial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, tocmai pentru a se asigura eficiența noilor dispoziții procedurale, urmând ca, în măsura în care dispozițiile legii speciale nu conțin anumite dispoziții din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Ca atare, și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare. … 16.În jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reținut că legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac. De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului. … 17.Potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, aplicabile și în recurs, care prevăd că „În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii“. … 18.Curtea reține că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului poate avea loc în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. În ceea ce privește dispozițiile art. 489 din Codul de procedură civilă care reglementează sancțiunea nemotivării recursului, prin Decizia nr. 83 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, Curtea a observat că prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu sunt încălcate accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 741 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 19 aprilie 2018, a statuat că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești, în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile art. 126 și 129 din Constituție. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege. … 19.Astfel, observând că dispozițiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reținut că legiuitorul poate să reglementeze, în privința căilor de atac, termene, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat, așadar, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, precitată). Așadar, Curtea reține că instituirea unui termen pentru formularea recursului și, implicit, pentru motivarea acestei căi de atac este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului civil, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești. … 20.Referitor la termenele procesuale stabilite de legiuitor, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, în mod constant, că reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Mai mult, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 608 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 24 noiembrie 2015). În mod corelativ, referitor la dispozițiile art. 185 din Codul de procedură civilă, Curtea a observat că această dispoziție legală reglementează instituția decăderii ca modalitate de stingere a unui drept procedural atunci când nu sunt întrunite, cumulativ, următoarele trei cerințe: existența unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligația exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului prevăzut de lege și lipsa unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii. Or, textul procedural nu aduce atingere dreptului de acces la instanță, dreptului la apărare sau la folosirea căilor de atac, întrucât reglementarea unui termen al cărui moment de începere este precis determinat pentru introducerea și motivarea recursului nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate, iar sancțiunea corespunzătoare încălcării sale este decăderea (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019). … 21.Așa fiind, Curtea a reținut că dispozițiile art. 489 din Codul de procedură civilă, care prevăd sancțiunea nemotivării recursului, se circumscriu cerințelor prevederilor constituționale invocate referitoare la exercitarea căilor de atac în condițiile legii. Prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu sunt încălcate accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv. Accesul liber la justiție poate fi supus unor condiționări, iar exercitarea unui drept de către titularul său nu se poate realiza decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014). … 22.Curtea observă că art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă instituie o excepție de la regula exercitării dreptului procesual al motivării recursului în termenul stabilit de lege, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele trei condiții: (i) legea nu dispune altfel, (ii) motivele de casare sunt de ordine publică și (iii) sunt invocate din oficiu de către instanță, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică. Într-o atare situație, prerogativa instanței de recurs de a invoca motivele de casare de ordine publică se fundamentează pe dispozițiile art. 22 din Codul de procedură civilă, care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului și care prevăd îndatorirea judecătorului „să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale“, și constituie o garanție a dreptului părților la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil. … 23.Prin urmare, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Constituție, având în vedere, pe de o parte, că instanța judecătorească și părțile din procesul civil nu se află în aceeași situație juridică, având roluri și scopuri diferite în procedura de judecată, și, pe de altă parte, că norma procesual civilă criticată se aplică în toate cazurile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în ipoteza sa de incidență, Curtea constată că susținerea autoarei excepției, potrivit căreia norma creează o discriminare între părțile procesuale și instanța judecătorească, este neîntemeiată. … 24.Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Precup în Dosarul nr. 438/43/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește